Executare silită

Decizie 155 din 04.03.2010


Prin cererea formulată la data de 7.01.2010 la Judecătoria Mediaş, executorul judecătoresc T. V. P., pentru creditoarea L.R. SA  şi în contradictoriu cu debitorul G. C., a solicitat ca prin hotărârea  ce se va pronunţa să se încuviinţeze începerea executării silite pentru recuperarea creanţei stabilite prin contractul de leasing nr. 90700/26.03.2008, titlu executoriu, şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare.

În drept au fost invocate dispoziţiile  O.U.G. nr. 42/6.05.2009.

În susţinerea cererii s-au depus la dosarul cauzei: cererea pentru începerea executării silite, formulată de creditor şi contractul de leasing nr. 90700/26.03.2008, încheiat L.R. S.A. , B. A. SRL şi G. C..

Prin încheierea civilă nr. 11/A/ 13.01.2010 Judecătoria Mediaş a admis solicitarea executorului judecătoresc şi a încuviinţat cererea de executare silită formulată de creditoarea L.R. S.A.  împotriva debitorul G. C. , motivat de aceea că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 372 C. pr. civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, debitorul G. C.  solicitând desfiinţarea încheierii pronunţate de judecător, precum şi a somaţiei nr. 258/22.01.2010.

În motivarea recursului s-a arătat că  în  primă  instanţă cauza s-a judecat în lipsa sa, fiind astfel privat de dreptul de apărare.

În susţinerea recursului s-au depus la dosar : copia încheierii civile nr. 11/A/13.01.2010 a Judecătoriei Mediaş şi a somaţiei nr. 258/22.01.2010 emisă de Biroul executorului judecătoresc T. V. P..

Recursul a fost timbrat legal.

Intimata S.C.  L.R. S.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi neîntemeiat, şi menţinerea hotărârii pronunţate de prima instanţă.

În întâmpinare se susţine, în esenţă, că după data încheierii contractului de leasing în temeiul căruia debitorul a beneficiat de dreptul de folosinţă asupra autoturismului Dacia Logan L Ambiance 1,5 dci E4, acesta nu a respectat termenele de plată a ratelor decurgând din contract, motiv pentru care s-a început executarea silită pentru recuperarea autoturismului, proprietatea creditoarei.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului potrivit căreia prima instanţă a judecat cauza în lipsa sa, în întâmpinare se arată că, dată fiind procedura necontencioasă, în mod corect s-a procedat în acest mod. În plus, hotărârea primei instanţe nu este suspusă niciunei căi de atac.

Recursul este inadmisibil pentru considerentele ce urmează:

Potrivit disp. art. 373 ind.1 alin.2 C. pr. civ. asupra cererii de încuviinţare a începerii executării silite, preşedintele  instanţei de executare se pronunţă prin încheiere dată în cameră de consiliu, fără citarea părţilor. Această încheiere, prin care s-a încuviinţat cererea creditorului, nu este supusă niciunei căi de atac.

Numai încheierea de respingere a începerii executării silite poate fi atacată, şi aceasta numai de  către creditor.

Prin această dispoziţie nu este încălcat dreptul la apărare al recurentului care este parte în contractul de leasing, deci în titlul ce se execută, şi, în plus, are posibilitatea de a invoca apărările sale de fond într-o acţiune separată, iar neregulile din cadrul executării silite prin contestaţie la executare.

Aşa fiind, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin.1 C. pr. civ., tribunalul a respins recursul declarat de recurentul debitor G. C.