Contestaţie la titlu – lămurirea înţelesului şi aplicării titlului executoriu. Admisibilitatea unei astfel de cereri.

Contestaţie la titlu – lămurirea înţelesului şi aplicării titlului executoriu. Admisibilitatea unei astfel de cereri.

Decizia civilă nr. 388/12.04.2010 pronunţată  de către Tribunalul Dâmboviţa în dos. nr. 1005/120/2010

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 1005/120 din data de 08.03.2010, contestatorul R.R., a solicitat lămurirea  înţelesului  si aplicării titlului executoriu  reprezentat de decizia civilă nr. 1400 din 12.10.2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia civilă  în dosarul nr. 2550/315/2009, în contradictoriu cu intimaţii M. P., M. V. M. M.B. şi  SC E., în sensul precizării căruia dintre cei doi pârâţi (SC E.SRL şi R. R.) îi revine obligaţia plăţii cheltuielilor de judecată în sumă de 1510 lei .

In motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin somaţia din data de 01.03.2010 a fost somat în temeiul art.387 şi art. 411 Cod procedură civilă, de către executorul judecătoresc M. A.D. să plătească suma de 1890,46 lei reprezentând debit actualizat către M. M.B., onorariu executor şi cheltuieli de executare.

Contestatorul arată că prin dispozitivul deciziei civile nr. 1400 din 12.10.2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia civilă  în dosarul nr. 2550/315/2009 a fost obligat să plătească numitului MMB suma de 5,30 lei cheltuieli de judecată, iar celălalt intimat pârât din dosar, respectiv SC E.SRL a fost obligat la plata sumei de 1510 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Consideră contestatorul că, deşi instanţa s-a exprimat echivoc în dispozitivul deciziei, fără a preciza la care dintre cei doi pârâţi se referă, este mai mult decât logic că ea a avut în vedere pe pârâtul SC E. SRL întrucât, în caz contrar, nu ar mai fi dispus în paragraful următor şi obligarea lui R.R.  la plata către recurent a sumei de 5,3 lei cheltuieli de judecată ci ar fi dispus doar obligarea pârâtului R.R. la plata sumei globale de 1515,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Un alt argument în favoarea obligării SC E. SRL la plata sumei de 1510 lei, arată contestatorul, este acela că SC E. SRL a fost pârât principal, fiind singurul în relaţii contractuale cu reclamantul din dosarul nr. 2550/315/2009 ca urmare a încheierii contractului de închiriere nr. 9878/01.11.2010 şi singurul culpabil din punct de vedere procesual.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 399 Cod procedură civilă.

Contestaţia a fost însoţită de copie de pe decizia civilă nr. 1400 din 12.10.2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia civilă  în dosarul nr. 2550/315/2009, de copie de pe somaţia din dosarul de executare nr. 8/2010  şi de copie de pe procesul verbal din data de 01.03.2010 întocmit de executorul judecătoresc  în acelaşi dosar de executare.

La data de 09.04.2010 intimatul M.P. a depus la dosar notă de informaţii emisă de către Oficiul Registrului Comerţului Dâmboviţa din care rezultă că SC E.SRL se află în întrerupere temporară de activitate  din data de 28.04.2009 până în data de 27.04.2012.

La data de 07.04.2010 s-a depus de către intimatul MMB întâmpinare. Prin întâmpinare se solicită admiterea contestaţiei şi lămurirea dispozitivului deciziei în sensul că persoana obligată la plata cheltuielilor de judecată este contestatorul, în calitate de persoană fizică şi nu firma SC E.SRL deoarece această firmă are activitatea întreruptă, iar  contestatorul este interesat în a nu plăti nici o sumă de bani, deşi el este cel vinovat de existenţa procesului.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine că  prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. 1005/120 din data de 08.03.2010, contestatorul RR a solicitat lămurirea  înţelesului  si aplicării titlului executoriu  reprezentat de decizia civilă nr. 1400 din 12.10.2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia civilă  în dosarul nr. 2550/315/2009, în contradictoriu cu intimaţii M: P., M.V, MMB şi ES E.SRL în sensul precizării căruia dintre cei doi pârâţi (SC E. SRL şi R.R.) îi revine obligaţia plăţii cheltuielilor de judecată în sumă de 1510 lei .

De asemenea tribunalul reţine că prin decizia civilă nr. 1400 din 12.10.2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia civilă  în dosarul nr. 2550/315/2009 a fost admis recursul recurentului reclamant MMB în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi M.P. M.V, intimaţi pârâţi fiind SC E. SRL şi RR, a fost modificată în parte sentinţa în sensul obligării pârâtului să plătească reclamantului suma de 1510 lei cheltuieli de judecată, intimatul RR fiind obligat să plătească recurentului suma de 5,30 lei cheltuieli de judecată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 281 ind. 1 alin.(1) Cod procedură civilă, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.

În situaţia în care partea nu a folosit această cale, are posibilitatea ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 399 C.proc.civ., prin folosirea contestaţiei la executare, să obţină lămurirea înţelesului şi întinderii titlului executoriu.

Tribunalul constată că dispozitivul deciziei pronunţate este echivoc cu privire la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată pentru fondul procesului în sensul că nu indică numele acesteia deşi din considerente se poate desprinde cu precizie intenţia instanţei de judecată. Astfel, cercetând  motivele pentru care a fost admis recursul şi modificată soluţia instanţei de fond este evident că această modificare a avut la bază culpa procesuală, culpă care a aparţinut în exclusivitate contestatorului RR. În toată motivarea deciziei instanţa s-a referit  la RR desemnându-l sub denumirea de pârât iar faptele acestuia au stat la baza stabilirii culpei lui procesuale. Astfel, doar cu privire la RR s-au făcut referiri de către tribunal atunci când a reţinut că acesta ţinea obiecte personale în spaţiul închiriat, că a mai pătruns în spaţiu după data de 25 martie 2009, că a răspuns personal la interogatoriu precum şi că şi-a ridicat obiectele personale din spaţiul închiriat abia după formularea cererii de chemare în judecată.

Nu se stabileşte nici o culpă procesuală în sarcina pârâtei intimate SC E. SRL, motiv pentru care aceasta nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Susţinerea contestatorului în sensul că  SC E. SRL trebuia obligată la plata sumei de 510 lei deoarece, dacă tribunalul ar fi intenţionat să oblige pe RR la plata acestei sume nu ar mai fi dispus în paragraful următor şi obligarea lui RR  la plata către recurent a sumei de 5,3 lei cheltuieli de judecată ci ar fi dispus doar obligarea pârâtului RR la plata sumei globale de 1515,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată nu se poate susţine ca un motiv de admitere a contestaţiei deoarece tehnica de redactare a dispozitivului are ca regulă pronunţarea întâi pe soluţia instanţei de fond iar apoi, în paragraf separat, pe cheltuielile de judecată în recurs. În această situaţie instanţa nu putea aduna cheltuielile de la fond cu cheltuielile din recurs.

Faţă de toate aceste considerente, având în vedere că, într-adevăr, dispozitivul este echivoc şi nu precizează care dintre pârâţii din dosarul de fond urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, urmează a admite contestaţia şi a lămuri înţelesul  si aplicarea  deciziei civile nr. 1400 din 12.10.2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia civilă  în dosarul nr. 2550/315/2009 în sensul precizării că pârâtul contestator RR este cel ce urmează a plăti  cheltuielile de judecată în sumă de 1510 lei către reclamantul MMB şi nu pârâta SC E. SRL.

Domenii speta

Spete similare