Cerere de chemare în judecată formulată împotriva unei persoane decedate. Consecinţe

Persoanele fizice dobândesc capacitatea de folosinţă în momentul naşterii şi o pierd odată cu moartea. În consecinţă, ca urmare a decesului, pârâtul şi-a pierdut capacitatea de folosinţă, deci nu poate fi parte în proces.

Deşi, judecătorul-sindic, în mod greşit nu a invocat din oficiu excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului, care este o excepţie de fond peremptorie, absolută, însă a respins acţiunea în răspundere, soluţia se impune a fi menţinută de instanţa de control judiciar, prin substituirea considerentelor, întrucât, pârâtul intimat – decedat înaintea momentului înregistrării cererii de chemare în judecată – nu putea fi „parte” în proces, în contradictoriu cu care reclamanta urma să-şi constate drepturile.

Prin sentinţa civilă nr. 294/J.S. din 26 aprilie 2012 pronunţată în dosarul nr. 2356/115/2011/a1 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraş-Severin a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea D.G.F.P. Caraş-Severin împotriva pârâtului M.G.D.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Caraş-Severin, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând modificarea ei, în sensul antrenării răspunderii pârâtului M.G.D. pentru suma de 2.719 lei, reprezentând creanţe bugetare, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

Din raportul lichidatorului judiciar rezultă că deşi a făcut toate demersurile necesare pentru a contacta conducerea societăţii intimate, în persoana d-lui. M.G.D., acesta nu a luat legătura cu practicianul şi nu i-a predat actele şi documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006. Existenţa raportului de cauzalitate între faptele fostului administrator social şi prejudiciu sunt de netăgăduit, fiind clară intenţia acestuia de a conduce societatea la insolvenţă şi la imposibilitatea achitării creditorilor. Având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligaţiile şi răspunderea administratorului sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat, instanţa trebuia să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 1540 Cod civil, în conformitate cu care mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar şi de culpa comisă în executarea mandatului. De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Nu în ultimul rând, Codul comercial la art. 374, statuează că mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în cauză administratorul nefăcând dovada contrarie.

În conformitate cu art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, modificată, în cazul în care în raportul întocmit potrivit art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (…) d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

Prin decizia civilă nr. 2153 din 10 decembrie 2012 Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de creditoarea D.G.F.P. Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 294/J.S. din 26 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 2356/115/2011/a1 în contradictoriu cu debitoarea intimată S.C. M S.R.L. Reşiţa, reprezentată prin lichidatorul judiciar S.C.P. L S.P.R.L. Reşiţa, şi pârâtul intimat M.G.D.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că criticile aduse de instituţia creditoare sentinţei civile nr. 294/J.S. din 26 aprilie 2012 a Tribunalului Caraş-Severin cu privire la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator al debitoarei S.C. M S.R.L. Reşiţa nu pot fi primite.

Aceasta, deşi art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, prevede că, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, de regulă, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori. Prin excepţie, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală pot introduce acţiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să formuleze acţiunea în răspundere.

Din copia certificatului de deces existent în dosarul de fond rezultă că pârâtul intimat a decedat la data de 22 noiembrie 2008, cu mult înainte de introducerea, de către instituţia creditoare, a cererii de antrenare a răspunderii sale patrimoniale. Or, Codul de procedură civilă, Cartea II – Procedura contencioasă, Titlul I – Părţile, prevede, în art. 41, că „orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată”. Persoanele fizice dobândesc capacitatea de folosinţă în momentul naşterii şi o pierd odată cu moartea. În consecinţă, ca urmare a decesului, pârâtul din această cauză şi-au pierdut capacitatea de folosinţă, deci nu poate fi parte în proces. Deşi, instanţa de fond, în mod greşit nu a invocat din oficiu excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului, care este o excepţie de fond peremptorie, absolută, însă a respins acţiunea în răspundere, soluţia se impune a fi menţinută de instanţa de control judiciar, prin substituirea considerentelor, întrucât, pârâtul intimat – decedat înaintea momentului înregistrării cererii de chemare în judecată – nu putea fi „parte” în proces, în contradictoriu cu care reclamanta urma să-şi constate drepturile.

Domenii speta

Spete similare