Furt

Sentinţă penală 531 din 13.11.2012


Asupra cauzei de fata;

Sub nr. X/189/2012 din 21 mai 2012 a fost inregistrat la instanta dosarul nr. X/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria B, impreuna cu Rechizitoriul  10 mai 2012 , prin care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata, in stare de libertate , a inculpatului :

- M L - G,  cetatean roman, studii 4 clase, fara ocupatie, concubinaj, 1 copil minor,  cu antecedente penale- recidivist, domiciliat in B, str. R, nr. X, , jud. V,  pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 -  art. 209 alin. 1 lit. e  Cod penal  cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal , in dauna partii vatamate F V, domiciliat in B, str. V P, nr. X, jud. V.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului instanta retine urmatoarele :

Inculpatul  M L - G este in varsta de 26 ani, este recidivist si are domiciliul in mun. B, str. X. jud. V.

Partea vatamata F V il cunostea din vedere pe inculpatul M L - G, se salutau,  prin prisma relatiei mai apropiate a inculpatului cu o ruda a partii vatamate , respectiv cu fratele acestuia, cu care fusese coleg de munca.

In ziua de 14.09.2010, in jurul orelor pranzului, in jurul orei 13.00,  partea vatamata F V , intorcandu-se de la piata spre domiciliu s-a oprit la terasa magazinului „La Toma „ , unde a consumat un pahar de vin.

La aceeasi terasa se afla si inculpatul M L – G, la o masa invecinata la o distanta de aproximativ 3-4 metri.

Inculpatul  M L - G, observandu-l pe partea vatamata F V , care isi scosese din buzunar telefonul mobil pentru a vedea cat este ceasul , l-a intrebat pe partea vatamata daca mai are minute pe telefon pentru a efectua convorbiri si la raspunsul afirmativ al acestuia ,  i-a solicitat  partii vatamate sa-i inmaneze telefonul mobil pentru putin timp,  pentru a-si suna mama  si a avea o convorbire telefonica cu aceasta.

Partea vatamata F V a fost de acord si i-a inmanat inculpatului telefonul mobil marca NOKIA N 70, iar inculpatul si-a efectuat convorbirea, deplasandu-se in zona portii, dupa care a restituit partii vatamate telefonul mobil.

Dupa 2-3 minute, inculpatul i-a solicitat din nou partii vatamate telefonul mobil pentru a efectua o noua convorbire cu tatal sau, deplasandu-se tot  in zona portii,  dupa care s-a deplasat la toaleta.

Cand inculpatul a revenit pe terasa, partea vatamata a asteptat ca inculpatul sa-i restituie telefonul,  solicitandu-i acestuia sa-i inapoieze bunul.

Desi prima oara inculpatul  M L - G i-a restituit telefonul mobil marca NOKIA N70, dupa ce a intrat in posesia lui si a doua oara pentru acelasi motiv, a refuzat apoi sa il mai restituie, spunandu-i ca i l-a restituit anterior.

La insistente partii vatamate F V de a-i fi restituit bunul , inculpatul M L - G a sustinut ca i l-a restituit , prefacandu-se ca se cauta prin buzunare si a devenit agresiv verbal provocandu-i partii vatamate, prin comportamentul sau,  o stare de temere , deoarece inculpatul este apreciat de partea vatamata ca fiind o persoana cu o constructie fizica solida si cu antecedente penale.

De fata la momentul inmanarii telefonului mobil de catre partea vatamata, inculpatului , la masa unde se aflau partile se afla si numitul Z I, astfel ca acesta a putut percepe in mod direct cum inculpatul  a refuzat sa restituie vatamatului bunul  sus-mentionat, sustinand ca i l-a inapoiat si  ulterior inculpatul a parasit  locul faptei.

In realitate,  telefonul se afla in posesia inculpatului M L - G,  in buzunarul sau, asa cum decalra acesta in cursul urmarii penale, care a plecat imediat de la de la locul faptei, ulterior mergand in zona centrala a municipiului B, unde a vandut  bunul  unei persoane necunoscute contra sume de 280 lei.

Imediat dupa comiterea faptei, partea vatamata F V s-a deplasat insotit de catre Z I la sediul Politiei mun. B si a formulat plangere impotriva inculpatului M L - G, aratand contextul in care inculpatul  i-a sustras telefonul mobil.

