Cerere privind aprobarea raportului final

Sentinţă comercială 309 din 29.02.2012


Cod Operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Sentinţa  Nr. 309/2012

Şedinţa publică de la 29 Februarie 2012

Completul compus din:

Judecător sindic  - 

Grefier

Pe rol fiind examinarea cererii privind aprobarea raportului final, după casare, întocmit de lichidatorul judiciar  C.C.I. Tg.-Jiu pentru debitoarea SC M. SRL, creditori : AJOFM Gorj, DGFP Gorj, D.G.F.P. GORJ, S.C. S.C. S.R.L. BUCUREŞTI, AJOFM GORJ, SC I. SRL, SC G. SA, SC A. SA, SC E. SA BUCUREŞTI, SC B.S. SRL, ANV-DRAOV, SC IFCAI SA prin lichidator C.C.I., SC G. SRL, SNLO - UVA ROVINARI, M.N., C.A., SC S.C.SRL, AJOFM GORJ .

La  apelul nominal făcut în şedinţă publică, s-a prezentat practician în insolvenţă C.E. din partea lichidatorului judiciar pentru debitoare şi consilier jr. P.I. pentru D.G.F.P. Gorj , lipsă restul părţilor .

Procedura completă.

S-a  făcut referatul oral al  cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează faptul că prin  decizia nr. ………  a fost respins recursul DRAOV Craiova la sentinţa nr. …………prin care  s-a dispus închiderea procedurii  debitoarei în baza art. 132  al.2 din L. 85/2006, după care  dosarul fiind in stare de judecată, se acordă cuvântul.

Practician in insolvenţă C.E. arată că obiecţiunile formulate de DRAOV Craiova sunt apreciate ca tardive fiind formulate in afara termenului prev. de art. 129 al.1 din L. 85/2006, raportul final fiind publicat din 2010, si totodată sunt neîntemeiate solicitând pe fondul cauzei respingerea obiecţiunilor şi aprobarea raportului final .

  Consilier jr. P.I. este de acord . 

JUDECĂTORUL SINDIC

Se reţine că prin decizia nr. ….  s-a  admis recursul formulat de creditoarea D.R.A.O.V.C. în nume propriu şi pentru ANAV Bucureşti  împotriva sentinţei nr…… prin  care s-au respins obiecţiunile DAROV şi s-a admis cererea lichidatorului judiciar, fiind aprobat raportul final nr….. , casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie, s-a reţinut că judecătorul sindic a pronunţat hotărârea prin care a aprobat raportul final, fără a exista dovada convocării creditorilor pentru termenul din data de 25.01.2011, când a fost pusă în discuţie aprobarea raportului final şi obiecţiunile depuse de DRAOV, în condiţiile în care în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nu a fost publicată citaţia cu termenul respectiv, fiind astfel încălcat dreptul la apărare al recurentei, dar şi principiul contradictorialităţii.

In rejudecare, judecătorul investit cu soluţionarea cererii a constatat că se impune reluarea procedurilor în vederea soluţionării cererii , fiind acordat termen pentru ca lichidatorul judiciar să  procedeze la notificarea raportului final şi  la convocarea adunării creditorilor pentru discutarea ei .

Creditoarea  ANV-DRAOV Craiova  la data de 20 dec.2011  a formulat obiecţiuni prin care arăta că nu este de acord cu raportul final nr.…, cu închiderea procedurii insolvenţei şi radierea societăţii debitoare din registrul comerţului.

Lichidatorul judiciar C.C.I. pentru debitoare a formulat la rândul său răspuns la obiecţiunile formulate, solicitând respingerea lor fiind invocată excepţia tardivităţii înregistrării creanţei, la acest răspuns răspunzând în scris DRAOV Craiova .

Judecătorul sindic , analizând actele şi lucrările dosarului  constată următoarele:

La data de  14 dec. 2010 , lichidatorul judiciar C.C. Tg.-Jiu pentru debitoarea SC M. SRL a depus la dosarul cauzei raportul final nr. …., care a fost aprobat prin sentinţa nr. …...

Împotriva acestei sentinţe ,  DAROV Craiova  a formulat recurs, în nume propriu şi pentru A.N.V. , şi prin decizia ........, Curtea de Apel Craiova, a admis recursul, a  casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.

In rejudecare, prin încheierea din 23 nov. 2011, completul legal investit  pentru rejudecarea cauzei  a acordat termen de judecată la 21 dec. 2011 pentru notificarea raportului final, dispunându-se totodată convocarea adunării creditorilor la data de 15 dec. 2011.

Se reţine astfel că adunarea creditorilor a fost convocată la data de 15  dec. 2011, convocatorul în acest sens fiind publicat în BPI nr….. în vederea  aprobării raportului final, dar adunarea nu s-a putut întruni şi nu s-a putut adopta nici o hotărâre.

In procesul verbal încheiat cu această ocazie s-a menţionat că în termenul legal de 5 zile anterior datei adunării creditorilor nu au fost formulate obiecţiuni la raportul final de nici unul dintre creditori  iar la data de 19 dec. 2011  prin fax,  DRAOV  Craiova în nume propriu şi pentru ANV Bucureşti a  transmis obiecţiuni la raportul final al lichidării, arătând că nu este de acord cu raportul final, închiderea procedurii şi radierea debitoarei din registrul comerţului 

Judecătorul sindic  , analizând aceste obiecţiuni  reţine următoarele aspecte.

Cu toate că dispoziţia judecătorului sindic de a se convoca adunarea creditorilor pentru data de 15.12.2011 a fost publicată în BPI nr. ….., apariţia acestei publicaţii nu a oferit creditoarei posibilitatea ca înainte de data şedinţei adunării creditorilor, să aibă la dispoziţie 5 zile pentru a putea formula obiecţiunile la raportul final.

În aceste condiţii, judecătorul sindic apreciază că, deşi obiecţiunile sunt identice cu cele formulate anterior, ceea ce atestă faptul că această creditoare cunoştea de fapt conţinutul raportului final, totuşi, pentru asigurarea dreptului la apărare şi respectarea principiului contradictorialităţii în raport de dispoziţiile legale, obiecţiunile vor fi considerate ca fiind depuse în termen şi vor fi analizate pe fond.

Pe fond, se reţine că obiecţiunile sunt neîntemeiate .

Astfel,  cu privire la susţinerea că lichidatorul judiciar nu a depus toate diligenţele pentru a afla  care sunt bunurile societăţii , aceasta este nefondată, deoarece  lichidatorul  judiciar a prezentat rapoarte de activitate privind  măsurile întreprinse, reieşind clar că a procedat la  identificarea  bunurilor , la asigurarea conservării lor şi la valorificarea lor în cadrul procedurii falimentului .

  Toate  măsurile întreprinse de  lichidator au fost prezentate şi în raportul final  în detaliu ,reieşind că  bunurile au  fost  inventariate de lichidator iar ulterior valorificate .

Susţinerea creditorului că există bunuri în proprietatea unor terţe persoane juridice care le-au obţinut fraudulos,  se apreciază a fi afirmaţii lipsite de temei, nefiind făcută nici o dovadă în acest  sens.

Susţinerea privind faptul  că  nu au fost îndestulate decât creanţele izvorâte din raporturi de muncă şi o parte dintre creanţele garantate,  este de asemenea lipsită de temei legal având în vedere ordinea de prioritate instituită de disp. L. 85/2006 .

Astfel, depunerea raportului final nu este condiţionată de îndestularea tuturor creanţelor , este o obligaţie  legală a lichidatorului judiciar , după ce toate bunurile au fost  lichidate conform art. 129 al.1 din L. 85/2006.

Cu privire la criticile vizând  acţiunile întreprinse de lichidatorul judiciar pentru recuperarea creanţelor  şi acestea urmează a fi  respinse , deoarece  s-au întreprins toate demersurile legale pentru recuperarea creanţelor , solicitându-se chiar şi declanşarea procedurii insolvenţei împotriva propriei debitoare SC B. SRL.

În ce priveşte susţinerile referitoare  la raportul cauzal, acesta se observă că a fost depus la 7 nov. 2005  , dată la care  DRAOV nu era înregistrat creditor, formulând ulterior cerere de creanţă - 3 febr. 2006,  şi la data întocmirii raportului cauzal nu era in vigoare Legea 85/2006, deci  aşa se explică de ce  acesta nu a fost publicat în BPI .

Totodată se reţine din raportul cauzal că nu au fost elemente suficiente pentru a se solicita  antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei  în condiţiile limitativ  prev. de art. 138  al.1 din L. 85/2006 . Lipsa unei legături de cauzalitate  între faptele  la care face referire creditorul şi apariţia stării de insolvenţă , precum şi lipsa dovezii interesului personal al membrilor  organelor de conducere în pretinsa continuare a unei activităţi care conducea în mod vădit persoana juridică la  încetare de plăţi, au fost considerente pentru care nu s-a formulat cererea de antrenare răspundere  .

Se apreciază  că întocmirea  de autoritatea vamală a actului de control şi a procesului verbal de constatare a contravenţiilor din 30 ian. 2006 cu naşterea de obligaţii către bugetul general consolidat, a fost un efect al apariţiei  stării de insolvenţă  şi nu o cauză a acesteia .

Judecătorul sindic  reţine în aceste condiţii că obiecţiunile formulate la raportul final sunt nefondate, urmând să le respingă.

În ceea ce priveşte raportul final întocmit în prezenta cauză de lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei, se reţin următoarele aspecte.

Prin cererea depusă la Tribunalul Gorj , la data de 5.04.2005, creditorul DGFP GORJ  a formulat cerere de deschidere a procedurii  reorganizării judiciare şi a falimentului împotriva debitorului SC M. SRL , în temeiul dispoziţiilor Legii nr.64/1995, în vigoare la acea dată, invocând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de ……. lei .

Prin sentinţa nr……, pronunţată în dosarul nr….., judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditorul DGFP GORJ , în baza art.38 alin.7 din Legea 64/1995, republicată, a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului împotriva debitorului.

În baza art.41, a numit administrator judiciar pe SC C.V.C. SRL TG-JIU , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.24 din Legea 64/1995, cu o retribuţie lunară de ….. lei , ce va fi achitată din fondul special de lichidare .

Administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei tabelul preliminar al creanţelor, totalul creanţelor fiind de …… lei.

Prin sentinţa nr…., judecătorul sindic în temeiul disp.art.97 din Legea 64/1995, a respins planul de reorganizare a activităţii debitorului SC M. SRL , propus de asociatul unic al debitoarei SC A.I. SRL , prin administratorul judiciar EC E. SRL .

Împotriva sentinţei a declarat recurs SC A.I. SRL , iar Curtea de apel Craiova  prin decizia nr…., a anulat ca netimbrat recursul.

Prin încheierea de şedinţă nr……., pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr….., s-a admis cererea administratorului judiciar şi dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC M. SRL şi numirea ca lichidator  judiciar  a SC C.V.C. SRL TG-JIU .

Prin sentinţa nr........., judecătorul sindic a respins obiecţiunile  formulate de AJOFM GORJ ca nefondate.

A aprobat raportul de evaluare a bunurilor aparţinând societăţii debitoare, precum şi preţurile de pornire la licitaţie, aprobat modalitatea de vânzare individual pentru fiecare bun mobil , prin licitaţie publică , în două etape( adjudecare provizorie şi adjudecatare definitivă, conform Legii 64/1995 şi a aprobat onorariul lichidatorului judiciar în procent de 10% exclusiv TVA din totalul încasărilor rezultate din vânzarea bunurilor debitoarei şi onorariu fix de …. lei  exclusiv TVA de la data deschiderii procedurii falimentului din averea debitoarei.

Prin sentinţa nr……, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr……, s-a aprobat raportul lunar de activitate nr….. a aprobat raportul lichidatorului judiciar C.C.I. TG-JIU  şi planul de distribuire a sumelor obţinute din lichidarea averii debitorului între creditori şi a dispus plata sumelor conform acestuia.

Din martie 2007 şi până în decembrie 2010, lichidatorul judiciar a depus rapoarte de activitate, pe rolul diferitelor instanţe existând dosare vizând recuperarea de creanţe : dosar …., la Tribunalul Bucureşti-Secţia VII-a Comercială, privind pe debitorul SC B. SRL ; dosar nr….al –Tribunalului Gorj privind pe debitoarea SC M. SRL ; dosar nr…… pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, privind pe SC A. SRL ; dosarul nr…… , pe rolul Tribunalului Comercial Cluj .

Din raportul nr…… rezultă că şi SC A. SRL şi SC G. SRL au intrat în procedura insolvenţei , iar din raportul nr….. rezultă că prin sentinţa nr…… , pronunţată de  Tribunalul Bucureşti-Secţia VII-a Comercială , în dosarul nr…… , s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva SC B. SRL. Prin sentinţa nr….., pronunţată în dosarul nr….., de către Tribunalul Comercial Cluj , s-a dispus închiderea procedurii falimentului SC G. SA.

Lichidatorul judiciar C.C.I. , pentru debitoarea SC M. SRL ,  s-a adresat lichidatorului numit pentru debitoarea SC B. SRL , I.M. SPRL, solicitând informaţii în legătură cu creanţa datorată de aceasta .

De asemenea, s-a adresat şi lichidatorului C.I.T. SPRL , numit pentru debitoarea SC A. SRL, solicitând informaţii în legătură cu stadiul procedurii şi cu cererea de înscriere a creanţei transmisă Tribunalului Comercial Cluj la data de …… .

În raportul nr…..din 17.05.2010, lichidatorul judiciar arată că la acea dată mai existau două creanţe faţă de doi debitori, aflaţi la rândul lor în procedura insolvenţei : SC B. SRL şi SC A. SRL , însă prin sentinţa din data de 11.05.2010, pronunţată în dosarul nr……., de Tribunalul Bucureşti,  s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC B. SRL .

În ce priveşte pe debitorul SC A. SRL , dosarul nr…..., aflat pe rolul Tribunalului Comercial  Cluj are termen de judecată la 08.04.2010.

Având în vedere faptul că lichidatorul judiciar , C.I.T. SPRL , nu a răspuns la solicitările lichidatorului judiciar C.C.I. , conform adresei nr…. din 24.06.2010 , judecătorul sindic a dispus prin încheierea din 29.06.2010 să se solicite informaţii de la Tribunalul Comercial Cluj , privind stadiul dosarului având ca obiect insolvenţa debitoarei SC A. SRL .

La data de 14 decembrie 2010,  lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul final cu nr…… din 13.12.2010, iar la data de 28 decembrie 2010,  în care se face tot istoricul procedurii, sunt prezentate licitaţiile organizate , bunurile înstrăinate şi cumpărătorii acestuia , acţiunile întreprinse pentru recuperarea creanţelor împotriva SC A. SRL Cluj-Napoca , SC G. SA Cluj-Napoca, SC C. SA Drobeta Tr.Severin , SC E. SRL Tg.-Jiu, SC M. Filiala Horezu SRL , SC R. SRL .

Raportul privind fondurile obţinute din lichidare şi planul de distribuire a sumelor a fost publicate în BPI nr…. din 16.03.2007, aprobându-se raportul  şi distribuindu-se către BCR suma de ….. lei, C.A. suma de …. lei  şi M.N. suma de …. lei. 

Creditoarea ANV-D.R.C., nu a fost prejudiciată prin nici un act întocmit de lichidatorul judiciar, repartizarea sumelor s-a realizat potrivit Legii 85/2006 şi nu este vina lichidatorului judiciar că nu au existat fonduri suficiente pentru îndestularea creditorilor.

Creanţa garantată a BCR SA a fost cedată către SC S.C.SRL Bucureşti , ea îşi păstrează însă rangul şi prioritatea.

Soluţiile date în dosarele privind pe debitoarele amintite mai sus , nu pot fi imputate lichidatorului judiciar care a depus toate diligenţele  în vederea recuperării datoriilor debitoarei .

 În ce priveşte posibilitatea de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitoarei , în raportul amănunţit s-a menţionat că , ulterior după analizarea atentă a tuturor documentelor şi după declanşarea falimentului, dacă se identifică elemente să se formuleze o astfel de acţiune .

În raportul final, se arată că nu au fost predate în totalitate documentele contabile, dar nici nu au fost evidenţiate alte elemente care să fie coroborate cu acest fapt şi care să formeze convingerea lichidatorului judiciar că reprezentanţii legali ai debitoarei sau alte persoane  au folosit bunurile societăţii în interesul lor, au ascuns sau au deturnat fonduri.

Simplul management defectuos care duce la falimentul unei societăţi nu constituie un motiv de antrenare a răspunderii patrimoniale a conducerii acesteia .

Nu este fondat motivul invocat în sensul că, lichidatorul nu a depus toate diligenţele pentru a afla toate bunurile societăţii, deoarece lichidatorul judiciar a analizat actele financiar-contabile puse la dispoziţie de debitoare şi menţionate la filele 3, 4 şi 5 din raportul amănunţit : actele constitutive şi actele adiţionale, autorizaţia de mediu , certificatul de investitor în zonă defavorizată , bilanţuri din 2002, 2003, 2004, balanţe de verificare din aceiaşi perioadă  şi note contabile, lista conturilor bancare, tabloul creditorilor, lista acţionarilor, lista asociaţiilor, lista mijloacelor fixe şi lista imobilizărilor.

Lecturând raportul amănunţit , rezultă că debitoarea a depus zeci de bilanţuri şi balanţe , aproape lunare în perioada 2002, 2003, 2004, rămânând de depus foarte puţine documente : balanţa de verificare sintetică în septembrie 2005, situaţia salariilor restante şi declaraţiile privind obligaţiile de plată pe septembrie 2005.

În ce priveşte bunurile debitoarei, reprezentanţii acestuia au depus la lichidatorul judiciar lista mijloacelor fixe ( conturile 213, 212, 214 şi lista imobilizărilor la 29.02.2004 ), în raportul amănunţit sunt prezentate toate bunurile identificate, reprezentând utilaje, materiale .

În raportul nr…. din 5.10.2006, se analizează situaţia bunurilor, arătându-se că acestea se află depozitate în incinta UVA, subunitate a SNL, ca urmare a unui contract de închiriere, făcându-se menţiunea că se inventariază bunurile din averea debitoarei .

În cauză, s-a întocmit un raport de evaluare aflat la dosarul nr…., filele 203-216, în care sunt menţionate bunurile inventariate  şi se stabileşte valoarea acestora .

Creditoarea nu poate invoca de faptul că nu a avut cunoştinţă de derularea procedurii, fiind citată la mai multe termene de judecată şi depunând mai multe adrese la dosar , prin care formulează diferite cereri , de exemplu a fost citată pentru termenul de 10.11.2006, iar la data de 3.11.2006 depune adresa nr…..

La fila 101 din dosarul nr…. , există un borderou de corespondenţă din 19.10.2006, în care la poziţia 9 figurează D.V.C. , prin care s-a comunicat adresa nr….., întocmită de lichidatorul judiciar  în care se prezintă toate măsurile luate de lichidator şi toată evoluţia procedurii până la acea dată.

Această creditoare a fost convocată pentru şedinţa adunării creditorilor din data de 9.11.2006, ora 12,00 la sediul lichidatorului judiciar, la care s-au prezentat doar BCR Gorj şi AJOFM GORJ , la dosar existând fax-ul cu care se face dovada că a fost transmis convocatorul.

A fost, de asemenea, citată pentru termenul din 17.11.2006, primindu-se citaţia şi fiind aplicată ştampila pe dovadă , pentru 18.12.2006,  pentru 31.01.2007 .

De asemenea , a primit notificarea privind planul de distribuire şi raportul asupra fondurilor , nr.1013 din 21.02.2007, conform borderoului de corespondenţă aflat la fila 196 din dosar şi confirmării de primire din 1.03.2007, semnată de reprezentantul instituţiei . De aici rezultă că, această creditoare avea cunoştinţă despre planul de distribuire şi raportul asupra fondurilor obţinute, fiind notificat că poate să formuleze contestaţii la raport în termen de 15 zile de la afişare , dar nu a formulat contestaţie, însuşindu-şi astfel concluziile raportului .

După această dată şi până la depunerea raportului final , nu s-au mai obţinut fonduri  băneşti în procedură , ci doar s-au derulat dosarele iniţiate de lichidatorul judiciar pentru recuperarea unor datorii de la societăţile amintite mai sus .

În perioada cuprinsă între aprobarea raportului asupra fondurilor obţinute din vânzarea bunurilor debitoarei şi a planului de distribuire , respectiv de la 16.03.2007 şi până la 14.12.2010,  lichidatorul judiciar a depus lunar rapoarte de activitate , dar nu a întreprins nici o măsură care să prejudicieze pe creditoarea D.R.V..

Constatând că  nu  mai există  bunuri  în patrimoniul societăţii  debitoare care  să poată  face obiectul lichidării si ţinând  cont  de faptul că  debitoarea nu mai  are  creanţe de  încasat , iar sumele  au fost  distribuite către creditori  , judecătorul sindic urmează să respingă obiecţiunile formulate de creditorul D.R.A.O.V.C. şi în baza art.129  din Legea nr. 85/2006,  să aprobe  raportul final şi situaţiile financiare finale.

Totodată,  judecătorul sindic constată că prin decizia nr. … a Curţii de Apel Craiova s-a respins recursul la sentinţa pronunţată de judecătorul sindic desemnat anterior în cauză, prin care s-a dispus închiderea procedurii, astfel încât, în ceea ce priveşte acest debitor, procedura este închisă în mod irevocabil.

Văzând şi disp.art.129 din Legea 85/2006;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

 HOTĂRĂŞTE :

Respinge obiecţiunile  formulate de creditoarea DRAOV , cu sediul ….. la raportul final.

Aprobă raportul final şi situaţiile financiare finale întocmit de lichidatorul judiciar  C.C.I. Tg.Jiu pentru debitoarea SC M. SRL cu sediul social în ….

Constată că prin decizia nr. …. a Curţii de Apel Craiova s-a respins recursul la sentinţa pronunţată de judecătorul sindic prin care s-a dispus închiderea procedurii.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică din 29 febr. 2012  la Tribunalul Gorj .

Judecător sindic ,Grefier

 ML,1e2.03.2012, ex. 4