Anulare act administrativ

Sentinţă civilă 707 din 21.02.2012


R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa Nr. 707/2012

Şedinţa publică de la 21 Februarie 2012

Pe rol,  judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul C.L.J. în contradictoriu cu  pârâtul M.A.D.R - Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit C.R.P.D.R.P. 4 SV OLTENIA.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile, pentru reclamant a răspuns primarul G.P. iar pentru pârât a răspuns consilier juridic L.C.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care se constată depuse prin serviciul registratură relaţiile solicitate pârâtului.

Tribunalul, din oficiu, invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi acordă cuvântul pe această excepţie.

Reprezentantul reclamantului lasă soluţionarea excepţiei la aprecierea instanţei, arătând că într-adevăr cererea de  finanţare a proiectului integrat nu a fost realizată în numele Consiliului local J., ci în numele propriu al Comunei J.

Reprezentantul pârâtului, de asemenea, lasă soluţionarea excepţiei la aprecierea instanţei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Reprezentantul pârâtului solicită respingerea acţiunii, având în vedere motivele invocate , în întâmpinare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 30.09.2010 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova,  contestaţia formulată de reclamantul C.L.J., în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit C.R.P.D.R.P. 4 S.V. Oltenia, împotriva Notificării nr.436/31.08.2010 comunicată la data de 10.09.2010, privind respingerea contestaţiei formulate împotriva punctajului acordat proiectului integrat " Înfiinţare sistem de alimentare cu apă şi canalizare. Extinderea şi îmbunătăţirea reţelei de drumuri comunale şi vicinale. Centru l de asistenţă copii după programul şcolar (after school). Conservarea şi valorificarea moştenirii culturale specifice comunei J.", proiect înregistrat sub nr. F 222010942000052.

 În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că în fapt, Consiliului Local J. a realizat un proiect integrat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală – Măsura 322- Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale. Proiectul a fost depus conform procedurii la data de 31.07.2009 la OJPDRP Gorj, unde a fost înregistrat ca fiind conform cu ghidul solicitantului şi cu normele impuse, aşa cum rezultă din fişa de verificare a conformităţii E.2.1. După verificarea şi evaluarea cererii de finanţare şi după aprobarea de către Comitetul de Selecţie a Raportului de Selecţie, din data de 14.05.2010 s-a comunicat că proiectul este eligibil, reportat, nefiind selectat pentru finanţare, acordându-se 55 puncte cu posibilitatea contestării deciziei.

 În data de 25.05.2010 a formulat contestaţie împotriva deciziei de reportare a proiectului de finanţare, criticând-o pentru superficialitate şi rea credinţă în analizarea componentelor proiectului faţă de punctajul acordat şi în mod deosebit pentru punctajul de 0 puncte pentru parteneriatul cu Biserica SF.Ilie din com. J., acord de parteneriat aprobat de C.L.J. prin HCL nr. 19/27.07.2009. Reclamanta consideră că în mod greşit s-a reţinut că parteneriatul cu Biserica SF. nu ar fi fost aprobat prin hotărâre a Consiliului Local şi de asemenea în mod greşit s-a concluzionat că cele 7 puncte pentru activitatea vizată de parteneriat nu trebuie acordate  motivându-se durata asocierii, numele asociaţilor şi responsabilităţile partenerilor, deşi aceste elemente existau în acordul de parteneriat. În final, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să de dispună anularea notificării privind respingerea contestaţiei şi acordarea punctajului corect pe baza documentelor existente la proiect şi la dosarul cauzei.

 La dosarul cauzei, reclamanta a depus: fişa de verificare a conformităţii E.2.1., notificarea nr. 2288 din 19.05.2010 Amisă de A.P.D.R.P. – C.R.P.D.R.P. 4 SV Oltenia, contestaţia formulată împotriva punctajului acordat proiectului, notificarea solicitantului privind contestaţia depusă nr. 4236/31.08.2010, HCL nr. 19/27.07.2009 a Consiliului Local J., Acord de parteneriat nr. 1622/27.09.20009.

 În condiţiile art.115 şi următoarele c.pr.civ. în cauză s-a formulat întâmpinare de către A.P.D.R.P. Pârâta a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Şi Pescuit 4 Sud Vest Oltenia, având în vedere dispoziţiile art.4 şi 10 alin.1 din OUG nr.13/2006.

Cu privire la fondul cauzei, s-a susţinut în esenţă, că urmare a analizării îndeplinirii cerinţelor de eligibilitate şi selecţie proiectul depus de reclamantă a primit un punctaj de 55 puncte, faţă de punctajul minim admis de 64 puncte şi astfel a fost inclus în lista proiectelor eligibile reportate la poziţia nr.406 din Raportul de Contestaţii publicat pe site-ul APDRP la data de 19.05.2010, respectiv la poziţia nr. 407 din Raportul de Contestaţii  Rectificat publicat în data de 20.08.2010. S-a comunicat reclamantului faptul că proiectul este eligibil reportat, nefiind selectat pentru finanţare, iar acesta a formulat contestaţia nr.1112/25.05.2010 depusă la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Gorj, fiind înregistrată sub nr. 325/25.05.2010.  S-a procedat la analizarea celor contestate şi în urma reanalizării Studiului de Fezabilitate/ Memoriul Justificativ  S.F./M.J.) Şi actele ataşate dosarului cererii de plată pentru acţiunile "Centrul de asistenţă copii după programul şcolar – tip atfer school – criteriul S9 şi Conservarea şi valorificarea moştenirii culturale specifice comunei J., criteriul S10, s-a constatat că acestea nu pot fi punctate întrucât nu s-au respectat cerinţele din Ghidul Solicitantului aferent Măsurii nr. 322 coroborat cu prevederile OG nr.28/2008 potrivit cărora este obligatorie menţionarea în SF/ DALI/MJ, atât a aspectelor legate de necesitatea şi oportunitatea investiţiei, de destinaţia acesteia, cât şi a celor legate de funcţionarea investiţiei ulterior realizării sale.

În primul ciclu procesual instanţa  a reţinut că reclamantul a depus dosarul cererii de finanţare a proiectului  "Înfiinţare sistem alimentare cu apă şi canalizare. Extindere şi îmbunătăţirea reţelei de drumuri comunale şi vicinale. Centrul de asistenţă copii după programul şcolar – after school. Conservarea şi valorificarea moştenirii culturale specifice comunei J. – judeţul Gorj.". În procedura de evaluare, care presupune verificarea conformităţii şi eligibilităţii cererii de finanţare, verificarea în teren a acesteia şi selecţia proiectelor ce urmează a fi contractate în raport de punctajul obţinut de către solicitant, proiectul depus de reclamant a primit un punctaj de 55 de puncte, sub punctajul minim de 64 puncte, fiind inclus pe lista proiectelor eligibile reportabile la poziţia 406 din Raportul de Contestaţii publicat pe site-ul APDRP la data de 17.05.2010.

În urma afişării, prin notificarea nr.2288/19.05.2010 reclamantului i s-a adus la cunoştinţă că în urma evaluării cererii de finanţare şi după aprobarea de către Comitetul de Selecţie din 14.05.2010 proiectul depus este eligibil, reportat, nefiind selectat pentru finanţare". Reclamantul a formulat contestaţia nr.1112/25.05.2010 depusă la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – Gorj, înregistrată sub nr.325/25.05.2010 prin care a solicitat revizuirea, respectiv majorarea punctajului acordat pentru criteriul S9 – "Centrul de asistenţă copii după programul şcolar – after school" şi pentru criteriul  S10 – "Conservarea şi valorificarea moştenirii culturale specifice comunei J., jud. Gorj.". În cuprinsul contestaţiei, reclamantul a susţinut că pentru criteriul S9 - au fost îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute în cuprinsul Capitolului 2.5 din Ghidul Solicitantului – Criterii de selecţie ale proiectului, respectiv: prin HCL nr.19/27.07.2009 s-a aprobat Acordul de parteneriat încheiat cu Biserica Sf.Ilie din satul J.; acordul de parteneriat nr. 1622/16/27.07.2010 anexa 4 la HCL nr. 19/27.07.2009 respectă formatul standard al acordului de parteneriat conform Ghidului Solicitantului; activitatea vizată de parteneriat este clar deschisă în Memoriul justificativ  precum şi  în art. 2, art. 3 şi art. 7 din cuprinsul acordului; au fost depuse documente care confirmă statutul şi sediul Bisericii Sf.Ilie.

 În aceste condiţii, a susţinut reclamantul, decizia de punctare cu 0 puncte în loc de 7 puncte aşa cum se impunea conform Capitolului nr. 2.5 din Ghidul Solicitantului – Criterii de selecţie ale proiectului este una abuzivă, ce încalcă principiile egalităţii de şanse şi nediscriminării. Cu privire la criteriul S10, reclamantul a susţinut că au fost acordate 5 puncte în loc de 7 puncte deşi în cadrul proiectului s-a prevăzut ca activitate – Conservarea şi valorificarea moştenirii culturale specifice comunei J., judeţul Gorj, iar prin HCL nr.19/27.07.2009 s-a aprobat acordul cu Biserica Sf.Ilie conform anexei nr.5. În vederea valorificării tradiţiilor zonale, în comună se organizează periodic expoziţii sau evenimente culturale în cadrul cărora pe lângă muzică şi dans sunt prezentate costume tradiţionale populare, iar partenerul participă cu ocazia sărbătorilor Pascale, şi Sărbătorilor de Crăciun când vor fi organizate concerte de colinde. În final, contestatoarea a susţinut că punctajul corespunzător criteriilor de selecţie 9 şi 10 era de 7 şi respectiv 7 puncte, punctajul total al proiectului fiind de 64 puncte.

Instanţa a mai reţinut că prin notificarea nr.4236/31.08.2010 s-a respins contestaţia formulată cu motivarea că proiectul, la criteriul S9 nu îndeplineşte condiţia privind corelarea datelor prezentate în studiul de fezabilitate referitoare la descrierea implementării şi funcţionării investiţiei, în colaborare cu un partener cu cele din documentul 28 (activitatea vizată de parteneriat, numele asociaţilor, obligaţiile şi responsabilităţile partenerilor, durata asocierii, etc), iar pentru criteriul S10, în cadrul cererii de finanţare s-a depus un parteneriat încheiat cu Unitatea de cult Biserica Sf. Ilie din satul J., cu numărul de înregistrare nr.1622/27.07.2009, însă parteneriatul nu este valabil deoarece singurele instituţii care sunt abilitate să încheie un parteneriat sunt ONG-urile şi aşezămintele culturale.

Faţă de cele reţinute şi în raport de actele prezentate, instanţa în primul ciclu procesual a apreciat că plângerea este nefondată, întrucât pentru acţiunea "Centrul de asistenţă copii după programul şcolar – After school", în cadru cererii de finanţare s-a depus parteneriatul încheiat cu Unitatea de cult Biserica Sf. Ilie din comuna J.. Conform metodologiei de aplicat pentru evaluarea criteriilor de selecţie, pentru criteriul de selecţie S9 punctarea acestuia se face numai dacă sunt realizate simultan următoarele condiţii: 1) parteneriatul încheiat este aprobat prin HCL; 2) solicitantul a prezentat un acord de parteneriat care cuprinde cel puţin prevederile modelului de acord de parteneriat, anexă la ghidul solicitantului; 3) corelarea datelor prezentate în studiul de fezabilitate referitoare la descrierea implementării şi funcţionării investiţiei, în colaborare cu un partener, cu cele din documentul 28; 4) actul de înfiinţare/statutul partenerului secundar, anexat la acordul de parteneriat, confirmă amplasarea în spaţiul rural a sediului acestuia şi dreptul de desfăşurare a activităţii vizate de parteneriat.

 În cauză, reclamatul a prezentat un acord de parteneriat aprobat prin HCL nr. 19/27.07.2009, acordul de parteneriat cuprinde prevederile modelului anexă la ghidul solicitantului şi actul de înfiinţare al partenerului, respectiv Biserica Sf. Ilie confirmă amplasarea în spaţiul rural a sediului partenerului. În schimb, acordul de parteneriat deşi cuprinde numele asociaţilor, scopul acordului, obiectul acordului, durata pentru care s-a încheiat, nu cuprinde în mod concret obligaţiile şi îndatoririle fiecăruia dintre partenerii semnatari, ci numai referiri vagi şi generale referitoare la oportunitatea încheierii unui parteneriat, nefiind suficient pentru acordarea punctajului. 

De asemenea, în cadru acordului nu sunt descrise necesitatea şi oportunitatea încheierii unui parteneriat în scopul declarat şi nici responsabilităţile partenerului în realizarea investiţiei şi implementarea acţiunii. Cum aceste cerinţe nu au fost îndeplinite în cadrul acordului încheiat de  reclamantă şi nici nu au fost depuse documente anexe care să ateste îndeplinirea acestor condiţii,  se constată că în mod corect a fost respinsă contestaţia formulată de petentă, fiind aplicată regula că neîndeplinirea uneia dintre condiţii conduce la punctarea cu 0 puncte a acţiunii. Referitor la acţiunea "Conservarea şi valorificarea moştenirii culturale specifice comunei J.", instanţa constată că reclamanta nu a justificat, în acordul său cu Biserica Sf. Ilie, necesitatea şi oportunitatea promovării  investiţiei în scopul conservării specificului local şi moştenirii culturale ( arhitectura tradiţională, conservarea patrimoniului material, imaterial, promovarea, organizarea de festivaluri cu specific local, etc). În aceste condiţii, reclamanta nu a probat susţinerea în sensul că aprecierea CPDRP de a acorda 5 puncte pentru această acţiune ar fi abuzivă.

 Faţă de aceste considerente, instanţa a constatat că soluţia de respingere a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva notificării nr. 2288/19.05.2010 şi menţinerea punctajului de 55 de puncte este corectă, urmând să respingă contestaţia împotriva notificării nr.4236/31.08.2010. Faţă de Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 4 Sud -Vest Oltenia, instanţa a respins acţiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere dispoziţiile art.4 şi art.10 alin.1 din OUG nr.13/2006. Prin sentinţa nr.548 din data de 29.11.2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova a fost respinsă  acţiunea formulată de reclamantul C.L.J. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit C.R.P.D.R.P. 4 SV OLTENIA.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs  reclamantul recurent C.L.J., criticând-o pentru nelegalitate şi netemenicie. Prin decizia nr.4677 din data de 12.10.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.2682/54/2010 a fost admis recursul declarat de recurentul-reclamant C.L.J. împotriva sentinţei nr.548 din data de 29.11.2010 a Curţii de Apel Craiova, casata sentinţa atacată şi trimisă cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Gorj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal cu motivarea că în cauză este vorba de un act administrativ emis de Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 4 Sud Vest Oltenia, care nu este o autoritate publică de rang central, iar conform dispoziţiilor art.10 alin.1 din legea nr.554/2004, competenţa materială aparţine secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Gorj.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul  Tribunalului Gorj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 29.11.2011, sub nr.13950/95/2011 şi s-au reţinut următoarele considerente:

În raport de dispoziţiile art.137 C.pr. civ. tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active raportat la următoarele considerente:

La data de 30 iulie 2009 s-a formulat din partea comunei J. o cerere de finanţare în condiţiile programului naţional de dezvoltare rurală 2007-2013 conform dispoziţiilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), înregistrată sub nr. 445 la sediul APDRP – Oficiul judeţean de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, cererea de finanţare fiind înregistrată sub nr. F233010942000052 prin care comuna J. solicită finanţarea proiectului integrat cu titlu „Înfiinţare sistem de alimentare  cu apă şi canalizare. Extinderea şi îmbunătăţirea de drumuri comunale şi vicinale, Centrul de asistenţă copii după programul şcolar (after school)”; în cadrul sesiunii de depunere şi evaluare a proiectelor 1/9 – 31 iulie 2009.

După depunerea cererii de refinanţare şi a întregului dosar privind proiectul integrat, în condiţiile  OUG nr. 13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea  APDRP s-a intrat în  procedura de reverificare a cererii respective care a implicat etapa verificării conformităţii şi eligibilităţii cererii de finanţare, precum şi verificarea în teren a acesteia  şi selecţia proiectelor ce urmau a fi contractate în raport de punctajul obţinut de fiecare solicitant.

În urma finalizării acestei proceduri s-a constatat că proiectul propus de către comuna J. este un proiect eligibil reportat, nefiind selectat pentru finanţare  întrucât la analiza îndeplinirii criteriilor de eligibilitate şi selecţie s-a acordat un punctaj de 55 puncte faţă de punctajul minim admis de 64 de puncte, astfel că a fost inclus în lista proiectelor eligibile purtate la poziţia 46 publicat pe site-ul APDRP în data de 19 mai.

Prin notificarea nr. 2298 din 19 mai 2010 pârâta  notifică comuna J. prin reprezentantul acesteia primarul G.P. prin care se aduce la cunoştinţă  faptul că la licitaţia de proiecte M 322-01/09 cererea de finanţare în urma evaluării şi după aprobarea de către comitetul de selecţie a raportului de selecţie din 14 mai 2010, proiectul este eligibil, reportat nefiind selectat pentru finanţare.

Împotriva acestei notificări s-a formulat contestaţie de către Consiliul local al comunei J. prin reprezentantul său legal primarul P. G. în calitate de solicitant în cadrul programului  naţional de dezvoltare rurală  măsura 322 înregistrată la Oficiul judeţean de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit Gorj sub nr. 325 din 25 mai 2010,  fără a se menţiona că această contestaţie se face în numele şi pentru comuna J. care  în condiţiile  programului naţional de dezvoltare rurală avea într-adevăr calitatea de solicitant şi  era reprezentată  de primarul G. P.

Prin notificarea  nr. 4236 din 31 august 2010 emisă de  comisia  de contestaţii reprezentantul  comunei J. este informat că în urma analizei contestaţia a fost respinsă în raport de dispoziţiile  metodologiei de aplicare  pentru evaluarea criteriilor de selecţie  pentru următoarele considerente ;

Astfel, pentru criteriul de selecţie S9 punctarea acestuia se face numai dacă sunt realizate simultan următoarele condiţii, şi anume : parteneriatul încheiat este aprobat prin HCL; solicitantul a prezentat un acord de parteneriat care cuprinde  cel puţin prevederile modelului de acord de parteneriat, anexă la ghidul solicitantului; corelarea datelor prezentate în SF referitoare la descrierea implementării şi funcţionării investiţiei în colaborare cu un partener cu cele din documentul 28 (activitatea vizată de parteneriat, numele asociaţilor, obligaţiile şi responsabilităţile partenerilor, durata asocierii); actul de înfiinţare  sau statutul partenerului secundar anexat la acordul de parteneriat care confirmă amplasarea în spaţiul rural a sediului acestuia  şi dreptul de desfăşurare a activităţii vizate de parteneriat.

S-a constatat că în situaţia proiectului de depus de comuna J. nu a fost depus cel de al treilea  criteriu acordându-se 0 puncte întrucât cele patru condiţii trebuiau îndeplinite simultan, astfel că în caz contrar dacă una din cele patru condiţii nu este îndeplinită nu se poate acorda  un anumit punctaj.

Totodată, pentru acţiunea „Conservarea şi valorificarea moştenirii culturale specifice comunei J.” în cadrul cererii de finanţare s-a depus un parteneriat încheiat cu unitatea de cult Biserica Sf. Ilie din satul J. cu numărul de înregistrare 1622 din 27 iulie 2009 care conform ghidului solicitantului la criteriul S 10 nu este valabil deoarece singurele instituţii care sunt abilitate să încheie un parteneriat sunt ONG-urile şi aşezămintele culturale, drept pentru care s-au acordat 5 puncte.

Împotriva acestei notificări s-a formulat contestaţie  de către C.L.J. prin primarul G.P., deşi cererea de finanţare a proiectului integrat  a fost formulată de comuna J. şi nu de C.L.J. pentru ca în condiţiile programului naţional de dezvoltare rurală măsura 322 acesta să aibă calitatea de solicitant întrucât calitatea de solicitant în cadrul acestui program  aşa cum s-a menţionat mai sus aparţine comunei J.  care a fost reprezentată de către primarul comunei J. şi nu de către Consiliul local al comunei J. care în condiţiile Legii nr. 215/2001 nu are calitatea de reprezentant al subiectului de drept public comuna J., având doar calitatea de autoritate publică locală deliberativă.

În raport de toate aceste aspecte, se constată faptul că această autoritate publică locală nu are legitimare procesuală în ceea ce priveşte  justificarea dreptului procesual de a formula contestaţia de faţă în calitate de solicitant al proiectului integrat întrucât aşa cum s-a constatat, cererea de finanţare a fost formulată de comuna J. care are calitatea de solicitant, precum şi justificarea dreptului procesual de a formula contestaţia de faţă în numele şi pentru comuna J. întrucât în condiţiile Legii nr. 215/2001 această calitate aparţine doar instituţiei primarului.

Conform dispoziţiilor art.77 din legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale stabileşte faptul că "primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale". De asemenea, potrivit art.21 din aceeaşi lege, unităţile administrativ-teritoriale (comunele, oraşele, municipiile şi judeţele) sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. În justiţie, aceste unităţi administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean. Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat, iar consiliului local este o autoritate publică locală cu activitate periodică, care pronunţă hotărâri în calitate de autoritate deliberativă.

Analizând lucrările dosarului se constată că instanţă a fost investită prin cererea de chemare în judecată, redactată conform art.112 Cod procedură civilă, introdusă de C.L.J. în nume propriu, reprezentat prin primar, care în baza atribuţiilor conferite de legea nr.215/2001 privind administraţia locală şi anume a art.62 îi conferă dreptul de a reprezenta în instanţă unitatea administrativ-teritorială, care potrivit art.21 din lege sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu.

Potrivit art.61 alin.3 din Legea nr.215/2001, pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa lui, între care şi mandatul de reprezentare legală în instanţa de judecată, prin actele normative prevăzute la alin.2, primarul beneficiază de un aparat de specialitate. Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliilor locale şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale, potrivit art.77 din legea nr.215/2001 republicată.

Dispoziţiile legii nr.215/2001 au stabilit limitativ atribuţiile autorităţilor administrative, consiliile locale având calitatea de autorităţi deliberative cărora le lipseşte capacitatea de reprezentare în relaţiile cu alte autorităţi administrative sau în justiţie. Prevederile actului normativ citat, sunt, în domeniu atribuţiilor conferite instituţiilor pe care le reglementează, imperative, astfel încât interpretarea extensivă pe care recurentul o încearcă în argumentarea motivelor de recurs este inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art.67 din Legea nr.215/2001 primarul este acela care reprezintă unitatea administrativ-teritorială în raporturile cu terţii. Prevederile din legile speciale ce conferă calitate procesuală unor entităţi fără personalitate juridică sunt de strictă interpretare, mărginită de un cadru procesual specific acestor reglementări, astfel că instanţa consideră că atribuţiile consiliilor locale sunt limitativ prevăzute de lege, iar posibilitatea lor de a acţiona în justiţie lipseşte, în numele şi pentru comuna J. care subiect de drept public.

Mai mult decât atât, chiar dacă, conform art.23 din Legea nr. 215/2001, consiliile locale sunt denumite "autorităţi deliberative", iar potrivit art.77 din acelaşi act normativ menţionat "primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria municipiului", nici una dintre aceste structuri ale persoanei juridice de drept public, definite de art.21 alin.1 din Legea nr. 215/2001, nu are atribuţii legale, privind drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice. Conform dispoziţiilor art.21 alin.2 din legea nr.215/2001: „În justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.”.

Calitatea procesuala este definită ca fiind existenţa unei identităţi între reclamant si cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecaţii (cu referire la reclamant), precum si intre parat si cel obligat in acelaşi raport juridic (cu referire la pârât). Calitatea procesuală presupune existenta unei identităţi între persoana reclamantului si cel care este titularul dreptului pretins ( calitate procesuala activa), precum si între persoana chemata în judecata (pârât) si cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecaţii (calitate procesuala pasiva).Reclamantul fiind cel care porneşte acţiunea trebuie să justifice atât calitatea sa procesuala activă, cât si calitatea procesuala pasiva a persoanei pe care a chemat-o în judecata prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiază pretenţia sa. Drepturile si obligaţiile procedurale pot fi transmise în cursul procesului ceea ce echivalează cu o transmisiune a calităţii procesuale active sau pasive.

Având în vedere dispoziţiile art.41 şi urm. C.pr.civ. precum şi dispoziţiile art.67 şi urm. C.pr.civ. se constată faptul că nu s-a dovedit justificarea calităţii procesuale active a Consiliului local J. în ceea ce priveşte exercitarea contestaţiei de faţă, în raport şi de reglementările ghidului solicitantului şi a Ordinului nr.157/2010 privind modificarea şi completarea Ordinului nr. 351/2009 unde este reglementată calitatea de solicitant sau de beneficiar în cadrul procedurii de selecţie a proiectului integrat.

De altfel, la cuvântul acordat, primarul G.P. în calitate de reprezentant al Consiliului local J. a arătat că într-adevăr cererea de  finanţare a proiectului integrat nu a fost realizată în numele Consiliului local J., ci aceasta a fost întocmită de către Comuna J., în calitatea sa de persoană juridică, respectiv ca persoană de drept public, cu patrimoniu propriu, iar calitatea de reprezentant al comunei în procedura de selecţionare a proiectului respectiv a aparţinut primarului şi nu Consiliului local J..

Conform dispoziţiilor HG nr.22/2008 calitate procesuală activă, atât în procedura  de selecţie, cât şi în procedura de contestare aparţine solicitantului, respectiv beneficiarului cererii de finanţare, care are obligaţia să depună din proprie iniţiativă toate eforturile pentru a lua cunoştinţă de toate informaţiile oferite şi să-şi asume obligaţiile şi drepturile aferente, calitate care aparţine Comunei J. şi nu reclamantului de faţă, Consiliului Local J..

Având în vedere toate aceste considerente precum şi dispoziţiile art.41 şi urm. C.pr.civ. coroborat cu dispoziţiile art.67 şi urm. C.pr.civ., a dispoziţiilor Legii nr.215/2001 precum şi a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C.L.J..

Respinge acţiunea formulată de reclamantul C.L.J., cu în contradictoriu cu  pârâtul M.A.D.R. - Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit C.R.P.D.R.P. 4 SV OLTENIA.

Hotărâre definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Februarie 2012, la Tribunalul Gorj.