Civil - contestaţie la executare

Hotărâre 543 din 17.08.2011


R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

DECIZIE Nr. 543/2011

Şedinţa publică de la

Completul compus din:

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta – contestatoare SC. T.C. S.R.L., cu sediul în mun. T.  împotriva sentinţei civile nr.-.2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. -2011, în contradictoriu cu intimata ANAF, cu sediul în mun. Tulcea, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat pentru intimată consilier juridic Duinea Jean, lipsă fiind recurenta – contestatoare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, recursul este tardiv declarat, nemotivat, netimbrat, după care;

Instanţa pune în discuţie excepţia netimbrării recursului.

Consilier juridic D. J. având cuvântul pentru intimată asupra excepţiei netimbrării recursului, solicită anularea cererii ca netimbrată.

Văzând că nu mai sunt motive de amânare instanţa reţine cauza în pronunţare pe excepţie netimbrării recursului.

TRIBUNALUL:

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. /2011 din data de 30.03.2011 contestatoarea SC. T.C. S.R.L. a chemat în judecată pe intimata ANAF solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. T81/36/30/1/2010/14418.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin procesul-verbal de contravenţie seria 37 nr. 6910/10.05.2010 a fost sancţionată cu suma de 10.000 lei de către A. I. din cadrul ITM Tulcea pentru unele încălcări ale Legii nr. 53/2003. Se mai arată că în urma cererii adresate AFP Tulcea a primit o copie a procesului verbal de contravenţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1884/26.05.2011 Judecătoria Tulcea a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC. T.C. S.R.L., în contradictoriu cu intimata ANAF, împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. nr. T81/36/30/1/2010/14418 ca nefondata.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie.

Contestatoarea a fost sancţionată contravenţional prin procesul-verbal de contravenţie seria 37 nr. 6910/10.05.2010 încheiat de  ITM Tulcea cu amendă de 12.000 lei care a fost comunicat contestatoarei potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001.

Potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001, „comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată de face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor”. Din procesul verbal din 11.05.2010 existent la dosar rezultă că procesul verbal a fost comunicat la data de 11.05.2010, ora 11.30, prin procedura afişării la sediul contestatoarei. De asemenea, acest proces verbal a fost semnat de un martor, C. I., fiind îndeplinite exigenţele art. 27 din OG nr. 2 /2001.

Contestatoarea nu a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de contravenţie seria 37 nr. 6910/10.05.2010 şi nu achitat amenda contravenţională în termenul prevăzut de lege motiv pentru care s-au emis somaţia nr. 36/30/1/2010/14418 din 08.09.2010 şi titlul executoriu nr. 630184 din 08.09.2010 de către ANAF în dosarul de executare nr. T81/36/30/1/2010/14418.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută instanţa a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru admiterea contestaţiei la executare formulate de contestatoare.

În drept, potrivit art. 37 din O.G. nr.2/2001 „procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut de art. 31, precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.”

Potrivit art. 129 alin.1 Cod procedură penală, părţile sunt obligate să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului şi să îşi dovedească pretenţiile şi apărările iar potrivit art.1169 Cod civil, cel care face o propunere în faţa judecăţii trebuie să o dovedească.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere împrejurarea că petenta nu a făcut dovada susţinerilor formulate în cuprinsul contestaţiei la executare şi nici a faptului că ar fi contestat, în termenul legal de 15 zile de la comunicare, procesul verbal de contravenţie prin care i-a fost aplicată amenda a cărei neplată în termenul prevăzut de lege a condus la declanşarea procedurii de executare silită, instanţa a apreciat că cererea de chemare în judecată nu este întemeiată.

Susţinerile contestatoarei în sensul că nu i-a fost aplicată nicio amendă contravenţională şi că nu are cunoştinţă despre procesul-verbal menţionat în actele de executare contestate nu au putut fi primite întrucât din înscrisurile depuse la dosar de către intimată a rezultat că acesta i-a fost comunicat în termenul şi în condiţiile prevăzute de O.G. nr. 2/2001.

Împotriva sentinţei civile nr. 1884 din 26.05.2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul /2011 a declarat recurs recurenta – contestatoare, criticând-o ca nelegală.

Fiind înregistrată cauza la 15 iulie 2011 la Tribunalul Tulcea, s-a acordat termen la 17.08.2011, pentru când recurenta - contestatoare a fost citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru – fond în valoare de 194 lei şi 97 lei – recurs şi  2,25 lei timbru judiciar.

La termenul stabilit, recurenta – contestatoare nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a făcut dovada plăţii taxei de timbru şi a timbrului judiciar datorate. 

Potrivit art.20 din Lg.146/1996, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în momentul înregistrării cererii, instanţa va pune în vedere solicitantului să achite suma datorată până la primul termen  de judecată. Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.

 Potrivit art.9 din OG nr.32/18.08.1995 aprobată prin Legea nr.123/9 iulie 1997, rezultă că în cazul nerespectării dispoziţiilor cu privire la plata timbrului judiciar, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare, referitoare la taxa de timbru.

Având în vedere faptul că, deşi recurenta - contestatoare a fost citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar datorate, aceasta nu s-a conformat, urmează a constata că nu se poate trece la examinarea recursului şi pe cale de consecinţă urmează a fi anulat recursul ca netimbrat. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite excepţia.

Anulează recursul declarat de recurenta – contestatoare SC. T.C. S.R.L., cu sediul în mun. Tulcea, împotriva sentinţei civile nr./.2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. /2011, în contradictoriu cu intimata ANAF, cu sediul în mun. Tulcea, având ca obiect contestaţie la executare, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică