Cum singura obligaţie a pârâtei cumpărătoare, rezultată din această convenţie, este aceea a plăţii preţului, iar achitarea preţului convenit nu se neagă de părţi şi neexecutarea altor clauze contractuale nu s-au pus discuţie, instanţa constată că nu ...

Comercial

Sentinţă civilă

Contracte

Cum singura obligaţie a pârâtei cumpărătoare, rezultată din această convenţie, este aceea a plăţii preţului, iar achitarea preţului convenit nu se neagă de părţi şi neexecutarea altor clauze contractuale nu s-au pus discuţie, instanţa constată că nu există încălcări ale clauzelor contractuale care să justifice rezoluţiunea convenţiei.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. com. şi de cont. adm., sent. nr. 623/3 iulie 2009)

Prin acţiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta Cooperativa Meşteşugărească P. Beclean a chemat în judecată pârâta SC. E. SRL Beclean solicitând ca instanţa să pronunţe o hotărâre prin care: să se constate încetarea prin rezoluţiune a contractului nr.1 din 11 mai 2004, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1004/7 iunie 2004, precum şi a antecontractelor de vânzare-cumpărare şi de schimb din 5 iunie 2006, cu motivarea că pârâta nu şi-a respectat obligaţiile din contractul de colaborare. Reclamanta a mai solicitat să se dispună radierea din foaia de proprietate a CF 2736/S nr. top 676/1/2/2/1/a/2/2/2/2/1/5 a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei pentru cota de 444/890 părţi din imobilul de sub A+1 şi de 44,27% din imobilele de sub A+2 vândute de reclamantă pârâtei, precum şi restituirea imobilelor care au fost vândute pârâtei şi a bunurilor mobile (utilaje) predate acesteia în baza contractului de colaborare, cu cheltuieli de judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că între reclamantă şi pârâtă s-au stabilit mai multe raporturi contractuale, concretizate în contracte sub semnătură privată sau autentificate, după cum urmează: o convenţie, intitulată „contract de colaborare” din 11 mai 2004; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1004/7 iunie 2004 de notarul public C. C.D.; convenţia intitulată „antecontract de vânzare-cumpărare” din 5 septembrie 2006; precum şi contractul de schimb din aceeaşi dată.

Reclamanta a solicitat să se „constate încetarea, prin rezoluţiune” a tuturor convenţiilor de mai sus, cu motivarea că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile din contractul de colaborare nr.1/11 mai 2004.

Prin notele de şedinţă şi concluziile scrise, depuse după angajarea de avocat, reclamanta a solicitat să se dispună rezoluţiunea contractelor enumerate în acţiunea introductivă, poziţie reconsiderată – evident – ca urmare a lipsei unui pact comisoriu expres de ultim grad în convenţiile ce se solicită a fi desfiinţate.

Prin precizarea de acţiune s-a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, în modalitatea detaliată în acest script.

Nefiind legată de modul cum reclamanta a formulat cererile sale, ci de scopul urmărit prin demersul promovat, instanţa constată că reclamanta a intenţionat să obţină desfiinţarea convenţiilor în discuţie, prin rezilierea contractului de colaborare, (această convenţie fiind cu executare succesivă), respectiv prin rezoluţiunea contractelor din 7 iunie 2004 şi din 5 septembrie 2006 la care executarea este uno ictu.

Instituţia rezoluţiunii (rezilierii) îşi are sediul în disp.art.1019-1021 Cod civil şi în art.67 Cod comercial, pentru vânzare-cumpărare cu precizarea că acest din urmă text are o aplicabilitate restrânsă pentru situaţia expres menţionată la alineatul 1, făcând trimitere la reglementarea din codul civil pentru alte cauze de rezoluţiune.

După cum rezultă din textele menţionate şi din bogata practică a instanţelor sau din literatura juridică, rezoluţiunea contractului înseamnă desfiinţarea cu efect retroactiv (dacă aplicarea acestei reguli nu este imposibilă) a contractului sinalagmatic, la cererea părţii care şi-a executat obligaţiile, motivat de neexecutarea culpabilă a prestaţiilor asumate de cealaltă parte.  Rezilierea, formă a rezoluţiunii, desemnează desfiinţarea contractului sinalagmatic cu executare succesivă, din aceleaşi motive, dar numai pentru viitor.

Deoarece în contractele sinalagmatice condiţia rezolutorie este subînţeleasă când una din părţi nu şi-a îndeplinit angajamentul său şi pentru că reclamanta a solicitat desfiinţarea celor patru convenţii, instanţa va verifica şi aprecia pentru fiecare contract în parte temeiurile rezoluţiunii în considerarea art.1020 şi 1021 Cod civil, constatând lipsa unor clauze contractuale exprese privind rezoluţiunea pentru neexecutare.

1. Antecontractul de vânzare-cumpărare din 5 septembrie 2006, are ca obiect vânzarea de către reclamanta Cooperativa Meşteşugărească Beclean, pârâtei SC. Euroservice SRL Beclean a 234 mp construcţii din corpul B şi a birourilor de la etajul 1 cu aceeaşi suprafaţă precum şi a platformei betonate în suprafaţă de 400 mp, din care numai primele imobile sunt intabulate, următoarele două fiind proprietatea extratabulară a reclamantei (f.18, 19 şi 28, 29).

Singura obligaţie a pârâtei cumpărătoare consemnată în convenţie este aceea de plată a preţului.

Convenţia conţine o clauză penală privitoare la plata de daune interese, fără aplicabilitate în cauză.

Reclamanta a solicitat rezoluţiunea judiciară a acestei convenţii cu motivarea că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile rezultate din clauzele contractului de colaborare nr.1/11 mai 2004.

Instanţa constată că cererea reclamantei este neîntemeiată şi o va respinge, cu motivarea că nu s-a susţinut neexecutarea de către pârâtă a obligaţiei de plată a preţului vânzării, astfel că nu există temeiuri de rezoluţionare a convenţiei care să rezulte din nerespectarea clauzelor acesteia.

Cum singura obligaţie a pârâtei cumpărătoare, rezultată din această convenţie, este aceea a plăţii preţului, iar achitarea preţului convenit nu se neagă de părţi şi neexecutarea altor clauze contractuale nu s-au pus discuţie, instanţa constată că nu există încălcări ale clauzelor contractuale care să justifice rezoluţiunea convenţiei.

Cât priveşte executarea sau neexecutarea contractului de colaborare nr.1/11 mai 2004 şi influenţa acestui contract asupra convenţiei din 5 septembrie 2006, instanţa stabileşte că desfiinţarea convenţiei încheiată în 5 septembrie 2006 nu poate fi în nici un caz apreciată prin prisma contractului încheiat în 11 mai 2004, cât timp părţile n-au înţeles să prevadă în cel de-al doilea contract o clauză expresă de acel gen.

Este în afara logicii juridice să se aprecieze că o clauză neprevăzută în convenţie poate fi hotărâtoare asupra acesteia mai ales că existenţa clauzei invocate nu poate fi susţinută nici ca legal prezumată. Este evident că dacă părţile doreau ca neexecutarea clauzelor contractului din 2004 să ducă la rezoluţionarea contractului din 2006, nimic nu le împiedica să însereze clauza rezolutorie în cel de-al doilea contract.

Instanţa, urmează să respingă cererea de rezoluţiune a convenţiei, neputând ignora principiul consensualismului, în încheierea actelor juridice şi nici principiul stabilităţii raporturilor legal stabilite de părţi, invocarea unor clauze pe care cocontractanţii nu le-au stabilit nefiind în nici un caz temei justificat de desfiinţare a contractului.

2.Contractul de schimb bunuri imobile (f.27), încheiat la aceeaşi dată de 5 septembrie 2006, a avut ca obiect transferul unei cote de 55,73% din dreptul de proprietate al reclamantei asupra cabinei poartă şi ciclonului, precum şi a cotei de 0,73% din transformator, către pârâtă. Pârâta a transmis către reclamantă cota sa de proprietate de 44,25% din centrala termică şi atelierul mecanic. În urma acestei operaţiuni, reclamanta deţine la 5 septembrie 2006 drept de proprietate exclusivă asupra centralei termice şi a atelierului mecanic, iar pârâta, asupra cabinei poartă şi a ciclonului, rămânând în indiviziune transformatorul.

Faţă de clauzele contractuale, susţinerile părţilor şi constatările instanţei consemnate în procesul verbal de cercetare locală, văzând că temeiurile de fapt pentru care se solicită rezoluţiunea acestui contract de schimb sunt identic cu cele de la punctul anterior, în baza aceloraşi motivări, tribunalul va respinge şi acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

3;4. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1004/7 iunie 2004 de notarul public şi Contractul de colaborare nr.1/2007 încheiat la 11 mai 2004.

a).Caracterizarea convenţiilor.

Între cele două convenţii există mai multe elemente se impun analizarea lor împreună, sau măcar alăturată.

În data de 11 mai 2004, Adunarea Generală Extraordinară a Cooperativei „P.” Beclean (for de conducere al reclamantei) a hotărât („pentru redresarea situaţiei cooperativei, a salvării patrimoniului, a salvării locului de muncă,a relansării procesului de producţie”), să vândă societăţii pârâte suprafaţa de 510 mp din hala de producţie+utilităţi pentru suma de 1 miliard 300 milioane lei cu TVA, în condiţiile în care cooperativa avea datorii de 1 miliard 100 milioane lei scadente în lunile aprilie-mai 2004, după cum rezultă din procesul verbal al adunării generale (f.23-24).

Cu aceeaşi ocazie s-a hotărât şi încheierea între cele două părţi a unui „contract de colaborare”, semnat în aceeaşi zi.

a1).Contractul de colaborare nr.1/2007 (f.10.11) constituie în fapt o asociere în participaţiune reglementată de art.251 şi urm.Cod comercial având ca obiect realizarea în comun a unor operaţiuni de comerţ (producţie, desfacere, încasare, conducere contabilitate), prin aportul părţilor în modalitatea consemnată în contract şi participarea la profit şi pierderi conform unui protocol ulterior.

Părţile n-au menţionat dacă bunurile urmează regimul prev.de art.254 alin.1 Cod comercial (rămân ale afacerii), dar din comportamentul lor ulterior rezultă că nu au înţeles să de-a eficienţă acestui text. Determinante pentru caracterizarea convenţiei, sunt şi ţinerea evidenţei contabile separate pentru afacere, precum şi participarea la profit şi pierderi numai raportat la această asociere.

a2) Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1004/7 iunie 2004, constituie o vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile sub condiţia încheierii unui contract de colaborare între vânzător şi cumpărător, convenţie ce era încheiată încă din 11 mai 2004 şi ale cărei clauze sunt parţial reluate în actul autentic (punerea în afacere ca aport a spaţiului cumpărat, asigurare materie primă şi dotare suplimentară).

Este evident caracterul rezolutoriu al condiţiei stipulate, după cum tot de domeniul evidenţei este şi faptul că obligaţia menţionată în contract de a se încheia o convenţie de colaborare, constituie o obligaţie deja realizată la data semnării contractului autentic. Aşa fiind, aceasta este o obligaţie inexistentă pentru părţi, astfel că este de înţeles că o obligaţie inexistentă nu poate genera nici un efect.

În ce priveşte conţinutul convenţiei, respectarea sau nerespectarea ei, eventuala culpă a părţilor acesteia vor fi analizate ulterior, împreună cu clauzele contarctului de colaborare cu care, în parte, se identifică.

b).Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei.

Texte incidente: art.3, art.7 şi art.12 din D.167/1958.

Conform textelor legale menţionate, termenul de prescripţie este de 3 ani şi începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

În speţă, se impune să se stabilească dacă prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului juridic cu motivarea că termenul de executare nu este stabilit (art.7 alin.2) sau dacă – fiind vorba de prestaţii succesive – dreptul la acţiune se stinge prin prescripţie deosebită pentru fiecare obligaţie (art.12).

Nici una din cele două convenţii nu conţine prevederi privind datele de executare a obligaţiilor părţilor.

Este evident că faţă de obiectul său, asocierea în participaţiune (contract de colaborare) nu s-a încheiat pentru un termen limită şi că obligaţiile părţilor subzistă atât timp cât asocierea şi scopul acesteia se menţin. Această concluzie se impune şi în ce priveşte obligaţiile preluate şi consemnate în contractul de vânzare-cumpărare autentic.

Doar obligaţia reclamantei de a aduce ca aport al asocierii „mijloacele fixe din dotare, clădirea din B. str. C. nr. 2 şi utilităţile necesare” (pct. III, 1. lit. a, fila 10) şi obligaţia pârâtei de a menţine în afacere cei 510 mp din hală cumpăraţi în 7.06.2004 (f. 7) constituie obligaţii care nu au caracter periodic, dar ele au fost executate, aşa încât nu pot constitui motive de desfiinţare a convenţiilor.

Asigurarea forţei de muncă, realizarea unei producţii la termenul şi la parametrii de calitate şi cantitate corespunzători comenzilor, conducerea evidenţei contabile (obligaţii ale reclamantei), completarea dotării cu utilaje, scule accesorii conform unui protocol pe care părţile nu l-au mai încheiat, asigurarea cu comenzi, cu materie primă conform solicitărilor cooperativei, realizarea desfacerii şi încasarea producţiei (obligaţii ale pârâtei), constituie sarcini cu caracter permanent şi care se concretizează în funcţie de mersul afacerii.

În raport de caracterul particular al obligaţiilor părţilor, instanţa apreciază că speţei nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. 2 din D. 167/1958 în ce priveşte momentul începerii cursului prescripţiei, ci dispoziţiile art. 12 din acelaşi act normativ, fiind vorba de prestaţii succesive, chiar dacă acestea nu au fixate termene certe de executare.

În condiţiile conjuncturilor comerciale şi economice nefavorabile, chiar şi pentru părţi a fost dificil să aprecieze care este momentul în care cealaltă parte poate fi suspectată că nu-şi execută obligaţiile.

Desigur că momentul începerii curgerii termenului de prescriere a dreptului la acţiunea în rezoluţiune judiciară nu depinde de aprecierea subiectivă a părţilor, el având reglementare legală (D. 167/1958), dar în cadrul legal existent, în funcţie de scopul, obiectul şi derularea raporturilor stabilite, instanţa poate aprecia care este momentul începerii curgerii prescripţiei.

Aşa fiind, cum din probe rezultă că asocierea dintre părţi a încetat faptic în martie 2005 (f. 126, 127) când reclamanta a oprit producţia şi a concediat personalul, rezultă că singura dată certă a începerii curgerii prescripţiei este acest moment, iar faţă de această dată introducerea acţiunii la 26.10.2007, nu este tardivă ci înăuntrul termenului de 3 ani motiv pentru care instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia prescrierii dreptului material la acţiune invocată de pârâtă.

c).Cu privire la cererile de rezoluţiune judiciară a contractului de colaborare şi a contractului de vânare-cumpărare autentic

Aşa cum instanţa a stabilit anterior, desfiinţarea prin rezoluţiune a unei convenţii este admisibilă dacă partea care formulează cererea şi-a executat obligaţiile contractuale, iar cealaltă parte nu şi-a executat în mod culpabil prestaţiile asumate.

Din probatoriul administrat cauzei rezultă până la evidenţă că reclamanta este partea contractantă care nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin cele două convenţii, în special cele din contractul de colaborare.

Ca urmare, a unui management necorespunzător, ce se desprinde cu claritate din probe, reclamanta a fost în imposibilitate să respecte sarcinile contractuale stabilite.

Astfel:

- la data de 11 mai 2004 Cooperativa P. avea datorii de 1 miliard 100 milioane (f. 23), fiind nevoită să vândă pârâtei suprafaţa de 510 mp din hala de producţie şi utilităţi, pentru suma de 1 miliard 300 milioane plătită de cumpărătoare;

- suma obţinută nu a fost folosită la achitarea datoriilor astfel că la 6 aprilie 2005, reclamanta a pierdut proprietatea asupra unei alte părţi din hala de producţie (892,55 mp) vândută la licitaţie de organele fiscale (f. 100-103);

- la data de 2.11.2004 reclamanta a închiriat 150 mp din suprafaţa de producţie unor persoane fizice (f. 97-99);

- la data de 22.04.2005 reclamanta a vândut mare parte din utilajele de producţie (f. 95, 96);

- producţia realizată era „de calitate slabă şi nu s-a putut vinde; în producţie se manifesta neglijenţă” (f. 123, martor C. N.);

-„comenzile erau executate cu întârziere pentru că nu era personal calificat care să le execute … Cred că numai una sau două persoane aveau calificare pentru executarea lucrărilor” (f. 127, martor I. I.);

-„ştiu că eram numai 7-8 oameni în secţie” (f. 125, martor R. A.);

- în luna martie 2005 a încetat activitatea productivă (f. 126, 127, fila 188 verso şi recunoaşterea reclamantei).

Din totalul de 1584 mp spaţii de producţie ce trebuie puse la dispoziţia afacerii s-au vândut 560 mp prin două contracte şi s-au pierdut 892,5 mp (f.94, 111, 102);

Din probele administrate rezultă că reclamanta nu şi-a executat obligaţiile asumate în contractul de colaborare şi nici pe cele din contractul de vânzare cumpărare, aşa încât fiind în culpă pentru neexecutarea contractelor, acţiunea sa nu poate fi admisă.

În ce priveşte obligaţiile asumate de pârâtă prin cele două convenţii, instanţa constată următoarele:

-„completarea dotării cu utilaje, scule şi accesorii, conform protocolului anexat la acest contract” (f. 10); Nu s-a depus la dosar un astfel de protocol, pentru că de altfel el nici nu s-a încheiat, după cum recunoaşte reprezentantul reclamantei (f. 128), astfel că obligaţia neconcretizându-se nu se poate imputa numai pârâtei neexecutarea acesteia.

Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor audiaţi rezultă că „Faţă de numărul de personal erau utilaje suficiente … apreciez că fără personal utilajele nu pot executa lucrări” (f. 125, 126, martor R. A.); „La cât personal era şi la nr. de oameni, erau destule utilaje (f. 127); Rezultă că achiziţionarea altor utilaje ar fi fost o operaţiune nejustificată economic şi care ar fi dăunat afacerii.

-„comenzile necesare realizării unei producţii la capacitatea secţiei Tâmplărie II”. Înscrisurile de la filele 82-93 dovedesc existenţa comenzilor „aduse de pârâtă”, iar martorii declară: „Comanda de la C. a procurat-o pârâta (f. 124); „La numărul de personal erau utilaje suficiente, dar la numărul de comenzi, nu” (f. 126), „O perioadă au fost comenzi … Ştiu că au fost greşeli de execuţie …” (f. 127); „Ştiu că după începerea colaborării cu E. au început comenzile (f. 125);

-„La solicitarea Cooperativei „P.” Beclean va asigura în avans materia primă şi auxiliară necesară realizării în termen a produselor”. Nu s-au produs probe din care să rezulte că s-au solicitat în avans materie primă.

Martorii audiaţi declară: „Personal, împreună cu administratorul pârâtei au fost la Sighet şi am adus materie primă (PAL) pentru a face producţie … În mai multe rânduri am fost cu maşină de la E. şi cu CEC de la E. după materie primă … Ştiu că s-a adus scândura de pe Ilve de către E. cu maşina pârâtei şi cu banii aceleiaşi. Materia primă s-a adus pentru că erau comenzi şi s-a lucrat” (f. 123); „Am descărcat personal cherestea adusă de E. cu maşini proprii (f. 125). „Cât am lucrat eu la P. ştiu că administratorul pârâtei a adus cherestea cu maşina societăţii pârâte” (f. 127).

Concluzionând asupra tuturor celor de mai sus

Rezoluţiunea este o sancţiune civilă ce „se aplică” părţii care nu a executat culpabil obligaţiile contractuale.

În situaţia în care clauzele ce constituie condiţii rezolutorii în contractul de vânzare-cumpărare, sau prestaţiile asumate în contractul de colaborare n-au fost executate chiar de reclamantă, tribunalul apreciază că acţiunea sa nu poate fi admisă.

Este de principiu că: „Nemo commodum capere potest ex iniuria sua propria” (Nimeni nu poate obţine un avantaj din propriul său fapt injust), că nimeni nu-şi poate crea o situaţie mai bună din propria-i greşeală („Nemo ex suo delicte melioram sua condicionem facere protest”), precum şi că nimeni nu poate intenta o acţiune întemeiată pe propria-i lipsă de probitate („Nemo de improbitate sua consequitur actionem”).

Cum rezoluţiunea judiciară odată pronunţată impune repunerea părţilor în starea de mai înainte, o asemenea soluţie ar însemna favorizarea părţii care nu a respectat întru-totul convenţiile şi sancţionarea părţii căreia i se poate reţine nerespectarea unei singure obligaţii (aceea a completării cu utilaje), pentru care însă sunt temeiuri de a constata lipsa de culpă, aşa cum am demonstrat.

Nefiind îndeplinite nici una din condiţiile unanim recunoscute ca obligatorii pe admiterea acţiunii în rezoluţiune judiciară (acţiunea poate fi introdusă numai de partea care a executat sau este gata să execute obligaţiile contractuale; pârâta să nu-şi fi executat din culpa sa obligaţiile ce îi incumbă) instanţa va respinge şi petitele de desfiinţare a celor două contracte analizate, ca neîntemeiate.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta va fi obligată să plătească pârâtei suma de 7100 lei cheltuieli de judecată constând în onorar de avocat.

Domenii speta

Spete similare