PENAL.Trafic de influenta

Sentinţă penală 87/2010 din 15.12.2010


Asupra prezentului proces penal :

Prin rechizitoriul DIICOT Buzău din 13 mai 2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor GIE, GEG, GM, IŞF şi CG ,pentru infracţiunile ce se vor arăta în continuare :

1. Inculpata GIE (C),aflată în stare de arest preventiv pentru infracţiunile de :

 - iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni,prev.de art.8 din Lg 39/2003, cu referire la art.323 alin.1,2 cod penal ;

- două infracţiuni de trafic de persoane minore,prev.de art.13 alin.1,3 din Legea 678/2001şi art.13 alin.1,3 din Lg 678/2001, rap. la art. 12 alin 2 lit. a) din Legea 678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal ;

- trafic de persoane majore, prev.de art.12 alin.1 din Lg 678/2001,cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal ;

- proxenetism în formă calificată, prev.de art.329 alin.1,2,3 cod penal,cu aplicarea art.33 lit.a cod penal si art.41 alin.2 cod penal;

S-a reţinut în fapt că inculpata  s-a asociat în perioada 2003-2009  cu inculpatul GEG în vederea obţinerii de beneficii din activitatea de traficare de persoane pentru prostituţie pe teritoriul Greciei,în perioada 2003-ianuarie 2009 şi pe teritoriul Italiei,în perioada 2007-2008.

Astfel,inculpata GIE  a recrutat-o prin inducere în eroare pe partea vătămată minoră AE,în vârstă de 16 ani,sub pretextul oferirii unui loc de muncă  ca ospătar sau barman la Atena,iar ulterior, a pus-o pe partea vătămată la dispoziţia inculpatului GEG pentru ca acesta să o determine  să se prostitueze pentru ambii inculpaţi.

De asemenea,s-a mai reţinut că inculpata le-a recrutat prin inducere în eroare sub pretextul  oferirii unui loc de muncă în Grecia si Italia pe părţile vătămate  SNG (minoră),MAE,PM,pe minorele IVM si VAL,precum şi pe persoanele majore BCI,APG si RDA,pe care le-a determinat să practice prostituţia în beneficiul său si al  inculpatului GEG.

Inculpata GIE le-a recrutat pentru practicarea prostituţiei pe teritoriul Greciei şi al Italiei pe TCA,IA,CGM,NF si VAM, a înlesnit activitatea de prostituţie si a tras foloase de pe urma acestei activităţi (singură sau împreună cu soţul său,GEG) desfăşurate pe teritoriul Greciei si Italiei  de TCA (în perioada mai 2003-aprilie 2004),NF,IG,RCA si VAM.

2. Inculpatul GEG (zis Ţ), aflat în stare de arest preventiv pentru următoarele infractiuni :

- iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni,prev.de art.8 din Lg 39/2003 ,cu referire la art.323 alin.1,2 cod penal;

- trafic de persoane minore,prev.de art.13 alin.1,3 din Lg 678/2001,rap.la art.12 alin.2 lit.a din Lg 678/2001;

- proxenetism prev.de art.329 alin.1,2,3 cod penal ,cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal si art.33 lit.a cod penal ;

S-a reţinut în fapt că inculpatul GEG s-a asociat cu inculpata GIE  în perioada mai 2003-ianuarie 2009 în cadrul unei înţelegeri infracţionale care a vizat obţinerea de beneficii comune din activitatea  de traficare de persoane pentru prsotituţie pe teritoriul Greciei (2003-2009) şi Italiei (2007-2008).

De asemenea inculpatul a primit şi cazat la Atena,pe partea vătămată minoră AE (în vârstă de 16 ai),recrutată prin indicere în eroare de către inculpata GIE,sub pretextul oferirii unui loc de muncă pe postul de ospătar sau barman ;

Acelaşi inculpat le-a recrutat pentru practicarea prostituţiei pe teritoriul Italiei pe DI,precum si pe teritoriul Greciei pe NF,IG,RCA,TCA si DV (cărora le-a facilitat practicarea prostituţiei şi a tras foloase de pe urma  acestei activităţi,singur sau împreună cu soţia lui),a înlesnit practicarea prostituţiei şi a tras foloase de pe urma acestei activităţi desfăşurate în Grecia de MEA,SNG (minoră) si CGM,recrutate de către inculpata GIE sub pretextul oferirii unui loc de muncă,prin inducere în eroare,fără ştirea inculpatului .

Inculpatul GEG a înlesnit practicarea prostituţiei şi a tras foloase de pe urma acestei activităţi desfăşurate în Grecia de IA,BID şi a obţinut sume de bani şi din activitatea de prostituţie coordonată de inculpata GIE.

3. Inculpatul GM pentru infractiunile de :

- aderare si sprijinire a unui grup în vederea săvârşirii de infractiuni,prev.de art.8 din Lg 39/2003,rap.la art.323 alin.1,2 din codul penal ;

-complicitate la infracţiunea de proxenetism,prev.de art. 26 cod penal  rap la art.329 alin.1,2, cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal si art.33 lit.a cod penal ;

S-a reţinut în fapt că inculpatul GM a aderat la asocierea infracţională a inculpatilor GEG şi GIE si a sprijinit-o pe aceasta din urmăr să supravegheze fetele ce se prostituau în Italia,a colectat banii obţinuţi de ele din această activitate,bani pe care i-a pus la dispoziţia inculpatei GIE sau i-a transmis în perioada 2007-2008 soţilor G si inculpatului IŞF.

4. Inculpatul IŞF(zis „P-P”) pentru următoarele infracţiuni :

- aderare si sprijinire a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni ,prev.de art.8 din Lg 39/2003,rap la art.323 alin.1,2, din codul penal ;

- complicitate la infracţiunea de proxenetism,prev.de art.26 cod penal,rap.la art.329 alin1,2,3 cod penal,cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal si art.33 lit.a cod penal ;

S-a reţinut în fapt că inculpatul a aderat la asocierea infracţională a inculpaţilor GEG şi GIE ,l-a sprijinit pe inculpatul  GEG prin supravegherea fetelor ce se prostituau în Grecia şi colectarea banilor obţinuţi de ele din această activitate,primirea si transimiterea  în decursul perioadei 2005-2008 a unor sume de bani provenind din activitatea de prostituţie,către soţii G.

5. Inculpata CG ( devenită prin căsătorie G) pentru complicitate la infracţiunea de proxenetism,prev.de art.26 cod penal,rap.la art.329 alin.1 cod penal  cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal.

S-a reţinut că inculpata l-a sprijinit pe inculpatul GEG în perioada octombrie 2008-ianuarie 2009,prin supravegherea fetelor ce se prostituau în Grecia,a colectat banii obţinuţi  de către acestea  punându-i la dispoziţia inculpatului GEG.

Din analiza mijloacelor de probă administrate în cauză,instanţa va reţine în fapt următoarele :

Inculpaţii GIE si GEG  s-au căsătorit în anul 2001 stabilindu-se în Grecia,după o perioadă de aproximativ 9 luni în care au lucrat în Cipru .În Grecia,cei doi inculpaţi au locuit la Atena,de unde  au obţinut rezidenţă si permise de muncă ( în calitate de grădinar si menajeră).Inculpata GIE a declarat că anterior şi după încheierea căsărtoriei cu inculpatul GEG a practicat prostituţia,fiind determinată şi de către soţul său să continue această activitate pentru a asigura mijloacele de existenţă pentru familie.A mai susţinut inculpata că s-a îmbolnăvit si a trebuit să renunţe o perioadă la practicarea prostituţiei astfel încât banii pe care-i obţinuse anterior  au fost folosiţi pentru aducerea unor fete din Moldova în Grecia în vederea practicării prostituţiei.

Din mijloacele de probă administrate a rezultat  că cei doi inculpaţi s-au înţeles, au iniţiat  şi constituit un grup, la care au aderat ulterior şi inculpaţii IŞF şi GM, în vederea recrutării de fete  din România  pentru practicarea prostituţiei  în Grecia, activitate iniţiată în luna mai 2003.

Inculpata GIE  a susţinut că primele fete au fost aduse în Grecia de către soţul ei si inculpatul IŞF.

Activitatea infracţională iniţiată de către  inculpaţii GEG şi GIE, la care au aderat ulterior si inculpaţii IŞF şi GM s-a desfăşurat pe teritoriul Greciei în perioada mai 2003-ianuarie 2009 şi al Italiei în perioada anilor 2007-2008.

Mai multe persoane de sex feminin au fost racolate în România şi au fost aduse benevol ori prin inducere în eroare în Grecia si Italia,în vederea practicării prostituţiei,urmând ca cea mai mare parte a sumelor de bani obţinute să le revină inculpaţilor.

Activitatea infracţională s-a desfăşurat în perioada mai 2003-sfârşitul anului 2005 pe teritoriul Greciei, când inculpaţii GEG şi GIE au locuit împreună.Ulterior,când cei doi s-au separat,întrucât inculpata GIE (conform declaraţiei acesteia,fila 182 dosar fond,Vol I ) a fost nevoită să plece din Grecia, fiind cercetată de organele judiciare din acea ţară pentru practicarea prostituţiei,activitatea infracţională a continuat în Grecia până la sfârsitul  anului 2007 sub coordonarea inculpatului GEG iar,ulterior,sub coordonarea acestuia dar prin mijlocirea inculpaţilor IŞF şi CG.

Începând din 2007 ,inculpata GIE a extins sfera de desfăşurare a activităţii infracţionale şi pe teritoriul Italiei supravegherea  fiind asigurată de către inculpatul GM,vărul inculpatului GEG.

În condiţiile separării în fapt,cei doi inculpaţi GEG şi GIE au convenit ca foloasele obţinute de pe urma practicării prostituţiei de către fetele recrutate de către ei să fie  utilizate în interesul familiei.Banii erau transmişi în România prin mandate de transfer reciproc între ei,trimişi de către fetele care practicau prostituţia sau de către inculpaţii GM,IŞF sau CG.

În vara anului 2004,inculpata GIE a recrutat-o pe partea vătămată minoră SNG,în vârstă de 17 ani,prin intermediul unei cunostinţe,promiţându-i  că o poate ajuta să lucreze în Grecia pe post  de baby-sitter pentru un salariu de 1000 euro pe lună,cazare şi masă. Partea vătămată a precizat (declaraţia de la fila 42 dosar fond, VOL III) că a avut încredere în susţinerile inculpatei cu care a discutat în prezenţa unei vecine şi a avut acordul părinilor,care nu au bănuit adevărata activitate pe care va trebui să o desfăşoare în Grecia.

A mai susţinut partea vătămată că avea o  situaţie precară din punct de vedere financiar şi a fost încurajată de susţinerile inculpatei privind posibilele câstiguri astfel încât s-a hotărât să plece împreună cu aceasta în Grecia.

Inculpata a suportat cheltuielile de eliberare a documentelor notariale şi cele de transport cu avionul în Grecia,unde a însoţit-o pe minoră în jurul datei de 4 august 2004.Timp de aproximativ două săptămâni minora a fost cazată într-un apartament  din cartierul Aharnon(Atena) unde, potrivit susţinerilor acesteia ,inculpata îi arăta pe laptop imagini pornografice sugerându-i că îi este mai bine să practice prostituţie decât să lucreze într-un restaurant ori ca baby-sitter.

Inculpata GIE  a recunoscut (declaraţia de la fila 182 dosar fond,VOL I) că i-a spus părţii vătămate SN (  pe care o găsise soacra sa) că va lucra în Grecia ca baby-sitter,şi nu a fost de acord ,atunci când inculpatul GEG i-a cerut să o plaseze în cadrul „birourilor” unde practicau prostituţia celelalte fete,întrucât ştia că este minoră.

Partea vătămată a declarat că nu a putut  să se împotrivească solicitărilor inculpatei întrucât aceasta îi luase paşaportul ,era într-o ţară străină şi nu cunoştea limba greacă,în plus,începuse să-i fie teamă de inculpata GIE.

La scurt timp a sosit în Grecia si inculpatul GEG care a continuat să o supravegheze pe minoră fără să cunoască modalitatea în care a fost recrutată de către inculpata GIE.

Partea vătămată a susţinut că inculpatul i-a precizat că se poate întoarce în România însă i-a înlesnit în continuare practicarea prostituţiei şia a tras foloase de pe urma acestei activităţi.

Partea vătămată a reţinut că a stat în Grecia 2 luni şi 3 săptămâni şi a obţinut aproximativ 30.000 euro, din care a primit aproximativ 1100 euro.

În cursul cercetării judecătoreşti s-a constituit parte civilă cu suma de 19.000 euro,reprezentând daune morale,raportându-se la suma de 20.000 de euro reţinută în rechizitoriu că ar fi fost obţinută în Grecia.

Potrivit susţinerilor aceleaşi părţi vătămate,fetele care practicau prostituţia erau plasate clienţilor prin intermediul unor „birouri” care negociau cu inculpaţii GEG şi GIE tarifele ce urmau a fi plătite şi care trimiteau şoferi pentru a fi transportate la adresele indicate de către clienţi,unde întreţineau relaţii intime cu aceştia. Programul era de la 6 seara la orele 3-4 dimineaţa,timp în care putea avea 10-12 clienţi de la care obţinea aproximativ 500 de euro. Inculpata GIE o aştepta  în fiecare seară într-un loc dinainte stabilit unde era adusă de către şofer astfel încât să nu cunoască adresa la care locuia minora (declaraţia de la fila 42,dosar fond,VOL.III).

Avându-se în vedere faptul că partea vătămată a practicat prostituţia în perioada 15 august 2004-27 octombrie 2004,aproximativ o lună şi jumătate,pe baza câştigurilor medii declarate de către aceasta şi celelalte fete care practicau prostituţiea în aceeaşi perioadă se va reţine că a pus la dispoziţia  inculpaţilor GEG şi GIE  suma de 20.000 de euro,din care a primit 1100 euro.

Inculpata GIE a recrutat-o în cursul lunii august 2006 pe partea vătămată minoră AE,,în vârstă de 16 ani,căreia i-a precizat că poate lucra pe post de ospătar sau barman într-un local din Atena,despre care a susţinut că-l deţine împreună cu soţul său.

Partea vătămată a cunoscut-o pe inculpata GIE prin intermediul unor prietene din copilărie (BBM şi BSF) iar ulterior a fost invitată la locuinţa inculpatei din Buzău pentru a discuta despre posibilitatea de a lucra în Grecia ca barman sau ospătar pentru un salariu de 600-700 euro pe lună,plus cheltuielile de cazare si masă.

Totodată, inculpata a fost de acord să-i plătească şi cheltuielile de deplasare în Grecia.

Părinţii minorei au fost de acord cu întocmirea  unei declaraţii notariale autentice în sensul ca aceasta să plece în Grecia însoţită de TL,persoană pe care inculpata i-o prezentase ca fiind interesată să efectueze aceeasi muncă în Grecia.

Minora a fost condusă la aeroport de către inculpatul IŞF,însă autorităţile elene i-au refuzat intrarea în ţară,fiind nevoită să se întoarcă în România,împreună cu TL,în luna septembrie 2006.

La 5 octombrie 2006,partea vătămată AE  a plecat din nou spre Grecia,de această dată fiind însoţită până la Bacău de către inculpata GIE,care i-a asigurat transportul  cu un taxi.De la Bacău partea vătămată a fost transportată spre Veneţia şi apoi la Roma cu două microbuze,în unul dintre acestea aflându-se şi martorele CGM şi NF (care au fost returnate  în ţară de către autorităţile austriece).Minora AE a fost cazată în Roma într-un apartament de către o persoană care a păstrat legătura telefonic cu conducătorul vehiculului iar a doua zi dimineaţa  a fost îmbarcată într-un avion cu destinaţia Atena.

A fost aşteptată de către inculpaţii GEG şi IŞF şi găzduită într-un apartament  din cartierul Aharnon.A doua zi inculpatul GEG i-a relatat că urmează să se prostitueze în beneficiul său, situaţie refuzată de către partea vătămată care i-a spus că  ştia de la soţia lui că va lucra ca barman sau ospătar pentru 700 de euro lunar.Inculpatul GEG i-a menţionat că nu recunoaşte această înţelegere, i-a reproşat că are datorii la el şi la inculpata GIE de aproximativ 1000 de euro,reprezentând cheltuieli de transport şi eliberarea paşaportului.

Partea vătămată a declarat că nu avea bani să se întoarcă în ţară, nu a putut lua legătura cu inculpata GIE pentru că nu avea telefon, astfel încât după 3-4 zile a fost dusă într-o altă locuinţă împreună cu alte fete şi a fost nevoită să practice prostituţia 4 luni la Atena, o lună în insula Creta,la Rethimnu ,unde a fost trimisă de către inculpatul IF,care colecta sumele de bani de la partea  vătămată şi alte fete care practicau prostituţia în aceeaşi zonă.

Partea vătămată AE,a revenit în ţară,la insistenţele sale la 5 martie 2007 si a stat până în jurul datei de 12.04.2007 când a fost nevoită să se întoarcă în Grecia fiind ameninţată de către inculpata GIE cu darea în vileag faţă de familie şi cunoştinţe a activităţii desfăşurate în Grecia. Partea vătămată  a practicat prostituţia în Grecia până la sfârşitul lunii iulie 2007 fiind si de această dată supravegheată de către inculpaţii GEG şi IŞF care-i trimitea banii obţinuţi de către partea vătămată inculpatului GEG.

În perioada cât s-a aflat în insula Creta ,partea vătămată AE şi PM depuneau banii pe numele inculpatului GEG,într-un cont bancar deschis la Ehniki Tropeza Kolonaghi.

Conform declaraţiilor părţii vătămate,coroborat cu declaraţiile date de celelalte fete care practicau prostituţia în folosul inculpaţilor,aceasta obţinea între 300-400 euro pe seară,bani pe care îi aduce în apartamentul în care locuia si de unde erau luaţi de către inculpatul IŞF.

Partea vătămată a mai susţinut  (declaraţia de la fila 184 dosar de fond VOL.I) că inculpata GIE era încrezătoare şi convingătoare astfel încât i-a creat atât ei cât şi părinţilor ideea că va putea să obţină în Grecia sume de bani importante iar ulterior i-a inspirat teamă şi a ameninţat-o cu violenţa în cazul în care nu „face ceea ce trebuie „.

Pentru perioadele în care s-a aflat în Atena,partea vătămată AE a realizat 34.000 euro în prima perioadă,18.000 de euro în cea de-a doua si 8.000 euro în Insula Creta.

Partea vătămată a primit de la inculpaţi 3200 de euro iar la termenul din 6.10.2009 s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 de euro daune morale.

Inculpata GIE a recrutat în luna iulie 2007 alte două persoane minore,în vârstă de 17 ani,respectiv IVM si VAL, cărora le-a promis că le poate angaja în Italia ,unde are deschis un bar,în calitate de dame de companie sau barman.Cheltuielile de deplasare au fost suportate de către inculpată,care le-a însoţit pe cele două minore,iar potrivit susţinerilor acestora s-a ocupat de trecerea la frontieră fără ca minorele să aibă acordul  părinţilor pentru ieşirea din ţară.

Cele două fete au fost cazate într-un apartament din Perugia,unde le-au fost reţinute actele de identitate,iar părţii vătămate IVM inculpata i-a reţinut reţinut bijuteriile şi telefonul mobil.

Inculpata le-a pretins celor două minore să se prostitueze întrucât nu mai putea să ţină deschis restaurantul din Italia,invocând totodată datoria pe care o aveau faţă de ea,respectiv cheltuielile de transport şi câte 800 de euro plătiţi la frontieră.

Părţile vătămate au acceptat să se prostitueze întrucât nu aveau actele de identitate,bani si nici posibilitatea să se întoarcă în ţară.

Partea vătămată IVM  a declarat că inculpata i-a inspirat teamă în condiţiile în care a văzut cum exercita acte de violenţă asupra martorei DI (care practica prostituţia pentru inculpată în aceeaşi perioadă în Italia),aşa cum rezultă din declaraţiile de la urmărirea penală (filele 56-58 VOL.I).

După aproximativ o lună,părţile vătămate au reuşit să fugă în România,IV abandonându-şi telefonul mobil,bijuteriile şi hainele la inculpata GIE.

Aceste bunuri i-au fost restituite ulterior în C,în prezenţa mamei părţii vătămate,martora IE (fila 65 dosar de urmărire penală VOL.I).

Părţile vătămate au susţinut că au obţinut din practicarea prostituţiei câte 400 euro în fiecare seară,respectiv 8.000 euro IV si 12.000 euro VA,bani din care inculpata a refuzat să le achite vreo sumă,în afara sumei de 100 de euro trimişi de către VA în România,de ziua  mamei sale.

Partea vătămată Ionescu Viviana Mariana s-a constituit parte civilă cu suma de 6.000 de euro daune morale si 2.000 de euro despăgubiri materiale (fila 108 dosar  fond,VOL II).

Inculpata GIE a recrutat-o pe partea vătămată BCI în luna septembrie 2007 prin intermediul unui băiat pe care-l cunoştea sub numele de CR din S. Inculpata i-a precizat părţii vătămate că poate lucra în Italia ca ospătar sau barman la un restaurant pentru 1.000 de euro pe lună.

Partea vătămată a acceptat oferta inculpatei în condiţiile în care aceasta i-a precizat că administrează personal acel restaurant iar cheltuielile de cazare şi  masă vor fi acoperite tot de către inculpată.

Partea vătămată a fost însoţită în Italia  de inculpata GIE,care a plătit costul transportului şi i-a asigurat cazarea într-un apartament din Milano.În Italia,partea vătămată a aflat că trebuie să practice prostituţia în folosul inculpatei,că are o datorie de 2.000 de euro la aceasta,fiind lovită de către inculpată atunci când i-a pretins să-i asigure întoarcerea în România pentru că a fost înşelată.

Partea vătămată BC a practicat prostituţia de la sfârşitul lunii septembrie 2007 până la sfârşitul lunii aprilie 2008.După o scurtă perioadă petrecută în România,BC  a fost nevoită să revină în Italia,însoţită de către inculpată fiind ameninţată de către aceasta că va dezvălui familiei şi rudelor apropiate activitatea desfăşurată în străinătate.Partea vătămată a întreţinut raporturi intime cu clienţii racolaţi în Clubul „Rivatorto” din Milano în camerele situate la etajul acestui club,până la sfârşitul lunii noiembrie 2008.Banii obţinuţi în aproximativ un an de zile,conform declaraţiilor părţii vătămate şi a celorlalte fete care s-au aflat în aceeasi perioadă în Italia,aproximativ 150.000 de euro au fost puşi la dispoziţia inculpatei GIE.

Uneori,potrivit susţinerilor părţii vătămate,când inculpata lipsea,banii obţinuţi din practicarea prostituţiei erau predaţi inculpatului GM.

Susţinerile părţii vătămate în legătură cu modalitatea în care aceasta a fost convinsă de către inculpată să plece în Italia au fost  confirmate şi de declaratia martorei BC (filele 67 VOL.I dosar de urmărire penală),mama părţii vătămate.

Partea vătămată BC s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 de euro reprezentând daune materiale si daune morale.

Partea vătămată MAE a fost recrutată de către inculpata GIE în septembrie 2004 prin intermediul părţii vătămate PM,care se afla în Grecia împreună cu inculpata,care i-a spus că lucrează pentru o persoană numită „E”.Inculpata i-a propus telefonic părţii vătămate să lucreze în Grecia ca damă de companie la un local pe care îl deţinea în ţara respectivă pentru 700 de euro pe lună,la care se adăugau cheltuielile de cazare si masă.Partea vătămată a acceptat oferta având reprezentarea că activitatea  desfăşurată ca damă de companie nu presupune practicarea prostituţiei.

Partea vătămată a fost contactată ulterior  de către inculpatul GEG,care a suportat pentru ea cheltuielile de obţinere a paşaportului  şi a biletului de avion până la Atena,unde a însoţit-o şi i-a încredinţat-o inculpatei GIE,care i-a aşteptat la aeroport.Partea vătămată i-a predat inculpatei la aeroport geanta personală în care se afla şi paşaportul,fiind ulterior cazată într-un apartament din Atena,în cartierul Aharnon.Inculpata a determinat-o pe MA să se prostitueze,reproşându-i faptul că are de achitat contravaloarea cheltuielilor cu eliberarea paşaportului,costul deplasării până în Grecia şi alte cheltuieli suplimentare de aproximativ 1700-1800 de euro.

MAE a acceptat să se prostitueze pentru inculpaţii GEG şi GIE timp de 3 luni,de la sfârşitul lunii septembrie 2004,punând la dispoziţia inculpaţilor suma de 21.000 de euro,din care a primit 900 de euro.

MA a declarat că nu se constituie parte civilă (fila 57 dosar fond VOL II).

În aceeaşi perioadă,septembrie 2004 a fost recrutată de către inculpata GIE şi partea vătămată Panghios Mihaela pentru a lucra  ca ospătar în Grecia pentru un salariu de 700 de euro pe lună,cheltuielile de cazare si masă.Cheltuielile de eliberare a paşaportului au fost suportate de către inculpată prin intermediul  mamei inculpatului  GEG,GA. De asemenea,inculpata a plătit şi  costul transportului cu avionul,fiind însoţită la Atena de către GC,fratele inculpatului GEG. Partea vătămată a fost cazată în cartierul Aharnon şi determinată să practice prostituţia întrucât potrivit susţinerilor acesteia,avea un copil minor despre care inculpata i-a precizat cu ar putea avea de suferit dacă nu se conformează celor solicitate de ea.

Pe perioada cât inculpata GIE a plecat din Grecia a fost înlocuită de soţul ei care colecta sumele de bani dobândite din practicarea prostituţiei de către persoana vătămată.

În total,PM a obţinut 15.000 de euro,pe perioada de 2 luni cât s-a aflat în Grecia,primind de la inculpaţi doar suma de 1.100 de euro.

În cursul lunii februarie 2007,inculpata GIE i-a oferit victimei APG  un loc de muncă în Italia ca dansatoare într-un club pe care pretindea că îl deţine pentru  un salariu de 700 de euro pe lună,la care se adăugau cheltuielile de cazare şi masă. Martora a susţinut că avea o situaţie materială precară,ambii părinţi bolnavi,astfel încât a acceptat oferta inculpatei care i-a plătit cheltuielile de transport cu avionul până în Italia. Martora a fost cazată de către inculpată într-un apartament din Perugia şi a fost nevoită să practice prostituţia în favoarea inculpatei  şi datorită cheltuielilor pe care le presupunea tratamentul părinţilor săi. De pe urma activităţii de prostituţie practicată de APG,inculpata a colectat suma de 16.600 de euro,victima primind doar 1.400 de euro.

Martora a declarat (filele 632-636 dosar de urmărre penală,VOL.II) că a practicat prostituţia aproximativ o lună şi jumătate,că iniţial,timp de o lună a avut grijă de fiica inculpatei,întrucât inculpata îi spusese că barul nu fusese încă deschis,însă ulterior i-a cerut să iasă în stradă pentru a practica prostituţia.În aceeasi perioadă,împreună cu victima AP se mai aflau în Italia şi martorele DI şi NF,AP susţinând că sumele obţinute de la clienţi în fiecare seară erau cuprinse între 600-700 de euro.

Potrivit declaraţiilor aceleasi martore,inculpaţii GEG şi GEG au cumărat de la părinţii săi un teren în comuna M, pentru suma de 25.000 lei.

La sfârşitul lunii iunie 2008,inculpata GIE  a recrutat-o pe partea vătămată RDA oferindu-i un loc de muncă pe postul de ospătar la un restaurant pe care a pretins că-l deţine în Italia pentru un salariu de minim 2.000 de euro pe lună.Partea vătămată s-a deplasat la Bucuresti împreună cu inculpata şi o altă fată SA (care nu a fost audiată în cursul procesului penal),unde s-au  întâlnit cu inculpaţii GEG şi IŞF.Ulterior,cei patru au ajuns  în Buzău,fetele fiind găzduite un timp  în apartamentul părinţilor inculpatului  GEG.Inculpata a cumpărat haine pentru partea vătămată şi cealaltă fată,a plătit costul avionului şi le-a însoţit la Roma unde au fost cazate într-un apartament deţinut de o cunostinţă.

Inculpata i-a pretins părţii vătămate să se prostitueze,a lovit-o, a ameninţat-o,solicitându-i să practice această activitate la stradă sau în domiciliul clienţilor timp de 6 luni.În acest timp,în lipsa inculpatei,fetele,printre care si partea vătămată RDA erau supravegheate de către inculpatul  GM  strângea banii obţinuţi,punându-i la dispoziţia inculpatei GIE. Partea vătămată a obţinut potrivit declaraţiilor acesteia suma de 80.000 euro din care a primit aproximativ 2000 euro.

În perioadele menţionate anterior (2003-ianuarie 2009),inculpaţii GIE  si GEG au recrutat mai multe persoane pentru practicarea prostituţiei în Grecia si Italia,undele dintre acestea de mai multe ori si pe perioade îndelungate de timp,beneficiile obţinute de către inculpaţi,în raport  cu cele ale persoanelor de sex feminin care se prostituau,erau cu mult mai mari ,astfel încât aceasta activitate a căpătat caracterul  de traficare de persoane pentru prostituţie,astfel  cum prevede art.329 alin.2 cod penal.

Activităţile legate de infracţiunea  de proxenetism a inculpaţilor s-a desfăşurat după cum se va arăta în continuare în perioada 2003-2009.

1.Martora NF a fost recrutată pentru practicarea prostituţiei în două rânduri de către GEG şi soţia acestuia,GIE,prima  dată desfăşurând această activitate în Atena  din septembrie 2003 si până în martie 2004 când a fost reţinută de autorităţile elene şi returnată în România.

A doua oară,martora a fost recrutată de către inculpata GIE si a practicat prostituţia la Perugia,în folosul inculpatei,punând la dispoziţia acesteia 7500 euro.

Banii obţinuţi din practicarea prostituţiei în Grecia,aproximativ 62.150 euro,au fost puşi la dispoziţia inculpatului GEG.

Conform declaraţiilor martorei (filele 24-28 dosar de urmărire penală,VOL I),în Italia a stat aproximativ 1 lună şi jumătate la Perugia,în anul 2007.Sumele obţinute din practicarea prostituţiei s-au stabilit pe baza declaraţiilor martorei coroborat cu susţinerile  celorlalte fete aflate în aceeasi perioadă în Grecia  sau Italia din care a rezultat că obţineau în medie 200 euro pe seară în Italia si 400 euro în Grecia.

Martora a primit de la inculpaţi suma de 5350 euro.

2. Martora IG a fost recrutată pentru practicarea prostituţiei la Atena în două rânduri de către inculpatul GEG care a suportat cheltuielile de  eliberare a paşaportului şi transportul cu avionul.

Martora a practicat prostituţia la Atena 3 luni în cursul anului 2004 si 2 luni în perioada 2004-ianuarie 2005 în care a realizat suma totală de 45.000 de euro (27.000 euro în prima perioadă  si 18.000 în a doua perioadă).Potrivit susţinerilor acesteia a prmit de la inculpaţi în total 1.400 de euro iar fără ajutorul inculpaţilor nu ar fi putut practica prostituţia în Atena unde nu cunoştea pe nimeni,fiindu-le asigurate de către inculpaţi,transportul la locurile de întâlnire cu clienţii prin intermediul  şoferilor si „birourilor” de plasare (fila 347 dosar fond,VOL.I).Martora a mai declarat (fila 383 lei,dosar de urmărire penală VOL.II) că în aceeasi perioadă au practicat prostituţia în Grecia partea vătămată MAE si PMN.

3.Martora IA,cunoscută în Grecia sub numele de „S” iar în Italia sub numele de „M” s-a prostituat în beneficiul inculpaţilor GEG si GIEpe teritoriul Greciei si Italiei,fiind recunoscută în acest scop de către inculpata GIE.

În Grecia martora a practicat prostituţia 6 luni,în anul 2006 unde se aflau inculpaţii GEG si IŞF..

Potrivit declaraţiei martorei (fila 580 dosar de urmărire penală VOL.II),inculpatul IŞF a aşteptat-o la aeroport si a condus-o la un apartament din cartierul Aharnon.A mai susţinut martora  că obţinea zilnic din practicarea prostituţiei în medie 400 de euro,bani pe care îi dădea inculpatului GEG.

De la începutul anului 2008,timp de 5 luni,martora a practicat prostituţia în Italia (la Perugia,Milano şi Roma) si apoi o lună şi jumătate la Roma (septembrie-noiembrie 2008),sumele de bani obţinute în Italia,aproximativ 49.500 de euro fiindu-i transmisi inculpatei GIE.

În Grecia martora a pus la dispozitia inculpatului GEG suma de 66.800 de euro (potrivit mediilor zilnice obţinute),din care a primit suma de 5.200 de euro.

Inculpata GIE i-a dat martorului pentru perioada cât a practicat prostituţia în Italia 7.500 euro.

În intervalul de timp menţionat,martora a susţinut că au mai practicat prostituţia în Grecia şi BC si VAM.

4.Martora RCA,cunoscută sub numele de „C” a fost recrutată pentru practicarea prostituţiei în Grecia,în anul 2004 de către inculpatul GEG.

Martora a fost supravegheată succesiv de către cei doi soţi GEG şi GIE si a pus la dispoziţia acestora suma de 30.000 euro,din care a primit 1.100 euro.

5.Martora TCA a fost recrutată de către inculpata GIE pentru practicarea prostituţiei în Grecia în primăvara anului 2003.

Martora s-a prostituat în două perioade,respectiv din mai 2003 până la 27.04.2004,când a fost depistată de autorităţile elene,judecată şi condamnată la 6 luni închisoare cu suspendare pentru prostituţie si i s-a interzis dreptul de a intra pe teritoriul elen 5 ani.

A doua perioadă în care martora s-a aflat în Grecia a fost între septembrie 2006-ianuarie 2009,cu o intermitenţă de 10 luni (octombrie 2007-august 2008) când a plecat de la inculpatul GEG,convieţuind cu un cetăţean grec.

Pentru prima perioadă în care s-a prostituat în Grecia ,martora a susţinut  că inculpata GIE a suportat cheltuielile pentru eliberarea paşaportului si transport si a însoţit-o la aeroport.

Martora a declarat că a fost aşteptată în Grecia de către inculpatul GEG,că a fost „instruită” de către acesta în legătură cu modul în care urma să practice prostituţia şi a învăţat câteva cuvinte în limba greacă pe care să le folosească în relaţiile cu clienţii.

Inculpata GIE a sosit în Grecia după aproximativ 3 săptămâni si a fost cea care se ocupa de relaţia cu „birourile” prin intermediul cărora se practica prostituţia.Timpul în care,împreună cu alte fete pe care le-a numit F si D din B si G (din O),practica prostituţia era cuprins zilnic între orele 18-06 iar câştigul realizat era între 400-900 de euro pe noapte.

Pentru prima perioadă în care a practicat prostituţia în Grecia, martora TCA a pus la dispoziţia inculpaţilor GEG şi GIE suma de 150.000 de euro.

În cea de a doua perioadă,martora a fost recrutată prin telefon,în timp ce se afla în localitatea Larissa (Grecia) si adusă să practice prostituţia la Atena pentru inculpatul  GEG de către acesta împreună  cu inculpatul IŞF.

Inculpatul IŞF avea în această perioadă,potrivit declaraţiilor martorei (fila 116 dosar de fond,VOL.I si fila 139,dosar fond VOL.II) rolul de a supraveghea fetele care practicau prostituţia,prelua de la acestea sumele de bani,mergea cu ele în oras atunci când făceau cumpărături. 

În plus,a mai declarat martora că toate fetele care practicau prostituţia pentru inculpaţii GEG si GIE erau obligate să trimită mesaje telefonice în legătură cu momentul în care se întâlneau cu un client,numărul clienţilor,precum si atunci când doreau să cumpere pâine ori să cheltuie o anumită sumă de bani (fila 139).

Mesajele telefonice erau transise la un număr dinainte ştiut la care aveau acces inculpaţii GEG ,IŞF si CG.

În ultima perioadă în care a practicat prostituţia în Grecia,martora a susţinut că erau supravegheate de către inculpata CG iar  telefonul la care erau trimise mesajele era supravegheat din România.Banii obţinuţi erau trimisi  în România inculpaţilor GEG ,CG si IŞF.

Pentru cea de a doua perioadă în Grecia,martora TCA a pus la dispozitia inculpaţilor GEG ,IŞ si CG suma de 160.000 de euro.Pentru întreaga perioadă cât a practicat prostituţia a primit de la inculpaţi suma de 20.000 euro.

6.Martora DV a fost recrutată pentru  a practica prostituţia în Grecia de către inculpatul  GEG prin intermediul martorei TCA,inculpatul fiind cel care  a achitat costul călătoriei până în Grecia .

Martora a practicat prostituţia în Grecia în două perioade :din septembrie 2006-până în noiembrie 2008 si între 10 ianuarie 2009-14 februarie 2010,după arestarea preventivă a inculpatilor când transmitea banii obţinuţi prin intermediul inculpatei CG,concubina inculpatului GEG.

Martora a declarat că în acea perioadă se mai afalu în Grecia TC,AE,BID,iar supravegherea  activităţii pe care o desfăşurau se realiza prin intermediul unui telefon mobil.Fetele erau obligate să trimită mesaje de genul „ sunt cu primul client”,am luat banii,”suma de,”.Mesajele pe telefonul mobil erau transmise în legătură cu fiecare client dar si atunci când fetele doreau să cumpere anumite bunuri de strictă necesitate ori să iasă din casă.

De fiecare dată trebuiau să aştepte răspunsul în aceeaşi modalitate la telefon (fila 140 dosar fond VOL:II).

Martora a mai declarat că la sfârşitul programului  (care putea fi de 10-12 ore) fiecare fată nota într-un caiet aflat în casa în care locuiau sumele pe care le realizau ,sume ce puteau fi între 300-400 euro pe noapte.

Din 2006,aproximativ 1 an de zile banii obţinuţi din practicarea prostituţiei erau luaţi de către inculpatul IŞF iar în anul 2008 de către inculpata CG.În perioadele în care nu se afla niciunul dintre aceşti inculpaţi în Grecia,potrivit susţinerilor martorei,se realiza în continuare supravegherea  prin intermediul telefonului mobil iar sumele  de bani obţinute erau expediate în România.

Potrivit declaraţiei aceleiaşi martore,la iniţiativa inculpatului GEG  a fost întocmit un caiet în care se notau toate sumele de bani obţinute,dar si cheltuielile realizate de către fiecare dintre fete,acestea beneficiind lunar de sume între 100-150 euro pentru îmbrăcăminte.

Inculpaţii GEG, IŞ sau CG comparau mesajele primite telefonic în legătură cu activitatea de prostituţie şi sumele menţionate  de către fete în caietul aflat în casa în care  locuiau pentru a verifica dacă au fost depuse toate sumele de bani câştigate.

Activitatea desfăşurată de către inculpatul IŞF consta în afară de ridicarea banilor la 2-3 zile,alteori si mai rar şi în transportarea fetelor cu maşina atunci când mergeau la cumpărături iar când veneau fete care se aflau pentru prima dată în Grecia,inculpatul trebuia să meargă cu ele pentru a le cumpăra îmbracăminte.

Martora a mai susţinut că în momentul sosirii sale în Grecia,în 2006,inculpata CG avea o relaţie de concubinaj cu inculpatul GEG  si efectua si ea activităţi de supraveghere a fetelor care se prostituau.

Potrivit declaraţiilor martorei,coroborat cu susţinerile celorlalte fete care au practicat prostituţia în aceeasi perioadă si inscrisurile de evidenţă a activităţii de prostituie (filele 938-950 VOL.III,dosar de urmărire penală),se va reţine că martora a pus la dispozitia inculpaţilor suma totală de 220.000 euro pentru întreaga perioadă,din care a primit 7.500 euro.

O perioadă de aproximativ 2 luni de zile,martora DV a fost transferată împreună cu alte două fete,PM si BBM(care nu au fost audiate de către organele de urmărire penală) în localitatea Larnia unde au practicat prostituţia prin recrutarea clienţilor de la un club,preponderent în zone limitrofe de pădure sau în autoturisme.

7.Martora DI a practicat prostituţia în Italia din mai 2008,trei perioade,în total 1 an si 3 luni la Roma,Perugia si Milano.Banii obţinuţi erau predaţi inculpatei GIE si inculpatului GM.

Martora a mai susţinut (declaraţia de la fila 68 dosar de fond,VOL.II) că inculpata le pretindea fetelor care practicau prostituţia să realizeze câte 300 euro pe noapte,că în aceeaşi perioadă mai erau în Italia A,V si A care au reuşit să fugă pentru că nu le convenea programul impus de către inculpată.

Din activitatea de prostituţie,martora a pus la dispoziţia inculpaţilor aproximativ 150.000 euro,din care a primit suma de 2000 euro.

8.Martora BID a practicat prostituţia în Grecia,în două perioade ,respectiv mai-iunie 2007 si apoi două luni şi jumătate din februarie 2008.Martora a ajuns in Grecia,potrivit susţinerilor acesteia,împreună cu o cunostinţă „A” din municipiul D şi a pus la dispoziţia inculpatului GEG suma de 17.000 euro din totalul de 34.000 euro obţinuţi.

Inculpatul IŞF a avut în această perioadă rolul de a supraveghea activitatea desfăşurată de către martoră şi preluarea in anumite perioade a banilor obţinuţi.

De asemenea,martora a mai practicat prostituţia şi în perioada octombrie –decembrie 2008,fiind supravegheată şi de către inculpata CG,astfel cum rezultă din declaraţiile martorelor DV, TC şi caietul de evidenţă a activităţii de prostituţie.

8. Martora VAM a fost recrutată pentru practicarea prostituţiei în Italia,de către inculpata GIE.Martora a mers împreună cu copilul ei minor pe care l-a lăsat în grija mamei inculpatului GEG,GA,care locuia împreună cu inculpatul GM.

Martora a practicat prostituţia în beneficiul inculpatei pe perioadele 19.09.2007-februarie 2008 la Perugia,februarie 2008-mai 2008 la Milano si mai 2008-august 2008 la Roma. Cazarea a fost asigurată în toate aceste situaţii de către inculpata GIE.

Inculpatul GM a avut rolul de supraveghere si colectare  a sumelor de bani din practicarea prostituţiei.

Inculpatul a asigurat transportul fetelor (VAM,RDA, BCI) la Milano sau Roma pe cheltuiala inculpatei GIE.

Martora a pus la dispozitia inculpatei GIE,direct sau prin intermediul inculpatului GM suma totală de 94.000 eudo din care a primit 2.800 euro.

10. Martora Chiriac Gina Maria a fost recrutată pentru practicarea prostituţiei în Grecia la sfârşitul anului 2005 de către inculpata GIE,care a suportat cheltuielile de eliberarea paşaportului şi de deplasare cu avionul la Atena în ziua de 12 ianuarie 2006 unde a stat până la 7.02.2006.

Inculpaţii GEG şi GIE au pus bazele activităţii de recrutare a persoanelor în vederea practicării prostituţiei în Grecia începând din mai 2003 prin iniţierea si constituirea unui grup cu o continuitate până în 2009,activitate în care au îndeplinit reciproc rolul de recrutare, transport si cazare ori găzduire,precum si asigurarea conditiilor pentru practicarea prostituţiei.

Aşa cum a declarat inculpata GIE, care a susţinut că a practicat la rândul său prostituţia anterior si după încheierea căsătoriei cu inculpatul GEG, o parte din banii,pe care îi obţinuse din această activitate au fost folosiţi pentru a aduce în Grecia fete ce urmau să se prostituieze.

Asocierea celor doi inculpaţi, ca pluralitate constituită de infractori a presupus ulterior si atragerea altor persoane care aveau rolul de a sprijini si a înlesni supravegherea persoanelor care practicau prostituţia.

Astfel, au aderat şi sprijinit activitatea infracţională a inculpaţilor GEG si GIE şi inculpaţii IŞF si GM.

Din împrejurările descrise de către martorele care au practicat prostituţia în Grecia si Italia, care au fost supravegheate de către inculpaţi, a rezultat că acestia cunosteau natura activităţilor pe care le desfăşurau fetele, dar si rolul pe care îl aveau inculpaţii GEG si GIE, implicându-se activ în colectarea banilor obţinuţi, ajutarea fetelor atunci când aveau probleme cu clienţii sau asigurarea transportului.

Aderarea inculpaţilor menţionaţi la asocierea infracţională a inculpaţilor GEG şi GIE a fost una tacită, prin acceptarea rolului pe care l-au desfăşurat ulterior în cadrul grupului infracţional şi prevederea rezultatului faptelor comise, respectiv sprijinirea grupului în realizarea scopurilor propuse.

Inculpatul IŞ a declarat (fila 100, dosar fond, vol.I), că a apelat la inculpatul GEG, la sfârşitul anului 2005, pentru a-l ajuta să găsească un loc de muncă, situaţie în care a ajuns în Grecia, unde a fost găzduit de către inculpat. A mai declarat inculpatul , că a aflat de la inculpatul GEG că aduce fete, din România, pentru a practica prostituţia şi i-a propus să lucreze pentru el, în sensul că urma să le supravegheze pe fete în legătură cu felul în care desfăşurau activitatea de prostituţie şi să colecteze banii obţinuţi de către acestea. Inculpatul IŞ a menţionat, de asemenea, că primea pe un telefon cu număr de Grecia mesaje de la fetele care practicau prostituţia în legătură cu numărul de clienţi pe care îi aveau, sumele de bani câştigate, locul unde se află, mergea cu acestea la cumpărături (unde plătea cu banii luaţi de la ele). Mesajele primite pe telefon de la fete le raporta inculpatului GEG.

Inculpatul Izbăşoiu Ştefan a susţinut că începând din 2006, s-au aflat în Grecia mai multe fete pe care le-a menţionat cu numele de E , C, M, V, M, F, I, A.

Cu privire la inculpatul GM, inculpata GIE a declarat (f.87-90 vol.I fond) că locuia în Italia, în aceeaşi casă cu fetele care practicau prostituţia pentru a le supraveghea, prelua banii obţinuţi de către acestea şi era plătit pentru această activitate cu 500 de euro pe lună.

Se va reţine în sarcina inculpaţilor GEG şi GIE săvârşirea infracţiunii de iniţiere si constituire a unui grup infracţional iar pentru inculpaţii IŞF şi GM aderarea si sprijinirea aceluiaşi grup  în vederea săvârşirii de infracţiuni, faptă prev.de art.8 din Legea 39/2003, rap.la art.323 alin.1 din Codul penal.

Inculpaţii GEG şi GI au constituit un nucleu autonom, în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi duce la îndeplinire planurile de a duce pe teritoriul Greciei şi Italiei fete care să practice prostituţia, urmând ca inculpaţii să obţină venituri importante din această activitate.

În cadrul grupului astfel constituit, inculpaţii GE şi GI au îndeplinit reciproc rolurile de recrutori şi transportatori ai fetelor care plecau în Grecia sau Italia, unde le asigurau cazarea, posibilitatea de a practica prostituţia, după anumite reguli bine stabilite, prin intermediul unor „birouri” de plasare către clienţii dornici de a întreţine raporturi sexuale contra cost (în Grecia) sau în baruri ori la domiciliile clienţilor în Italia. Grupul infracţional constituit a fiinţat o mare perioadă de timp, din mai 2003 până în ian. 2009 fiind obligate sau îndemnate ori recrutate să practice prostituţia un număr mare de persoane, aşa cum s-a reţinut mai sus.

Din mijloacele de probă administrate a rezultat vinovăţia inculpaţilor GEG şi GIE cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane minore, prev.de art.13 alin.1,3 din Lg 678/2001, rap la art. 12 alin. 2 lit.a) din Legea 678/2001,cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal, parte vătămată fiind minora AE.

Sub aspectul laturii obiective, inculpata GIE a recrutat-o prin inducere în eroare pe minoră,prezentându-i posibilitatea de a câştiga sume importante de bani ca barman sau ospătar,asigurându-i transportul şi eliberarea documentelor de călătorie spre ţara de destinaţie.

Inculpatul GEG a primit-o si găzduit-o pe minoră si a determinat-o să practice prostituţia prin constrângere,invocând o datorie de 1000 de euro si cunoscând faptul că partea vătămată nu avea bani,nu cunoştea limba greacă şi avea numai 16 ani, implicit o experienţă redusă de viaţă.

Practicarea prostituţiei de către partea vătămată s-a efectuat în două etape, astfel încât se va reţine caracterul  continuat al faptei, în conformitate cu art.41 alin.2 cod penal, inculpaţii acţionând în baza aceleaşi hotărâri infracţionale, prin eforturi conjugate, plasând-o pe minoră sub controlul lor din momentul ajungerii în Grecia.

Recrutarea părţii vătămate s-a făcut prin inducere în eroare cu privire la natura muncii pe care urma să o desfăşoare în Grecia, în condiţiile în care aceasta avea numai 16 ani iar ulterior, ajunsă în ţara de destinaţie a fost obligată să practice prostituţia, fiind constrânsă întrucât s-a invocat de către inculpatul GEG o datorie de 1000 de euro reprezentând banii pentru deplasare, nu cunoştea limba greacă şi  nu avea mijloace financiare să se întoarcă în ţară. În plus, partea vătămată a declarat că inculpatul GEG i-a spus că înţelegerea cu soţia sa a fost o minciună. Din declaraţiile părţii vătămate coroborat cu declaraţiile celorlalte fete care au practicat prostituţia în Grecia în aceeaşi perioadă în folosul inculpaţilor a rezultat că acestea erau supravegheate strict cu privire la numărul de clienţi pe care îl aveau, nu se puteau deplasa decât însoţite ori erau obligate să anunţe orice activitate pe care o desfăşurau printr-un mesaj telefonic ce era recepţionat de unul dintre inculpaţii care le supravegheau.

În aceste condiţii, părţii vătămate minore i-a fost limitată libertatea de voinţă şi acţiune privind viaţa sexuală fiind constrânsă să practice prostituţia în folosul inculpaţilor.

Inculpata GIE a comis si infracţiunea de trafic de persoane minore, prev.de art.13 alin.1,3 din Legea 678/2001,cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal, parţi vătămate fiind minorele SNG, IVM şi VAL.

Partea vătămată SN a fost recrutată prin inducere în eroare de către înculpata GIE care i-a precizat că va lucra în Grecia ca baby sitter ,pentru 1000 de euro pe lună. În declaraţia dată în faţa instanţei (f.42 vol.IIi), minora a susţinut că avea o situaţie financiară precară şi nu a bănuit că ar urma să practice prostituţia, fiindu-i întărită convingerea că este vorba despre activitatea pe care i-a precizat-o inculpata în prezenţa părinţilor şi a unei vecine ( de la care aflase anterior despre posibilitatea de a lucra în Grecia). Inculpata a desfăşurat şi alte activităţi specifice traficului de persoane, acţiuni ce sunt prevăzute ca modalităţi alternative în textul ce incriminează fapta, respectiv s-a preocupat de obţinerea documentelor de călătorie pentru minoră şi a achitat costul acestora, a însoţit-o pe victimă în Grecia şi timp de două săptămâni  a pregătit-o pentru activitatea pe care urma să o practice, prezentându-i imagini pornografice şi sugerându-i că va putea obţine bani mulţi din această activitate. Minora a susţinut că nu a putut să se împotrivească inculpatei pentru că aceasta îi reţinuse paşaportul, nu avea bani, nu cunoştea limba greacă şi începuse să-i fie teamă de inculpată. 

Inculpata GIE a recunoscut (f. 182 vol.I fond) că i-a ascuns părţii vătămate natura activităţii pe care urma să o desfăşoare în Grecia.

 Partea vătămată a fost recrutată prin inducere in eroare în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei, aspect care a rezultat şi din regulile stricte pe care trebuia să le respecte cu privire la programul de întâlnire cu clienţii care era între orele 18 şi 3 sau 4 dimineaţa, numărul mare de persoane cu care trebuia să  întreţină raporturi sexuale contra cost (10-12 pe noapte) şi supravegherea strictă căreia era supusă fiind aşteptată de inculpată  într-un anumit loc unde era adusă de şoferii care le transportau pe fete.

 Inculpatul GEG a comis în ceea ce o priveşte pe minora SN acţiuni specifice infracţiunii de proxenetism, întrucât acesta a înlesnit practicarea prostituţiei şi a luat o parte din beneficiile realizate de către minoră din această activitate, după plecarea inculpatei GIE în România.

 Părţile vătămate minore IVA şi VAL au fost recrutate de către inculpata GIE, în aceleaşi împrejurări, prin inducere în eroare, inculpata promiţându-le că le va angaja într-un bar pe care îl are în Italia în calitate de barman sau dame de companie. Inculpata a desfăşurat şi acţiuni specifice de transport, procurarea documentelor de călătorie în condiţiile în care minorele nu aveau acordul părinţilor pentru a se deplasa în străinătate. In Italia, cele două minore au aflat că urmează să practice prostituţia, fiind constrânse să facă acest lucru întrucât inculpata le luase paşapoartele, nu le dădea voie să vorbească la telefon decât în prezenţa sa, le verifica creditul pe care-l aveau pe cartela telefonică, nu le lăsa să iasă din casă decât însoţite, şi le insuflase o stare de temere, întrucât exercita acte de violenţă asupra martorei DI, care practica prostituţia în aceeaşi perioadă şi care era singura care avea voie să meargă la cumpărături (declaraţia părţii vătămate IV f.107 dosar fond vol. II).

 Inculpata GIE a comis şi infracţiunea de trafic de persoane majore prev. de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, privind pe părţile vătămate MEA, BCI, PM, APG şi RDA.

 Din coroborarea declaraţiilor părţilor vătămate cu susţinerile inculpaţilor se va reţine că inculpata le-a indus în eroare cu privire la activităţile pe care urmau să le desfăşoare în Grecia sau Italia, le-a plătit cheltuielile de deplasare ş odată ajunse în ţările respective le-a obligat să practice prostituţia în folosul său. Partea vătămată MA a susţinut că inculpata i-a luat geanta personală în care se afla şi paşaportul în momentul în care a ajuns pe aeroportul din Atena, a cazat-o într-un apartament din acelaşi oraş şi i-a cerut să practice prostituţia pentru a acoperi datoria de 1700-1800 euro. Părţile vătămate au fost constrânse să practice prostituţia întrucât nu aveau cum să acopere datoriile pe care le invoca inculpata, partea vătămată RD declarând că a fost lovită şi ameninţată de către inculpată să practice această activitate timp de 6 luni. Părţile vătămate erau plasate sub un control strict al inculpatei, care era ajutată în Italia de către inculpatul GM iar în Grecia de către inculpatul GEG. De asemenea, partea vătămată a susţinut că inculpata a ameninţa-o că îi va face rău copilului său minor în cazul în care nu se conformează celor solicitate de ea.

 Inculpaţii GIE şi GEG au comis şi infracţiunele de proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1,2, 3 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Din situaţia de fapt reţinută a rezultat că inculpata GIE a comis sub aspectul laturii obiective acţiuni de recrutare pentru practicarea prostituţiei în Grecia şi Italia a martorelor TC, IA, CG , NF, VAM. De asemenea, inculpata a tras foloase de pe urma acestei activităţi desfăşurate de TC, NF, IG, RCA,  DI, IA şi VAM.

 Inculpatul GEG le-a recrutat pentru practicarea prostituţiei pe teritoriul Greciei pe NF, IG, RCA,  TC, DV, cărora le-a înlesnit practicarea prostituţiei şi taras foloase de pe urma acestei activităţi. De asemenea, inculpatul a recrutat-o pentru practicarea prostituţiei pe teritoriul Italiei pe DI, a înlesnit şi a tras foloase de pe urma aceleaşi activităţi desfăşurate  în Grecia de ME, SN , CGM, IA şi BID.

 Infracţiunea de proxenetism comisă de către cei doi inculpaţi  a fost încadrată în disp.art.329 alin.1,2,3 cod penal întrucât inculpaţii au desfăşurat acţiuni tipice de îndemn şi înlesnirea practicării prostituţiei,recrutarea unui număr mare de persoane,într-o perioadă îndelungată şi obţinerea unor foloase de pe urma practicării prostituţiei care au depăsit,potrivit declaratiiloe martorilor şi părţilor vătămate 1.400.000 euro.Sub acest aspect,al foloaselor pe care inculpaţii le-au obţinut,dar si al numărului mare de persoane care au practicat  prostituţia,fapta de proxenetism a prezentat un caracter grav,astfel cum prevede art.329 alin.3.

În plus,în ceea ce-l priveşte pe inculpatul GEG s-a reţinut că acesta a comus acţiuni tipice infractiunii de proxenetism si cu privire la minora SNG,fapta fiind încadrată si sub acest aspect în prevderile art.329 alin.3 cod penal.

Inculpaţii IŞF,GM si CG au supravegheat fetele  care practicau prostituţia în Grecia sau Italia,periodic ridicau banii obţinuţi de către acestea  bani pe care îi raportau inculpaţilor GEG si GIE.

Inculpatul Izbăşoiu Ştefan s.a aflat în Grecia în perioada 2006-2008,existând si situaţii când revenea în România.După plecarea din Grecia a inculpatei GIE în 2005  (conform susţinerilor acesteia a fost nevoită să părăsească această ţară,fiind cercetată pentru prostituţie),inculpatul GEG a fost ajutat constant în supravegherea fetelor de către inculpatul IŞ.

Astfel,a rezultat din susţinerile  martorelor,coroborat cu declaraţiile inculpatului IŞ că acesta a comis acte de complicitate la infracţiunea de proxenetism în perioada menţionată cu privire la martorele TCA,DV,IA,BID.Ajutorul acestuia a fost esenţial întrucât,aşa cum s-a reţinut inculpaţii exercitau o supraveghere strictă,prin intermediul  mesajelor telefonice,dar si prin controlul pe care-l aveau asupra libertării de miscare a persoanelor care practicau prostituţia.

Având în vedere actele de participaţie ale inculpatului IŞ la activitatea infracţională,împrejurarea că în ceea ce-l priveste nu s-au reţinut acte de complicitate cu privire la persoane minore,dar si la faptul că  nu a avut o contribuţie la întreaga activitate infractională,urmează să se schimbe încadrarea juridică,în conformitate cu art.334 cod pr.penală din complicitate la infractiunea de proxenetism prev.de art.26 cod penal,rap la art.329 alin.1,2,3  cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal,în complicitate la aceeaşi faptă prin înlăturarea agravantei prev.de alin.3 al art.329 cod penal.

Inculpatul GM a comis  acte de complicitate la infracţiunea de proxenetism,prev.de art.329 alin.1,2 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal în perioada 2007-2008 în Italia.

Acesta locuia în aceeaşi casă cu fetele care practicau prostituţia,le însoţea  la cumpărături,ridica banii obţinuţi de către acestea ori le asigura transportul,exercitând astfel,din depoziţia inculpatei GIG o supraveghere  pentru care primea 500 de euro pe lună.

În sarcina inculpatului GM se va reţine că a comis  fapta de complicitate la infracţiunea de proxeetism,prev.de art.26 rap.la art.329 alin.1,2 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod pnal.

Fapta inculpatei CG de a-l sprijini pe inculpatul GEG în perioada octombrie 2008-ianuarie 2009,prin supravegherea fetelor care practicau prostituţia în Grecia şi colectarea banilor obţinuţi pentru a-i pune la dispoziţia inculpatului întruneste elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de proxenetism,prev.de art.26 cod penal,rap.la art.329 alin.1 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal.Inculpata a avut în perioada respectivă o relaţie de concubinaj cu inculpatul GEG însă a cunoscut natura activităţilor desfăşurate de către fetele care practicau prostituţia,unele dintre acestea declarând,că inculpata verifica mesajele telefonice primite si compara evidenţele existente în casa în care  locuiau, cu privire la sumele obţinute .

De asemenea, inculpata colecta banii obţinuţi din practicarea prostituţiei bani pe care-i transmitea inculpatului GEG.

Vinovăţia inculpaţilor,astfel cum a fost reţinută s-a stabilit pe baza declaraţiilor părţilor vătămate SNG,AE,MAE,PM,RDA,B,APG,coroborat cu declaratiile martorelor TCA,IA,NF,VAM,IG,RCA,BID,DI,CGM.

S-a avut în vedere si declaraţiile inculpaţilor prin care au recunoscut în parte faptele comise,înscrisurile si relaţiile oferite de către societăţile bancare si financiare privind transferurile de bani,înscrisurile privind evidenţa activităţii de prostituţie desfasurată în Grecia,notele de redare a convorbirilor telefonice,procesele-verbale de confurntare,procesele verbale de perchezitie domiciliară si informatică.

La stabilirea pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor GEG si GIE vor fi avute în vedere împrejurările concrete în care au fost comise infracţiunile,gradul ridicat de pericol social al acestora,faptul că inculpaţii au conceput şi pus în aplicare un plan infracţional care s-a derulat pe parcursul a 6 ani cu consecinţa traficării în vederea obligării la practicarea prostituţiei prin înlesnirea ,sprijinirea,recrutarea sau tragerea de foloase din practicarea acestei activităţi a unui număr mare de persoane.

Inculpata GIE a exercitat acte de recrutare prin inducerea în eroare a 3 părţi vătămate minore,dar si a altora majore,era preocupată de controlul strict al acestora si uneori le ameninţa ori exercita acte de violenţă asupra victimelor.Acestea au declarat că au perceput-o pe inculpata GIE ca fiind o persoană care inspira temere,avea uneori un coportament agresiv şi le impunea respectarea programului strict,solicitându-le să realizeze în fiecare noapte o anumită sumă de bani (cel puţin 300 euro).

Despre inculpatul GEG,inculpata GIE a declarat că era interesat să obţină cât mai mulţi bani,obligând-o în acest sens să practice prostituţia la începutul relaţiei pe care au avut-o în Grecia.

Avându-se în vedere rolurile pe care le-au avut cei doi inculpaţi în iniţierea si constituirea grupului infracţional,dar si a comiterii infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism se va dispune condamnarea inculpaţilor GEG şi GIE la câte 7 ani închisoare pentru infracţiunea prev.de art.8 din Lg 39/2003, rap.la art.323 alin.1,2 cod penal si câte 8 ani închisoare pentru infracţiunile de trafic de persoane minore privind pe partea vătămată AE.

Se va aplica inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II a si lit.b cod penal pe o durata de 5 ani.

Inculpata GIE  va fi condamnată la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru infractiunea de  trafic de persoane minore,prev.de art.13 alin.1,3 din Lg 678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal,victime fiind SV,IV si VA,precum si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza II si lit.b cod penal pe o durată de 5 ani.

Inculpata GIE va fi condamnată la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru infractiunea de trafic de persoane majore,prev.de art.12 alin.1 din Lg 678/2001,cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal,victime fiind MAE,PM,BC,AP şi RD.

Se va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza II si lit.b,cod penal pe o durată de 5 ani.

Inculpaţii GEG şi GIE vor fi condamnaţi la câte 9 ani si 6 luni închisoare pentru infracţiunile de proxenetism,prev.de art.329 alin.1,2,3 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal si câte 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza II si lit.b cod penal.

Inculpatul GEG va executa,în conformitate cu art.33 lit.a-34 lit.b  cod penal,art.35 cod penal,pedeapsa rezultantă de 9 ani si  si 6 luni închisoare si 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza II si lit.b cod penal.

Inculpata GIE va executa pedeapsa rezultantă  de 9 ani si 6 luni închisoare sporită cu 6 luni,în total 10 ani închisoare avându-se în vedere contribuţia acesteia  la traficarea persoanelor minore si majore şi rolul important pe care l-a avut în asocierea infractională.

Inculpata GIE va executa si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin 1 lit.a teza II si lit.b cod penal pe o durată de 6 ani  .

Pe durata executării pedepselor,le va fi aplicată inculpaţilor şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza II si lit.b cod penal,în conformitate cu art.71 cod penal.

Avându-se în vedere pedepsele aplicate,pericolul social ridicat al faptelor comise,dar si riscul ca inculpaţii să se sustragă executării pedepselor,se va dispune,în conformitate  cu art.350 cod pr.penală menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor GEG si GIE iar în baza art.88 cod penal se va deduce din pedepse retinerea si arestul preventiv de la 21.01.2009 la zi.

Inculpaţii IŞF si GM au aderat şi sprijinit activitatea infracţională a inculpaţilor GEG si GIE din 2005-2008 şi respectiv perioada 2007-2008,au avut un rol activ asa cum s-a arătat în supravegherea fetelor care practicau prostituţia si colectarea banilor obţinuţi.

La stabilirea pedepselor ce li se vor aplica se vor avea în vedere actele de participaţie la faptele reţinute în sarcina inculpaţilor,pericolul social ridicat,dar si împrejurarea că nu au mai fost anterior condamnaţi şi au fost antrenaţi în această activitate de către inculpaţii GEG si GIE.

Se va aplica inculpaţilor IŞ si GM câte 3 ani închisoare pentru infracţiunile prev.de art8 din Lg 39/2003, si complicitate la infracţiunile de proxenetism prev.de art.26 cod penal rap.la art.329 alin.1.2 cod penal,cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal si câte 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II si lit.b cod penal.

Inculpaţii IŞ si GM vor executa,în conformitate cu disp.art.33 lit.a-34 lit.b cod penal si art.35 pedepsele de 3 ani închisoare si 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza II si lit.b cod penal.

Inculpata CG va fi condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infractiunea de complicitate la proxenetism,prev.de art.26 cod penal rap.la art.329 alin.1 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal.

La stabilirea acestei pedepse s-a avut în vedere contribuţia inculpatei la comiterea infractiunii,faptul că aceasta s-a aflat într-o relatie de concubinaj cu inculpatul GEG ,dar si rolul pe care l-a avut în supravegherea fetelor care practicau prostituţia şi lipsa antecedentelor penale.

Se va aplica inculpatei si pedeapsa complementară  a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza II si lit.b cod penal pe o durată de 1 an.

Se va aplica inculpaţilor IŞ,GM şi CG pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a,teza II si lit.b cod penal pe durata executării pedepselor principale,în conformitate cu art.71 cod penal.

Avându-se în vedere că inculpaţii nu au mai fost anterior condamnaţi,reţinând si cuantumul pedepselor aplicate,dar si împrejurarea că scopul pedepselor poate fi atins şi fără executarea acestora urmează ca în conformitate cu art.861 cod penal executarea pedepselor aplicate inculpatilor GM şi IŞ să fie suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.

In baza art. 861 Cod penal se va dispune suspendarea  sub supraveghere a executării pedepselor  de 3 ani închisoare  aplicate inculpaţilor  GM şi IŞF pe termen de încercare de  6 ani.

În baza art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata  termenului de încercare de 6 ani, inculpaţii  GM şi  IŞF  vor fi  obligaţi să se supună următoarelor  măsuri de supraveghere:

- să se  prezinte  la  consilier desemnat  cu supravegherea din cadrul  Serviciului  de Probaţiune de pe lângă  Tribunalul Buzău , la datele fixate;

- să anunţe , în prealabil , orice schimbare  de domiciliu , reşedinţă sau locuinţă  şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile , precum şi  întoarcerea;

- să comunice  şi să justifice schimbarea  locului de muncă ;

- să comunice informaţii de natură a putea  fi controlate mijloacele lor de existenţă .

În baza art. 359 Cod procedură penală , art. 864 şi art.  83 Cod penal se va atrage atenţia inculpaţilor  GM si IŞF  asupra revocării suspendării sub supraveghere a executării  pedepselor in cazul neîndeplinirii cu rea - credinţă  a măsurilor de supraveghere  ori al  comiterii unei infracţiuni intenţionate pe durata termenului de încercare .

În baza art. 71 alin.5  Cod penal se va dispune  suspendarea pedepselor accesorii  aplicate inculpaţilor  CG , IŞF  şi GM , pe durata suspendării  condiţionate si respectiv  a suspendării  sub supraveghere a executării pedepselor aplicate .

Pedeapsa de 2 ani închisoare  aplicată inculpatei CG va fi suspendată condiţionat,în conformitate cu art.81 cod penal întrucât inculpata nu a mai fost anterior condamnată,este tânără,fără antecedente penale ,instanţa apreciind,în raport de persoana condamnatei,că scopul pedepsei poate fi atins si fără executarea acesteia.

Se va atrage atenţia inculpatei în conformitate cu art.359 cod pr.penală si art.83 cod penal asupra revocării suspendării condiţionate în cazul comiterii unei infracţiuni intenţionate în cursul termenului de încercare de 4 ani iar în baza art.71 alin.5 cod penal se va dispune suspendarea conditionată si a pedepselor accesorii.

În latura civilă se va lua act că părţile vătămate VAL,MEA,PN si APG nu s-au constituit părti civile.

Inculpaţii GIE si GEG vor fi obligaţi în solidar,în conformitate cu art.998 cod civil,art.14 cod pr.penală la despăgubiri civile daune morale către părţile civile AE si SNG,câte 3000 euro pentru fiecare,reprezentând daune morale.

S-a avut în vedere la stabilirea acestei obligaţii faptul că victimele erau minore la data recrutării pentru practicarea prostituţiei,că inculpaţii au profitat de experienţa redusă de viaţă a acestora si de situaţiile materiale precare,supunându-le unor traume psihice şi limitându-le libertatea de voinţă si actiune cu privire la viaţa sexuală.

Inculpata GI va fi obligată la câte 5000 de euro daune morale către părtile civile RDA si BCI,precum si la 2000 euro daune morale câtre partea civilă IVM.

Părţile vătămate au fost supuse unor traume psihice,fiind obligate să practice prostituţia,partea vătămată BC aproximativ 1 an iar RD aproximativ 6 luni.Victimele erau supuse unui regim strict de supraveghere,nu aveau voie să-şi facă prieteni,să se deplaseze decât însoţite,să întreţină raporturi sexuale cu un anumit număr de clienţi pe noapte,astfel încât sumele stabilite reprezintă o reparare a prejudiciului moral suferit.

Partea vătămată IVM (minoră) a declarat în faţa instanţei de judecată că la întoarcerea în România a avut probleme de adaptare,resimţea un sentiment de teamă permanentă si izolare si a fost nevoită să apeleze la un medic specialist pentru a depăsi criza prin care trecea.Desi victima a declarat cu ocazia confruntării cu inculpata GEG că nu mai are pretenţii materiale iar ulterior în faţa instanţei a susţinut că îşi menţine constituirea de parte civilă,instanţa a reţinut că voinţa acesteia a fost viciată la momentul renunţării la despăgubiri,motivat si de teama pe care o suferise si sentimentele create de o nouă întâlnire cu inculpata.

Faţă de aceste împrejurări având în vedere si vârsta părtii vătămate la data comiterii faptei,se va dispune obligarea inculpatei GIE la 2000 de euro daune morale către partea civilă IVM.

În baza art.19 din Lg 678/2001,art.329 alin.4 cod penal si art.118 lit.e cod penal se va dispune confiscarea de la fiecare inculpat a sumelor dobândite in urma săvârşirii infractiunilor,raportat la participaţia fiecăruia,dar si la declaraţiile de recunoastere a primirii unor sume de bani rezultaţi din practicarea prostituţiei şi a expediţiilor bancare astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar.

La stabilirea sumelor confiscate de la fiecare inculpat s-au avut în vedere sumele câştigate de fiecare parte vătămată care a practicat prostituţia,din care s-au dedus banii pe care acestea au declarat că i-au primit de la inculpaţi,precum si sumele  la care au fost obligaţi inculpaţii prin prezenta sentinţă,cu titlu de despăgubiri către părtile civile.

În ceea ce priveste pe inculpaţii GIE si GEG,întrucât acestia au avut calitatea de soţi,reţinând că au cooperat la comiterea faptelor,că banii obţinuţi îi foloseau pentru interesele familiei,s-a dispus confiscarea în mod legal al sumelor dobândite până la separarea în fapt.

Ulterior,acestei perioade,în raport de modalităţile în care au fost colectaţi banii obţinuţi din practicarea prostituţiei,dar si de împrejurarea că asupra unora dintre martore inculpaţii au exercitat acte de proxenetism individual si au perceput personal banii.

De la inculpatul GM se va confisca suma de 6000 euro întrucât acesta a comis acte de complicitate la proxenetism pe timp de un an (2007-2008)  în Italia,iar potrivit susţinerilor inculpatei GIE primea lunar câte 500 de euro.

Inculpatul IŞ a recunoscut că a primit de la inculpatul GEG sume cuprinse  între 1000,1500 de euro,precum si alte sume pentru cheltuieli minore,aspecte confirmate si de către inculpatul GEG.

Avându-se în vedere perioada în care s-a aflat în Grecia,(2005-2008),rolul pe care îl avea în supravegherea fetelor reţinând si sprijinul pe care-l asigura inculpatului Gavrilă Eduard,dar si faptul că celălalt inculpat,Gavrilă Marius ,care desfăsura în Italia o activitate asemănătoare primea lunar suma de 500 euro,se va dispune confiscarea de la inculpatul IŞ a sumei de 6000 euro,reprezentând echivalentul lei de la dta executării măsurii de siguranţă.Deşi în perioada în care inculpatul  a exercitat acte de supraveghere asupra persoanelor care practicau prostituţia a fost mai mare în cazul inculpatului IŞ instanşa a apreciat suma de 6000 de euro raportat si la faptul că în unele perioade acesta s-a deplsat in România,neexistând dovezi concrete că reţinea din sumele de bani ce se expediau din Grecia pe numele său,dar pentru inculpatul GEG.

Se vor confisca de la inculpata  GIE următoarele sume de bani :

- 27.200 euro obţinuţi de partea vătămată  AE ;

- 12.000 euro obţinuţi de partea vătămată VAL ;

- 6000 euro obţinuţi de partea vătămată IVM;

- 8000 euro obţinuţi de partea vătămată  SNG;

- 10.000 euro obţinuţi de partea vătămată  MAE ;

- 141.000 euro obţinuţi de partea vătămată  BCI ;

- 15.000 euro obţinuţi de partea vătămată PM;

- 73.000 euro obţinuţi de partea vătămată  RDA;

- 15.000 euro obţinuţi de partea vătămată APG ;

- 70.000 euro obţinuţi de partea vătămată  TCA ;

- 42.000 euro obţinuţi de IA ;

- 35.500 euro obţinuţi  de NF ;

- 91.000 euro obţinuţi  de VAM ;

- 26.500  euro obţinuţi de IG ;

- 14.500 euro obţinuţi de RCA;

- 153.000 euro obţinuţi de DI.

Se vor confisca de la inculpatul GEG următoarele  sume de bani, reprezentând  echivalentul in lei de la data executării măsurii de siguranţă, bani obţinuţi din comiterea infracţiunilor , in total 626.800  euro,  după cum urmează :

- 27.200  euro obţinuţi de partea vătămată  AE.

- 8.000 euro obţinuţi de partea vătămată  SNG ;

- 10.000 euro obţinuţi de partea vătămată  MAE ;

- 220.000 euro obţinuţi  de TCA;

- 61.600 euro  obţinuţi de IA;

- 29.500 euro obţinuţi de NF ;

- 26.500 euro obţinuţi  de IG ;

- 14.500 euro obţinuţi de RCA;

- 212.500 euro obţinuţi de DV ;

- 17.000 euro obţinuţi de  BID ;

Pentru asigurarea reparării pagubelor si a exercitării măsurii de siguranţă a confiscării se va dispune în conformitate cu disp.art.163 si art.357 alin.2 lit.c cod penal  menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă asupra bunurilor inculpaţilor GEG si GIE prin ordonanţele procurorului după cum urmează:

- ordonanţa din 20.01.2009 privind  autoturism  marca BMW, de culoare; autoturism marca Mercedes Benz  ; autoturism marca Opel Astra, 

- ordonanţa din 03.02.2009 privind imobilul  din B; teren in suprafaţă  de 1103 m.p.  in intravilanul comunei S , sat M si contrucţia edificată pe acest  teren, conform descrierii din ordonanţă ( f. 372);

- ordonanţa din 11.02.2009 ( f. 509) – cu privire la  bijuterii din metale preţioase , conform inventarului  ataşat ordonanţei ;

- ordonanţa din  27.04.2009 ( fl. 1860) asupra  conturilor bancare apaţinând inculpatului  GEG la  BRD – Sucursala  Buzău, mai puţin contul R cu privire la care  măsura sechestrului  a fost  ridicată prin  încheierea  de şedinţă din 18 mai 2010.

În baza art.191 cod pr.penală inculpaţii GEG si  GIE vor fi obligaţi  la câte 8000 de lei cheltuieli  judiciare către stat , reprezentând  şi  onorariu  apărător oficiu, pentru părţile  vătămate  şi  pentru inculpata GIE,la câte 2500 lei cheltuieli judiciare către  partea vătămată SN, si pe inculpaţii MG , IŞF si CG la câte  3000 lei  cheltuieli judiciare către stat reprezentând  şi onorarii apărători oficiu pentru părţile vătămate RDA, AE ,  SNG ,  BCI , IVM , PMN  si VAL.