Contestatie la executare

Sentinţă civilă 762 din 14.04.2010


Judecătoria mediaş

Sentinţa civilă - 762 / 14.04.2010

Domeniul social - contestaţie la executare

Prin opoziţia la executare înregistrată la Judecătoria Mediaş  în data de 10.03.2010 sub nr. - /257/2010petenţii H. P. H. R. au solicitat instanţei ca în contradictoriu cu  intimatele  B. C. C. SA Agenţia M.  şi  SC N. S SRL prin administrator judiciar B. I. , să dispună:

-anularea somaţiei nr.27/01.03.2010, anularea procesului  verbal încheiat la data de

01.03.2010 în dosar execuţional nr.27/2010 de către executorul judecătoresc T. O. N.

-suspendarea executării silite începute în dosar execuţional nr.27/2010 de către executorul judecătoresc T. O. N.. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, legal timbrată, reclamanţii arată că împotriva lor s-a început 

executarea silită în dosarul  execuţional nr.27/2010 de către executorul judecătoresc T. O. N. in întocmirea somaţiei nr.27/2010 pentru un debit de 4.693.638,68 lei. Apreciază că actele de executare  sunt nelegale, întrucât intimata a promovat procedurile de recuperare a creanţei izvorâte din contractul de credit ipotecar nr.69/19.09.2008 prin înscrierea la masa credală a debitoarei principale SC N.S SRL  în dosar nr.-/85/2009 al Tribunalului Sibiu. Chiar mai mult,  în vederea recuperării acestei creanţe, intimata pe calea executării silite a mai formulat două cereri de executare silită în dosar de executare nr.26/2010 şi dosar nr.28/2010 ale aceluiaşi executor judecătoresc, sens în care apreciază inadmisibilă executarea silită care formează obiectului acestui dosar execuţional.

Mai mult, se arată de petenţi,  biletul la ordin este inapt de pus în executare, fiind inform întrucât lipseşte semnătura unuia dintre avalişti, sens în care avalul nu prezintă nici un efect juridic fiind încălcate dispoziţiile art.34 din legea 58/1934.

În susţinere a fost depusă somaţia nr.27 din 1.03.2010 şi copii ale biletelor la ordin în speţă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca nefondată,  arătând că procedura de executare îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă impuse de lege. De asemenea, a arătat că petenţii s-au obligat ca avalişti să garanteze cu averea personală un împrumut făcut de firma SC N.S SRL prin avalizarea unor bilete la ordin  puse la dispoziţia băncii. În dovedirea celor afirmate a depus contractul de credit încheiat ( fila 25).

Analizând actele dosarului instanţa a reţinut următoarele :

În ce priveşte suspendarea executării silite, instanţa  a  pus  în vedere petenţilor să achite cauţiunea în cuantum de 10% din valoarea sumei executate, însă aceştia nu s-au conformat. Aşadar, cererea de suspendarea executării a fost respinsă.

La data de 19.09.2008, SC N.S SRL  a împrumutat de la B. C. C. SA A. M. suma de 1.080.000 euro pe un termen de 180 luni.  Creditul a fost garantat  prin mai multe ipoteci imobiliare, dar şi de către petenţii în cauză, cu averea lor personală. În acest sens sunt relevante literele c, f, g ale articolului 6.1 din contractul încheiat (fila 28).

 De asemenea, în art.6.2 se menţionează următoarele: ”Garanţiile  sunt indivizibile până la rambursarea integrală a creditului, dobânzilor şi celorlalte costuri aferente, garanţii obligându-se în mod solidar cu împrumutatul pentru întreaga sumă datorată. Prin semnarea contractului de credit, garanţii renunţă în mod expres la beneficiarul de discuţiune şi la cel de diviziune, prev. în art. 1662 şi 1667Cod civil”.

Pentru că împrumutatul nu şi-a  îndeplinit obligaţiile de achitare  a ratelor la termen, intimata a pornit procedura  executării silite, pe toate căile prevăzute de lege. Având în vedere că petenţii, garanţi ai împrumutului, s-au obligat în solidar la restituire, banca este îndreptăţită să pornească executarea silită şi împotriva lor, privind întreaga avere  mobilă şi imobilă.

Verificând actele de executare emise de BEJ T. O. N. (somaţia de plată şi procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare) instanţa constată că acestea îndeplinesc  condiţiile de legalitate.

Faptul că  SC N.S SRL se află în procedura de reorganizare judiciară, dosarul aflându-se în prezent pe rolul Tribunalului Sibiu ( dosar -/85/2009) duce la suspendarea procedurilor judiciare împotriva societăţii debitoare, însă nu şi a garanţilor care sunt persoane fizice şi care s-au obligat la restituirea împrumutului, indiferent de soarta împrumutatului.

În ce priveşte aspectul invocat în acţiune, legat de nesemnarea biletului la ordin emis la data de 19.09.201008 (fila 8), acesta este nejustificat, deoarece în cuprinsul actului apare această semnătură. De asemenea, ambii garanţi, în calitate de soţi au semnat contractul de împrumut în care se specifică  foarte clar obligaţia lor de restituire a împrumutului şi faptul că au garantat cu biletul la ordin în speţă.

Prin urmare, instanţa va respinge cererea ca nefondată.