Ulterior, inculpatul  M L - G a plecat de la adresa de domiciliu, in mun. Bucuresti, astfel ca nu a mai putut fi gasit si audiat in legatura cu fapta sa decat la data de 18.11.2010.

Cu ocazia audierii, in faza de urmarire penala inculpatul M L - G a recunoscut comiterea faptei, aratand ca dupa ce s-a eschivat spunandu-i vatamatului ca i-a restituit odata telefonul,  a plecat la domiciliul sau, dupa care s-a deplasat in fata Hotelului MOLDOVA unde a vandut telefonul mobil marca Nokia  unei persoane necunoscute.

A fost de acord sa-l despagubeasca pe partea vatamata, in timpul urmarii penale, angajandu-se ca pe data de 24.11.2010 se va prezenta cu telefonul sau contravaloarea acestuia, angajament nefinalizat.

Cele retinute mai sus rezulta din urmatoarele  mijloace de proba: declaratia partii vatamate , declaratiile martorilor Z I , X declaratiile invinuitului, actele dosarului

Cu privire la latura civila, in timpul urmaririi penale:

- Fiind audiat in cursul cercetarilor partea vatamata F V a declarat ca intelege sa se constituie parte civila cu suma de 800 lei, si reprezinta contravaloare telefonului mobil sustras de catre inculpat.

Inculpatul M L - G este in varsta de 26 ani, are studii 4 clase, fara ocupatie, convietuieste in concubinaj, are 1 copil minor, a avut o pozitie sincera in cursul cercetarilor, recunoscand comiterea faptei.

Prin Sentinta penala nr. X/04.06.2009 a Judecatoriei B a fost condamnat la pedeapsa de 1 an inchisoare, pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,i Cod penal si art. 86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74 al.1 lit. c si art. 76 , art. 33 si art. 34 Cod penal, in conditiile prev. art. 81 Cod penal.

Inculpatul M L - G, a fost cercetat in stare de libertate.

 La judecarea cauzei in prima instanta, Inculpatul M L - G s-a sustras  de la judecata , motiv pentru care nu a putu fi audiat.

Fata de probatoriul administrat in cauza , instanta apreciaza ca in modalitatea descrisa mai sus:

- Fapta inculpatul M L - G , care in ziua de 14.09.2010, in jurul orelor pranzului, in jurul orei 13.00 in timp ce se afla pe terasa barului „La Toma „ din B, in timpul programului de lucru, locul fiind accesibil publicului, si-a insusit  pe nedrept telefonul mobil marca NOKIA N70 apartinand partii vatamate F V , fara acordul  partii vatamate, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 -  art. 209 alin. 1 lit. e  Cod penal  cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Prin  modalitatea de savarsire a infractiunii, inculpatul M L - G a avut intentia de a lua telefonul mobil din posesia sau detentia partii vatamate F V , fara consimtamantul acestuia, in scopul de a si-l insusi pe nedrept, folosindu-se de relatia de minima de  cunostinta cu partea vatamata, pentru a  intra in posesia bunului, creand prin mijlocul de operare doar o stare de confuzie cu privire la posesia bunului, de natura a duce la deposedarea partii vatamate de bun,  fara acordul acesteia , fiind de esenta infractiunii de furt, sub aspectul laturii obiective,  deposedarea partii vatamate de bun fara acordul acesteia.

Mai mult, inculpatul nu a recunoscut ca detine bunul partii vatamate, cu ocazia savarsirii faptei si discutiilor purtate de parti cu privire la bun  pe terasa barului unde s-a savarsit fapta , inculpatul nefiind in situatia de  as fi insusit  un bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, prev. de art. 213 Cod penal care incrimineaza fapta de abuz de incredere, ci acesta a avut o atitudine de negare a faptului ca detine bunul partii vatamate, ceea ce echivaleaza cu o insusire pe nedrept,  realizand latura subiectiva cu care inculpatul a savarsit fapta de furt  prev. de art. 208 Cod penal.

Inculpatul a luat telefonul mobil  din posesia  partii vatamate , sub pretextul ca doreste sa efectueze o 2 convorbiri cu parintii sai, cu scopul  de a si-l  insusi pe nedrept , actiune  confirmata si de modalitatea in care inculpatul a dispus de acest bun, valorificandu-l imediat dupa fapta,  prin vanzarea unor persoane necunoscute.

Se va  retine forma calificata a furtului prev. de art. 209  lit. e Cod penal, imprejurarea ca inculpatul a sustras bunul  intr-un loc public, pe terasa unui bar deschis clientilor si frecventat de consumatori la momentul savarsirii faptei de furt.

 Incidenta dispozitiilor art. 209 lit. e  Cod penal  privind forma calificata a furtului este determinata de savarsirea faptei de furt in urmatoarele imprejurari: e) intr-un loc public.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul M L - G a savarsit fapta cu intentie directa potrivit art. 19 alin. 1 punctul 1 lit. a Cod penal , intrucat acesta  a prevazut si a urmarit sustragerea bunului  din posesia partii vatamate, intentie calificata prin scopul de a si le insusi pe nedrept.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infractiunii s-a realizat prin actiunea de luare a unui bun mobil din posesia  altuia fara consimtamantul acestuia.

Sustragerea consta in scoaterea fizica a bunului din sfera de stapanire a persoanei in posesia careia se afla si trecerea lui in sfera de stapanire a faptuitorului .

 Urmarea imediata a savarsirii infractiunii consta in producerea unei pagube in patrimoniul partii vatamate.

Raportul de cauzalitate intre elementul material si rezultatul produs rezulta din materialitatea faptei, asa cum a fost dovedita prin mijloacele de proba administrate in cauza.

Sub aspectul laturii subiective, infractiunea a fost savarsita  cu intentie directa, potrivit art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod penal,  deoarece inculpatul au prevazut rezultatul faptelor sale – luarea bunului din posesia altuia - si a urmarit producerea lui , cauzand astfel, o paguba posesorului.

Faptele pentru care este judecat in prezenta cauza au fost savarsire de catre inculpatul M L - G in stare de recidiva postcondamnatorie prev. de art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal.

Inculpatul a savarsit infractiunile pentru care este cercetat in prezentul dosar, inaintea considerarea ca executata a pedepsei de 1 ani inchisoare la care a fost condamnat inculpatul  M L - G prin Sentinta penala nr. 325 din 04 iunie 2009 pronuntata de Judecatoria B – ramasa definitiva la data de 22.06.2009,  in timpul termenului de incercare de 3 ani, condamnare  in privinta careia nu a intervenit reabilitarea.

Conform art. 37 lit. a  Cod penal exista recidiva pentru persoana fizica : „ a) cand dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat savarseste din nou o infractiune cu intentie, inainte de inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii acesteia sau in stare de evadare, iar pedeapsa prevazuta de lege pentru a doua infractiune este inchisoarea mai mare de un an”.

Avand in vedere ca infractiunea pentru care este cercetat in prezenta cauza a fost savarsita  cu intentie, de catre inculpat , la data de 14.09.2010, dupa ramanerea definitiva  a Sentinta penala nr. 325 din 04 iunie 2009 pronuntata de Judecatoria B – ramasa definitiva la data de 22.06.2009, in timpul termenului de incercare a suspendarii a executarii pedepsei de 1 ani inchisoare, termen care s-ar fi implinit la data de 22.06.2012, deci inainte de  implinirea termenului la care se considera ca fiind executata pedeapsa de 1 ani inchisoare,  iar pedeapsa prevazuta de lege  pentru infractiunea pentru care este judecat in prezenta cauza este inchisoarea mai mare de un an, ( de la 3 luni la 15 ani), sunt indeplinite conditiile  privind cel de-al doilea termen al recidivei, situatie in care devin aplicabile dispozitiile art. 37 lit. a  Cod penal  privind recidiva  postcondamnatorie.

In baza textelor de lege enuntat mai sus si a dispozitiilor art. 345 Cod Procedura Penala,  instanta urmeaza sa aplice inculpatului M L - G o pedeapsa , la individualizarea careia  se vor avea in vedere disp. art. 52 si 72 Cod Penal.

Conform acestor texte de lege,  la stabilirea si aplicarea pedepselor se va  tine seama si de limitele de pedeapsa fixate de lege, de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

La individualizarea judiciara a pedepselor vor fi avute in vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal si anume dispozitiile partii generale, gradul de pericol concret al faptei, imprejurarile concrete  in care acestea au fost comise, faptele avand o gravitate sporita prin circumstantele savarsirii.

La stabilirea pedepsei s-au avut in vedere toate elementele ce caracterizeaza persoana inculpatului , inclusiv conduita procesuala sincera.

Pedeapsa trebuie sa fie de natura a asigura reeducarea inculpatului  si atingerea scopului prev. de art. 52 alin. 1 teza ultima Cod penal „ prevenirea savarsirii de noi infractiuni.

Instanta apreciaza ca pericolul social concret al faptelor savarsite de inculpat  este sporit, iar pedeapsa aplicata trebuie sa confere , siguranta in forta ocrotitoare a legii, dar si in exemplul moral in sensul ca o pedeapsa eficienta si proportionala cu gravitatea faptei, descurajeaza  savarsirea unor asemenea fapte penale indreptate impotriva patrimoniului, fiind benefica aplicarea pedepsei inchisorii cu o durata proportionala cu gravitatea faptei.

 Raportat la imprejurarile si modul de desfasurare a activitatii infractionale, fata de modul concret de savarsire a faptelor, astfel cum au fost expuse deja, rezulta fara echivoc periculozitatea inculpatului, dezinhibitia sa in ceea ce priveste savarsirea unor fapte de acest tip intr-un loc public.

Instanta va avea in vedere natura bunului sustras, valoarea importanta economic, valoare care fara a fi derizorie , va fi avuta in vedere ca un element important la individualizarea pedepsei, in sensul ca pedeapsa aplicata sa constituie un tratament sanctionator adecvat si suficient, prejudiciul nefiind recuperat.

Cunoasterea caracteristicilor unui infractor prezinta o deosebita importanta pentru determinarea gradului concret de pericol social al acestuia si pentru stabilirea unei pedepse eficiente.

Modul de comportare in societate, caracterizat prin disciplina in munca si o viata conforma cu regulile de convietuire sociala, poate determina concluzia ca nu a comis infractiunea datorita inclinatiei sale pentru comiterea unor fapte antisociale, ci ca urmare a unui complex de imprejurari care au contribuit ca inculpatul  sa se abata de la conduita sa obisnuita.

Verificand situatia antecedentei penale a  inculpatului M L - G, se constata ca acesta este cunoscut in evidenta IPJ V cu antecedente penale , nu  se afla la prima incalcare a legii penale, fiind cunoscut  cu  o condamnare la pedeapsa inchisorii cu executarea suspendata executat  si pentru  infractiuni impotriva patrimoniului  si la regimul rutier ,  inclusiv cu 2 amenzi  administrative  de cate 1.000 lei si 500 lei,  aplicate in anul 2011 de Parchetul de pe langa Judecatoria B, tot pentru fapte  de furt si violenta, inculpatul manifestand,  in consecinta, si anterior faptelor deduse judecatii in prezenta cauza,  un comportament antisocial , prin istoricul antecedentelor retinute in fisa de evidenta operativa, faptele pentru care a mai fost condamnat fiind  similare cu aceea care face obiectul prezentei judecati.

Astfel, inculpatul M L - G, figureaza in evidentele de cazier:

-  cu o sanctiune administrativa – 1000 lei amenda - aplicata  prin Ordonanta nr. 76/P/2010 din 01.07.2011 a Parchetul de pe langa Judecatoriei B,  pentru savarsirea  infractiunii de furt calificat ;

-  cu o sanctiune administrativa – 500 lei amenda - aplicata  prin Ordonanta nr. 4192/P/2010 din 04.08.2011 a  Parchetul de pe langa Judecatoriei B,  pentru savarsirea  infractiunii de lovire ;

-  cu o condamnare penala aplicata prin Sentinta penala nr. X din 04 iunie 2009 pronuntata de Judecatoria B – ramasa definitiva la data de 22.06.2009,  prin  inculpatul  M L – G , a fost condamnat  la pedeapsa  de:

-  1 ( un) an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 si 4 – art. 209 alin. 1 lit.  e si i Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. c  si art. 76 Cod penal,  impotriva partii civile S.C. Ana Auto Center S.R.L. cu sediul in B, str. Tecuciului nr. 1, jud. V;

- 10 (zece ) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul , de catre o persoana care nu poseda permis de conducere,  prevazuta art. 86 aliniat 1 din  OUG nr.195/2002 modificata prin OUG nr.63/2006  cu aplicarea art. 74  alin 1 lit. c si  art. 76  Cod penal;

- 10 (zece ) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui  autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange, prevazuta de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 modificata prin OUG nr.63/2006  cu aplicarea art. 74  alin. 1 lit. c si  art. 76 Cod penal.

In temeiul art. 33 lit. a si b Cod penal  s-a constatat ca faptele savarsite sunt in concurs real si in temeiul art. 34 lit. b Cod penal, contopeste pedepsele in pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an inchisoare.

Pe durata prevazuta de art. 71 Cod penal au fost  interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevazuta de art. 64 lit. a teza a  II-a si b  Cod penal, incepand cu data ramanerii definitive a hotararii.

In temeiul art. 81 Cod penal a fost suspendata  conditionat executarea pedepsei principale a inchisorii.

S-a fixat  termen de incercare de 3 (trei ) ani, incepand cu data ramanerii definitive a hotararii.

In temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal  au fost suspendate executarea pedepselor accesorii privind interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza  a II-a  si b  Cod penal, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale a inchisorii, incepand cu data ramanerii definitive a hotararii.

S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

Prin savarsirea faptei deduse judecatii in prezenta cauza , inculpatul M L - G  a reiterat comportamentul infractional.

Fata de modalitatea de savarsire a faptei,  gravitatea acesteia , curajul infractional,  care dovedesc din partea inculpatului o preocupare infractionala, in detrimentul oricarei alte preocupari educative sau de dobandire de resurse de existenta prin mijloace licite, instanta apreciaza ca scopul

de prevenire si reeducare poate  fi atins doar prin aplicarea unei pedepse de o durata proportionala cu gravitatea faptei.

Avand in vederea predispozitia constanta a inculpatului de a savarsi fapte penale de natura celor pentru care este judecat in prezenta cauza, instanta apreciaza ca acesta dovedeste prin comportamentul sau un pericol social sporit si nu a dat dovada de indreptare, aspect care urmeaza sa se reflecte in pedepsele aplicate, la care se va retine si comportamentul de sustragere de la judecata, nerecuperarea prejudiciului .

Inculpatul M L - G a savarsit faptele deduse judecatii in prezenta cauza in cursul termenului de incercare de 3 ani stabilit prin Sentinta penala nr. X din 04 iunie 2009 pronuntata de Judecatoria B .

Infractiunile  pentru care este cercetat  si judecat  inculpatul M L - G in prezenta cauza,  au fost savarsita cu intentie, de catre inculpat,  in intervalul de timp de la  ramanerea definitiva a hotararii de condamnare anterioara si pana la implinirea  termenului de incercare fixat de instanta .

Instanta apreciaza ca sunt aplicabile dispozitiile imperative ale art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei,  care prevede ca ,  situatia in care ,  in cursul termenului de incercare cel condamnat a savarsit din nou o infractiune, pentru care s-a pronuntat o condamnare definitiva,  chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca suspendarea conditionata, dispunand executarea in intregime a pedepsei, care nu se contopeste cu pedeapsa aplicata pentru noua infractiune.

 Revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii este obligatorie, conform art. 83 alin. (1) Cod penal, daca in cursul termenului de incercare cel condamnat a savarsit din nou o infractiune intentionata pentru care s-a pronuntat o hotarare de condamnare.

 In acest caz, instanta nu poate dispune o noua suspendare conditionata a executarii pedepsei, indiferent daca sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 81 alin. (1) lit. b) privind durata pedepsei aplicate pentru infractiunea anterioara, intrucat, potrivit art. 83 alin. (3) Cod penal , numai daca infractiunea ulterioara este savarsita din culpa - nu si atunci cand aceasta este savarsita cu intentie  - Decizia I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 212 din 22 ianuarie 2008.

Obligativitatea revocarii suspendarii conditionate exclude posibilitatea aplicarii art. 81 alin. (1) lit. b) Cod penal, chiar daca pedeapsa a carei suspendare se revoca nu este mai mare de 6 luni. Acceptand aceasta posibilitate ar insemna sa se dispuna o a doua suspendare pentru aceeasi pedeapsa.

Daca legiuitorul ar fi inteles sa reglementeze si o astfel de situatie, ar fi prevazut-o expres, asa cum a facut in art. 83 alin. (3) Cod penal , potrivit caruia in cazul in care infractiunea ulterioara este savarsita din culpa, se poate aplica suspendarea conditionata a executarii pedepsei, chiar daca infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. In acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendari.

In prezenta cauza, instanta a fost investita prin acelasi act de sesizare cu savarsirea unei singure infractiuni intentionate, savarsita de inculpat in termenul de incercare al suspendarii conditionate  a executarii unei pedepse anterioare definitive, in consecinta, sunt aplicabile exclusiv dispozitiile art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei, dispozitii asupra carora, de altfel, a fost atrasa atentia inculpatului,  fiindu-i puse in vedere prin  hotararea anterioara.

Inculpatul  a pierdut beneficiul  suspendarii conditionate a executarii pedepsei anterioare prin  comportamentul sau de savarsire de noi fapte in timpul termenului de incercare,  iar fata de persistenta infractionala a inculpatului instanta apreciaza ca este  benefica izolarea acestuia de societatea , scopul de reeducare si preventie urmand a fi atins prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, in conditiile in care  modalitate de executare a pedepsei anterioare nu si-a atins scopul.

In consecinta, in temeiul art. 83 Cod penal instanta va revoca suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 1 an inchisoare la care a fost condamnat inculpatul  M L - G prin Sentinta penala nr. 325 din 04 iunie 2009 pronuntata de Judecatoria B – ramasa definitiva la data de 22.06.2009.

 Va cumula pedeapsa de 3 ani  inchisoare la care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentinta cu pedeapsa de 1 an  inchisoare la care a fost condamnat prin Sentinta penala nr. X din 04 iunie 2009 pronuntata de Judecatoria B.

Va dispune ca inculpatul sa execute in intregime pedeapsa rezultanta in urma cumularii celor doua pedepse.

In temeiul art. 71 Cod Penal , se vor interzice  inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II si b  Cod Penal .

Instanta nu va interzice inculpatului  drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza I cod Penal , desi art. 71 reglementeaza obligatia instantei de a interzice drepturile prevazute de art.  64 lit. a-c Cod Penal.

Interzicerea dreptului de a vota contravine art. 3 din Protocolul nr.1 al Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale , astfel cum a statuat CEDO prin Hot. din 30.03.2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii.

In motivarea acestei hotarari s-a retinut ca indiferent de durata pedepsei si de natura infractiunii care a atras-o nu se justifica excluderea celor condamnati din campul persoanelor cu drept de vot neexistand nicio legatura intre interdictia votului si scopul pedepsei , de a preveni savarsirea de noi infractiuni si de a asigura reinsertia sociala a infractorului.

De asemenea , instanta nu va interzice nici exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. c Cod penal, deoarece inculpatul nu s-a folosit de o profesie sau activitate in comiterea infractiunii , astfel ca nu se justifica interzicerea drepturilor prev. de lit. c.

 Cu privire la latura civila, in faza de judecata,:

- Partea vatamata F V s-a constituit parte civila cu suma de 800  lei reprezentand despagubiri, contravaloarea telefonului mobil sustras de inculpat.

In temeiul art. 14 si 346 Cod procedura penala raportat la art. 998 Cod  civil, in temeiul art. 14 si 346 Cod procedura penala raportat la art. 998 Cod  civil  instanta va admite cererea pentru despagubiri formulata de partea vatamata , ca fiind dovedita  sub aspectul existentei prejudiciului, intinderii si legaturii de cauzalitate cu faptele inculpatului.

Sunt indeplinite conditiile raspunderii civile conform art. 346 Cod procedura penala raportat la art. 998 Cod Civil, fiind stabilita legatura de cauzalitate  dintre prejudiciu, faptuitor si actiunea culpabila a acestuia, cu privire la pagubele produse  partii vatamate. 

Va obliga pe inculpatul M L - G, sa plateasca partii civile F V suma de 800  lei reprezentand despagubiri.

Ca o consecinta a condamnarii, in temeiul  art. 189 si art. 191 alin. 1 Cod procedura penal  va obliga pe  inculpat sa plateasca statului cheltuieli judiciare , din care onorariu  avocat din oficiu pentru inculpat in faza de judecata,  va fi platita Baroului V din fondurile Ministerului Justitiei.

7