Reclamantul L.G. a chemat în judecata pe pârâtele SC DISTRIGAZ SUD SA Bucuresti - Sucursala Galati si Asociatia de Proprietari nr.403 Galati, solicitând obligarea acestora la demontarea unei tevi de transport gaze, respectiv anularea sumei de 2.351.667 lei în care era trecut pe lista comuna de plata în sistem pausal a blocului, invocând disp.art.1 din legea 554/2004.
Fara a mai analiza fondul cauzei, Tribunalul Galati, prin sentinta civila nr.10/13.01.2005, a respins actiunea ca inadmisibila.
S-a retinut ca cererea formulat de reclamant nu poate face obiectul unei actiuni în contencios administrativ, cele doua pârâte nefiind autoritati administrative în sensul Legii nr.554/2004.
Pe de alta parte, instanta nu poate dispune asupra temeiului de drept al actiunii deoarece ar încalca principiul disponibilitatii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, recurs respins prin decizia civila nbr.147/R/28.04.2005 a Curtii de apel Galati, retinându-se ca faptele descrise de reclamant nu constituie acte de autoritate publica.
Curtea de Apel Cluj
Detectiv particular. Cerere pentru anularea atestatului. Legea nr. 329/2003. Condiţii privind studiile şi programele de formare absolvite, raportate la caracterul autorizărilor furnizorilor de formare profesională. Neîndeplinire
Curtea de Apel Oradea
Litigiu privind funcţionarii publici - Stabilire drepturi salariale conform Legii nr. 153/2017
Curtea de Apel Pitești
Act administrativ fiscal. Act de executare. Calificarea naturii juridice. Excepţie de inadmisibilitate
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Interpretarea perioadei de 3 luni pentru care angajatorii prevăzuți de lege beneficiază de decontarea unei părți din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut
Tribunalul Dolj
spor de conditii vatamatoare si majorare pentru complexitatea muncii