Prin cererea formulată la data de 20.10.2010 sub nr.15475/225/2010, reclamanta O.R. a chemat în judecată pe pârâta Comuna I.B. prin primar, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate dobândirea de către reclamantă a dreptul de proprietate asupra imobilului(teren) în suprafaţă de 268 m.p., prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că terenul provine de la autorii săi decedaţi, care, la rândul lor, l-au stăpânit de la autorii lor, având posesia acestuia timp de peste 100 ani.
Mai arată că terenul se află în zona combinatului chimic şi a termocentralei, zonă în care imobilele construcţii au fost supuse demolării.
Se mai susţine că terenul este îngrădit, pe el este edificat un grajd pentru animale şi îl foloseşte pentru cultivarea zarzavaturilor, iar până în prezent nu au existat conflicte privind terenul.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe disp. art.111 C.cxiv., art. 1864-1868, 1890-1895 C.civ.
Prin sentinţa civilă nr.2352/2011, irevocabilă, a fost admisă in parte acţiunea şi s-a constatat că reclamanta a dobândit un drept de proprietate asupra suprafeţei de 231 mp teren intravilan , curţi construcţii, prin uzucapiune joncţiunea posesiilor.
S-a reţinut că pentru a opera prescriptia achizitiva, este necesară existenta unei posesii utile, caracterizata potrivit art. 1847 C.civ. si a unui lucru susceptibil de a fi uzucapat. Or, pentru a putea fi obiect al uzucapiunii, bunul trebuie sa fie susceptibil de posesie utila, fiind necesar in acelasi timp sa nu fie scos din comert, conform dispoziţiilor art.1844 C.civ., potrivit carora „nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase din comert”, limitandu-se domeniul bunurilor supuse prescriptiei achizitive.
Plecand de la aceste dispozitii, rezulta ca numai bunurile imobile proprietate privata, indiferent insa de titular, pot fi dobandite prin uzucapiune, prevederile legale amintite coroborandu-se actualmente cu prevederile art.11 al.1 din Legea nr.213/1998 si ale art.135 pct.2 din Constitutie.
Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, terenurile care fac parte din domeniul public sunt insesizabile şi imprescriptibile şi aceste terenuri sunt prevăzute în art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 şi în art. 3 alin. 4 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Terenul în cauză face parte din domeniul privat al comunei I.B. astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, şi este supus dispoziţiilor de drept comun, conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi poate fi dobândit prin uzucapiune.
Mai mult, apariţia Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 nu a dus la pierderea simultană a celor două elemente ale posesiei (şi nici măcar a unuia dintre ele) fiindcă posesorii terenurilor nu au pierdut folosinţa acestor bunuri, iar pe tot intervalul de timp cât cele două legi au fost în vigoare, terenurile şi-au păstrat calitatea de obiecte ale dreptului de proprietate privată, conform art.36 alin.9 şi art.11 din Constituţia din anul 1965, rămânând în fapt la aceiaşi posesori care le-au stăpânit pentru sine, nu pentru alţii.
Între anii 1974-1989, statul nu a dispus luarea unor măsuri concrete, pentru a împiedica posesorii să exercite actele de folosinţă asupra terenurilor în nume propriu, deoarece nu exista un interes, în acest sens, avându-se în vedere că aceste stări de fapt nu puteau fi transformate în stări de drept, dreptul de proprietate asupra terenurilor putând fi dobândit, în acea perioadă, numai prin moştenire legală.
Pe de altă parte, posesorii de terenuri au beneficiat şi de prevederile art. 1854 Cod civil, care instituiau o prezumţie de neprecaritate, cât şi de prevederile art.1858, relative la prezumţia de neintervertire de titlu, astfel încât, pe tot timpul cât Legile nr.58/1974 şi nr.59/1974 au fost în vigoare, posesorii şi-au conservat această calitate, în sensul că nu au devenit nişte simpli detentori precari.
După abrogarea Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, dispărând interdicţia legală a dobândirii terenurilor prin uzucapiune, posesorii acestor bunuri aflate în continuare, în stăpânirea lor, la data împlinirii duratei legale, pentru prescripţia achizitivă, pot să ceară recunoaşterea dreptului de proprietate respectiv.
Aceste concluzii se desprind şi din principiul aplicării imediate a legii civile noi, aceasta aplicându-se şi situaţiilor juridice în curs de constituire (facta pendentia).
Or, posesiunea bunului imobil în toată această perioadă a avut un caracter durabil în timp, atât înainte, cât şi pe durata cât Legile nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 au fost în vigoare, precum şi după abrogarea acestora, iar dobândirea terenurilor prin uzucapiune este un fapt juridic complex, compus din mai multe fapte juridice, concomitente sau succesive, respectiv, începerea stăpânirii terenului de către uzucapant, exercitarea materială a actelor de folosinţă pe întreaga durată a uzucapiunii (care se întinde şi după abrogarea Legilor nr.58/1974 şi 59/1974), pasivitatea şi neglijenţa gravă a proprietarului pe întreaga perioadă de timp, ce a permis unui străin să ocupe imobilul şi să-l stăpânească.
Toate aceste fapte juridice au concurat, concomitent sau succesiv, la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, de către uzucapant.
Această soluţie este în concordanţă şi cu alte prevederi legale adoptate după anul 199o. Astfel, potrivit prevederilor art. 35 alin.3 din Legea nr.18/1991 (art.36 alin.3 din Legea nr. 18/1991 republicată), privind fondul funciar, terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobândite, au trecut în proprietatea celor ce le aveau în folosinţă. Dacă simplilor detentori precari li s-a recunoscut un adevărat drept de proprietate asupra terenurilor aferente construcţiilor pe care le-au dobândit în perioada cât au fost în vigoare prevederile Legii nr.58/1974, cu atât mai mult trebuie să li se recunoască cel puţin calitatea de posesori, acelora care au stăpânit şi folosit terenurile altor persoane fizice o perioadă îndelungată de timp, sancţionându-se, astfel, pasivitatea şi neglijenţa gravă a proprietarului imobilului respectiv.
De altfel, in raport cu dispozitiile art. 1844 din Codul civil, potrivit carora "nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase afara din comert", terenurile la care se refera reglementarile din legile nr. 58/1974 si nr. 59/1974 si-au pastrat apartenenta la domeniul proprietatii private atat timp cat nu au fost trecute in alta forma de proprietate si, mai mult, au continuat sa fie susceptibile de a fi transmise si dobandite pe calea restransa a mostenirii legale.
Rezultand astfel ca terenurile ce au facut obiectul reglementarilor din cuprinsul legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974 si-au pastrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atat de prezumtia de neprecaritate prevazuta de art. 1854 din Codul civil, cat si de dispozitiile art. 1858 din Codul civil referitoare la prezumtia de neintervertire de titlu, se impune concluzia ca intervalul de timp in care aceste legi au fost in vigoare nu a intrerupt cursul prescriptiei incepute anterior, putand fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescriptiei achizitive asupra acelor terenuri.
Mai mult, fata de caracterul in rem al intreruperii naturale a prescriptiei, dedus din prevederile art. 1866 coroborate cu cele ale art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care nu se putea produce atat timp cat in cazul terenurilor ce au facut obiectul prevederilor din legile nr. 58/1974 si nr. 59/1974 se invoca o prescriptie de durata, bazata pe o posesie efectiva si necontestata, inceputa anterior adoptarii acestor legi si incheiata dupa abrogarea expresa a acestora, prin decretele-lege nr. 1/1989 din 26 decembrie 1989 si nr. 9/1989 din 31 decembrie 1989, constatarea prescriptiei achizitive in astfel de cazuri devine de neinlaturat.
Totodată, din interpretarea literală a prevederilor art.1844 Cod civil, potrivit cărora, „sunt scoase din comerţ bunurile ce nu pot fi obiecte de proprietate privată”, rezultă că, în perioada 1974-1989, terenurile au constituit, în continuare, obiect al dreptului de proprietate privată.
În speta sint aplicabile dispozitiile deciziei nr. 4/16.01.2006 I.C.C.J potrivit careia prescriptia achizitiva nu a fost intrerupta pentru posesiile incepute inainte de aparitia legilor nr. 58/1974 si 59/1979, iar dupa abrogarea acestora prin decretul lege nr. 1/1989 si decretul lege nr. 9/1989, posesorii se pot adresa instanţelor sa constate intervenita uzucapiunea.
Mai mult, noţiunea de „circuit juridic civil”, înţeles ca parte componentă a circuitului juridic, reprezintă totalitatea faptelor şi actelor juridice, în virtutea cărora se nasc raporturi juridice de drept civil, avându-se în vedere şi faptele juridice, iar dintre modalităţile lor de realizare, face parte şi posesiunea.
Din probatoriul administrat in cauza reiese cu elocventa faptul ca reclamanta a stapinit neintrerupt atit ea cit si autorii ei suprafaţa de 231 mp teren intravilan curţi construcţii, dobindind un drept de proprietate asupra acestui imobil, prin uzucapiune urmare a jonctiunii posesiilor.
Judecătoria Lipova
Respinge cererea formulată cu obiect uzucapine şi modificare suprafaţă teren
Judecătoria Târgu Neamț
Acţiune în constatare drept de proprietate prin uzucapiune
Judecătoria Moinești
Uzucapiune
Judecătoria Moinești
Constatare proprietate
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
UZUCAPIUNEA - MOD DE DOBÂNDIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE