Prioritatea aplicării dispoziţiilor procedural-penale în cazul existenţei unui concurs de infracţiuni săvârşite în stare de recidivă. Tehnica aplicării
În mod nelegal s-a dat întâietate regulilor concursului de infracţiuni prev. de art. 34, 35 Cod penal şi apoi s-au aplicat dispoziţiile art. 61 Cod penal privind revocarea restului de pedeapsă – întrucât un inculpat era recidivist postcondamnator - în raport de fiecare infracţiune săvârşită, ulterior constatându-se concursul de infracţiuni (săvârşirea mai multor infracţiuni).
Instanţa de fond trebuia să constate existenţa pluralităţii intermediare de infracţiuni, să aplice disp. art. 61 Cod penal raportat la fiecare infracţiune în parte (privind revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată printr-o sentinţă penală anterioară şi definitivă prin nerecurare, apoi să dispună contopirea pedepsei aplicate cu acest rest în baza disp. art. 39 al. 1 Cod penal şi în final să aplice regulile concursului de infracţiuni prevăzut de art. 34,35 Cod penal.
Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 299 din 24 martie 2011
Judecătoria Târgu Mureș
Penal - lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.) - DECLINARE
Curtea de Apel Brașov
Întemeierea hotărârii de condamnare şi pe declaraţiile date de martor în faza de urmărire penală, în situaţia imposibilităţii audierii sale în primă instanţă şi în recurs, nu încalcă dispoziţiile art. 6 paragraf 3 lit. d din Convenţia Europeană a Dreptur
Judecătoria Vânju Mare
Furtul
Tribunalul Teleorman
Contradicţie între minută şi dispozitiv. Consecinţe
Judecătoria Pogoanele
PENAL.infracţiuni de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul în condiţiile în care exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat