Obligaţia de a face

Sentinţă civilă 1503 din 12.04.2012


Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa nr. 1503/2012

Şedinţa publică de la 12 Aprilie 2012

Pe rol pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de  06.04.2012 în cauza având ca obiect acţiunea formulată de Ţ.V. în contradictoriu cu pârâta  I.P..

Procedura completă din ziua dezbaterilor.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 06.04.2012 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă,  constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 3 februarie 2012 sub nr……, reclamantul Ţ.V. a chemat în judecată pârâta I.P., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să îi elibereze autorizaţia pentru folosirea armelor şi muniţiilor letale de  vânătoare.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin scrisoarea 193384/09.11.2011 a solicitat I.P. să-i elibereze o dovadă din care să rezulte că îndeplineşte toate condiţiile pentru a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii letale de vânătoare, scrisoare la care i s-a răspuns  la un interval de 37 de zile că nu îndeplineşte condiţiile în vederea primirii autorizaţiei.

A menţionat reclamantul că pârâta a invocat un text de lege care nu este aplicabil în situaţia sa, motiv pentru care a formulat o altă cerere adresată cu scrisoarea nr.41390/30.12.2011 la care a primit răspuns în data de 24.01.2012, de menţinere a deciziei, cu motivarea că a fost condamnat pentru braconaj şi vătămare corporală.

A considerat refuzul de autorizare abuziv, întrucât înaintea demarării constituirii dosarului a obţinut certificat de cazier în care se consemnează că nu este cunoscut cu cazier judiciar, certificatul fiind eliberat cu scopul de a obţine permis de port-armă, actul, ca şi funcţionarii care au participat la constituirea dosarului dându-i dreptul de a înţelege că nu sunt impedimente în a obţine avizul şi determinându-l să efectueze cheltuielile necesare.

Rămâne cert în aceste condiţii că I.P. consideră că poate să-şi motiveze refuzul pe faptul că a fost condamnat în anul 2002, dar este la fel  de cert că la dispoziţia instituţiei există şi sentinţa penală nr. 116/12.03.2008 pronunţată în dosarul 3860/263/2007 prin care s-a dispus reabilitarea sa, hotărâre urmare a căreia, potrivit art. 133 Cod penal ar fi trebuit să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare.

De asemenea, reclamantul a arătat că la data condamnării, prin sentinţă nu s-a dispus asupra sa vreo măsură de siguranţă legată de fapta penală şi nici în intervalul scurs nu s-a emis vreun act administrativ sau de altă natură care să-i restrângă drepturile, neexistând temei de fapt sau drept care să-l împiedice să obţină autorizarea cerută.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe disp.art.1 din Legea 554/2004.

În dovedire, a depus la dosar în copie, următoarele înscrisuri:sentinţa nr.116/12.03.2008 a Judecătoriei Motru, decizia Curţii de Apel Craiova nr.824/10.06.2003, decizia Tribunalului Gorj nr.165/26.02.2003, sentinţa Judecătoriei Motru nr.1296/20.12.2002, permisul de vânătoare permanent, adresele nr.193384/16.12.2011 şi 41390/24.01.2012 emise de I.P., CI, certificatele de cazier judiciar nr.180252/30.01.2012 şi 159257/17.05.2011.

În temeiul art. 115 Cod de procedură civilă, a depus la dosar întâmpinare pârâta IPJ Gorj, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

A susţinut pârâta că,  verificând îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru ca reclamantul să fie autorizat pentru a deţine, purta şi folosi armă de vânătoare, s-a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 15 alin. 1 lit f din Legea nr. 295/2004, având în vedere că prin sentinţa penală nr. 1296/20.12.2002, pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 4330/2002, acesta a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj şi vătămare corporală din culpă.

Faţă de această stare de fapt, chiar dacă reclamantul a fost reabilitat, consideră că nu este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 15 alin. 1 li f din Legea nr. 295/2004, pentru ca reclamantul să fie avizat pozitiv pentru portul şi folosirea armelor şi muniţiilor, întrucât, condamnarea sa nu poate fi ignorată, neînscrierea acesteia în certificatul de cazier judiciar nefiind echivalentă cu lipsa ei.

Întrucât faptele săvârşite de petent au constat tocmai în nerespectare dispoziţiilor legale privind economia vânatului şi vânătorii, domeniu la care se referă şi solicitarea de avizare, nu se poate aprecia că petentul a avut o comportare corespunzătoare. Dimpotrivă, acest fapt duce la concluzia că reclamantul poate constitui un pericol pentru ordinea publică, acesta fiind un alt motiv pentru a nu se acorda avizul respectiv.

Odată cu întâmpinarea, pârâta a depus la dosar în copie raportul privind pe Ţ.V. cu nr. 193384/16.12.2011, adresa nr. 193384/16.12.2011, decizia Curţii de Apel Craiova nr. 824/10.06.2003, sentinţa Judecătoriei Motru nr.1296/20.12.2002, raport – investigaţii privind pe Ţ.V., cu nr. 5006487/2011, adresa nr. 41390/24.01.2012 şi cererea formulată de reclamant şi înregistrată sub nr. 4130/30.12.2011.

Examinând cererea dedusă judecăţii prin prisma motivelor de fapt invocate de părţi şi raportat la dispoziţiile legale aplicabile în materie, tribunalul o reţine ca fiind întemeiată, urmând să o admită ca atare, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Art. 8 alin. 1 din aceeaşi lege, statuează că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de art. alin. 1 lit. h, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau un interes legitim al său, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Se observă aşadar, că se poate adresa instanţei de contencios administrativ nu numai persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ unilateral, sau prin nesoluţionarea unei plângeri prealabile ci şi persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut sau într-un interes legitim prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Art. 2 lit. (i) din legea 554/2004, defineşte refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, excesul de putere fiind definit la litera (n) a aceluiaşi articol ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice, prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Din analiza acestui text de lege, se observă că ne aflăm în faţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii publice, numai atunci când aceasta, având de soluţionat o cerere a unui petent, apreciază, prin încălcarea propriilor competenţe şi a dispoziţiilor legale în materie şi implicit prin încălcarea drepturilor petentului, că cererea respectivă nu poate fi soluţionată, acest punct de vedere fiind exprimat în mod explicit şi nu prin tăcere, adică prin lipsa unui răspuns.

În speţa dedusă judecăţii, reclamantul Ţ.V., contestă tocmai refuzul nejustificat al I.P. de a-i elibera autorizaţia de procurare a actelor letale şi implicit de a deţine, purta şi folosi armă de vânătoare.

Din actele dosarului rezultă că în urma cererii formulată de reclamant la data de 09.11.2011 şi înregistrată sub nr. 193384, pentru eliberarea respectivei autorizaţii, prin adresa nr. 193384/16.12.2011, I.P. – Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, i-a comunicat acestuia că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 1, lit. f din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, nu îndeplineşte condiţiile în vederea autorizării pentru a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii letale de vânătoare.

După primirea acestui răspuns, reclamantul a adresat o nouă cerere pârâtei prin care a solicitat reexaminarea cazului său, cerere la care a primit cu adresa nr. 41390/24.01.2012, răspunsul în sensul că întrucât prin sentinţa penală nr. 1296/20.12.2002 a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 34 alin. 1 lit. a rap, la art. 34 alin. 2 lit. b din Legea 103/1996 şi vătămare corporală, faptă prev. şi ped. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal ca urmare  a participării la activităţi ilegale de vânătoare, se menţine decizia de a nu fi autorizat pentru portul şi folosirea armelor şi muniţiilor letale de vânătoare, comunicată sub nr. 193384/16.12.2011.

Instanţa constată că acest răspuns dat de autoritatea publică, îmbracă forma unui refuz de soluţionare a cererii reclamantului, refuz manifestat în mod explicit prin adresa menţionată.

Pentru a concluziona dacă acest refuz de soluţionare a cererii a fost unul nejustificat sau justificat, trebuie verificat dacă autoritatea publică, exercitându-şi dreptul de apreciere, a încălcat dispoziţiile din actele normative ce reglementează eliberarea autorizaţiilor de procurare a armelor letale.

Trebuie remarcat în primul rând că, pârâta arată în întâmpinare că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 15 lit. f din Legea 295/2004, înainte de republicare, dispoziţii care în urma republicării legii în Monitorul Oficial al Românie Partea I, nr. 446 din 27 iunie 2011, şi renumerotării textelor, se regăseşte în prezent la art. 14 lit. f), în aceeaşi redactare.

În acest sens, tribunalul reţine că art. 13 alin. 1) din Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, modificată şi republicată, stabileşte categoriile de persoane fizice care pot fi autorizate să procure la cerere, arme letale, ca fiind persoanele fizice de cetăţenie română cu domiciliul sau reşedinţa în România, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) iar alin. 3 al aceluiaşi articol prevede că vânătorii pot procura arme de vânătoare, precum şi arme de tir, numai din categoria armelor lungi.

Art. 14 alin. 1) din acelaşi act normativ, enumără condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ persoanele prevăzute la art. 13 alin. (2) - (5),  (deci inclusiv vânătorii) pentru a fi autorizate să procure arme letale şi anume:

a) au împlinit vârsta de 18 ani;

b) deţin calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea unor documente stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în funcţie de destinaţia armelor;

c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de prezenta lege, cu excepţia cazurilor în care a intervenit amnistia sau reabilitarea;

d) nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, prevăzute de Codul penal, partea specială, titlurile I-III, art. 239, 264, 266-272, 279-281, 317-322, titlurile X şi XI, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu modificările ulterioare, precum şi de prezenta lege;

e) sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi folosi arme şi muniţii;

f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente;

g) au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi;

h) nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, port şi folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării, cu excepţia situaţiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calităţii prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5);

i) nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condiţiile prezentei legi.

Referitor la reclamantul Ţ.V., se observă că pârâta a arătat că acesta îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 14 din lege, cu excepţia condiţiei menţionată la litera f), respectiv că potrivit datelor şi informaţiilor existente la organele competente, rezultă că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, motiv pentru care nu i se poate emite autorizaţie de procurare a armelor letale.

În susţinerea dispoziţiei de respingerea a cererii formulată de reclamant, pârâta a invocat atât în răspunsul comunicat la cererea reclamantului, cât şi în întâmpinarea depusă la dosar că pericolul pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, rezultă exclusiv din faptul că acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1296/20.12.2002 a Judecătoriei Motru, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 34 alin. 1 lit. a rap, la art. 34 alin. 2 lit. b din Legea 103/1996 şi vătămare corporală, faptă prev. şi ped. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal ca urmare a participării la activităţi ilegale de vânătoare.

Tribunalul apreciază însă că un asemenea argument în susţinerea refuzului de eliberare a autorizaţiei de procurare a armelor letale nu poate fi primit, fiind neîntemeiat.

Astfel, din interpretarea literei f) a art. 14 din Legea 295/2004, rezultă fără putinţă de tăgadă că pentru a se putea concluziona că o persoană prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, organele competente trebuie să deţină date şi informaţii în acest sens, nefiind suficientă simpla apreciere a agentului desemnat cu întocmirea raportului de investigaţii (fila 35 dosar) că „în urma vătămării corporale produse cu ocazia activităţilor de braconaj,(….. )autorizarea sa ar putea duce la săvârşirea unor noi fapte”.

De altfel, condiţia lipsei unei condamnări printr-o hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de Legea 295/2004, a fost prevăzută de legiuitor la litera c) a art. 14, acesta prevăzând şi două excepţii când condamnarea respectivă nu trebuie luată în considerare, respectiv în cazurile în care a intervenit amnistia sau reabilitarea.

Or, referitor la condamnarea reclamantului prin sentinţa penală nr. 1296/20.12.2002 a Judecătoriei Motru, la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, se observă că prin sentinţa nr. 116/12.2008 pronunţată de Judecătoria Motru în dosar nr. 3860/263/2007, definitivă prin nerecurare, acesta a fost reabilitat.

În aceste condiţii, condamnarea respectivă nu poate atrage neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 14 lit. c) din lege, dar nu poate fi avută în vedere nici la stabilirea pericolului pe care reclamantul l-ar reprezenta în momentul de faţă pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor - art. 14 lit. f)

În acest sens se reţine că potrivit art. 133 Cod penal, reabilitarea are ca efect încetarea decăderilor, interdicţiilor şi incapacităţilor ce rezultă din condamnare, ea fiind mijlocul legal prin care fostul condamnat este deplin integrat, pe plan juridic, în societate.

Reabilitarea priveşte viitorul fostului condamnat şi nu trecutul acestuia, astfel că, urmare reabilitării, efectele unei condamnări ce constau în interdicţii, incapacităţi şi decăderi, încetează pentru viitor, pentru că fostul condamnat a dovedit pe o anumită perioadă de timp, prin întreaga sa comportare că s-a îndreptat şi că este posibilă reintegrarea socială deplină a sa.

Or, a afirma despre o persoană care a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea şi pentru care a fost reabilitată, că datorită acestei condamnări prezintă în continuare un pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, în lipsa altor elemente de fapt din care să rezulte această temere, nu înseamnă altceva decât o negare a caracterului educativ al pedepsei şi o încălcare perpetuă a dreptului acestei persoane de fi percepută ca o persoană care s-a îndreptat şi implicit  a dreptului de se reintegra în societate.

În raport de cele expuse, tribunalul concluzionează că refuzul pârâtei de a elibera autorizaţia de procurare a armelor letale solicitată de reclamant este unul nejustificat în accepţiunea art. lit. i din legea 554/2004, fiind emis cu exces de putere, şi nu ca urmare a respectării unor dispoziţii legale.

Pentru toate considerentele ce preced, tribunalul urmează să admită acţiunea promovată de reclamantul Ţ.V. şi să oblige pârâta să elibereze reclamantului autorizaţia de procurare a armelor letale.

Totodată, se va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea promovată de reclamantul Ţ.V. cu domiciliul în …… în contradictoriu cu pârâta I.P., cu sediul în ……...

Obligă pârâta să elibereze reclamantului autorizaţia de procurare a armelor letale.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din  12 Aprilie 2012, la Tribunalul Gorj.