Tip speta: încheiere
Data: 15.02.2011
Obiect: investire cu formula executorie
Prin cererea înregistrată sub nr. 172/199/2011 reclamantul T.I. a solicitat investirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 179 din 18.02.2010 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosar 789/199/2009.
Instanţa este competentă să soluţioneze cauza potrivit art.374, alin.2 din Codul de procedură civilă.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine că acţiunea este lipsită de obiect pentru următoarele considerente:
În fapt, prin sentinţa civilă nr. nr. 179 din 18.02.2010 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosar 789/199/2009, irevocabilă prin respingerea recursului s-a respins cererea având ca obiect contestaţie la executare.
În drept, potrivit art.371?, alin.1 şi 2 din Codul de procedură civilă, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe se aduce la îndeplinire de bunăvoie iar în caz contrar, se aduce la îndeplinire prin executare silită.
În temeiul art.372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se va efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, iar în vederea începerii executării silite, hotărârile judecătoreşti, care sunt titluri executorii, vor fi învestite cu formulă executorie potrivit art.374 din Codul de procedură civilă.
Scopul învestirii cu formulă executorie este acela de a se verifica îndeplinirea de către hotărârea judecătorească a condiţiilor legale pentru a constitui titlu executoriu în baza căruia să se poată executa silit obligaţia stabilită prin aceasta şi nu simpla îndeplinire a unei formalităţi. De aceea, condiţiile executării silite sunt implicit şi condiţiile învestirii cu formulă executorie a înscrisului.
O condiţie este aceea ca hotărârea judecătorească să stabilească o obligaţie în favoarea petentului care solicită învestirea cu formulă executorie.
Or, în cauză, sentinţa civilă nr. nr. 179 din 18.02.2010 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosar 789/199/2009 nu a stabilit nici o obligaţie care să fie susceptibilă de executare. De asemenea,nu este cuprinsă nicio obligaţie de acest fel nici în decizia Tribunalului Bacău nr.488/R/26.05.2010 şi nici în cea a Curţii de Apel Bacău,nr.33/17.01.2011.
În aceste condiţii, o eventuală executare silită ar fi lipsită de obiect, întrucât lipseşte obligaţia care ar trebui executată şi, drept urmare, lipseşte şi obiectul învestirii cu formulă executorie.
În consecinţă, instanţa urmează să respingă cererea de învestire cu formulă executorie.
Curtea de Apel Constanța
Efectele hotărârii judecătoreşti de perimare a executării silite faţă de unul dintre codebitorii solidari. Mecanismul de aplicare, potrivit art. 1052 – 1053 Cod civil 1864, a raportului de solidaritate pasivă care există intre codebitorii solidari
Judecătoria Costești
Contestatie la executare
Judecătoria Câmpulung
Fara titlu
Tribunalul Arad
Cerere de încuviinţare a executării silite privind evacuarea. Vânzarea nudei proprietăţi asupra bunului litigios în timpul soluţionării acţiunii în evacuare. Transmiterea dreptului de a cere executarea silită.
Tribunalul Brăila
Contestaţie la executare – Dispoziţiile prevăzute de art. 46 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, au prioritate faţă de dispoziţiile dreptului comun privind ...