Minori si familie

Sentinţă civilă 1390 din 18.05.2011


INSTANTA

La data de 29 septembrie 2010, cu nr.Xa fost inregistrata la instanta actiunea prin care reclamanta C (fosta H) V a solicitat in contradictoriu cu piritul H I pronuntarea unei hotariri prin care sa se dispuna partajarea in cota de ½ a bunurilor comune dobindite in timpul casatoriei, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii reclamanta sustine ca a fost casatorita cu piritul, casatorie desfacuta prin sentinta civila nr.1377 pronuntata la data de 18 mai 2010 de Judecatoria B prin care ei i-a fost incredintat minorul H D D, nascut la data de 7 ianuarie 2008 si pentru ca nu au ajuns la o intelegere privind partajul bunurilor dobindite in timpul casatoriei a formulat prezenta actiune.

Bunurile imobile si mobile a caror partajare le solicita sunt: imobilul situat in B, str.X nr.X, bl.X, sc.C, X, ap.X, compus din camera de zi, 2 dormitoare, 2 holuri, baie, bucatarie, debara si balcon; bunuri mobile, dupa cum urmeaza: jaluzele la balcon si bucatarie, pat mijloc, patut copil, dulapuri dormitor, masa plianta, X scaune pliante, TV Philips, DVD, combina frigorifica inox, aragaz cu X ochiuri, masina spalat automata, dulap bucatarie 6 corpuri, masa bucatarie, X scaune bucatarie, centrala + instalatie incalzire, dulap hol 3 bucati, congelator, bunuri aflate in posesia piritului.

In drept, s-au invocat disp.art.36 si urmatoarele Codul Familiei.

Piritul a formulat intimpinare prin care a precizat ca este de acord cu partajarea bunurilor comune dobindite in timpul casatoriei, insa nu in cota solicitata deoarece – el are o cota de 99% la dobindirea bunurilor comune, iar reclamanta de 1% cu justificarea pentru cota de contributie majorata prin banii pe care-i avea dinainte de casatorie si cei obtinuti din munca in strainatate, prin munca lui proprie la imbunatatirile si lucrarile executate la apartament, prin  plata mesterilor, cu precizarea ca a economisit pe numele fratelui sau G suma de 5000 dolari, mai strinsese inainte de casatorie 10.000 euro pe care la scurt timp dupa casatorie i-a depus pe numele sau si a cumparat apartamentul, frigiderul, masina de spalat, termopanele la apartament si usa de la intrare si a mai cheltuit si cu reclamanta mergind in concediu la mare in anul 200X, iar in anul 2003, dupa ce s-au casatorit, reclamanta a fost depistata de autoritatile grecesti fara acte, a fost arestata timp de o luna de zile, ocazie cu care a cheltuit 2000 euro cu avocatii si in cele din urma a fost expulzata si de atunci a ramas in Romania pina in anul 2006, cind a revenit in Grecia, a muncit aproape doua luni, iar cu banii s-a intors in Romania si i-a cheltuit pe operatia suferita de mama sa.

Prin raspunsul la intimpinare, reclamanta a aratat ca isi mentine punctul de vedere cu privire la cota de contributie egala la dobindirea bunurilor comune deoarece piritul nu a avut bani economisiti, apartamentul a  fost cumparat cu bani cistigati din munca in strainatate, in anul 2002-2003, contributia fiind egala, piritul fiind cel care cheltuia importante sume de bani pe bautura si in localuri de lux, frecventa bordelurile unde lasa sume mari de bani, viata alaturi de el fiind tensIata, discutii fiind si pentru faptul ca trimitea fratilor si parintilor lui din tara bani, desi aveau nevoi in gospodarie.

Piritul a precizat, asa cum s-a retinut in sedinta publica din 19 ianuarie 2011 ca intimpinarea nu are caracter de cerere reconventIala, iar reclamanta ca partajarea apartamentului se va face la valoarea actuala.

In prezenta cauza s-a administrat proba cu interogatoriul piritului, inscrisuri, expertize tehnice de specialitate prin care valoarea bunurilor mobile a fost stabilita la suma de 9979 lei, iar a apartamentului la suma de 1X7.165 lei ,din care 10X.611 lei valoarea de circulatie la data cumpararii si X5.55X lei, contravaloarea lucrarilor suplimentare executate la apartament dupa cumparare, proba testimoniala in cadrul careia pentru reclamanta au fost audiati martorii X, , iar pentru pirit: B si B.

In ce priveste compunerea masei bunurilor comune de impartit nu au existat obiectiuni, astfel ca, instanta tinind cont ca partile au fost casatorite, iar prin sentinta civila nr.1377 din 18 mai 2010 pronuntata de Judecatoria B s-a desfacut casatoria lor, urmeaza sa stabileasca ca in timpul casatoriei au dobindit urmatoarele bunuri imobile si mobile: imobilul, apartament nr.X, situat in B, str. X, nr.X, bloc X, scara C, et. VII, jud.Vvaloare 1X7.165 lei precum si urmatoarele bunuri mobile in valoare de 9979 lei respectiv: doua jaluzele verticale, 61 lei, un pat de mijloc, din lemn cu sertar si saltea Relaxa, X10 lei, un patut copil din pal melaminat crem cu bleo si saltea, 221 lei, mobilier comanda dormitor format din trei corpuri sifoniere cu suprapozabile, sertare, rafturi, din PAL melaminat culoarea lemnului, 1991 lei, o masa plianta din PAL melaminat bej, 207 lei, patru buc.scaune pliante din lemn, 177 lei, un televizor tip  Philpis, 316 lei,  un DVD tip Samsung, 160 lei, o combina frigorifica tip BEKO, 7X2 lei,  un aragaz cu patru ochiuri, 566 lei,  o masina de spalat automata tip BEKO, 632 lei, o garnitura mobila bucatarie sase corpuri, din PAL melaminat maron cu bej, 1X68 lei, o masa bucatarie si patru scaune bucatarie metal cu PVC, 257 lei, o garnitura mobila hol de comanda, din PAL melaminat rosu cu alb, formata din trei corpuri, 2016 lei, un congelator tip Arctic, 755 lei, in total bunuri evaluate la suma de 157.1XX lei, asa cum au fost identificate de experti, cu valorile mentIate de acestia, insusite de parti pentru cele retinute in expertiza merceologica si cu obiectiuni din partea piritului pentru valoarea apartamentului din expertiza in constructii, insa respinse de instanta, intrucit expertul si-a argumentat sustinerile, iar pretul stabilit nu este exagerat in conditiile in care chiar piritul solicita o cota majorata, el fiind cel avantajat la un pret mai mare, pret pe care reclamanta si l-a insusit.

In ce priveste cota de contributie ce urmeaza a fi stabilita, instanta apreciaza ca pentru o solutie corecta trebuie sa analizeze contributia de ansamblu a partilor la dobindirea bunurilor comune dobindite in timpul casatoriei, fara a exclude si contributia reclamantei care a fost cea care s-a ingrijit de minorul rezultat din casatorie lor intrucit asa cum a sustinut si piritul rezulta si din acte, el a locuit in strainatate in timp ce reclamanta a ramas in tara incepind cu luna iulie 2007, minorul H D Iut fiind rezultat din casatoria lor la data de 7 ianuarie 2008, iar divortul pronuntat la data de 18 mai 2010.

Prin interogatoriu de la fila 57 – 59, dosar, raspunsul de la intrebarile X,5,6 piritul a sustinut ca au plecat in Grecia in noiembrie 2002, s-au intors in octombrie 2003, au plecat din nou in februarie 2006 si s-au intors in iulie 2007, iar in Grecia reclamanta a lucrat ca menajera timp de doua luni, avind un salariu lunar de 639 euro.

Martora X, depozitie fila 50, dosar a sustinut ca reclamanta a lucrat in perioada in care s-a aflat in Grecia ca menajera la un hotel, dar si in domeniul confectiilor, insa nu stie daca avea carte de munca, ca in perioada in care se afla in tara locuia la mama ei, acolo unde se afla si copilul. A mai sustinut aceeasi martora ca reclamanta a fost reprezentata firmei Avon, facea croitorie si coafura in particular, insa nu a facut nici o referire la veniturile pe care le realiza.

In ce priveste piritul, acesta a lucrat in constructii in Grecia, incepind cu anul 1997, avea bani strinsi dinainte de casatorie trimitea bani pentru intretinerea reclamantei in perioada in care se afla in tara, dar si rudelor lui, ca ajutor, dar si in vederea cumpararii apartamentului si a bunurilor mobile, precum si pentru efectuarea lucrarilor de imbunatatire la apartament, bani din care a fost platit chiar si fratele reclamantei pentru lucrarile efectuate, cistiga venituri lunare de aproximativ 2500 euro pe luna, din care o parte ii folosea si in interes personal pentru ca ii placea viata, aspecte ce rezulta din depozitia martorului X, se regasesc si in cele ale martorului X, dar se coroboreaza si cu dovezile constind in extrasurile de cont privind sumele de bani expediate in tara, astfel ca veniturile substantiale ale piritului folosite la cumpararea apartamentului si a bunurilor mobile reprezinta o certitudine.

Contributia efectiva a reclamantei la dobindirea acestor  bunuri nu a rezultat deoarece veniturile modeste pe care le obtinea din activitatile desfasurate in tara, respectiv: coafura, croitorie, reprezentant Avon, erau utilizate in interes personal, asa cum si o parte din banii pe care-i obtinea piritul erau folositi in interesul lui, intrucit asa cum chiar el a recunoscut a economisit 5000 euro dupa casatorie si mai avea 10000 euro dinainte de casatorie, sume ce nu justifica cistigurile de mii de euro pe care le realiza lunar, in conditiile in care reclamantei i-a trimis in perioada 200X – 2006 suma de 1691 euro, iar in anul 2009 suma de 1800 euro, asa cum sustine in explicatiile cu privire la sumele expediate, din care se regasesc dovezi numai pentru o parte din sume, respectiv cele de la filele 171 – 179, dosar. De mentIat ca reclamanta are in ingrijire incepind cu luna ianuarie 2008 si un copil pentru cresterea caruia a fost ajutata de parintii ei, despartirea in fapt a partilor avind loc in decembrie  2009 asa cum rezulta din considerentele hotaririi de divort, insa potrivit disp.art.29 Codul familiei fiecare dintre soti este obligat sa contribuie in raport cu mijloacele fiecaruia la cheltuielile gospodariei, iar potrivit art.30 Codul familiei bunurile dobindite in timpul casatoriei de oricare dintre soti, sunt bunuri comune, iar efortul reclamantei la dobindirea acestor bunuri consta in veniturile pe care prin efortul propriu le obtinea, pentru s-si asigura intretinerea deoarece veniturile piritului in mare parte erau dirijate pentru cumpararea apartamentului si a bunurilor mobile, ajutorul dat de parinti intrucit reclamantul a fost plecat din tara in timpul casatoriei si au locuit impreuna in Grecia numai pina in luna octombrie 2003, casatoria fiind in luna iunie 2003, apoi in perioada februarie 2006 – iulie 2007, dupa cum reclamanta a revenit in tara unde a ramas la parinti si dupa nasterea copilului, pina in anul 2008, asa cum a aratat chiar martorul propus de pirit,  X, acolo unde venea si piritul, preocuparea pentru cresterea copilului, pina la despartirea in fapt, supravegherea la lucrarile de renovare a apartamentului, asa cum rezulta din depozitia martorului X, suma de bani pe care a obtinut-o in Grecia, in perioada in care a lucrat fara carte de munca, dar si o suma de bani de aproximativ 1500 euro obtinuta dupa cununia civila, dupa ce s-au scazut cheltuielile facute de aproximativ 1000 euro pentru organizarea acestui eveniment, bani investiti in apartament, asa cum a aratat martora X, contributie pe care instanta o apreciaza ca fiind in cuantum de 15% la dobindirea bunurilor comune, iar a piritului de 85%.

Pentru considerentele mentIate, actiunea reclamantei privind partajul bunurilor comune dobindite in timpul casatoriei, va fi admisa in baza art.36 alin.1 Codul Familiei insa in parte in sensul ca se va stabili ca facind parte din masa comuna de impartit bunurile imobile si mobile mentIate de reclamanta in  actiunea principala, asa cum au fost identificate de experti si cu valorile retinute de acestia, insa cota de contributie a reclamantei va fi de 15% si nu de 50% asa cum a solicitat, iar a piritului de 85% si nu 99 % asa cum a solicitat.

Deoarece piritul a solicitat atribuirea in proprietate a imobilului dar si a bunurilor mobile pe care le-a mentIat in lista depusa la dosarul cauzei, el fiind si in posesia acestor bunuri, instanta urmeaza ca in temeiul art.673 ind.10, alin.X Cod proc. civila sa i le atribuie, restul bunurilor mobile urmind a fi atribuite reclamantei, diferenta de valoare urmind a fi compensata in temeiul disp.art.7X2 Cod civil prin plata sultei cu stabilirea termenului de plata prevazut de art.673 ind.10 Cod proc.civila, un termen scurt tinind cont de veniturile substantiale de care dispune piritul.

Cheltuielile de judecata urmeaza a fi suportate de parti in temeiul disp.art.276 Cod proc.civila raportat cotei ce i se cuvine fiecaruia respectiv 15% din cheltuielile efectuate in prezenta cauza le va suporta reclamanta si 85% piritul, la cheltuielile reclamantei urmind a fi adaugata si suma de 2352,6X8 lei pe care trebuie sa o suporte ea, ca o consecinta a admiterii solicitarii piritului pentru o cota majorata de 85% fata de cea de 50% solicitata de reclamanta si cea de 99 % solicitata de pirit.

Actiunea a fost legal timbrata, piritul achitind suma de 3191,01 lei pentru diferenta de cota contestata.

3

Domenii speta