Recursul parchetului. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală. Infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, şi i Cod penal.

 Recursul parchetului. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală. Infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, şi i Cod penal.

 Constată că prin sentinţa penală nr. 1778 din 23 octombrie 2007, Judecătoria Braşov l-a condamnat pe inculpatul C.N.F. la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, şi i, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal. În baza art. 83 Cod penal a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 807/2001 a Judecătoriei Braşov, pe care a adăugat-o la pedeapsa de mai sus, inculpatul având de executat pedeapsa de 6 ani şi 2 luni închisoare. I-a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal. A respins acţiunea penală formulată de partea civilă S.S. L-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 320 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

 Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în noaptea de 27 martie 2003, inculpatul C.N.F. împreună cu inculpatul B.R.G. şi numitul A.L.S. au sustras dintr-o magazie aparţinând părţii vătămate S.S. 27 saci cu cereale.

 Prin decizia penală nr. 35 din 18 februarie 2008, Tribunalul Braşov a respins apelul declarat de inculpatul C.N.F.

 Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul. Acesta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 8 Cod procedură penală, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului care, în prezenţa actelor medicale ce puneau la îndoială starea sa psihică, a respins cererea de efectuare a unei expertize psihiatrice.

 Prin decizia penală nr. 284/9.04.2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 115/197/2005 a fost admis recursul declarat de inculpatul C.N.F. împotriva deciziei penale nr. 35/2008 a Tribunalului Braşov pe care a casat-o cu privire la acest inculpat şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanţe motivat de faptul că instanţa de apel a avut suficiente date care puneau la îndoială discernământul inculpatului, motiv pentru care a apreciat că se impune efectuarea unei expertize psihiatrice cu internarea inculpatului, expertiză de natură să stabilească dacă, în funcţie de bolile de care suferă, acesta avea discernământ la data săvârşirii faptei.

 La rejudecare, apelul inculpatului a fost înregistrată sub numărul de dosar 2718/62/2008.

 Prin decizia penală nr. 178/A/25.08.2008 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost admis apelul declarat de inculpatul C.N.F. împotriva sentinţei penale nr. 1778/2007 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal cu nr. 115/197/2005, sentinţă ce a fost desfiinţată relativ la inculpatul C.N.F. sub aspectul soluţionării laturii penale şi al cheltuielilor judiciare la care acesta a fost obligat către stat.

 Rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul C.N.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

 S-au menţinut dispoziţiile din sentinţa apelată privitoare la soluţionarea laturii civile.

 În baza art. 189, 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare privitoare la inculpatul apelant avansate de stat la urmărirea penală, instanţa de fond şi de apel rămân în sarcina statului.

 Tribunalul a constatat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că inculpatul apelant şi coinculpatul B. împreună cu martorul A. au luat hotărârea de a sustrage cereale cunoscând faptul că partea vătămată S.S. are depozitate aceste bunuri într-o magazie situată în zona grajdurilor aparţinând fostului C.A.P. Codlea.

 Din examinarea depoziţiilor inculpaţilor şi a celor doi martori – A. şi C. –  învinuiţi iniţial alături de cei doi inculpaţi nu se evidenţiază decât contradicţii relativ la acest aspect.

 Astfel, trebuie observat că în primele declaraţii date în cauză inculpatul B. a negat total implicarea sa în comiterea faptei, iar apoi în declaraţia din 29.03.2003 a menţionat că în seara de 27 martie 2003 a venit la domiciliul său coinculpatul C. pentru a discuta modul în care vor putea intra în posesia cerealelor depozitate lângă C.A.P.

 În următoarea declaraţie, cea din 19.04.2005 inculpatul B. a precizat că în seara de 27.03.2003, în jurul orelor 2000-2030 în timp ce se îndrepta spre locuinţa soacrei sale a observat nişte saci după cântarul fostului C.A.P. după care a mers la cumnatul său – A. căruia i-a cerut să meargă la tatăl său C. să-i ceară căruţa şi calul că are de dus 20 de saci cu porumb din zona fostului C.A.P. Apoi inculpatul precizează că a plecat înainte pentru a-l anunţa şi pe cumnatul său C.N.F. să-l ajute să încarce sacii cu porumb, urmând ca A. să vină la cântar deoarece cunoştea locul.

 În faţa instanţei, coinculpatul prezintă această ultimă versiune.

 La rândul său, inculpatul C.N.F. a susţinut în prima depoziţie dată în cauză faptul că a plecat din locuinţa sa împreună cu B. şi A. să sustragă cereale din grajdul ce aparţinea părţii vătămate.

 Ulterior, acest inculpat a declarat că în seara de 27.03.2003 a sosit în municipiul Codlea de la oi (din Rupea), a stat acasă până în jurul orelor 2300-2320 când a venit la el cumnatul său B. şi i-a spus să meargă cu el să îl ajute la încărcatul unor saci cu porumb, variantă pe care o prezintă şi instanţei de judecată cu precizarea că nu a realizat că ar comite ceva ilegal.

 Aşadar, în raport de aceste depoziţii tribunalul nu poate reţine cu certitudine că inculpatul apelant a luat hotărârea de a sustrage cereale împreună cu coinculpatul B. din magazia părţii vătămate, probatoriul evidenţiind dubiul sub acest aspect, dubiu care nu poate să îi profite decât inculpatului potrivit principiului in dubio pro reo, acesta  fiind de fapt singurul aspect care urmează să fie înlăturat din starea de fapt corect reţinută de prima instanţă.

 Ca atare, în analiza laturii subiective a infracţiunii, instanţa de apel a pornit de la varianta expusă de inculpatul apelant potrivit căreia, seara târziu, la sfârşitul unei zile de muncă, cumnatul său - inculpatul B. i-a solicitat să îl ajute să care nişte saci, saci pe care i-a încărcat într-o căruţă împreună cu cei doi martori iniţial învinuiţi în cauză (A. şi C.), întorcându-se acasă singur şi fără vreun beneficiu din această activitate.

 Această acţiune – căreia inculpatul nu i-a văzut semnificaţia penală astfel cum însuşi a declarat în faţa instanţei de judecată, se înscrie pe fondul unei vulnerabilităţi şi a unui comportament lipsit de discernământ situaţional, a conducerii infantile contrară intereselor proprii, reprezentarea sa fiind aceea că îşi ajută cumnatul să care nişte saci, iar capacitatea psihică a inculpatului la momentul comiterii faptei a primit încadrarea specialiştilor ca discernământ mult diminuat dat fiind examenul psihic care a evidenţiat vulnerabilitate, spirit influenţabil, instabilitate emoţională, conducere instinctuală infantilă cu subordonare contrar intereselor proprii, dar şi examenul psihologic care a evidenţiat o capacitate intelectuală de intensitatea unei întârzieri mentale uşoare, un eu primitiv, orizont limitat, capacitate redusă de stăpânire a impulsurilor, autocontrol deficitar.

 În aceste condiţii, tribunalul a constatat ca faptei penale analizate îi lipseşte latura subiectivă.

 Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală.

 S-a susţinut în esenţă că soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat este netemeinică, considerându-se că aceasta se bazează pe o deficitara analiză a materialului probator, având ca efect reţinerea unei eronate stări de fapt.

 Recursul nu este fondat.

 Prin comiterea unei erori grave de fapt, în sensul art. 3859 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală, se înţelege denaturarea probelor administrate în cursul procesului, precum şi stabilirea unei situaţii de fapt ce nu este confirmată de probe.

 Nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi comis o eroare gravă de fapt, pentru a îşi găsi incidenţa acest caz de casare. Astfel, tribunalul a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză.

 De asemenea, argumentaţia detaliată a tribunalului cu privire la lipsa laturii subiective a infracţiunii imputate inculpatului C.N.F. este corectă şi curtea şi-o însuşeşte fără rezerve.

 Parchetul a arătat în motivele de apel că inculpatul C.N.F. a recunoscut iniţial fapta în modalitatea expusă în rechizitoriu, pentru ca ulterior să revină asupra declaraţiilor şi să arate că de fapt a fost solicitat să ajute la transportul unor saci găsiţi de către coinculpatul B.R..

 Din analiza declaraţiilor inculpatului CNF se observă că numai în prima declaraţie dată în cauză, la data de 1.04.2003, în faţa organelor de poliţie, acest inculpat a arătat că a plecat din locuinţa sa împreună cu B. şi A. pentru a sustrage cereale din grajdul ce aparţinea părţii vătămate.

 În declaraţiile ulterioare inculpatul CNF  a declarat că în seara de 27.03.2003 a sosit în municipiul Codlea de la oi (din Rupea), a stat acasă până în jurul orelor 2300-2320 când a venit la el cumnatul său B. şi i-a spus să meargă cu el să îl ajute la încărcatul unor saci cu porumb, variantă pe care a prezentat-o şi instanţei de judecată cu precizarea că nu a realizat că ar comite ceva ilegal.

 Cu privire la prima declaraţie amintită mai sus există însă unele semne de întrebare în condiţiile în care inculpatul CNF nu ştie să scrie şi nici să citească, iar martorul asistent I.C. a declarat în faţa instanţei (f. 99 dosar fond) că, aflându-se cu treabă la Poliţia Codlea, un lucrător de poliţie i-a solicitat să semneze un act (probabil declaraţia de la f. 63 dosar urmărire penală), dar nu îşi aminteşte ce act era şi l-a semnat fără să îl citească.

 Instanţa de apel a procedat aşadar în mod corect valorificând declaraţiile ulterioare ale inculpatului CNF, având în vedere şi lipsa altor probe care să demonstreze faptul că ar fi realizată latura subiectivă a infracţiunii de furt calificat în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat.

 S-a constatat aşadar că nu s-a produs nicio eroare gravă la stabilirea situaţiei de fapt.

 Având în vedere considerentele expuse mai sus, curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de  Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva deciziei penale nr. 178/A/25.08.2008 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 2718/62/2008, pe care a menţinut-o.

 În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs au rămas în sarcina acestuia.

Decizia penală nr. 65/R 29 ianuarie 2009

Domenii speta

Spete similare