Cesiune de părţi sociale. Intervenţia instanţei în lipsa acordului asociaţilor societăţii în nume colectiv. Admisibilitate.
Nu este admisibilă includerea unui nou asociat în cadrul societăţii în nume colectiv şi retragerea altuia existent, printr-o hotărâre judecătorească, întrucât în acest mod se încalcă rolul consimţământului asociaţilor.
Reclamanta NC a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. NM Int. S.N.C. Constanţa, ca instanţa să dispună includerea în cadrul societăţii a unui nou asociat, VE, cu consecinţa retragerii reclamantei şi cesionarea celor 10 părţi sociale a câte 100.000 lei fiecare.
În considerente s-a arătat că reclamanta a notificat celuilalt asociat – cetăţean italian intenţia sa de cesionare a părţilor sociale, însă notificarea nu a fost urmată de exprimarea unui acord în acest sens.
Faţă de prevederile art. 5 din contractul de societate, un asociat se poate retrage din societate în baza hotărârii acestuia, cu obligaţia notificării intenţiei sale către celălalt asociat, cu cel puţin 30 de zile înainte.
Potrivit art. 57 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, asociatul se poate retrage din societatea în nume colectiv când contractul de societate prevede cazurile de retragere. Ca urmare a exercitării dreptului menţionat, asociatul pierde această calitate, având posibilitatea să primească valoarea părţii de interes, calculată după ultimul bilanţ aprobat.
În cauză, reclamanta urmăreşte statuarea, pe cale judecătorească, asupra unei cesiuni de părţi de interes, în favoarea unei terţe persoane.
În cadrul societăţii în nume colectiv schimbarea prin cesiune a persoanei asociaţilor lezează caracterul intuitu personae al acesteia. Premisa cesiunii de părţi sociale este, deci, consimţământul exprimat de asociaţi, conform prevederilor contractului de societate. De aceea, cesiunea părţilor de interes are caracter restrictiv.
Având în vedere că reclamanta tinde la înlăturarea dispoziţiilor referitoare la formarea acordului de voinţă prin adunarea generală şi la modificarea structurii societare prin impunerea unui nou asociat, prezenta acţiune urmează a fi respinsă.
(sentinţa civilă nr. 3235 COM/ 28.12.2000, definitivă conform deciziei civile nr. 160/2001 a Curţii de Apel Constanţa-secţia comercială)
Curtea de Apel Oradea
RECURS COMERCIAL. ATRAGEREA RĂSPUNDERII ORGANELOR DE CONDUCERE ALE DEBITOAREI ÎN BAZA ART.138(1) LIT.A DIN LEGEA NR.85/2006. ACEASTĂ FAPTĂ PRESUPUNE UTILIZAREA BUNURILOR MOBILE SAU IMOBILE, CORPORALE SAU INCORPORALE SAU A CREDITELOR ACORDATE DEBITORU...
Curtea de Apel Oradea
RECURS LITIGII CU PROFESIONISTI. PROCEDURA INSOLVENTEI. CONFIRMARE PLAN DE REORGANIZARE A ACTIVITATII DEBITOAREI. NEÎNDEPLINIREA CUMULATIVA A CONDITIILOR IMPUSE DE ART.101 (1) DIN LEGEA NR.85/2006.
Tribunalul Călărași
Acţiune în constatare. Constatarea nulităţii absolute a calităţii de creditor. Inadmisibilitate.
Curtea de Apel Suceava
Decizie de impunere. Conţinutul economic real al tranzacţiei economice. Lipsa de incidenţă a art. 11 al. 1 Cod Fiscal. Ineficienţa juridică a unor apărări în drept ale autorităţii fiscale, în raport de temeiul legal reţinut în decizia de impunere.
Curtea de Apel București
Cerere de atragere a răspunderii patrimoniale reglementată de art.137 din Legea nr.64/1995 republicată - în prezent art.138 din Legea nr.85/2006. Termen de prescripţie. Neretroactivitate lege nouă.