Excepţia ,lipsei calităţii procesuale pasive

Sentinţă civilă 636 din 21.03.2011


SENTINTA CIVILA  NR.636/21.03.2011

Prin acţiunea înregistrată la 20.09.2010 reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâtul T.D. , solicitînd a fi obligat să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 2,26 ha teren situat pe raza com.Galicea Mare şi la despăgubiri în sumă de 25.000 lei reprezentînd veniturile de care a fost lipsit prin cultivarea terenului de către pîrît şi deţinerea abuzivă cu rea credinţă a acestuia , precum şi la cheltuieli de judecată.

In motivarea acţiunii a susţinut că deţine suprafaţa de 2,26 ha teren arabil situat pe raza com.Galicea Mare,avînd ca vecini la N - Catană Maria, la E- DE 76, S-Stefan Stefan şi la V-DE 83 , conform titlului de proprietate nr.880-60612/1993 eliberat de pe urma defunctului Catană Victor, decedat la 4.01.2008.

A susţinut că acest teren a fost arat şi semănat de pîrît în mod abuziv, fără acordul său şi fără a fi încheiat vreun contract care să-i confere acest drept şi că deşi în nenumărate rînduri i-a pus în vedere pîrîtului să-i lase în deplină proprietate terenul ,întrucît intenţiona să-şi înfiinţeze o cultură de pepeni verzi, pîrîtul a refuzat .

In final, a susţinut că veniturile de care a fost lipsit prin cultivarea terenului de către pîrît şi deţinerea abuzivă a acestuia  este în sumă de 25.000 lei .

In drept, a invocat dispoziţiile art.480 ,483 şi urm.c.civ. şi art.112-114 c.pr.civ. şi a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa sa.

A depus la dosar chitanţe privind plata taxei de timbru ,timbru judiciar ,titlului de

proprietate nr.880-60612 din 26.08.1993, actul său de naştere şi de identitate , certificat de deces privind pe C.V.şi C.E,proces verbal de constatare din 6.07.2010, notificare din 2.07.2010, confirmare de primire şi planşe foto  .

La 17.11.2010 pîrîtul a depus la dosar întîmpinare prin care a solicitat respingerea ambelor capete de cerere ca netemeinice şi nelegale, susţinînd că reclamantul nu a făcut dovada că este proprietarul suprafeţei de teren revendicată, invocînd lipsa calităţii procesuale active a reclamantului .

A susţinut că nu l-a împiedicat în nici un fel pe reclamant în exercitarea dreptului de proprietate , că nu posedă suprafaţa de teren respectivă şi că a cultivat-o cu floarea soarelui la sfîrşitul lunii  iunie 2010 , deoarece era nelucrată şi se afla între parcelele pe care le deţinea în arendă .

A învederat că în momentul întîlnirii cu reclamantul a fost de acord să-i dea o producţie de 50 % din cultură , că ulterior acesta a solicitat întreaga producţie şi din acest motiv a lăsat terenul nerecoltat .

La 17.11.2010 s-a dispus unirea excepţiei lipsei calităţii procesuale invocată de pîrît cu fondul cauzei .

In cauză reclamantul a mai depus la dosarul cauzei certificatul de calitate de moştenitor nr.149 din 14.12.2010 eliberat de BNP G.G. şi procura judiciară autentificată la nr. 3763 din 9.12.2010 , iar la 12.01.2011 s-a încuviinţat la solicitarea apărătorului reclamantului efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea agricultură, fiind numit prin tragere la sorţi expert tehnic  C.S.

La 18.01.2011 D.L. prin cererea depusă a susţinut că îşi însuşeşte acţiunea formulată de reclamant, solicitînd introducerea în cauză alături de reclamant , întrucît are calitate procesuală activă aşa cum rezultă din de moştenitor nr.149 din 14.12.2010 eliberat de BNP G.G. şi că terenul din litigiu este menţionat în titlu de proprietate eliberat tatălui lor C.V. , ai căror moştenitori sunt.

La 7.02.2011 instanţa a dispus introducerea în cauză şi citarea în calitate de reclamantă a numitei D.L alături de reclamantul C.C.

La solicitarea părţilor au fost audiaţi martorii P.F. şi  M.M., T.N. şi M.A.M. şi s-a luat interogatoriu pîrîtului la cererea reclamantului , precum şi reclamantului la cererea pîrîtului .

La 15.03.2011 expert tehnic C.S. a depus la dosar raportul de expertiză tehnică în specialitatea agricultură, iar la termenul de azi reclamantul C.C/ a depus obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică cu privire la suma rezultată din raportul de expertiză  .

In cauză , atît reclamantul cît şi pîrîtul au depus concluzii scrise.

Din probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele :

Analizînd excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului , invocată de pîrît prin întîmpinare , instanţa constată că aceasta este neîntemeiată  pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare .

Calitatea procesuală activă constă în identitatea dintre persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului , cu alte cuvinte premiza obligatorie pentru a exercita o acţiune în justiţie în vederea valorificării unui drept o constituie legitimarea ,justificarea calităţii procesuale active , care se află în legătură directă ,intrinsecă cu justificarea unui interes legitim.

Prin urmare , calitatea procesuală nu poate fi privită pur şi simplu ca titlu sub care o persoană figurează în proces, ci este puterea de a acţiona în justiţie, bazată pe un interes legitim , general şi direct.

In cauza de faţă  reclamantul este titularul dreptului de proprietate pe terenul din litigiu , fiind moştenitorul autorului C.V., alături de sora sa D.L.,conform certificatului de calitate de moştenitor nr.149 din 14.12.2010 eliberat de BNP G.G, raportat şi la titlu de proprietate nr.880-60612 din 26.08.1993.

Această calitate îi conferă îndreptăţirea reclamantului de a solicita respectarea dreptului de proprietate de la persoana care i-ar fi încălcat acest drept , motiv pentru care excepţia privind lipsa calităţii procesual active a reclamantului va fi respinsă.

In ceea ce priveşte excepţia  lipsei calităţii procesual pasive a pîrîtului, invocată de către

acesta , instanţa urmează a o respinge ca neîntemeiată pentru următoarele motive :

Calitatea procesual pasivă presupune identitatea între persoana pîrîtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecăţii.

Chiar din întîmpinarea  depusă de către pîrît la dosar reiese că acesta a folosit chiar şi temporar terenul din litigiu , aspect confirmat şi de celelalte probe administrate în cauză, motiv pentru care instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive .

Cu privire la exceptia lipsei de interes se reţine că interesul îl reprezintă folosul practic urmărit de reclamant  prin promovarea acţiunii , interesul există atunci cînd prin admiterea acţiunii reclamantului ar obţine recunoaşterea unui drept.

Interesul în promovarea  acţiunii  trebuie să fie legitim,să fie născut şi actual să fie personal  şi direct , ori în cauza de faţă  reclamantul justifică  un interes legitim nefiind contrar legii  şi normelor sociale , este un interes născut şi actual şi în acelaşi timp îl vizează pe cel care recurge la forma procedurală şi pentru aceste motive, instanţa va respinge această excepţie.

Pe fondul cauzei ,analizînd probatoriul administrat în cauză , instanţa reţine că deşi pîrîtul a ocupat terenul proprietatea reclamantului ,aceasta s-a întîmplat o perioadă scurtă de timp .

Astfel, în timp ce martorii propuşi de pîrît T.N. şi M.A.M. arată în declaraţiile date că pîrîtul a cultivat terenul în urma unei înţelegeri cu reclamantul ,însă producţia de pe acest teren nu a fost recoltată de către pîrît , avînd în vedere că reclamantul ulterior s-a răzgîndit , solicitîndu-i pîrîtului să-i lase liber terenul , pîrîtul conformîndu-se în acest sens , martorii P.F. şi M.M. propuşi de reclamant ,nu pot preciza cu exactitate dacă pîrîtul a ocupat acest teren , relatînd că în luna aprilie a anului 2010 cînd reclamantul a găsit terenul deja însămînţat „nimeni nu l-a împiedicat fizic pe acesta să întoarcă cultura respectivă şi să cultive la rîndul său ce dorea „.

In aceste condiţii ,nu sunt aplicabile dispoziţiile art.480 c.civ. şi în acelaşi timp nu poate fi reţinut un prejudiciu în dauna reclamantului , avînd în vedere că reclamantul în luna aprilie 2010 avea posibilitatea să cultive terenul întrucît nu a fost împiedicat de nimeni .

In aceste condiţii, instanţa nu poate reţine o faptă ilicită , un prejudiciu şi legătura de cauzalitate dintre acestea , motiv pentru care va respinge acţiunea .

In baza dispoziţiilor art.274 c.pr.civ. reclamantul va fi obligat la 800 lei cheltuieli de judecată către pîrît .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge exceptia lipsei calităţii procesual active a reclamantului invocată de pîrît în întîmpinare  .

Respinge exceptie lipsei calităţii procesual pasive a pîrîtului .

Respinge exceptia lipsei de interes în promovarea acţiunii a reclamantului formulată de pîrît 

Respinge actiunea civilă în revendicare imobiliară şi pretenţii formulată reclamanţii Catana C.C.şi D.L.împotriva pârâtului T.D.

Obligă reclamantul la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată în favoarea pîrîtului  .

Sentinţă cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .