Furtul săvârşit prin escaladare, violare de domiciliu. Infracţiune unică şi nu concurs de infracţiuni

Infracţiunea de violare de domiciliu este absorbită de furtul săvârşit prin efracţie, deoarece acest furt nu putea fi săvârşit decât printr-o pătrundere fără drept în curte şi apoi în locuinţă. Tentativa la furtul prin efracţie din locuinţa părţii vătămate implică şi pătrunderea fără drept a autorului în locuinţa respectivă, această din urmă infracţiune încadrându-se în conţinutul infracţiunii complexe prev. de art. 209 alin. 1 lit. i C. pen, cu referire la art. 20 C. pen. ca atare, este vorba de o infracţiune unică, şi nu de un concurs real între tentativa la infracţiunea de furt calificat şi violarea de domiciliu.

Prin sentinţa penală  nr. 364/20.12.2012 pronunţată de Judecătoria Reghin, s-au hotărât următoarele:

 În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penala,  raportat la  art. 192 al. 2 Cod penal, cu reţinerea dispoziţiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul H. N. C., fiul lui xxxxxx la pedeapsa de 2 ani şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penala, raportat la  art. 20 Cod penal şi art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, g şi I Cod penal, cu reţinerea dispoziţiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul H. N. C., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.

În baza art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal s-au contopit  cele două pedepse principale menţionate mai sus şi i s-a aplicat inculpatului H. N. C. pedeapsa cea mai grea de 2 ani  şi şase luni închisoare.

În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penala,  raportat la  art. 192 al. 2 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a Cod penal, cu reţinerea dispoziţiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, l-a condamnat pe  inculpatul M. C., fiul lui xxxx, recidivist la pedeapsa de 2 ani şi opt luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penala, raportat la  art. 20 Cod penal şi art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, g şi I Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a Cod penal, cu reţinerea dispoziţiilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul M. C., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.

În baza art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal s-au contopit  cele două pedepse principale menţionate mai sus şi aplică inculpatului M. C. pedeapsa cea mai grea de 2 ani  şi opt luni închisoare.

În temeiul art. 346 Cod procedură penală, art. 161 Cod procedură penală rap. la art. 1349 noul Cod civil, a obligat, în solidar inculpaţii H.N. C. şi M. C. la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă R. L. L.

In temeiul art. 191 alin. 2 din Codul de procedură penală, a obligat inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cauză în cuantum total de  800 lei, din care suma de 400 lei este aferenta fazei de urmărire penală. Suma de 300 lei reprezentand onorariul avocatului din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Mures.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 05.06.2012, în jurul orelor 0200, inculpaţii H. N. C. si M. C., după o prealabilă înţelegere, au pătruns împreună, fără drept, pe poarta descuiată în curtea locuinţei părţii vătămate R. L. L. din satul xxx, jud. xxx şi prin dislocarea cu o rangă din fier a geamului de la cămară ,au pătruns în locuinţă, unde au împachetat în două geamantane mai multe bunuri în scopul sustragerii  - o combină muzicală, un set de cuţite, lenjerie, încălţăminte, o foarfecă, un patent, un capsator, un uscător de păr, pensule pentru vopsit, două pături, un prelungitor electric, o ploscă din argint, o sticlă cu ţuică, o pereche de papuci, şosete, căciuli, CD-uri, însă fiind surprinşi de către martorul N. L., au abandonat bunurile împachetate în locuinţă si si-au asigurat scăparea prin fugă. Martorul i-a văzut si i-a recunoscut cu certitudine pe cei doi autori atunci când acestia în fuga lor au trecut printr-o zonă bine iluminată de pe stradă.

S-a conchis că în drept, fapta inculpaţilor H.N. C. si M. C. de a au pătrunde împreună, pe timpul nopţii, fără drept, pe poarta descuiată în curtea locuinţei părţii vătămate R. L. L. si de a încerca prin efracţie pentru sustragerea mai multor obiecte din acea locuinţă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu si tentativă la furt calificat, prev. şi ped. de art. 192, alin.2 din C.p. şi art. 20 rap. la art. 208, alin.1, art.209, alin.1 lit. a, g, i din C.p. cu aplic. art. 33, lit.a din C.p. şi cu aplicarea art. 37, lit.a  din C.p. pentru M. C.

Astfel, din punct de vedere al laturii obiective,  infracţiunea de furt s-a  realizat  prin luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia fără consimţământul acestuia.

Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea, elementul material al infracţiunii de  violare de domiciliu s-a realizat la momentul pătrunderii în orice mod a inculpatului în locul împrejmuit ţinând de o locuinţă, fără consimţământul persoanei care o foloseşte.

Locul împrejmuit este locul separat printr-o îngrăditură de locurile învecinate care, ca şi dependinţa, întregeşte folosinţa locuinţei, cum ar fi, de exemplu, o curte, o gradină etc., astfel încât să rezulte voinţa titularului ca nimeni să nu pătrundă în acel loc fără voia sa. În caz contrar, chiar dacă locul era separat printr-o îngrăditură nu constituie un loc împrejmuit în înţelesul textului, dacă de acel loc viaţa privată a persoanei nu este legată în nici un fel.

Cât priveşte lipsa consimţământului, s-a reţinut că aceasta poate rezulta şi implicit dintr-o anu¬mită împrejurare, cum ar fi de exemplu atunci când persoana, plecând de acasă, încuie uşa. Prin aceasta, ea şi-a manifestat implicit voinţa ca, în lipsa ei, să nu pătrundă nimeni în locuinţă. În toate cazurile când lipseşte o interdicţie expresă din partea victimei, lipsa consimţământului se prezumă până la proba contrarie, adică până când făptuitorul dovedeşte că a pătruns în locuinţă cu consim¬ţământul acesteia.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanţa a dedus, având în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, că aceasta a fost săvârşită de inculpaţi cu intenţie directă în condiţiile art. 19 alin. 1 lit. a Cod penal.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa s-a întemeiat pe toate probele administrate în cauză.

 In ce priveşte judecarea acuzaţiilor penale aduse inculpaţilor pe calea procedurii simplificate de judecată în cazul recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de art. 3201 alin. 7 si 8 Cod de procedură penală, s-a reţinut că aceasta oferă posibilitatea inculpatului ca înainte de începerea cercetării judecătoreşti în cauză să încheie o tranzacţie judiciară cu statul, având ca şi conţinut renunţarea acestuia la dreptul de a solicita şi a obţine audierea martorilor acuzării sau şi citarea şi audierea de martori în apărare, cumulativ cu declaraţia de recunoaştere integrala a acuzei, făcute de inculpat în schimbul obţinerii unei reduceri cu o treime a limitelor de pedeapsa în cazul închisorii şi cu o pătrime în cazul amenzii penale, în cazul in care va fi găsit vinovat in conformitate cu acuza.

In concret, instanţa a apreciat îndeplinite condiţiile procedurale prevăzute de art. 3201 alin. 1, 2, 3 Cod de procedura penala, pentru ca inculpaţii au declarat formal ca recunosc acuzaţiile aduse, că solicita judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi că îşi însuşesc respectivele probe.

Din perspectiva temeiniciei cererii de aplicare de procedurii simplificate de judecata, instanţa a apreciat îndeplinite cerinţele prevăzute în mod cumulativ de art. 3201 alin. 4 şi al. 8 Cod de procedura penala.

S-a arătat că, atunci când au fost audiaţi, inculpaţii au recunoscut pe fondul cauzei comiterea faptelor imputate prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, nerezultând niciun dubiu asupra sensului voinţei exprimate de acesta de a tranzacţiona cu statul şi, pe cale de consecinţă, a respectării dreptului acestuia la apărare prin aplicarea procedurii simplificate.

S-a reţinut de asemenea că,  în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanţa a stabilit dincolo de orice dubiu identitatea făptuitorilor, situaţia de fapt şi încadrarea juridică a acesteia.

In final, instanţa  a apreciat că toate actele şi măsurile dispuse de organele judiciare în faza de urmărire penală au fost îndeplinite cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru efectuarea valabilă a acestora, inclusiv probatoriile, care au fost administrate legal şi cu respectarea drepturilor legale ale inculpaţilor, aceste aspecte nefiind contestate nici de inculpaţi.

Pentru motivele arătate, fiind îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile legale procedurale şi de fond, instanţa a  considerat judecarea cauzei pe calea procedurii simplificate de judecata solicitată  de  inculpaţi ca admisibilă şi întemeiată.

Sintetizând, în condiţiile în care art. 3201 alin. 7 Cod de procedură penală trimite implicit prin conţinutul sau la art. 345 alin. 1 teza I-a si alin.2 Cod de procedura penala, instanţa a reţinut din coroborarea tuturor probelor administrate ca faptele în urma săvârşirii cărora inculpaţii au fost trimişi în judecată în prezenta cauză, constituie infracţiunea de tentativă la furt calificat şi violare de domiciliu.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpaţilor, instanţa v avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, reţinând în acest sens următoarele: gradul de pericol social concret al faptei deduse judecăţii, determinat de urmările imediate produse şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Astfel, instanţa a reţinut faptul că ambii inculpaţi au antecedente penale, iar inculpatul M. C. a comis fapte în stare de recidivă postcondamnatorie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul H. N. C., solicitând reducerea pedepselor stabilite de prima instanţă, astfel încât pedeapsa rezultantă să nu depăşească 2 ani închisoare, pentru a putea fi suspendată condiţionat. În subsidiar, a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Examinând recursul promovat, din prisma dispoziţiilor art. 3858, art. 3856 alin. 3, art. 3859 alin. 1 pct. 17 rap. la art. 52 şi art. 62-68  C. pr. pen, instanţa de control judiciar îl găseşte fondat, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal  – hotărârea primei instanţe  nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit judecătorul fondului, respectiv  la condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii şi la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei în regim de detenţie.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar consideră că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă. Dealtfel, situaţia de fapt nici nu a fost contestată de inculpat.

Aceasta este dovedită mai presus de orice dubiu, prin probele administrate în cursul urmăririi penale, care se coroborează cu declaraţia de recnoaştere dată de inculpat în faţa primei instanţe, în cadrul procedurii prev. de art. 3201 C. pr. pen.

Hotărârea este însă criticabilă sub aspectul încadrării juridice dată faptei, precum şi a omisiunii deducerii perioadei reţinerii de 24 ore din data de 06.06.2012.

S-a dovedit mai presus de orice dubiu că inculpaţii H. N. C. şi M. C. au pătruns împreună, pe timpul nopţii, fără drept, pe poarta descuiată în curtea locuinţei părţii vătămate R. L. L. şi prin efracţie, au încercat să sustragă mai multe obiecte din locuinţă, asigurându-şi scăparea prin fugă.

Prin actul de sesizare, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni, respectiv  violare de domiciliu şi tentativă la furt calificat, prev. de art. 192 alin. 2 şi art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen, cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.

Ori, în cazul săvârşirii furtului prin efracţie, există o singură infracţiune complexă de furt calificat, violarea de domiciliu absorbindu-se în mod natural în conţinutul acesteia. Efracţia ca mijloc de săvârşire a furtului presupune o acţiune care învinge obstacolele şi ale cărei consecinţe pot consta uneori în lezarea substanţei lucrului, iar alteori în înlăturarea unui obstacol sau dispozitiv de închidere.

În situaţia inculpaţilor, infracţiunea de violare de domiciliu este absorbită de furtul (sub forma tentativei) săvârşit prin efracţie, deoarece acest furt nu putea fi săvârşit decât printro pătrundere fără drept în curte şi apoi în locuinţă (absorbţie naturală). Tentativa la furtul prin efracţie din locuinţa părţii vătămate a implicat şi pătrunderea fără drept a inculpaţilor în locuinţa respectivă, această din urmă infracţiune încadrându-se în conţinutul infracţiunii complexe prev. de art. 209 alin. 1 lit. i C. pen, cu referire la art. 20 C. pen. ca atare, este vorba de o infracţiune unică, şi nu de un concurs real între infracţiunea de tentativă la furt calificat şi violare de domiciliu.

Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice, aşa cum a fost invocată din oficiu şi pusă în discuţia părţilor.

Analizând  criteriile prevăzute de art. 72  C. pen, s-a reţinut mai întâi că inculpatul a uzat de procedura simplificată, prev. de art. 3201 C. pr. pen, ceea ce înseamnă că limitele de pedeapsă prev. de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen se reduc cu o treime, adică pedeapsa va fi stabilită de la 1 la 5 ani.

