Anulare act

Anulare act

 Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe reclamantul DV L a chemat  în judecată pe pârâta BC R B SA, solicitând instanţei de judecată , ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea contractului de credit nr.  pentru suma de ….. Euro şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului şi pe cale de consecinţă şi anularea unui posibil contract de cesiune încheiat între Bancă şi societate.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că , la data de 29 mai 2007, a încheiat cu pârâta un contract de credit cu nr., contract încheiat pentru suma de  Euro, pentru perioada de 72 luni, cu o dobândă de 10,9% anual. Conform art.4 alin.4.2 din contract, începând cu luna iunie 2007, a început să efectueze rambursarea ratelor, achitând lunar suma de 150 Euro, chiar dacă prin contract valoarea ratei lunare este stabilită la suma de 105,26 Euro lunar.Astfel, la data de 29.04.2010, a achitat pârâtei suma de 4110 Euro, chiar dacă conform contractului ar fi trebuit să achite anticipat în plus suma de 532 Euro, echivalentul a 5 rate lunare. În luna aprilie 2010, înainte de a efectua o altă plată către pârâtă, a fost sunat de un angajat al acesteia care a comunicat că de fapt este restant cu suma de 395,20 Euro cu 65 zile întârziere, chiar dacă într-un extras de cont din 26.03.2010 rezultă că nu are datorii faţă de pârâtă. La data de 24.04.2010, a solicitat băncii printr-o adresă să respecte prevederile contractuale cu privire la valoarea ratei contractuale, stabilită conform art.4 alin.4.2 la valoarea de 105,26 Euro. Cu toate acestea, banca  a continuat să-şi menţină aberaţiile cu privire la valoarea ratei, considerând că are de plată suma de 130,22 Euro care s-ar compune din ceea ce a stabilit prin contract, dar de un adagio de aproximativ 25 Euro lunar, stabilit unilateral de bancă, cu titlu de comision lunar. Ca şi consumator de credit, nu a avut posibilitatea negocierii clauzelor contractuale deoarece pârâta , în situaţia în care ar fi dorit modificarea acestei clauze, nu ar mai fi semnat acest contract şi evident că nu i-ar fi acordat creditul de care avea nevoie. De asemnea, reclamantul a mai arătat că rata lunară nu este cea stabilită prin art.4.2 din contract, ci de 130,22 Euro. La data de 24.04.2010 a înaintat pârâtei o notificare cu privire la presupusa modificare a prevederilor art.4.2 din contract , precum şi cu privire la suma plătită în avans, dar pârâta a refuzat constant să-i răspundă. Începând cu luna octombrie 2012 a început să fie sunat şi să primească tot soiul de scrisorele de la SC K I  SRL, care i-a adus la cunoştinţă că le este dator acestora cu suma de 25666 lei la care se adaugă dobândă zilnic, adică echivalentul a 5927 Euro.

 Reclamantul a arătat că , în momentul în care a încheiat acest contract, a acţionat de pe o poziţie inegală, în raport cu banca. Nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. De asemenea, nu i-au fost explicate clauzele contractuale. Prin necircumstanţierea în nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încălcând prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să-i prejudicieze. Odată cu punerea în aplicare a clauzelor abuzive care permitea majorarea dobânzii, banca a încălcat în mod manifest prevederile contractuale. La prima majorare a fost notificat , nu a fost chemat să semneze un grafic de rambursare, astfel cum dispune art.3.3 din contract. De asemenea, din interpretarea textului contractual anterior invocat, reiese că acest contract se poate considera modificat doar în momentul în care părţile au convenit asupra unui grafic de rambursare, semnându-l. Prin urmare, această modificare a dobânzii nu-i este opozabilă, însă  fost nevoit să o achite datorită reglementărilor interne ale băncii, în această manieră evitând aplicare unor sancţiuni şi repercursiuni grave asupra sa.

 A mai precizat reclamantul că, în momentul în care a încheiat contract , consumatorul a acţionat de pe o poziţie inegală, în raport cu Banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a avea posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Băncii în revine obligaţia de a dovedi că a negociat în mod direct această clauză , ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Această clauză contravine şi legislaţiei comunitare, încălcând prevederile art.3 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispoziţiilor legislative, reglementare şi administrative ale statelor membre în materie de credit destinat consumului.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.7 din Legea 193/2000, Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 , Directiva 90/88/CEE a Consiliului din 22 februarie 1990 de modificare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului , Directiva 98/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 1998.

În susţinere, s-au anexat înscrisuri.

La data de 25.02.2013, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a acesteia , având în vedere că între reclamant şi SC K I SRL nu există nici un fel de suport juridic , prin urmare, pârâta nu este parte contractantă, şi, în consecinţă, cererea reclamantului este formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

 Astfel, aceasta a arătat că, la data de 05.10.2012, a avut loc cesiunea de către R  B  către S  SRL a contractului de credit din data de 29.05.2007. Cesiunea de creanţă a fost comunicată debitorului : cesiunea de creanţe a fost încheiată în conformitate cu prevederile art.1391 C.civ. Ulterior încheierii cesiunii, aceasta a fost notificată debitorului cedat. Cesiunea de creanţe nu are nevoie de acordul debitorului pentru a-i acestuia opozabilă.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.115 şi urm.C.civ.

Pârâta SC R  B  SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată cu toate capetele de cerere întrucât cesiunea nu este o activitate de creditare şi nici o activitate de recuperare creanţe, ci un act juridic de dobândire a unor creanţe.

La data de 06.03.2013, reclamantul şi-a precizat acţiunea arătând instanţei că pentru capătul de cerere privind recalcularea contractului de credit, precum şi anularea contractului de credit nr. şi punerea părţilor în situaţia anterioară acestuia a părţilor, temeiurile legale derivă din cuprinsul art.1347 C.civ., art.1349 C.Civ., art.1350 C.Civ., art.253 C.Civ., art.1357 C.civ., art.120 alin.1 şi 7 C.P.f, art.3 şi art.56 C.Com., şi art.13-14 din legea 193/2000, dar şi cu Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986. cât priveşte capătul de cerere privind anularea contractului de cesiune încheiat de pârâtă cu firma SC K I , nulitatea oricărui contract de cesiune ar putea fi constatată pe cale de incidenţă, eventualul contract de cesiune fiind subsecvent contractului de credit al cărui anulare solicită.

La termenul de judecată din data de 24.04.2013, instanţa a respins excepţia netimbrării acţiunii invocată de către pârâta SC K  I  SRL ca neîntemeiată, iar , în temeiul art.129 alin.5 CPC coroborat cu art.84 CPC, recalifică excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC K I  SRL ca fiind o apărare pe fondul cauzei, nefiind o veritabilă excepţie, asupra căreia se va pronunţa prin intermediul hotărârii finale.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 29.05.2007, între reclamant şi pârâta  a intervenit contractul de credit nr. având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 5545,25 Euro pentru o perioadă de 72 luni.

Conform art.4 alin.4 pct.2 din contract, împrumutatul va rambursa creditul şi va plăti dobânda aferentă acestuia în 72 rate lunare egale ce cuprind rata de credit şi dobânda lunară aferentă, la data încheierii prezentului contract cuantumul ratei lunare fiind de 105,26 Euro (...). valoarea ratelor lunare de plată se poate modifica în condiţiile art.3.2 şi art.4.6.

Potrivit art.3.2 din acelaşi contract, la data încheierii prezentului contract , rata dobânzii curente este de 10,9 % pe an. Banca poate modifica rata dobânzii curente în funcţie de evoluţia pieţei financiare, urmând să aducă la cunoştinţa împrumutatului noua rată a dobânzii în modalităţile menţionate în condiţiile generale de derulare a operaţiunilor bancare, iar în conformitate cu art.4.6, împrumutatul poate rambursa oricând creditul în avans-plătind comisionul aferent şi notificând Băncii intenţia sa în prealabil , în scris-integral sau parţial-minim contravaloarea a trei rate lunare de plată egale, cu menţinerea scadenţei finale.

De asemenea, conform art.5 din contractul de credit, pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror alte obligaţii asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,45 % ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea iniţială a creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenţei fiecărei rate lunare. Începând cu al doilea an de creditare, în funcţie de politica de credite a Băncii, de evoluţia pieţei de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, Banca poate renunţa la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia Băncii de renunţare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris împrumutatului până la data scadenţei primei rate aferente anului respectiv de creditare. Banca va analiza anual oportunitatea renunţării la încasarea comisionului de administrare.

În ceea ce priveşte cererea de anulare a contractului de credit nr. întrucât acest contract conţine clauze abuzive, instanţa constată că reclamantul a susţinut prin acţiunea formulată că , prin necircumstanţierea în nici un mod a elementelor care-i permită Băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea Băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încălcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să-i prejudicieze interesele, precum şi perceperea comisionului de administrare.

Instanţa reţine că la momentul încheierii convenţiei de credit, s-a emis şi un plan de rambursare a creditului  conform art.11 , fiind stabilită la acel moment o rată a dobânzii fixă, plătibilă lunar, în cuantum de 105,26 Euro.

În drept, potrivit art.1 alin.3 din Legea 193/2000, se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

De asemenea, conform dispoziţiilor art.4 alin.1 din Legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a putea fi considerată abuzivă sunt următoarele: să nu se refere la obiectul principal al contractului, să nu fi fost negociată şi să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiilor părţilor.

Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principla al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil şi că această prevedere reprezintă transpunerea art.4 al Directivei nr.93/2013 care exclude prin alin.2 clauzele privind obiectul şi preţul contractului de la controlul caracterului abuziv, alin.2. Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

Înainte de a analiza îndeplinirea cumulativă a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească o clauză, pentru a fi considerată abuzivă, instanţa trebuie să analizeze dacă clauzele contractuale enumerate de către reclamant şi enunţate anterior, pot face obiectul controlului caracterului abuziv din perspective dispoziţiilor Legii 193/2000, lege care transpune în dreptul naţional dispoziţiile Directivei nr.93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

 Analizând conţinutul acestor clause, instanţa reţine că acestea conţin elemente ce determincă costul total al creditului, care împreună cu marja de profit a Băncii formează preţul contractului de credit.

 Prin urmare, raportat la normele de drept naţional şi comunitar menţionate mai sus, aprecierea caracterului abuziv al acestor clauze, nu se poate referi la definirea obiectului contractului sau la caracterul adecvat al preţului în raport de serviciul furnizat, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

Cum aceste clauze fac parte din obiectul însuşi al contractului şi respective din preţul contractului, atât dobânda cât şi comisionul de risc fiind incluse în valoarea creditului de rambursat, ele nu pot face obiectul controlului caracterului abuziv din perspective dispoziţiilor Legii 193/2000, dobânda anuală, comisioanele, cât şi celelalte elemente menţionate în planul de rambursare intrând în sfera noţiunii de preţ a contractului de credit.

Potrivit conţinutului art.3 lit.g şi I din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE, costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costuri, inclusive dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale (…) i)dobânda anuală efectivă înseamnă costul total al creditului pentru consummator exprimat ca procent annual din valoarea totală a creditului.

Potrivit dispoziţiilor art.126 alin.1 din OUG 99/06.12.2006, privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, instituţiile de credit trebuie să dispună, de un nivel al fondurilor proprii, care să se situeze în permanenţă cel puţin la nivelul cerinţelor de capital stabilite pentru acoperirea, după caz, a riscului de credit, inclusive a riscului de credit al contrapartidei, a riscului de diminuare a valorii creanţei, a riscului de poziţie, a riscului de decontare/livrare,a  riscului valutar, a riscului de marfă şi a riscului operaţional.

 Prin urmare, instituţia de creditare trebuie să-şi asigure un nivel al fondurilor proprii de natură a se situa cel puţin la nivelul cerinţelor de capital stabilite pentru acoperirea după caz, a o serie de riscuri cu legătură directă între ele, printre care şi a riscului de credit.

 Aşadar, comisionul de risc, constituie un element al preţului şi în speţa de faţă, prevederea perceprii acestui commission fiind clară şi fără echivoc, fiind însuşită de către reclamanţii consumatori, prin semnarea contractului şi a planului de rambursare care face parte integrantă din contract, devenind legea părţilor.

 Din susţinerile reclamantului, instanţa reţine că acesta şi-a însuşit planul şi clauzele contractuale  care cuprindeau atât dobânda, cât şi comisionul de risc, respective rata lunară totală de achitat, astfel încât nu poate afirma că perceperea comisionului nu a fost însuşită de către aceştia şi că nu a cunoscut la data semnării convenţiei de credit, costul creditului în situaţia în care inserarea celor două componente era clar menţionată.

 Pentru aceste motive de fapt şi de drept, instanţa va respinge cererea ca neîntemeiată.

 În ceea ce priveşte cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare de creanţe neperformante încheiat la data de 04.10.2012 între pârâte, instanţa reţine că , potrivit art.71 alin.4 din OUG 50/2010, cesiunea se notifică de către cedent consumatorului, în termen de 10 zile de la data încheierii contractului de cesiune, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

 Or, reclamantul a fost notificat cu privire la cesiune prin adresa din  10.10.2012 cu confirmare de primire, astfel că instanţa nu va reţine ca întemeiat motivul de nulitate invocat de către reclamant, urmând a respinge cererea ca neîntemeiată.

Pentru toate aceste considerente, instanţa va respinge acţiunea, astfel cum a  fost precizată,  ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare