Îndeplinirea condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală pentru fapte ce aduc atingere demnităţii şi onoarei unei persoane.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 2460/110/2013 reclamantul S.S. a chemat în judecată pe pârâţii SC” S.”SA şi  I.M. solicitând instanţei obligarea în solidar la plata echivalentului în lei al sumei de 250.000 euro reprezentând despăgubiri băneşti pentru prejudiciu moral cauzat prin calomnierea sa precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

 În motivarea acţiunii reclamantul arată că: între el şi pârâta SC S. SA a avut loc un proces de revendicare, acţiune care a format obiectul dosarului civil nr. 4744/110/2007 (în primă instanţă), respectiv nr. 4744/110/2007* (în căile de atac). |În acest dosar, reclamantul a revendicat fabrica naţionalizată de la tatăl său, J.Z., fabrică are a fost identificată prin expertize judiciare şi care este ocupată de pârâţi.

Prin două hotărâri judecătoreşti, respectiv hotărârea primei instanţe (Tribunalul Bacău) şi a instanţei de apel (Curtea de Apel Bacău), s-a stabilit că fabrica ocupată de pârâţi a fost naţionalizată de la tatăl reclamantului şi s-a dispus să-i fie restituită.

În faţa instanţei de recurs (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), pârâtul I.M., în calitate de reprezentant al pârâtei SC S. SA, a formulat la data de 13 decembrie 2012 o cerere de preschimbare a termenului de judecată în motivarea căreia a afirmat următoarele: "... Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să facă aplicarea corectă a legii şi să nu permită unor impostori să obţină ceea ce nu li se cuvine ...".

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul SC S. SA şi a modificat soluţiile de restituire a imobilului pe care l-a revendicat, însă acest aspect nu înseamnă că reclamantul a solicitat un bun la are nu era îndreptăţit.

Admiterea recursului SC S. SA nu justifică sub nicio formă atitudinea calomnioasa a pârâtului I.M., în calitatea sa de administrator al pârâtei SC S. SA, care a consemnat în cuprinsul unui înscris cu valoare juridică (cerere adresată instanţei de judecată) că reclamantul este un impostor.

De altfel, mai multe instanţe judecătoreşti au respins excepţia lipsei calităţii procesuale active susţinută de adversarii din mai multe cauze judiciare prin aceste considerente, reţinându-se faptul că reclamantul îl moşteneşte exact pe J.Z., cel căruia s-a naţionalizat în anul 1948 fabrica ocupată azi de pârâţii SC S. SA şi I.M.

Prin urmare, afirmaţiile făcute de pârâţi în procesul pe care l-au avut cu reclamantul, constituie afirmaţii defăimătoare, care aduc atingere onoarei şi reputaţiei reclamantului, prin acestea încercându-se a se induce ideea că reclamantul a formulat în mod injust şi fraudulos acţiunea în revendicare a bunului imobiliar deţinut de pârâţi.

Arată reclamantul că drepturile procesuale se exercită cu bună credinţă, existând reglementat acest lucru în art.723 din C.p.c. în vigoare la data de la care s-au făcut afirmaţiile defăimătoare.

Faptul că în Codul de procedură civilă român nu se precizează clar faptul că părţile din proces trebuie să aibă o conduită de respect reciproc nu înseamnă că legea permite ca una dintre ele să facă afirmaţii calomnioase la adresa adversarului procesual.

Reclamantul consideră că este probată pe deplin afirmaţia calomnioasă, având în vedere că aceasta este consemnată într-un înscris semnat şi ştampilat de pârâţi, înscris depus într-o cauză aflată pe rolul unei instanţe judecătoreşti, fiind făcută cu scopul evident de a induce ideea că dânsul pretinde în mod injust şi fraudulos bunurile deţinute de pârâţi.

Afirmaţia că reclamantul este un „impostor” este de natură să aducă în cel mai grav mod atingere onoarei şi reputaţiei acestuia, având în vedere că prin aceasta s-a urmărit inducerea ideii că doreşte să-şi aproprieze în mod injust şi fraudulos bunurile deţinute de pârâţi.

Prin urmare, afirmând în mod public, în cadrul unui proces în faţa unei instanţe de judecată pârâţii au adus o gravă atingere onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului şi i-au creat un grav prejudiciu moral, doar pentru faptul că acesta a îndrăznit să ceară justiţiei să stabilească dacă îi restituie sau nu imobilul naţionalizat abuziv de la tatăl său.

Apreciază reclamantul că temeiurile juridice ale răspunderii pârâţilor sunt cele prevăzute de art. 72 Cod civil nou, art. 1357 Cod civil nou în ce priveşte pe pârâtul I.M., art. 1373 Cod civil nou în ce priveşte pe pârâta SC S. SA, art. 1381 si art. 1382.

Pârâţii au formulat întâmpinare solicitând instanţei admiterea excepţiilor de  netimbrare a acţiunii, a lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului persoană fizică, iar pe fond respingerea acţiunii introductive cu obligarea la plata despăgubirilor având ca temei abuzul de drept.

În motivare se arată că excepţia de netimbrare se impune având în vedere dispoziţiile art.2 din Legea nr.146/1997, iar  excepţia lipsei calităţii procesual pasive având în vedere calitatea de administrator al pârâtului persoană fizică.

Pe fondul cauzei, pârâţii arată că nu au afirmat în niciun  înscris că reclamantul ar fi un impostor.

Nu poate fi atrasă răspunderea civilă a pârâtului I.M., pentru fapta proprie, întrucât fapta ilicită nu există, acesta nu a săvârşit nicio faptă ilicită, astfel cum rezultă chiar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamant.

Toate documentele depuse la dosarul civil 4744/110/2007* au fost semnate în calitate de administrator al societăţii SC S. SA, conţinutul acestora a respectat  limitele legale, pârâtul I.M. a acţionat în exerciţiul drepturilor sale de reprezentant legal al societăţii, fără a săvârşi, însă o faptă cu caracter ilicit, situate ce nu poate fi încadrată în prevederile art.1353 Cod civil.

Nu există prejudiciu, simplele afirmaţii ale reclamantului cu privire la faptul că i s-a adus atingere onoarei şi demnităţii prin faptele pârâtului, nu sunt de natură a dovedi un aşa-zis prejudiciu cauzat, cât timp nu a fost dovedit şi mai mult decât atât, nu există o faptă ilicită săvârşită de pârât.

Prejudiciul reprezintă consecinţa negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană, ori, aşa cum s-a arătat, nu există faptă ilicită.

Nu există vinovăţie ca atitudine subiectivă a autorului faţă de fapta sa ori faţă de urmările acestei fapte, la momentul săvârşirii acesteia pentru că, aşa cum s-a arătat nu există faptă ilicită.

Nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a societăţii SC”S.”SA pentru fapta prepusului său, întrucât nu există fapta ilicită săvârşită de prepus.

Mai mult decât atât, condiţiile speciale pentru răspunderea comitentului nu sunt îndeplinite cât timp la data săvârşirii faptei nu exista raportul de prepusenie, întrucât domnul I.M. este administratorul societăţii, în baza mandatului primit de la A.G.A. şi nu se afla într-un raport de subordonare faţă de societate.

Pârâţii mai arată că analizând cu atenţie afirmaţia, singura de acest gen din întregul dosar, se poate observa şi constata că se foloseşte pluralul substantivului, respectiv termenul de „impostori”, ori, în speţă, există un singur reclamant, respectiv , S.S., drept urmare se poate observa cu uşurinţă că pârâtul nu a afirmat că S.S. este impostor, deoarece nu a folosit următoarea exprimare „să nu permiteţi unui impostor…” nominalizându-l pe reclamant.

Utilizarea acestei expresii s-a efectuat în contextul în care toată această perioadă în mass-media au fost furnizate ştiri potrivit cărora o mare parte din documentele pe baza cărora s-a cerut restituirea de imobile de către persoane fizice erau nelegale, revendicările devenind o adevărată afacere a aşa-zişilor „samsari imobiliari”.

Pe de altă parte, în conţinutul cererii de chemare în judecată şi al notelor scrise, reclamantul face referire la afirmaţii „calomnioase” sau „defăimătoare” pe care le-ar fi folosit pârâtul sau pe care le-ar fi insuflat instanţei prin înscrisurile depuse de-a lungul timpului în dosarul de revendicare.

Se solicită a se observa că aceste fapte ilicite nu există, întrucât în derularea normal a procesului, s-au ridicat o serie de excepţii şi s-au efectuat o serie de susţineri în exercitarea în limitele legale a drepturilor procesuale cu scopul de a apăra patrimoniul în faţa acţiunii în revendicare introduse, de a înlătura cerinţele reclamantului şi de a arăta instanţelor de ce se impune respingerea acţiunii, elemente absolut fireşti în cadrul unui litigiu în care părţile, în mod evident, se situează pe poziţii contrare.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de către pârâţi (f.68-73 , vol.II ) solicitând respingerea excepţiilor invocate , în plus învederând instanţei că aceştia continuă să folosească înscrisuri cu caracter rasial, nazist fapt interzis de Legea nr.641/1944 comb. cu art.2 lit.d şi art.6 din OUG nr.31/2002.

 Pârâtul I.M. a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantului la plata sumei de 650.000 euro despăgubiri pentru daune aduse demnităţii, onoarei şi reputaţiei şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reconvenţionale se arată că  întâmpinarea depusa la dosarul 4744/110/2007* în stadiul procesual al recursului in fata ICCJ de către S.S. pentru termenul 13.11.2012 (Anexa nr. l), conţine o serie neadevăruri şi jigniri care, prin atingerea grava adusa demnităţii şi onoarei pârâtului-reclamant, au avut drept consecinţa denigrarea si umilirea sa: " Tovarăşul M.I. în calitatea sa de şef în întreprinderea Socialista/comunista şi de şef al societăţii capitaliste SC S. SA…”.

Acesta a participat la procesul de privatizare, a făcut parte din Asociaţia S. - PAS, asociaţie în care a fost desemnat preşedinte.

 Pe de alta parte, sunt total nerealiste şi calomnioase referirile la lipsa bunei - credinţe a pârâtului-reclamant, afirmaţii care sunt de natura a aduce atingere gravă demnităţii şi onoarei sale.

Afirmaţiile lui S.S. potrivit cărora pârâtul-reclamnt nu a fost  de bună-credinţă sunt profund jignitoare, provocându-i de-a lungul timpului o mare suferinţă şi văzând că demnitatea sa este afectată în acest mod.

In acelaşi timp, aceste afirmaţii sunt de neacceptat, având în mod evident un caracter calomnios, întrucât, patrimoniu societăţii a fost cumpărat cu respectarea tuturor formelor legale de la stat; la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni nu exista nici o notificare depusa la FPS sau FPP 11 Moldova.

Reclamantul, susţinând că avea calitatea de moştenitor ai unei fabrici, putea solicita, oricărui, începând cu decembrie 1989, restituirea acesteia, nefiind posibil ca cererea lui să fie formulata după 17 ani.

Reclamantul nu a fost împiedicat în niciun mod să notifice FPS, până în 1994 - anul încheierii contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, în vederea recuperării moştenirii sale.

 De asemenea, sunt total neadevărate menţiunile reclamantului potrivit cărora pârâtul-reclamant cunoştea statutul juridic al patrimoniului până în 1948 şi că a avut acces la arhiva societăţii şi la procesul-verbal de naţionalizare.

 Întâmpinarea depusă de S.S. la dosarul 4744/110/2007 aflat în fond la Tribunalul Bacău, pentru termenul din 03.08.2009, calomniază grav acţionarii SC S. SA (Anexa nr.2), prin menţiunea făcuta, potrivit căreia: "... acţionarii SC S. SA, încearcă în modul menţionat să fraudeze drepturile şi interesele legitime şi legale ale pârâtului-reclamant privitoare la bunul naţionalizat de la tatăl acestuia".

La data de 03.08.2009, pârâul-reclamant era acţionar majoritar, deci acuzaţia îi este direct adresată.

Aceasta afirmaţie formulata de S.S. s-a dovedit total a fi total nereala în contextul în care pârâtul-reclamant nu numai că nu a urmărit dizolvarea societăţii, dar a făcut toate eforturile  pentru a menţine întreaga societate - obiectiv atins până la aceasta dată.

In Notele scrise depuse de reclamant pentru termenul din 19.02.2013 -Anexa nr. 24, acesta afirma că pârâtul-reclamant a uzat în mod nelegal de acte cu caracter rasial, nazist şi făcând aceste afirmaţii şi interpretări nereale şi exagerate în cuprinsul notelor scrise, demnitatea pârâtului-reclamant a fost grav afectata.

Reclamantul a continuat să aducă atingere demnităţii şi onoarei pârâtului-reclamant prin înscrisurile depuse în dosarul 4744/ 110/2007*, deşi, aşa cum a mai arătat referirile personale la adresa pârâtului-reclamant sunt nefondate cât timp acesta a acţionat doar în calitate de reprezentant legal al societăţii şi profund calomnioase, cât timp, fiind afirmaţii false si tendenţioase, aşa cum s-a dovedit, au fost făcute cu scopul direct de a-i discredita reputaţia şi onoarea în faţa instanţelor de judecata şi a avocaţilor.

In ceea ce priveşte acordarea daunelor morale aduse reputaţiei sale, pârâtul solicită să fie obligat reclamantul S.S. la plata sumei de 450.000 euro, astfel:

1. 400.000  Euro  reprezentând daune morale aduse  reputaţiei profesionale.

Pentru a dispune astfel, solicită să se aibă în vedere că printre obligaţiile principale ale pârâtului-reclamant era şi aceea de a asigura fondurile financiare pentru acoperirea cheltuielilor societăţii, în condiţiile introducerii pe rolul instanţelor judecătoreşti a unei acţiuni neîntemeiate (acţiunea în revendicare imobiliara ce a făcut obiectul dosarului 4744/110/2007*)

In fapt, în aprilie 2007, S. ( Z. ) S. a introdus pe rolul instanţelor judecătoreşti cererea de revendicare imobiliara ce a făcut obiectul dosarului 4744/110/2007* prin care solicita întreaga suprafaţă de teren a SC S. SA ( 62.33 mp.), precum şi fosta fabrică de postav, ce a funcţionat până în anul 1948 - litigiul a fost notat în cartea funciară a SC S. SA sub nr. 13138/2007 la cererea lui S. ( Z. ) S.. - Anexa nr.5.

Notarea litigiului la OCPI a echivalat cu blocarea patrimoniului  (teren + clădiri ) deoarece nicio bancă nu acorda credite având drept garanţie bunuri în litigiu, iar normele legale interzic elaborarea şi derularea de proiecte din fonduri europene nerambursabile de către societăţi comerciale cu patrimoniu în litigiu.

Începând cu anul 2007, imaginea pârâtului-reclamant s-a deteriorat grav faţă de instituţiile statului, faţă de furnizori, faţă de salariaţi, faţă de colaboratori, fata de autorităţi.

În relaţia ca instituţiile statului plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale către bugetul de stat şi local ( sau după caz, neplata acestora) a schimbat total imaginea: dacă înainte de 2007, pârâtul-reclamant avea imaginea unui administrator de cuvânt, în prezent nu mai este aşa deoarece au apărut dificultăţile financiare deosebite pe fondul cheltuielilor neprevăzute (se are în vedere poziţia acestuia faţă de  ANAF).

 In relaţia cu furnizorii: Dacă înainte de 2007, pârâtul-reclamant avea o imagine bună faţă de E.E., după 2007, datorită insuficienţei fondurilor a fost în situaţia de a nu putea achita energia electrica, drept pentru care a fost chemat în judecata de E.E. - dosar 17571/180/2011 aflat pe rolul Tribunalului Bacău.

 In relaţia cu salariaţii : dacă înainte de 2007, pârâtul-reclamant a reuşit să acorde la timp şi integral salariile angajaţilor, bucurându-se de respect din partea acestora, în ultimii ani, din cauza întârzierii plăţii salariilor, imaginea lui s-a deteriorat grav; chiar şi la data 31.12.2012 exista salarii restante în sumă de 9.964 lei, aşa cum rezultă din Balanţa de verificare la 31.12.2012 (Anexa nr.6).

 Reputaţia profesionala a pârâtului-reclamant a avut mult de suferit atunci când salariaţii au solicitat pe cale judecătoreasca plata salariilor restante ( dosar 7119/110/2009 şi dosar 7118/110/2009 - dosare soluţionate de Judecătoria Bacău) –(Anexa nr.7).

 In relaţia cu autorităţile ca urmare a imposibilităţii accesării de fonduri, întregul patrimoniu a avut de suferit; imaginea clădirilor nu corespunde noului peisaj arhitectural - ele sunt deteriorate, deoarece au suportat un regim de degradare din lipsa de şarpantă sau izolaţie nouă, conform planşe foto (Anexa nr. 8).

In relaţia cu oamenii de afaceri şi cu potenţialii parteneri de afaceri:

Dacă înainte de 2007, pârâtul-reclamant a avut multe invitaţii la întrunirile organizate de C.C.I. Bacău, după 2007, acest lucru nu s-a mai întâmplat atât din cauza prăbuşirii cifrei de afaceri cât şi din cauza imaginii negative create în diverse medii de către reclamant prin răspândirea unor informaţii false potrivit cărora este proprietarul imobilului în care îşi desfăşură activitatea.

In relaţia eu colaboratorii -în februarie 2013, reclamantul a dat "lovitura de graţie" imaginii pârâtului-reclamant, când a avut loc punerea în executare a Hotărârii Tribunalului Bacău.

La acel moment, reclamantul a convocat şedinţe în spaţiile proprietate privată a SC S. SA, cu colaboratorii SC S. SA, le-a comunicat că este proprietarul imobilului şi le-a cerut să nu-şi mai onoreze obligaţiile financiare faţă de SC S. SA - conform informaţiilor preluate ulterior.

În concluzie traumele psihice suferite în urma ştirbirii onoarei şi reputaţiei pârâtului-reclamant, au afectat capacitatea de conducere şi administrare a societăţii, aceasta diminuându-se cu mult în perioada 2007-2013, - cu precădere în perioada 2010 - 2013, generând consecinţe negative în rezultatele economico-financiare ale societăţii, aşa cum s-a prezentat şi argumentat, precum şi din următoarele considerente:

 Cererea de revendicare imobiliara a fost un factor demoralizant, deoarece pârâtul-reclamant, a fost cumpărător de bună-credinţă, a făcut parte din grupul de persoane fizice apreciate în Asociaţia S.-PAS, care a cumpărat acţiunile deţinute de stat - aşa cum se poate observa în Contractele de vânzare-cumpărare. 

Timpul de muncă pentru afaceri s-a diminuat, deoarece a trebuit alocat timp pentru pregătirea apărării, în toate fazele procesuale ( fond, apel, recurs) ceea ce a presupus pregătirea tuturor documentelor, cercetare documentara când a fost necesar, prezenţa la termene procesuale, etc.

Frustrarea pârâtului-reclamant este cu atât mai mare cu cât în perioada în care valoarea bunurilor imobile era foarte ridicată, imobilul nu a putut fi vândut tocmai prin notarea litigiului în cartea funciară, fiind vorba de 6233 mp. teren si 3427 mp. Constructive, aşadar, că pierderea unor afaceri profitabile (investiţii, parteneriate, etc.) 250.000 euro reprezentând daune morale aduse reputaţiei pârâtului-reclamant în relaţia cu familia.

Diminuarea cifrei de afaceri a dus şi la diminuarea dividendelor cuvenite acţionarilor, ceea ce a dus la scăderea veniturilor personale ale pârâtului-reclamant. Singurul venit al d-lui I.M. era venitul obţinut de la SC S. SA ( salarii si dividende), iar scăderea bruscă a acestuia a generat o stare de suferinţa şi de tensiune psihică.

In drept, pârâtul şi-a întemeiat  cerere pe dispoziţiile art. 1357 şi urm. C.civ, art. 1381 C.civ., art. 209 si urm. C.P.C.

În ceea ce priveşte probele, în temeiul art. 254 C.P.C, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu martori, precum şi orice alte probe a căror necesitate va rezulta din cercetarea judecătorească.

Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională solicitând disjungerea judecării cererii reconvenţionale, suspendarea judecării acesteia până la soluţionarea plângerii nr.5706/19.11.2012  înregistrată la Consiliul Naţional pentru combaterea discriminării, iar pe fond respingerea cererii reconvenţionale.

 Contextul în care l-a făcut tovarăş pe dl. I.M era exact acela că a ştiut că urma să participe la privatizarea fostei întreprinderi socialiste I. Bacău, transformată în SC S. SA în baza Legii nr. 15/1990, pe care  a recunoscut că a condus-o începând cu un moment anterior privatizării, şi al cărei statut juridic îl ştia foarte bine, tocmai pentru că conducea această societate la data privatizării.

 Domnul I.M. a afirmat că a fost conducător al persoanei juridice care deţine bunurile naţionalizate de la tatăl reclamantului-pârât timp de 23 de ani. Domnul I.M. este născut în 1962, ceea ce înseamnă că dânsul a ajuns conducător fie când avea 22 de ani, dacă se are ca reper anul 2007 când reclamantul-pârât formulat acţiunea în revendicare (deci din anul 1984), fie când avea 28 de ani, dacă se are ca reper anul 2013 (deci din 1990). În prima ipoteza, domnul I.M. a ajuns conducător încă de pe băncile facultăţii, fapt care este de necrezut, iar în cea de a doua ipoteza doar dacă ar fi avut o ascensiune conform nomenclaturii comuniste.

 Reclamantul-pârât susţine că pârâtul-reclamant I.M. uzează de acte rasiste şi naziste în faţa instanţelor judecătoreşti, folosindu-le ca mijloace de probă pentru a demonstra că tatăl reclamantul nu a fost proprietarul fabricii pe care pârâta SC S. SA o deţine şi că aceasta nu a fost naţionalizată.

Sub acest aspect solicită să se analizeze cu atenţie prevederile Legii nr. 641/1944, precum şi prevederile art. 2 alin. 1 litera d) şi art. 6 din OUG nr. 31/2002.

Prin uzul acelor acte rasiste domnul I.M. încearcă să justifice drepturi dobândire de statul român în timpul Holocaustului, drepturi pe care apoi le-a dobândit prin privatizarea din 1994. Domnul I.M. invocă Holocaustul ca temei al dobândirii de bunuri de către sfatul român. Prin urmare, uzul de asemenea înscrisuri constituie infracţiune, întrucât prin intermediul lor se încearcă a se justifica că persecuţiile împotriva evreilor sunt temeiuri legale prin care statul român şi românii au dobândit drepturi legal şi legitim asupra bunurilor evreilor.

 Respingerea cererii de obligare a reclamantului-pârât la o despăgubire de 450.000 euro pentru afectarea reputaţiei profesionale a pârâtului-reclamant I.M. în cererea reconvenţională pârâtul-reclamant arată că prin faptul că a revendicat bunurile naţionalizate de la tatăl acestuia în anul 1948 şi prin aceea că a notat litigiul în cartea funciară i-a afectat reputaţia profesională în relaţiile cu instituţiile şi autorităţile statului, cu furnizorii, cu oamenii de afaceri, cu salariaţii şi faţă de familie.

Învederează instanţei de judecată că dl. I.M. a cumpărat acţiunile FPP-ului şi ale FPS-ului în anul 1994.

Din anul 1994 şi până în anul 2007 nimeni şi nimic nu l-a împiedicat pe dl. I.M. să facă afaceri. La fel şi după anul 2007 şi până în prezent.

Doar le făcea în raport de obiectul de activitate al societăţii, adică în raport de specificul activităţii societare, nicidecum pentru că reclamantul-pârât pretindea nişte active imobiliare.

În termen procedural, pârâtul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare (filele 64-73 vol. III ).

În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului-reclamant.

Prin încheierea din 9.09.2013 Tribunalul s-a pronunţat asupra caracterului acţiunii introductive de instanţă în sensul existenţei cazului de scutire de la plata taxei de timbru în temeiul art.15 lit. f din Legea nr.147/1996.

Cererile reclamantului – pârât referitoare la disjungerea cererii reconvenţionale de cererea de chemare în judecată şi suspendarea acesteia au fost respinse pentru considerentele cuprinse în încheierea de la termenul din 7.10.2013.

În baza art.248 al.4 Cod procedură civilă instanţa a unit excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de către pârâţi cu fondul cauzei.

Asupra cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantul-pârât S.S. instanţa reţine următoarele:

Sub nr.4744/110/2007 a fost soluţionată, după parcurgerea tuturor gradelor de jurisdicţie, acţiunea civilă prin care reclamantul S.S. a chemat în judecată pe pârâţii SC"S."SA şi Municipiul Bacău solicitând instanţei să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilelor ce au aparţinut autorului său S. J. situate în Bacău, compuse din teren în suprafaţă de 6236,6 mp şi construcţii edificate pe acesta şi obligarea pârâtei SC"S."SA la a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie aceste imobile.

Prin sentinţa civilă nr.2079/15.12.2010 Tribunalul Bacău a admis în parte acţiunea formulată şi a obligat pârâta SC"S."SA să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţă de 6233,6 mp situată în Bacău, precum şi fosta fabrică de postav S. S. SA.

Soluţia primei instanţei a fost menţinută prin Decizia nr.4/26.01.2012 a Curţii de Apel Bacău instanţă care a respins apelurile promovate în cauză.

Prin Decizia nr.793/19.03.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile promovate de pârâta SC"S."SA şi intervenienta C.E. împotriva Deciziei nr.4/26.01.2012 a Curţii de Apel Bacău a modificat decizia atacată, a admis apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr.2079/15.12.2010 a Tribunalul Bacău , a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea formulată de către reclamant.

În ciclul procesual al recursului, prin cererea înregistrată la 14.12.2012  recurenta SC"S."SA prin administrator I.M. a formulat şi depus la dosarul cauzei o cerere de preschimbare a termenului de judecată (f 10-12, vol. I ) în cuprinsul căreia îşi exprimă speranţa că Înalta Curte va face aplicarea corectă a legii şi că nu va permite unor impostori să obţină ceea ce nu li se cuvine prejudiciind în acest mod subdobânditorii de bună-credinţă.

Convenţia europeană a drepturilor omului consacră prin art.10 libertatea de exprimare a individului pe care o priveşte din dublă perspectivă : drept fundamental al persoanei pe de o parte, şi de îndatorire şi responsabilitate supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege necesare într-o societate democratică pentru protecţia inter alia a reputaţiei şi drepturilor altora  pe de altă parte.

Libertatea de exprimare cuprinsă în principiul constituţional prevăzut la  art.30 din textul fundamental nu este una absolută fiind limitată conform art.6 : „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.”

Încălcarea acestora prin depăşirea graniţelor sferei liberei exprimări deschide persoanei a cărei demnitate, onoare, viaţa particulară sau proprie imagine au fost prejudiciate calea în justiţie pentru repararea prejudiciului astfel creat.

În particular, dreptul la demnitate este reglementat prin dispoziţiile art.72 din Codul civil :” Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art.75.”

Repararea prejudiciului creat unei persoane cu depăşirea acestor limite se poate realiza antrenând răspunderea civilă delictuală  în condiţiile art.1349 şi urm. Cod civil. „ Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere prin acţiunile sau inacţiunile sale drepturilor, sau intereselor legitime ale altor persoane.

Cel care cu discernământ încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate fiind obligat să le repare integral”

Faţă de ansamblu probator administrat în cauză instanţa apreciază că în cauza pendente sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute la art.1357 Cod civil :” Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl repare.”

 Fapta ilicită o reprezintă folosirea termenului de impostori pe care recurenta  SC"S."SA prin administratorul său I.M. l-a utilizat în cuprinsul cererii de preschimbare a termenului de judecată, cerere adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Tribunalul apreciază că termenul de „impostori” folosit nu era indispensabil pentru comunicarea solicitării adresate instanţei de judecată, acesta relevând intenţia evidentă de a-l ofensa pe intimatul din cauză (reclamant în prezentul dosar), cu atât mai mult cu cât respectiva afirmaţie nu avea nicio bază factuală : două instanţe de judecată, Tribunalul Bacău, respectiv Curtea de Apel Bacău statuaseră prin hotărâre definitivă şi executorie cu privire  la îndreptăţirea  numitului S. S. de a solicita recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra imobilelor ce au aparţinut autorului său pe linie paternă.

La data formulării cererii de preschimbare a termenului de judecată a recursului, cerere prin care reclamantul  S.S. a fost considerat impostor, acesta se afla în posesia Deciziei definitive şi executorii a Curţii de Apel Bacău nr.4/26.01.2012 în baza căreia, în mod legal, a procedat la declanşarea executării silite împotriva societăţii SC”S.”SA BACĂU.

Executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti de către partea care a obţinut câştig de cauză nu transformă creditorul obligaţiei într-un impostor, în sens contrar drepturile obţinute în instanţă fiind lipsite de însăşi substanţa lor.

Dreptul la a cărui executare silită a procedat reclamantul era unul recunoscut definitiv de către instanţele de judecată, normele execuţional civile permiţând părţii care a avut câştig de cauză să îşi execute silit colitigantul în baza unei hotărâri executorii şi definitive, chiar dacă nu irevocabile. În această situaţie, pe deplin aplicabilă în cauză, sunt lipsite total de bază factuală afirmaţiile recurenţilor şi transpare cu evidenţă intenţia de a ofensa partea căreia i-a fost recunoscut dreptul.

Conform jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia acordării daunelor morale, acestea reprezintă repararea sentimentului de frustrare, suferinţă psihică a unei persoane care şi-a văzut încălcat dreptul ocrotit de lege.

Tribunalul constată, având în vedere circumstanţele cauzei, că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, ca urmare a faptei ilicite săvârşite cu vinovăţie de către pârâţi , prejudiciu creat ca urmare a încălcării dreptului său la demnitate şi onoare, fiind astfel îndeplinite condiţiile existenţei răspunderii civile delictuale.

În aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, în temeiul art.1357 şi art.1381 Cod civil instanţa va admite în parte acţiunea şi va obliga pârâţii  I.M. şi SC”S.”SA BACĂU la repararea prejudiciului moral încercat de reclamant, prejudiciu pe care îl apreciază la suma de 45000 lei.

Calitatea procesual pasivă a pârâtului I.M. a fost reţinută având în vedere dispoziţiile art.219 Cod civil (Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. Faptele ilicite atrag şi răspunderea personală şi solidară a celor care le-au săvârşit, atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi) şi calitatea de administrator al şi reprezentant legal al societăţii SC”S.”SA BACĂU sub semnătura căruia a fost formulată cererea de preschimbare  a termenului de judecată.

Instanţa va respinge cererea pârâţilor privind  obligarea reclamantului-pârât la plata despăgubirilor având ca temei abuzul de drept, solicitarea în instanţa a recunoaşterii şi reparării unui drept subiectiv pretins încălcat neputând echivala cu abuzul de drept în lipsa dovedirii de către partea adversă a exercitării abuzive a drepturilor sale procesuale prin încălcarea drepturilor pârâţilor, simpla afirmaţie neechivalând din punct de vedere juridic cu dovada celor afirmate.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de către pârâtul I.M. instanţa reţine că se solicită obligarea reclamantului la plata daunelor morale pentru prejudicii aduse demnităţii, onoarei şi reputaţiei întrucât prin întâmpinarea depusă în dosarul nr.4744/110/2007* în recurs la ÎCCJ pentru termenul din 13.11.2012 reclamantul din prezenta cauză a menţionat că :” Tovarăşul M.I. în calitatea sa de şef în întreprinderea socialist/comunistă şi de şef al societăţii capitaliste …”

De asemenea, reclamantul ar fi făcut o serie de aprecieri în aceeaşi manieră folosind apelativul tovarăş.

Faţă de probatoriul administrat în cauză (înscrisuri şi depoziţia martorilor) instanţa apreciază că pârâtul-reclamant nu a făcut dovada că prin folosirea apelativului tovarăş, reclamantul a adus  atingere drepturilor sale fundamentale pretins încălcate, care să fie de natură a conduce la recunoaşterea acestei încălcări şi obţinerii de reparaţii pe cale judiciară.

Convingerea instanţei se raportează la contextul/circumstanţele concrete ale dosarului în care s-a folosit cuvântul „tovarăş”, având în vedere istoricul privatizării societăţii deţinătoare a bunurilor imobile revendicate (întreprindere de stat transformată în societate comercială pe acţiuni şi ulterior privatizată prin vânzarea de acţiuni de către FPS II Moldova), precum şi apartenenţa ca membru la partidului comunist al pârâtului - reclamant (răspunsul la întrebarea nr.1 din interogatoriu), termenul de „tovarăş” în acest context, deşi conţine o anumită doză de exagerare, nu poate avea decât, cel mult un sens peiorativ.

Depoziţiile martorilor audiaţi în cauză nu au relevat împrejurări de natură a demonstra că acţiunea legală a reclamantului de executare silită ar fi putut aduce  onoarei şi reputaţiei pârâtului-reclamant, martorii audiaţi precizând, pe de o parte că nu îl cunoşteau ca persoană pe reclamatul-pârât, şi că acţiunea de executare silită le-a creat doar o îndoială asupra calităţii de proprietar al societăţii asupra spaţiului închiriat nu şi asupra reputaţiei sale.

Înscrisurile depuse în susţinerea cererii reconvenţionale nu au dovedit şi nu au format instanţei convingerea că faptele imputate reclamantului au fost de natură a aduce atingere valorilor reclamate a fi fost încălcate, pe lângă lipsa fapte ilicite lipsind şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită pretins săvârşită şi prejudiciu reprezentând  daune morale aduse  reputaţiei profesionale, reputaţiei pârâtului-reclamant în relaţia cu familia, în relaţia cu furnizorii, cu mediul de afaceri şi salariaţii.

Pentru considerentele expuse, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa va respingere cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant I.M. ca neîntemeiată.

Instanţa va lua act că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare