Procedura Insolvenţei Creanţa rezultată din contractul cadru pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală sapard România, se înscrie în tabelul de creanţe pr

Decizie 74 din 12.02.2014


Creanţa rezultată din contractul cadru pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală SAPARD România, se înscrie în tabelul de creanţe provizorii până la soluţionarea definitivă a contestaţiilor promovate în temeiul OUG nr. 66/2011

Creanţa  îşi are izvorul în contractul enunţat, dreptul de a cere înscrierea la masa credală se naşte din momentul deschiderii procedurii insolvenţei, astfel că nu este o  creanţa născută după deschiderea procedurii pe care să o pretindă oricând pe baza actelor depuse, conform art.64 alin.6 din Legea 85/2006. Existenţa şi întinderea acesteia nu se cunoaşte decât la data întocmirii de către autoritatea competentă a titlului de creanţă prevăzut de OUG 66/2011, motiv pentru care până la epuizarea procedurii instituite de acest act normativ, în vederea obţinerii unui titlu de creanţă definitiv, recurenta este înscrisă provizoriu la masa credală.

Prin sentinţa nr.330/2013 din 21 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr.1817/101/2011/a5,  s-a admis cererea de repunere în termenul de formulare a contestaţiei a APDRP. S-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea APDRP, în contradictoriu cu intimata SCSCOSRL, prin administrator judiciar CIIGV.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs contestatoarea APDRP, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, susţinând că:

 Creanţa APDRP s-a născut la data deschiderii  procedurii insolvenţei debitoarei în cauză de către Tribunalul Mehedinţi, întrucât starea de insolvenţă este un criteriu de neeligibilitate a Beneficiarului conform regulilor de finanţare nerambursabilă stabilite prin programul SAPARD.

 În conformitate cu dispoziţiile art.36 din OUG 66/2011 „ prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora”.

Aşadar, recurenta a demarat procedura de recuperare a creanţei bugetare prin întocmirea procesului verbal de constatare nr.6617/07.03.2013 şi prin formularea şi depunerea cererii de înscriere la masa credală a debitoarei, concluzia instanţei potrivit căreia recurenta nu a emis un titlu de creanţă nefiind corectă.

Totodată, arată că fondurile nerambursabile sunt fonduri acordate unei persoane fizice sau juridice în baza unor criterii de eligibilitate pentru realizarea unei investiţii şi care nu trebuie returnate – singurele excepţii fiind nerespectarea condiţiilor contractuale şi nerealizarea investiţiei conform proiectului aprobat de APDRP.

Finanţarea nerambursabilă acordată de către recurentă debitoarei SCSCO SRL este strict şi limitativ prevăzută de acordurile dintre APDRP şi Comunitatea Europeană şi în legislaţia europeană, motiv pentru care trebuie recuperate debitele cu celeritate.

Mai mult, la data intrării în stare de insolvenţă, beneficiarul – debitoarea, nu a mai respectat regulile de finanţare impuse de programul SAPARD, respectiv nu a mai îndeplinit unul dintre criteriile de eligibilitate şi selecţie care trebuie menţinute pe toată durata de valabilitate  a contractului de finanţare, respectiv acela de a nu fi în stare de insolvenţă – respectarea acestui criteriu fiind cunoscut de debitoare încă de la data depunerii cererii de finanţare în vederea obţinerii fondurilor comunitare nerambursabile alocate de SAPARD.

Prin întâmpinare, intimata debitoare SCSCOSRL a solicitat respingerea recursului, susţinând că cererea formulată de recurentă de înscriere la masa credală este pe de o parte tardivă iar pe de altă parte  creanţa recurentei nu este certă lichidă şi exigibilă întrucât recurenta nu şi-a respectat obligaţiile prevăzute de OUG 66/2011 art.20-37, întrucât nu a întocmit procesul verbal de nereguli, nu a comunicat vreo creanţă bugetară/corecţie financiară datorată de intimată în urma controlului financiar trimestrial obligatoriu după intrarea în vigoare a OUG 66/2011, nu a luat legătura cu administratorul judiciar în vederea observării Planului de reorganizare şi a activităţilor desfăşurate de societate care nu contravin prevederilor contractuale.

În recurs s-a depus procesul verbal de constatare şi de stabilire a creanţelor bugetare; decizia de soluţionare a Contestaţiei formulată de S.C.SCO S.R.L, transmisă şi înregistrată la ADPRP cu nr.10897/11.04.32013, din care rezultă că s-a respins contestaţia beneficiarului care are un debit de 729.053,48 lei la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere conform prevederilor legale în vigoare; dovezi din care rezultă exercitarea căii de atac  împotriva  acestei decizii de către debitoare, la Curtea de Apel Bucureşti unde s-a format  dosarul nr.7388/2/2013.

Curtea a admis recursul pentru următoarele considerente:

Astfel, între părţi s-a încheiat contractul cadru nr. C 3. 11102542700132/13.04.2007 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală SAPARD România  pentru proiectul „Înfiinţare fermă zootehnică creştere găini outoare ,com. Şimian ,judeţul Mehedinţi ”(f. 59-62).

Împotriva debitoarei beneficiare a contractului s-a deschis procedura insolvenţei, prevăzută de legea 85/2006, prin Încheierea  din 1.04.2011 a Tribunalului Mehedinţi.

Intrarea în insolvenţă a beneficiarului de fonduri alocate prin Programul SAPARD, precum şi înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul proiectului finanţat prin acest program reprezintă nereguli, încălcări ale clauzelor contractului de finanţare şi ale Legii 316/2001, pentru aceasta fiind stipulată sancţiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare debit potrivit legislaţiei aplicabile creanţelor bugetare. Potrivit art.36 din dispoziţiile OUG 66//2011, după deschiderea procedurii insolvenţei în termen de 15 zile, prin derogare de la dispoziţiile art.36 şi art. 85 alin.1 di Legea 85/2006, se demarează activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora.

 Creanţa recurentei creditoare îşi are izvorul în contractul enunţat, dreptul de a cere înscrierea la masa credală se naşte din momentul deschiderii procedurii insolvenţei, astfel că nu este o  creanţa născută după deschiderea procedurii pe care să o pretindă oricând pe baza actelor depuse, conform art.64 alin.6 din Legea 85/2006. Însă  existenţa şi întinderea acesteia nu se cunoaşte decât la data întocmirii de către autoritatea competentă a titlului de creanţă prevăzut de OUG 66/2011, motiv pentru care până la epuizarea procedurii instituite de acest act normativ în vederea obţinerii unui titlu de creanţă definitiv, recurenta este înscrisă provizoriu la masa credală.

În cauză de faţă, recurenta creditoare a formulat, aşa cum a reţinut instanţa de fond, în termen cererea de înscriere la masa credală a debitoarei, a demarat procedura prevăzută de OUG 66/2011 şi s-a întocmit de către comisia din cadrul CRPDRP 4 SV Oltenia procesul verbal de constatare şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la APDRP Bucureşti sub nr.6677/7.03.2013, proces verbal contestat de S.C.SCO S.R.L.

Prin decizia de soluţionare a contestaţiei formulată de S.C.SCOS.R.L, transmisă şi înregistrată la ADPRP cu nr.10897/11.04.32013, s-a respins contestaţia beneficiarului care are un debit de 729.053,48 lei la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere conform prevederilor legale în vigoare, decizia fiind definitivă.

Cum această  decizie a fost contestată de către  debitoare, la Curtea de Apel Bucureşti formându-se  dosarul nr.7388/2/2013, până la soluţionarea căi de atac de către instanţa de contencios administrativ se impune înscrierea provizorie a creanţei recurentei în tabelul de creanţe până la soluţionarea contestaţiei la titlu.

În ceea ce priveşte apărarea intimatei debitoare, prin întâmpinare, privind tardivitatea formulării cererii de creanţă de către recurenta contestatoare, nu poate fi luată în considerare, întrucât ea nu a declarat recurs astfel că, sub acest aspect hotărârea instanţei a intrat în puterea lucrului judecat, şi totodată  recurentei nu i se poate înrăutăţi situaţia în propria cale da atac (316 coroborat cu art.296 Cod procedură civilă de la 1865).

Astfel fiind, în baza dispoziţiilor art.312 Cod procedură civilă, a fost admis recursul, a fost modificată sentinţa, admisă cererea şi înscrisă recurenta provizoriu în tabelul de creanţe,  cu creanţă bugetară de 729053,48 lei cu dobânda şi penalităţile legale până la data deschiderii procedurii insolvenţei