Societăţi comerciale

Sentinţă civilă 149 din 15.04.2009


Prin cererea înregistrată sub nr.1807/110/28.03.2008, aşa cum a fost precizată, reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâţii B. A. şi SC”P.”SRL Comăneşti, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună excluderea din societate a pârâtului B. A.

S-a achitat taxă de timbru de 39 lei. S-au anulat timbre judiciare de 2 lei.

În motivarea acţiunii s-a arătat că SC”P”SRL Comăneşti s-a înfiinţat în anul 2005, prin acordul de voinţă a celor doi asociaţi, având ca obiect principal de activitate „reparaţii autovehicule-cod CAEN 5020..”, capitalul social în valoare de 200 lei fiind divizat în părţi sociale în valoare de câte 10 lei, astfel; 6 părţi sociale(30% ) B. A. şi 14 părţi sociale(70%) P. M.

Deoarece societatea avea nevoie de sediu, atelier de lucru şi de echipamente, iar asociatul B. A. nu dispunea de resurse financiare, a vândut un imobil şi a obţinut credite de la B.C.R. şi Bankpost, pentru a cumpăra un teren în suprafaţă de 644 m.p. şi a ridica o construcţie în suprafaţă de 20/8 m.p. formată din 3 hale, birou, grup sanitar, vestiar, apă curentă, sursă electrică de 380 KW.

S-a mai arătat că sumele de bani au fost aduse în societate sub formă de împrumut şi înregistrate în contabilitate prin acest aport, societatea formându-şi un patrimoniu de peste 100.000 lei.

În calitate de administrator al societăţii, a depus toate diligenţele privind organizarea şi administrarea firmei, dar când a intervenit în organizarea activităţii şi impunerii unor reguli, asociatul său a trecut la forţă şi ameninţări, pe motiv că deţine 30% din proprietate.

Astfel, pârâtul nu respecta programul de lucru, consuma băuturi alcoolice în timpul serviciului, a lucrat numai în beneficiul lui, folosindu-se de toate bunurile firmei, realizând venituri suplimentare, aducându-şi un prieten care să lucreze pentru el, împreună lucrând până la orele 22,00-23,00.

De asemenea, pârâtul aliindu-se cu părinţii, au trecut la ameninţări, jigniri, intimidări, insulte, i-au avertizat pe muncitori să-şi caute de lucru deoarece firma va fi închisă, ei deschideau şi închideau porţile firmei, astfel că pârâtul, prin intermediul părinţilor a participat indirect la interzicerea aplicării unor reguli şi a unui mod de organizare şi administrare a firmei.

Ca urmare, a depus plângere la Poliţia Comăneşti, care a luat declaraţii de la salariaţi, le-a interzis părinţilor să mai facă scandal, iar îh privinţa asociatului, a fost îndrumat să urmeze calea legală.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.222 lit.c) şi d) din Legea nr.31/1990.

În susţinerea acţiunii au fost depuse înscrisuri.

Pârâtul, B. A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii faţă de dispoziţiile art.7201 Cod procedură civilă, deoarece nu a încercat soluţionarea litigiului cu cealaltă parte prin conciliere directă, solicitând, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca nefondată.

Excepţia prematurităţii introducerii acţiunii a fost respinsă de instanţă la termenul din data de 1.10.2008, deoarece în speţă nu ne aflăm în prezenţa unui litigiu evaluabil în bani.

În cauză, s-au administrat probele cu înscrisuri, martori, interogatoriul părţilor.

Instanţa, analizând probatoriile administrate, raportate la dispoziţiile legale în vigoare, reţine următoarele:

SC”P.”SRL Comăneşti, s-a înfiinţat în anul 2005 ca societate cu răspundere limitată, având ca asociaţi pe P. M. cu un număr de 14 părţi sociale şi o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 70% şi B. A. cu un număr de 6 părţi sociale şi cu cotă de participare la beneficii şi pierderi de 30%.

Ca temei de drept al acţiunii de excludere, au fost indicate dispoziţiile art.222 lit.c) şi d) din Legea nr.31/1990.

Conform dispoziţiilor art.222 lit.c) din lege, poate fi exclus din societate în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, asociatul cu răspundere nelimitată, care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art.80 şi 82 din Legea nr.31/1990.

Art.80 din lege, prevede că asociatul care, fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi, întrebuinţează capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul său, sau în acela al unei alte persoane, este obligat să restituie societăţii, beneficiile ce au rezultat şi să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate.

Art.82(1) din Legea nr.31/1990 prevede că asociaţii nu pot lua parte ca asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente, sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă operaţiuni în contul lor sau al altora, fără consimţământul celorlalţi asociaţi.

Din analiza dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că art.222(1) lit.c) din Legea nr.31/1990, coroborate cu art.80 şi art.82 din lege, prevede drept cauză de excludere, situaţia asociatului cu răspundere nelimitată, care se amestecă fără drept în administrarea, întrebuinţează capitalul social, bunurile sau creditul societăţii în folosul său al unei alte persoane, fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi, ia parte ca asociat cu răspundere nelimitată la alte societăţi concurente, sau având acelaşi obiect de activitate sau face, fără consimţământul celorlalţi asociaţi, operaţiuni în acelaşi fel de comerţ sau într-unul asemănător.

În speţă, SC”P”SRL Comăneşti este o societate cu răspundere limitată, iar răspunderea asociaţilor este tot limitată, astfel că pârâtul nu poate fi exclus în temeiul art.222 lit.c) din Legea nr.31/1990, pentru că s-a amestecat indirect (prin intermediul părinţilor) în administraţie, că a folosit în interes personal bunurile societăţii, pentru că a folosit capitalul şi creditul societăţii în folosul său, deoarece dispoziţia legală menţionată se referă la asociatul cu răspundere nelimitată din cadrul unei societăţi comerciale în nume colectiv sau al unei societăţi în comandită simplă.

Reclamanta a mai invocat ca temei de drept al cererii de excludere şi dispoziţiile art.222 lit.d) din legea nr.31/1990 care prevede că poate fi exclus din cadrul societăţii cu răspundere limitată  asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se foloseşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul  său sau al altora.

Ca urmare, în lipsa unei dispoziţii expuse în actul constitutiv,  nu se poate dispune excluderea din societate cu răspundere limitată  a asociatului neadministrator, deoarece nici unul din cauzele de excludere prevăzute de lege, nu-şi găseşte incidenţă în cauză, în condiţiile în care cel prevăzut pentru lit.a) nu mai are aplicabilitate în prezent, ca urmare a modificării Legii nr.31/1990 prin Legea nr.441/2006, deoarece art.91 din lege impune obligativitatea vărsării integrale, la data constituirii, a capitalului social subscris în cazul societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată, lit.b) şi c) din art.222 din lege se aplică doar asociatului cu răspundere nelimitată, iar  litera d) doar asociatului administrator.

Astfel, neînţelegerile grave dintre cei doi asociaţi, nemulţumirile reclamantei în ce priveşte colaborarea cu celălalt asociat, pot eventual să ducă la dizolvarea societăţii şi nicidecum la excluderea asociatului neadministrator.

Pentru toate aceste motive, instanţa va respinge acţiunea ca nefondată.

În baza art.274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga reclamanta să achite pârâtului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.