Contestatie la executare

Sentinţă civilă 285 din 17.02.2010


Judecătoria Mediaş

Sentinţa civilă nr.285/17.02.2010

Domeniu asociat - contestaţie la executare

Constată că prin contestaţia în anulare înregistrată la instanţă la data de 28 ianuarie 2010 contestatoarea S.C. N.SRL, cu sediul în M., Ş. S. nr.-, jud. S., solicită în contradictoriu cu intimata MKB R B. S.A – Sucursala M., cu sediul în M., str. N. I. nr.-, anularea încheierii civile nr. -/14.01.2010 a Judecătoriei Mediaş, pronunţată în dosarul nr. -/257/2009, cu consecinţa respingerii cererii de investire cu formulă executorie a biletului la ordin.

În motivare arată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod pr. civilă în condiţiile în care hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei instanţei în soluţionarea unor astfel de cereri, pentru că, conform dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 58/1934, biletul la ordin reprezintă titlu executoriu dacă este investit cu formulă executorie, însă, faţă de dispoziţiile art. 374 ind. 1 Cod pr. civilă, care prevăd în mod expres că înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără investirea cu formulă executorie, dispoziţii introduse prin Legea nr. 459/2006, ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 58/1934, nu mai este necesară investirea, fiind vorba despre o abrogare implicită şi, ca atare, instanţa de judecată nu este competentă să soluţioneze cereri de investire cu formulă executorie a biletului la ordin.

Pe de altă parte, mai arată că faţă de societate s-a deschis procedura de insolvenţă, iar în această situaţie creditoarea intimată poate să opteze, în vederea recuperării creanţei, pentru procedura specială prevăzută de legea insolvenţei, situaţie în care executarea silită pe calea dreptului comun ar fi inadmisibilă.

Raportat la aceste aspecte şi la dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 consideră că se impune suspendarea cererii de investire.

Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, arătând că prin investirea biletului la ordin se urmăreşte executarea silită a avalistului, procedura de executare a S.C. N. SRL fiind într-adevăr suspendată prin declanşarea procedurii de insolvenţă.

Mai arată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 106 ind. 1 din legea nr. 58/1934, coroborate cu dispoziţiile art. 63 alin. 1 din aceeaşi lege, potrivit cărora debitorul nu poate opune decât excepţii de nulitate a titlului.

În drept se invocă dispoziţiile art. 115 Cod pr. civilă.

Examinând contestaţia instanţa reţine:

Prin încheierea nr. -/14.01.2010 a Judecătoriei Mediaş s-a admis cererea formulată de creditoarea MKB R. B. S.A – Sucursala M. şi s-a dispus investirea cu formulă executorie a biletului la ordin emis de contestatoare la data de 18.04.2008 pentru suma de 4.141.500 lei, scadentă la 16.12.2009.

Încheierea s-a dat cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cale de atac de care contestatoarea nu a uzat.

Potrivit dispoziţiilor art. 317 Cod pr. civilă:  „(1) Hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare, pentru motivele aratate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. cand procedura de chemare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii;

2. cand hotararea a fost data de judecatori cu calcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta.

(2) Cu toate acestea, contestatia poate fi primita pentru motivele mai sus-aratate, in cazul cand aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificari de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa fi fost judecat in fond”.

Contestatoarea şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 317 alin. 1 pct. 2, susţinând că instanţa de judecată nu mai are competenţa să judece cererea de investire a biletului la ordin întrucât acesta este titlu executoriu în baza dispoziţiilor art. 374 ind. 1 Cod pr. civilă.

Cu privire la investirea cu titlu executoriu a biletului la ordin, prin decizia nr. 4/19.01.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în interesul legii, Curtea a stabilit că: „Dispoziţiile art. 3741  din Codul de procedură civilă, raportate la art. 61 din Legea nr. 58/1934, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, la art. 53 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia şi cecul se investesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare”.

Prin urmare, acest motiv al contestaţiei este neîntemeiat.

Pe de altă parte, aşa cum se poate observa din dispoziţiile art. 317 Cod pr. civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai dacă motivele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Or, deşi încheierea prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie a biletului la ordin a fost dată cu drept de recurs, contestatoarea nu a înţeles să facă uz de calea de atac, cu toate că hotărârea i-a fost comunicată la data de 20.01.2010, procedura de comunicare fiind semnată şi ştampilată de reprezentantul societăţii, iar la data introducerii contestaţiei în anulare, 28.01.2010, se mai afla încă în termenul de formulare a recursului. Din acest punct de vedere contestaţia este şi inadmisibilă.

Raportat la aceste considerente, contestaţia va fi respinsă, iar ca o consecinţă se va respinge şi cererea de suspendare a cererii de investire a biletului la ordin.

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii de insolvenţă se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia căilor de atac declanşate de debitor, dar cererea de investire cu formulă executorie nu poate fi considerată nici o acţiune judiciară şi nici o măsură de executare silită propriu-zisă. Ea reprezintă procedura necontencioasă de obţinere a titlului executoriu,  care va putea fi apoi folosit pentru înscrierea la masa credală în vederea realizării  creanţei. Un bilet la ordin neinvestit cu formulă executorie este vulnerabil, el putând fi oricând contestat de ceilalţi creditori şi chiar de către debitor. Dacă intimata va declanşa procedura de executare silită, atunci se poate pune problema suspendării măsurilor de executare.