Fapta inculpatului reprezintă un grad mediu de pericol social, care rezultă atât din formale agravante ale infracţiunii (săvârşirea faptei împreună cu încă o persoană, în timpul nopţii, respectiv în jurul orelor 02,00, precum şi prin escaladare, dislocând geamul de la cămara casei cu o rangă metalică). Hotărârea infracţională a inculpaţilor a fost una fermă şi rezultă, pe lângă modalitatea concretă în care au acţionat, şi din numărul mare al bunurilor care urmau a fi sustrase (puse în două geamantane), dar mai ales din diversitatea acestor bunuri, respectiv de la o pereche de şosete şi până la o combină muzicală, de la o sticlă de ţuică şi până la o ploscă de argint, de la CD-uri şi până la o rangă de fier, cuţite, lenjerie, încălţăminte, foarfece, patent, capsator, uscător de păr, pensule, pături, prelungitor etc. acţiunea inculpaţilor a fost întreruptă, fiind surprinşi de martorul N.L., iar aceştia şi-au asigurat scăparea prin fugă.

Antecedentele penale înlătură reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a C. pen. Deşi a precizat în faţa primei instanţe că este de acord cu pretenţiile părţii civile, inculpatul nu a făcut dovada achitării acestora în întregime sau în parte, şi nici măcar că ar fi depus eforturi pentru acoperirea prejudiciului, astfel încât nu pot fi reţinute circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. b C. pen. Nici pretinsa recunoaştere şi regretare a săvârşirii faptelor nu poate conduce la reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. c C. pen, deoarece pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, iar recunoaşterea manifestată în faţa primei instanţe se regăseşte în reducerea limitelor de pedeapsă, conform art. 3201 alin. 7 C. pr. pen.

Inculpatul a făcut dovada că în prezent este angajat şi are familie.

Din referatul de evaluare, rezultă că, potrivit adresei întocmite de poliţia locală, comportamentul inculpatului în comunitate este unul „neadecvat”, fiind sancţionat contravenţional de cinci ori pentru fapte săvârşite pe fondul consumului de alcool, fiind cercetat în anul 2011 şi pentru loviri sau alte violenţe.

 Este adevărat că antecedenţa penală a inculpatului nu atrage starea de recidivă, însă trebuie observat că inculpatul a beneficiat anterior de două ori de clemenţa instanţelor de judecată, dar tot de două ori a luat contact cu regimul arestului preventiv, respectiv cel de detenţie. Cu toate acestea, inculpatul a săvârşit acelaşi gen de infracţiune, respectiv furt calificat.

Pentru aceste considerente, respectiv în lipsa oricăror circumstanţe atenuante, ţinând seama de modalitatea concretă în care a săvârşit fapta, Curtea i-a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată înspre minimul special rezultat în urma aplicării disp. art. 20 C. pen şi art. 3201 alin. 7 C. pr. pen.

Pedeapsa de 1,3 ani închisoare este una necesară dar şi suficientă pentru atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen.

Ca modalitate de executare, pentru criteriile arătate mai sus, precum şi cele reţinute de prima instanţă, Curtea a apreciat că  se impune executarea pedepsei în regim de detenţie, doar această modalitate fiind în măsură să ducă la atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen, respectiv să-i atragă atenţia inculpatului atât asupra gravităţii faptei comise de el, cât şi asupra comportamentului pe care-l va manifesta în viitor.

Aşadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, în temeiul art. 38515 alin. 2 lit. d C. pr. pen, vom admite  recursul  declarat de inculpatul H. N. C. împotriva sentinţei penale nr. 364/20.12.2012 pronunţată de Judecătoria Reghin.

A fost casată parţial parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza pe latura penală:

În baza art. 334 C. pr. pen, vom schimba încadrarea juridică a faptelor din două infracţiuni în stare de concurs real, de violare de domiciliu şi tentativă la furt calificat, prev. de art. 192 alin. 2 C. pen şi art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen, cu aplic. art. 33 lit. a C. pen, întro singură infracţiune de tentativă la furt calificat, prev. de art. art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen

În baza art. 345 alin. 1, 2 C. pr. pen, vom condamna pe inculpatul H.N. C. la pedeapsa de 1,3 ani (un an şi tri luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. art. 20 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i C. pen, cu aplic. art. 3201 alin. 7 C. pr. pen.

În baza art. 88 C. pen, vom deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta decizie durata reţinerii de 24 ore din data de 06.06.2012.

S-a făcut aplic. art. 71 – art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b C. pen.

S-a înlăturat din sentinţa atacată  aplicarea disp. art. 34 lit. b şi art. 33 lit. a C. pen cu privire la acest inculpat.

S-au menţine celelalte dispoziţii din hotărârea atacată care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în recurs au rămas în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare