Recurs

Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea şi înregistrată la nr. 4840/327/9 octombrie 2008, I.C.D.A. Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei C A să-i lase în posesie punctul de lucru - Staţia apicolă Bididia din municipiul Tulcea, format din teren împrejmuit în suprafaţă de 2 ha, cu amenajările, construcţiile şi inventarul existent.

In motivare, reclamanta a arătat că în baza ordinului nr. 138/1987 al Ministerului Agriculturii, terenul în litigiu a fost transmit în folosinţă definitivă pentru Institutul de Cercetare şi Producţie, în baza autorizaţiei nr. 3139/49/27.05.1989, s-a edificat pe acesta investiţia existentă, iar folosinţa definitivă a terenului, cât şi inventarul aferent i-au revenit prin transformarea institutului în societate comercială.

S-a mai arătat că, până la data de 09.09.2008 pârâta CA a fost angajată a reclamantei, prin decizia nr.38 aceasta fiind concediată,  când i s-a  comunicat şi decizia nr. 40/08.09.2008 de predare a gestiunii punctului de lucru şi notificare de a preda punctului de lucru noului gestionar angajat cu carte de muncă, însă la 07.09.2008 pârâta s-a prezentat în faţa punctului de lucru solicitându-i preluarea tuturor bunurilor mobile aflate în incinta unităţii, refuzând însă predarea posesiei imobilului, motivat de faptul că printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit irevocabil că reclamanta nu este proprietara terenului şi că ocupă spaţiul ilegal.

In apărare, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a solicitat introducerea în cauză, în temeiul art. 57 Cod  proc. civ., în calitate de intervenienţi forţaţi, a Statului Român prin A.F.P. Tulcea - ca proprietar al terenului, a Regiei Naţionale a Pădurilor prin Direcţia Silvică Tulcea şi a Asociaţiei Crescătorilor de Albine - Filiala Tulcea ai cărei membri ocupă în prezent terenul.

S-au mai invocat în cauză excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CA şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Judecătoria Tulcea, prin Sentinţa civilă nr. 1430 din 30 aprilie 2009, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CA şi autorităţii de lucru judecat, a admis cererea de chemare în judecată în calitate de intervenient forţat a Asociaţiei Crescătorilor de Albine - Filiala Judeţeană Tulcea, respingând cererea formulată în acelaşi sens în raport cu intervenienţii forţaţi Statul Român, prin D.G.F.P. Tulcea şi Regia Autonomă a Pădurilor din România, prin Direcţia Silvică Tulcea.

Totodată, prima instanţă a admis cererea reclamantei şi a obligat pe pârâta CA şi intervenientul forţat Asociaţia Crescătorilor de Albine - Filiala Judeţeană Tulcea să îi lase în posesie punctul de lucru - Staţia Apicolă Bididia din Municipiul Tulcea, format din terenul împrejmuit în suprafaţă de 2 ha, cu amenajările, construcţiile şi inventarul existent.

Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a subliniat relativ la calitatea procesuală activă că, titular al dreptului de a introduce o actiune posesorie este persoana care exercita o posesie si care a fost tulburata sau deposedata de posesia asupra bunului, iar din inscrisurile depuse la dosar de reclamanta rezulta ca aceasta a exercitat o posesie asupra punctului de lucru-Statia Apicola Bididia din municipiul Tulcea deoarece figurează având ca si sediu secundar punctul de lucru Statia Apicola Bididia, prin contractele incheiate  de reclamanta cu furnizorii de utilităti (f. 165-172), a beneficiat de energie electrica, alimentare cu apa şi conform declaraţiilor de impunere si a ordinelor de plata (f. 179-206), impozitul pe terenul ce face obiectul litigiului pentru perioada 1999-2008 a fost achitat de către reclamanta.

In ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtei CA, s-a arătat că aceasta a preluat în gestiune Statia Zonala de Producere a Marcilor Bididia-Tulcea în calitate de angajata a Institutului de Cercetare si Productie pentru Apicultura Bucuresti, a continuat sa-si desfasoare activitatea in aceasta calitate şi în cadrul S.C. I.C.D.A. Bucureşti, societate ce a fost infiintata pe structura Institutului de Cercetare si Productie pentru Apicultura Bucuresti şi, deşi prin Decizia nr. 38 din 08.09.2008 i-a incetat activitatea prin pensionare, a ramas in continuare in stapanirea materiala a terenului care face obiectul litigiului pendinte, cu toate că avea obligaţia ca la incetarea activitatii sa predea bunurile primite in gestiune ce se găseau pe terenul in suprafaţă de 20.000 m.p.

S-a considerat de către instanţa de fond că nu există autoritate de lucru judecat pentru că, în primul litigiu soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3357 din 26.11.2007 pronunţată în dosarul nr. 446/327/2006 al Judecătoriei Tulcea, obiectul l-a reprezentat pronunţarea unei hotarâri prin care sa se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului in suprafaţa de 20.000 mp., in cauza pendinte, obiectul il reprezinta obligarea pârâtei de a lasa in linistita posesie punctul de lucru - Statia Apicola Bididia în suprafata de 20.000 m.p.

S-a mai menţionat că cererea de intervenţie forţată intemeiata pe art.57 Cod proc.civ. a Asociaţiei Crescătorilor de Albine - Filiala Tulcea va fi admisă avand in vedere ca susţinerile reclamantului cu privire la exercitarea posesiei asupra terenului in litigiu de catre intervenient este dovedita cu răspunsul la intrebarea nr. 9  din interogatoriul administrat paratei, în timp ce intervenienta Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Tulcea nu a exercitat o posesie asupra acestui teren fapt confirmat si de adresa emisa in data de 17.12.2008 ( f.125 vol.I) prin care arata ca nu are nici un drept de proprietate sau de administrare din perspectiva Ordinului nr.138/1987 (f. 78 vol.I ), iar Statul Român nu a exercitat o posesie asupra terenului.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin ordinul nr. 138/12.11.1987 al ministrului secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii s-a transmis definitiv din administrarea Ocolului Silvic Tulcea din cadrul Centralei Delta Dunării în administrarea Academiei Ştiinţei Agricole şi Silvice pentru Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Apicultură suprafaţa de 20.000 mp teren, teren aflat în proprietatea statului, în scopul amplasării Staţiei zonale apicole pentru ameliorarea şi producerea mătcilor Tulcea (fila 78 vol.I), iar odată cu înfiinţarea S.C. I.C.D.A. pe structura Institutului de Cercetare şi Producţie pentru Apicultură, aceasta a preluat în folosinţă şi administrare întreg patrimoniul existent la data de 01.03.1991 in care se găsea si Statia Zonala Bididia, după care în baza procesului-verbal de predare-primire încheiat în data de 05.09.1990 (fila 103 vol.I) pârâta CA, în calitate de angajată a fostului Institut de Cercetare şi Producţie pentru Apicultură, a primit în gestiune Staţia zonală de producere a mătcilor Bididia Tulcea şi începând cu anul 2005 a devenit şi preşedinte a A.C.A. - Filiala Tulcea, cumulând astfel această funcţie cu funcţia de gestionar în cadrul S.C. I.C.D.A., prin decizia nr. 38/08.09.2008 încetându-şi activitatea

In continuare, s-a relevat că reclamantul a posedat cel puţin 1 an, fapt dovedit prin înscrisul aflat la fila 78 vol. I, respectiv ordinul nr.138/12.11.1987 al ministrului secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii care a transmis definitiv din administrarea Ocolului Silvic Tulcea din cadrul Centralei Delta Dunării în administrarea Academiei Ştiinţei Agricole şi Silvice pentru Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Apicultură suprafaţa de 20.000 m.p. teren, teren aflat în proprietatea statului, în scopul amplasării Staţiei zonale apicole pentru ameliorarea şi producerea mătcilor Tulcea; nu a trecut mai mult de 1 an de la tulburare sau deposedare pentru că reclamanta a exercitat o posesie pana la data de 08.09.2008, data la care a incetat contractul individual de muncă al pârâtei CA prin pensionare şi, începând cu această dată pârâta a exercitat o posesie in nume propriu prin impiedicarea reclamantei de a intra în Staţia zonală de producere a mătcilor Bididia - Tulcea, fapt dovedit şi prin răspunsul la interogatoriu, întrebarea nr. 4, prin care aceasta recunoaşte că în data de 08.09.2008 a blocat accesul cu autoturismul proprietate personala,iar începând cu data de 06.10.2008, intervenientul Asociaţia Crescătorilor de Albine - Filiala Tulcea a exercitat o posesie dovedita prin notificarea făcuta în data de 07.10.2008 către S.C. I.C.D.A. Bucureşti (f.110), dar si prin răspunsurile la interogatoriul administrat paratei CA; s-a exercitat o posesie continuă şi neîntreruptă în tot timpul intermediar, ce nu a fost fondată sau conservată prin acte de violenţă şi publică nefiind exercitată pe ascuns, fapt ce este si greu de imaginat in condiţiile în care este vorba de un teren cu o suprafaţa de 20000 m.p., precum şi sub nume de proprietar întrucât titularul dreptului de administrare nu poate dobândi proprietatea asupra bunului prin uzucapiune,dar acesta poate exercita acţiunea posesorie pentru ocrotirea posesiei, ca si atribut al dreptului de administrare.

Impotriva acestei hotărâri au promovat recursuri pârâta CA, intervenienta forţată - Asociaţia Crescătorilor de Albine - Filiala Tulcea, Statul Român prin Ministerul Finanţelor - D.G.F.P. Tulcea şi Regia Naţională a Pădurilor "ROMSILVA" - Direcţia Silvică Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1. In expunerea motivelor de recurs, recurenta CA precizează că S.C INSTITUTUL PENTRU CERCETARE DEZVOLTARE APICULTURĂ S.R.L. Bucureşti nu a avut posesia legală a celor 2 ha teren din zona Bididia Tulcea, după cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 3357 din 26.11.2007 a Judecătoriei Tulcea, rămasă irevocabilă, iar, personal, nu a primit teren în posesie în virtutea relaţiilor de serviciu pe care le-a avut cu reclamanta şi care au încetat în anul 2008, prin pensionare, din Ordinul Nr. 138/1987 al Ministerului Agriculturii reieşind că, s-a transmis terenul din administrarea I.E.C.R.N.D.R. 1 Mai - Ocol Silvic Tulcea în administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi nicidecum în folosinţa sau administrarea societăţii reclamantei pentru că, în anul 1987, pentru transmiterea spre folosinţă a unui teren din fondul forestier, era necesară aprobarea prealabilă prin decret prezidenţial ce nu a fost emis.

Se mai susţine că, din Staţia Zonală Bididia aparţinând reclamantei nu a făcut parte niciodată suprafaţa de 2 ha teren împădurit, în cauză neexistând nici o individualizare a terenului, cu schiţă, cote şi vecinătăţi, staţia în discuţie a fost desfiinţată prin Adunarea Generală a Acţionarilor din 2006, depunându-se procesul verbal la dosar, în timp ce intervenienta forţată A.C.A. - Filiala Judeţeană Tulcea nu are în posesie vreun obiectiv al reclamantei, ci a primit în folosinţă în anul 2008 o suprafaţă de teren împădurit în zona Bididia pentru desfăşurarea activităţilor de multiplicare a mătcilor.

Recurenta mai arată că greşit s-a respins cererea de chemare în calitate de intervenienţi forţaţi a Statului Român şi Direcţiei Silvice Tulcea pentru că, fiind proprietar, Statul Român trebuia să stea în proces pentru opozabilitate, şi Direcţia Silvică are în administrare terenul împădurit pe care l-a dat în folosinţă către A.C.A. - Filiala Tulcea, iar instanţa nu a valorificat mijloacele de probă din dosar.

2. Recurenta Asociaţia Crescătorilor de Albine - Filiala Tulcea precizează că nu ocupă niciun punct de lucru al reclamantei, şi nu foloseşte nicio amenajare, construcţie sau alt inventar al acesteia, ci are în folosinţă teren în zona împădurită,  de la Direcţia Silvică Tulcea, ce nu s-a probat că este identică cu suprafaţa menţionată în Ordinul nr. 138/1987 şi pretinsă de reclamantă.

3. In susţinerea recursului promovat, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin D.G.F.P. Tulcea, a învederat că este şi rămâne proprietarul bunului în litigiu, are un drept exclusiv şi absolut de a se bucura de bunul respectiv, inclusiv dreptul de a interveni chiar şi forţat în cauza în care se pune în discuţie un atribut al proprietăţii sale, respectiv posesia, condiţie în care putea şi trebuia să stea în proces.

Recurentul menţionează că S.C. INSTITUTUL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU APICULTURĂ S.A. este o persoană juridică de drept privat la constituirea căreia Asociaţia Crescătorilor de Albine din România a contribuit cu suma de 800.000 lei şi nu cu stupinele pentru creşterea mătcilor şi vetrele de stupină, situaţie în care reclamanta nu are în patrimoniu stupina din Tulcea şi nici locaţia numită Staţia Zonală Apicolă Tulcea, nu este proprietarul acestora şi nu are un titlu asupra lor, creându-se o confuzie cu Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Apicultură, iar din actul adiţional nr. 68 din 11.01.2001, rezultă că s-a hotărât modificarea Statutului şi Contractului societăţii prin deschiderea punctelor de lucru cu destinaţia de staţii apicole experimentale, act ce este lovit de nulitate absolută şi nu este opozabil.

Se concluzionează că, reclamanta nu este proprietarul stupinei din Tulcea  ce aparţine A.C.A. şi a  niciuneia dintre construcţiile aflate pe terenul în suprafaţă de 2 ha pădure situat în municipiul Tulcea ce a revenit în administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, conform Ordinului nr. 138/12.11.1987.

4. In motivarea recursului, R.N.P. - "ROMSILVA" - Direcţia Silvică Tulcea subliniază că, din considerentele sentinţei civile nr. 335din 26.11.2007 a Judecătoriei Tulcea, rezultă că nu s-a exercitat o posesie utilă şi, prin urmare, nu este îndeplinită nici condiţia impusă de art. 647 Cod civil pentru a se putea apăra posesia prin mijlocirea acţiunii posesorii în complângere, însă între cele două hotărâri există contrarietate pentru că prin Sentinţa civilă nr. 1430 din 30.04.2009 s-a apreciat că s-a exercitat o posesie neviciată ce îndreptăţeşte la exercitarea acţiunii posesorii.

Mai mult, în lipsa unor dovezi, instanţa a considerat că reclamanta este succesor în drepturi şi obligaţii a persoanei juridice ce folosea terenul în cauză, cu toate că, prin Hotărârea nr. 52 din 11.11.1996 se preciza expres că societatea ce se desfiinţează preia pe aceeaşi dată portofoliul de contracte economice de la unitatea ce se desfiinţează.

In apărare, I.C.D.A. Bucureşti a depus întâmpinare.

Recurenta a anexat, de asemenea, la dosar, precizări ce nu pot adăuga însă la motivele de recurs deja depuse, ci îl pot doar detalia, urmând a fi tratate ca atare.

Examinând recursurile promovate, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 3357 din 26 noiembrie 2007, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 490 din 11 iunie 2008 a Tribunalului Tulcea, s-a stabilit că prin Ordinul nr. 138/1987 s-a dobândit de către reclamanta-intimată doar un drept de administrare asupra terenului în suprafaţă de 20000 m.p., în timp ce dreptul de proprietate aparţine, indiscutabil, Statului Român.

In dosarul precedent, s-a constatat că posesia nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 1847 Cod civil, pentru a opera uzucapiunea de 30 ani, după cum se solicitase de către S.C. INSTITUTUL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU APICULTURĂ S.A. BUCUREŞTI, în principal pentru că posesia nu fusese exercitată sub nume de proprietar, în condiţiile în care reclamantul avea doar dreptul de administrare şi nu pentru că nu ar fi avut posesia.

Pornind de la împrejurarea că posesia reprezintă o situaţie de fapt care constă în a exercita asupra unui bun o stăpânire materială manifestată prin acte de păstrare, conservare, uz, folosinţă sau transformare, probele administrare relevă că posesia ce a aparţinut şi aparţine reclamantei însă, a fost tulburată de către pârâta-recurentă CA, fie în nume personal, fie prin Asociaţia Crescătorilor de Albine - Filiala Tulcea al cărei preşedinte este, cele două calităţi confundându-se la un moment dat, după cum rezultă atât din notificarea comunicată către I.C.D.A. Bucureşti la 7 octombrie 2008, cât şi din răspunsurile la interogatoriu, pretinzându-se proprietari.

Raportul de serviciu al pârâtei CA cu reclamanta a încetat în anul 2008, dar nu şi actele de tulburare a posesiei exercitate prin împiedicarea accesului în Staţia zonală de Producere a Mătcilor Bididia - Tulcea, aspecte recunoscute prin interogatoriu.

Reclamanta, titulară a dreptului de administrare, şi-a conservat în timp posesia asupra terenului prin încredinţarea gestiunii acestuia a activelor amplasate pe acesta şi a întregului inventar către pârâta CA, ce îndeplinea calitatea de gestionar în cadrul societăţii, însă gestiunea nu îi conferă decât o detenţie precară asupra bunurilor.

După cum s-a subliniat şi anterior,  instanţa de fond a ‚nu a recunoscut reclamantei un drept de proprietate asupra terenului - problema proprietăţii şi a dreptului de administrare asupra terenului fiind trasată irevocabil prin litigiul precedent.

Suprafaţa de teren în discuţie este individualizată şi identificată în cuprinsul procesului verbal de predare primire din 5.09.1990 în baza căruia s-a preluat gestiunea asupra acestuia şi activelor existente,  cu utilităţi aferente şi a căror predare a fost refuzată ulterior,împiedicându-se ,în acest mod, exercitarea posesiei de către titularul dreptului de administrare, componenţa obiectivului "Staţie Zonală de producere a mătcilor - Bididia Tulcea fiind detaliată în cuprinsul procesului verbal arătat, aşa încât, din acest punct de vedere, nu există confuzii asupra bunului vizat şi raportat la care se invocă tulburarea posesiei.

Pe de altă parte, instanţa a valorificat răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei CA relativ la folosirea terenului de către Asociaţia Crescătorilor de Albine Tulcea, ca urmare a acordului dat de Direcţia Silvică Tulcea, răspunsuri ce s-au coroborat cu celelalte probe produse în cauză.

Potrivit probatoriului, s-a impus soluţia obligării atât a pârâtei CA, cât şi a Asociaţiei Crescătorilor de Albine Tulcea la respectarea posesiei reclamantei pentru că, în tot cursul procesului, s-a încercat a se determina o confuzie între cele două părţi ca urmare a dublei calităţi a pârâtei în speţă, dar este evident că şi din cauza situaţiei arătate tulburarea s-a datorat intervenţiei amândurora.

Nu interesează în cauză terenul predat de către Direcţia Silvică Tulcea către A.G.A. Tulcea, şi instanţa nu s-a pronunţat asupra posesiei acestuia, ci exclusiv asupra bunului ce a făcut obiectul procesului verbal de predare-primire din 1990, aşa cum este descris în acest înscris încheiat de părţi.

In ceea ce priveşte recursul Regiei naţionale a Pădurilor - Direcţia Silvică Tulcea, rezultă că, în raport cu constatările Sentinţei civile nr. 335/26.11.2007, nu există contrarietate întrucât s-a explicat că, în cauza menţionată, s-a respins acţiunea nu din cauză că nu există posesia, ci întrucât nu a fost exercitată sub nume de proprietar pentru a putea conduce la dobândirea proprietăţii prin uzucapiunea de 30 ani, statuându-se totodată şi asupra succesiunii în drepturi şi obligaţii precum şi relativ la titularul dreptului de administrare, aşa încât , doar dacă la acest moment s-ar decide altfel, s-ar ajunge la contrarietatea invocată.

Mai mult, Direcţia Silvică Tulcea nu are nicio legătură cu litigiul privind posesia tocmai pentru că nu are nicio legătură cu bunul disputat de celelalte părţi, instituţia exprimând doar un acord privind utilizarea terenului ca vatră pentru stupinele de multiplicare a mătcilor, fără a rezulta din adresă şi calitatea în care îşi dă acest accept sau temeiul legal în baza căruia emite punctul de vedere solicitat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România - Filiala Tulcea.

Nu se justifică nici vehemenţa susţinerii recursului promovat de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, prin D.G.F.P. Tulcea şi teoria asupra dreptului de proprietate pentru că, în speţă, nu se discută proprietatea, ci posesia derivând din dreptul de administrare exercitat de S.C. INSTITUTUL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU APICULTURĂ - BUCUREŞTI asupra bunului situat în Zona Bididia Tulcea şi care aparţine Statului Român, indubitabil.

Pe de altă parte, deşi se discută despre aceeaşi succesiune în drepturi a reclamantei, în cei 14 ani trecuţi de la înfiinţarea societăţii şi a exercitării dreptului de administrare, nu a întreprins niciun demers, ca proprietar, pentru a lămuri situaţia juridică a bunului, nu a contestat vreunul dintre actele de administrare ale reclamantei, aşa încât, în condiţiile date, reclamanta este considerat posesor şi are dreptul la ocrotirea posesiei împotriva oricărei tulburări.

Având în vedere argumentele prezentate, tribunalul constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmând, în consecinţă, a se respinge recursurile promovate, ca nefondate.

Făcând şi aplicarea prevederilor art. 274 Cod proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în recurs, către intimată.

1

Domenii speta

Spete similare