Hotărâre judecătorească. Lămurirea dispozitivului hotărârii.

Hotărâre judecătorească. Lămurirea dispozitivului hotărârii.

Cod procedură civilă :  art. 281/1

Normele de procedură instituite de art. 281/1 Cod procedură civilă permit instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau să înlăture dispoziţiile potrivnice din cuprinsul dispozitivului, atunci când redactarea dispozitivului hotărârii nu este suficient de clară şi explicită sau conţine dispoziţii potrivnice.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie - Decizia civilă nr. 147/ 20 noiembrie 2012

Prin sentinţa civilă nr.227 din 4.04.2011 a Judecătoriei Avrig a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei formulată de pârâta P.I.,  lămurindu-se paragraful nr.6 din dispozitivul sentinţei civile nr. 227/2011 a Judecătoriei Avrig, în sensul că obligaţia pârâtei P.I. de a plăti reclamantului S. J. cota de ½ părţi din contravaloarea ratelor lunare aferente plăţii nerambursate din cele două credite bancare în valoare de 15.000 EUR acordat de G. B. D. (Germania), respectiv de 32.376,96 EUR, acordat de S. C.CC-B. AG, se referă la ratele scadente şi nerambursate începând cu data de 02.06.2009, când a rămas irevocabilă sentinţa civilă nr. 94/02.02.2009, pronunţată în dosar nr. 860/787/2008 al Judecătoriei Avrig, şi până la achitarea integrală a creditelor, obligaţia de plată a pârâtei fiind lunară, în ceea ce privesc ratele scadente şi nerambursate încă de către reclamant, şi cu executare dintr-o dată, cu privire la ratele deja achitate de reclamant începând cu data de 02.06.2009.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin sentinţa civilă nr. 227/04.04.2011 a Judecătoriei Avrig, irevocabilă la data de 26.05.2011, instanţa a constatat componenţa masei bunurilor comune dobândite de soţi pe durata căsătoriei, a dispus partajarea acesteia, prin atribuirea imobilului dobândit în timpul căsătoriei şi a celor două credite în valoare de 15.000 EUR acordat de G.B. D.(G.), respectiv de 32.376,96 EUR, acordat de S. C. CC-B. AG reclamantului S. J., cu obligarea acestuia la plata către pârâta P.I. a cotei de ½ părţi din contravaloarea imobilului, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului S. J. cota de ½ părţi din contravaloarea ratelor nerambursate din cele două credite în valoare de 15.000 EUR acordat de G.B.D. (G.), respectiv de 32.376,96 EUR, acordat de S.C. CC-B. AG. S-a reţinut că având în vedere că cele două credite au fost incluse în lotul atribuit reclamantului S. J., acesta urmează a rămâne obligat faţă de cele două instituiţii de credit, contravaloarea ratelor putând suferi modificări în funcţie de clauzele şi criteriile contractuale.

Din acest motiv, cele două credite au devenit astfel din datorii comune ale soţilor, datorii proprii ale reclamantului, pârâta P.I. neputând fi obligată faţă de vreuna din cele două instituţii de credit la restituirea ratelor.

În ceea ce priveşte cuantumul ratelor pe care pârâta P.I. trebuie să le plătească reclamantului în proporţie de ½, instanţa apreciază că aceasta trebuie că achite cota de 505 din ratele scadente şi nerambursate începând cu data de 02.06.2009, când a rămas irevocabilă sentinţa civilă nr. 94/02.02.2009, pronunţată în dosar nr. 860/787/2008 al Judecătoriei Avrig (prin care s-a desfăcut căsătoria părţilor), şi până la achitarea integrală a creditelor.

Deşi sentinţa civilă nr. 227 s-a pronunţat în data de 04.04.2011 şi a rămas irevocabilă la data de 26.05.2011, instanţa a apreciat că pârâta datorează reclamantului cota de ½ din contravaloarea ratelor scadente şi neachitate la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ, dată certă de la care părţile nu au mai convieţuit şi nu s-au mai gospodărit împreună, şi de la care este evident că ratele au fost achitate prin contribuţia exclusivă a reclamantului.

În considerentele sentinţei civile nr. 94/02.02.2009 a Judecătoriei Avrig s-a reţinut că părţile s-au separat în fapt în vara anului 2008, însă acest unic indiciu temporar nu este de natură a stabili cu exactitate data de la care ratele  aferente celor două credite au fost achitate exclusiv prin contribuţia reclamantului, şi în consecinţă a permite instanţei să stabilească data de la care pârâta datorează reclamantului jumătate din contravaloarea ratelor achitate.

În ceea ce priveşte natura obligaţiei pârâtei –  obligaţia de plată a unei sume globale sau a unei sume lunare -, instanţa a considerat că aceasta depinde de natura ratelor scadente începând cu data de 02.06.2009, respectiv dacă acestea au fost deja achitate de către reclamant sau sunt încă scadente şi neachitate.

În ceea ce priveşte ratele deja achitate până în prezent, instanţa apreciază că reclamantul este titularul unui drept de creanţă actual asupra cotei de ½ din contravaloarea tuturor acestor rate, astfel că obligaţia pârâtei de plată a cotei de 50% este globală, cu executare dintr-o dată, pentru sumele aferente acestor rate.

În ceea ce priveşte ratele scadente şi neachitate până în prezent de către reclamant, având în vedere că obligaţia de plată a acestuia este cu executare succesivă, lunară, faţă de fiecare dintre instituţiile bancare, instanţa apreciază că şi obligaţia pârâtei are acelaşi caracter, cu executare succesivă, pentru cota de ½ din aceste rate.

Reclamantul nu dobândeşte calitatea de creditor faţă de pârâtă pentru sumele aferente ratelor bancare neachitate decât după achitarea acestora, şi în consecinţă pârâta nu poate fi obligată la plata unei sume globale, cu executare dintr-o dată, pentru totalitatea ratelor neachitate.

Mai mult, cuantumul ratelor se poate modifica în funcţie de anumiţi factori iar pârâta datorează cota de ½ din contravaloarea fiecărei rate deja achitate, al cărei cuantum este cert şi determinat.

Susţinerile reclamantului în sensul că pârâta datorează acestuia cota de ½ din totalitatea ratelor neachitate şi că obligaţia acesteia nu este periodică, deoarece acesta este obligat să achite acesteia în integralitate suma de 95.000 lei, reprezentând cota de ½ din contravaloarea imobilului care i-a fost atribuit lunară, nu este fondată, deoarece obligaţia acestuia, de plată integrală a sumei, se circumscrie dreptului corelativ, acesta dobândind dreptul de proprietate exclusivă asupra acestui imobil tot în integralitate, şi nu succesiv.

Pentru considerentele de mai sus, instanţa a admis, în baza art. 281 C. proc.civ, cererea formulată de pârâta P.I., şi a lămurit paragraful nr.6 din dispozitivul sentinţei civile nr. 227/2011 a Judecătoriei Avrig, în sensul celor expuse mai sus.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, care critică soluţia pentru greşita admitere a cererii de lămurire a sentinţei, căci cererea a fost emisă pentru prima oară în apel, ceea ce este inadmisibil.

Prin decizia civilă  nr. 233/17 septembrie 2012 pronunţată de  Tribunalul Sibiu, Secţia  I Civilă s-a respins  apelul promovat de apelantul S.J.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut de către tribunal că apelul nu este fondat,  întrucât instanţa de fond a respectat prevederile art. 292 Cod pr. civilă.

Instanţa de control a apreciat că lămurirea dispozitivului nu a depăşit limitele permise de art. 281 şi urm. Cod pr. civ., s-a întemeiat pe actele şi lucrările dosarului şi a tins spre  lămurirea relaţiilor pecuniare dintre foştii soţi, astfel că este corectă.

Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs în termenul legal, motivat reclamantul  S. J., solicitând , în temeiul art. 312 pct. 3 Cod pr. civ., rap. la art. 304 pct. 7, 8 şi 9 Cod pr. civ. admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului reclamantului, şi schimbarea încheierii instanţei de fond în sensul respingerii cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 227/2011 , cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs  recurentul reclamant susţine , printre altele,  că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea de  lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 227/2011, întrucât solicitările petentei pârâte sunt cereri noi, instanţa de fond acordând pârâtei ceea ce nu s-a cerut în termenul legal  ( art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.). 

Prin decizia civilă Nr. 147 din 20 noiembrie 2012 pronunţată de  Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie  s-a respins ca nefondat recursul formulat de  reclamantul  S.J.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut şi motivat de către instanţa de recurs  că hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal şi nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Doctrina a statuat că, hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată, ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, ceea ce înseamnă că instanţa a cărei hotărâre se atacă cu recurs la aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei, fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.

Din această perspectivă, precum şi din criticile deciziei recurate subsumate motivului  de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, Curtea reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel  că prin hotărârea pronunţată instanţa de fond a respectat exigenţele dispoziţiilor art. 281/1  C.pr.civ

Normele de procedură instituite de art. 281/1 Cod procedură civilă permit instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau să înlăture dispoziţiile potrivnice din cuprinsul dispozitivului, atunci când redactarea dispozitivului hotărârii nu este suficient de clară şi explicită sau conţine dispoziţii potrivnice.

Curtea aminteşte că dispozitivul hotărârii constituie unul din elementele esenţiale care intră în conţinutul hotărârii, după art. 261 Cod procedură civilă, procedura instituită prin art. 281/1 urmărind soluţionarea cu celeritate a unor astfel de cereri, evitând exercitarea unei căi de atac pentru îndreptarea omisiunii sau impreciziei instanţei în redactarea dispozitivului.

Cererea  pârâtei  de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 227/04.04.2011 a Judecătoriei Avrig , în ceea priveşte data de la care pârâta trebuie să achite reclamantului S. J. cota de ½ din cele două credite bancare contractate pe durata căsătoriei , precum şi dacă obligaţia acesteia este globală sau lunară  se încadrează în ipoteza art. 281/1 Cod procedură civilă, în contextul în care prin dispozitivul hotărârii  nu s-a stabilit cu claritate şi precizie  momentul  când pârâta trebuia să-şi îndeplinească obligaţiile stabilite  în sarcina sa şi în favoarea reclamantului raportat la cele două credite bancare contractate în timpul căsătoriei. 

 Această concluzie rezultă şi din considerentele hotărârii potrivit cărora instanţa reţine că cele două credite au fost incluse în lotul atribuit reclamantului S. J., acesta urmează a rămâne obligat faţă de cele două instituiţii de credit, contravaloarea ratelor putând suferi modificări în funcţie de clauzele şi criteriile contractuale,  astfel că cele două credite au devenit astfel din datorii comune ale soţilor, datorii proprii ale reclamantului, pârâta P.I. neputând fi obligată faţă de vreuna din cele două instituţii de credit la restituirea ratelor.

Această lămurire nu reprezintă o modificare a fondului dreptului substanţial dedus judecăţii, aşa cum susţine recurentul reclamant, cele două credite bancare contractate de soţi în timpul căsătoriei au constituit obiectul dedus judecăţii prin cererea introductivă şi precizatoare, care a fost admisă în parte.

De altfel opunerea reclamantului intimat la aceste precizări , dovedeşte că cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei este pe deplin justificată, deoarece părţile din litigiu aflate pe poziţii de contradictorialitate interpretează întinderea dispozitivului în mod diferit, datorită omisiunii instanţei de a preciza explicit data  de la care pârâta trebuie să achite reclamantului S.J. cota de ½ din cele două credite bancare contractate pe durata căsătoriei, precum şi dacă obligaţia acesteia este globală sau lunară.

În dosar  s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că părţile s-au despărţit în fapt în vara anului 2008;  divorţul părţilor  a rămas irevocabil la data de 26 mai 2011 – sentinţa civilă nr. 94/02.02.2009, iar sentinţa de partaj  a cărei lămurire s-a cerut prin cererea dedusă  prezentei  judecăţii a rămas irevocabilă  la data de 26 mai 2011. Ori, în contextul atâtor date era  imperios necesar, aşa cum just au apreciat  instanţele de judecată anterioare că dispozitivul sentinţei de partaj să fie lămurit sub aspectele solicitate de către pârâtă.

Pentru raţiunile mai sus înfăţişate  Curte în temeiul art. 312 (1) Cod procedură civilă va respinge  ca nefondat recursul formulat de reclamantul  S.J.

Domenii speta

Spete similare