Tentativă de omor calificat – legitima apărare; condiţii de reţinere a cauzei care înlătură caracterul penal al faptei prev. de art. 44 C.pen. Consecinţe asupra acţiunii civile alăturate celei penale. Suplimentarea probatoriului administrat în cursu...

Tentativă de omor calificat – legitima apărare; condiţii de reţinere a cauzei care înlătură caracterul penal al faptei prev. de art. 44 C.pen. Consecinţe asupra acţiunii civile alăturate celei penale.

Suplimentarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale cu consecinţa reţinerii unei situaţii de fapt diferite; reţinerea cu prioritate a declaraţiilor de martori audiaţi nemijlocit de instanţă în raport cu declaraţiile martorilor din cursul urmăririi penale.

 Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi nr. 385/P/2009 din data de 11.10.2010, înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 19.10.2010, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A.V., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 – art. 175 lit. i C.pen.

În fapt, în actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut că la data de 08.09.2008, în jurul orelor 18:00, în timp ce se deplasa pe un drum comunal din satul Proselnici, partea vătămata C.V. a fost observata de către numitul A.I.V. care se afla in curtea unchiului sau, pe nume A.V.. In aceeaşi curte, cel din urma avea amplasat un magazin sătesc, un bar. Intre A.I.V. si C.V. a izbucnit o ceartă legata de o datorie mai veche pe care partea vătămata ar fi avut-o la bar. Aflată în stare de ebrietate p.v. C.V. s-a înarmat cu o sabie şi s-a indreptat spre A.I.V.. Acesta l-a chemat in ajutor pe unchiul sau, A.V.V., si inarmati amândoi cu cate un par, au ieşit in intampinarea părtii vătămate. In timpul acestui conflict C.V. a reuşit sa-l lovească cu acea sabie pe A.I.V. provocandu-i o plaga tăiata a gambei drepte ce a necesitat pentru vindecare un nr. de 6-7 zile de ingrijiri medicale, insa cel vătămat nu a depus plângere prealabila pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe. Zgomotele produse de conflictul ce avea loc in drum au fost auzite insa de invinuitul A.V. ( tatăl lui A.V.V.) , a carui locuinţa este amplasata vis-a-vis de cea a fiului sau. Invinuitul s-a înarmat de la domiciliu cu o furcă, a ieşit în drum, şi venind din spatele părţii vătămate C.V. i-a aplicat o singura lovitura peste cap cu partea metalica, la nivelul vertexului. Lovitura a fost extrem de puternică incat potrivit celor relatate de către martori coada furcii s-a rupt. Urmarea loviturii primite, partea vătămata a căzut la pamant, ocazie cu care a fost deposedata de sabie. A intervenit soţia lui C.V., precum şi martorul R.V., care l-a urcat pe acesta în căruţă şi l-au transportat la domiciliul sau, de unde apoi a fost dus cu o ambulanta si internat la Spitalul Clinic de Urgente Iasi, fiind supus unei intervenţii chirurgicale.

Pentru a se dispune astfel, pe parcursul urmăririi penale s-a întocmit proces verbal de sesizare din oficiu, a fost audiată partea vătămată C.V., au fost ataşate certificate medico legale aparţinând părţii vătămate şi martorului A.I.V., au fost audiaţi martorii C.I.C., R.V., L.C. şi învinuitul A.V., s-a întocmit proces verbal de conducere în teren şi planşă foto, precum şi procese verbale de confruntare a învinuitului cu partea vătămată şi cu martora C.I.C. şi proces verbal de confruntare a părţii vătămate cu martorul A.V. (acesta din urmă nefiind audiat pe formular de declaraţie de martor, fiind fiul inculpatului şi putându-se prevala de disp. art. 80 C.proc.pen.).

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa a procedat la audierea inculpatului A.V. şi a părţii vătămate C.V., declaraţiile acestora fiind consemnate în procese verbale separate şi ataşate la dosarul cauzei.

În apărare, inculpatul a solicitat instanţei de judecată administrarea probei testimoniale cu audierea martorilor din lucrări, precum şi a martorilor D.P., L.M.M., T.D.T., A.I. şi L.I., acesta din urmă în circumstanţiere, precum şi proba cu înscrisuri, solicitând emiterea unei adrese către Poliţia Comunei Miroslava pentru a comunica date referitoare la persoana părţii vătămate.

Instanţa a încuviinţat probele solicitate, dispunând emiterea adresei către Poliţia Comunei Miroslava, răspunsul fiind ataşat la dosarul cauzei. De asemenea, instanţa a procedat la audierea martorilor A.I., T.D.T., L.I., D.P., C.I.C., R.V., L.C., A.V. (fiul inculpatului), L. M.M. şi A.I.V., declaraţiile acestora fiind consemnate în procese verbale separate şi ataşate la dosarul cauzei.

La termenul din data de 12.05.2011 inculpatul A.V., prin apărător, a solicitat instanţei schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 – art. 175 lit. i C.pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. 1 C.pen., cererea care va fi analizată odată cu fondul cauzei.

 Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală şi probatoriile administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti, cu privire la fondul cauzei penale de faţă instanţa reţine următoarele:

 În fapt, partea vătămată C.V. şi inculpatul A.V. sunt consăteni, ambii locuind în satul Proselnici, comuna Miroslava, jud. Iaşi, şi nu au avut conflicte anterior faptei ce face obiectul prezentei cauze.

 La data de 08.09.2008, în ziua de Sf. Maria, partea vătămată s-a deplasat împreună cu familia într-un sat vecin, Corneşti, unde era hramul bisericii. Întrucât în acest context a avut loc şi un târg, partea vătămată şi-a achiziţionat din acest loc, conform propriilor declaraţii, o sabie ornamentală, cu lamă metalică, cu teacă de culoare maro şi mâner de plastic. La întoarcere, partea vătămată şi familia acestuia au poposit pentru scurt timp la locuinţa socrilor acestuia, martorul R.V., după care s-au îndreptat spre propria locuinţă.

 De menţionat că partea vătămată şi familia sa se deplasau cu căruţa iar partea vătămată era deja în stare de ebrietate.

 Pe drumul sătesc, când au ajuns cu căruţa în dreptul casei martorului A.V., la un magazin tip bar pe care acesta îl deţine în acest loc, partea vătămată şi familia acestuia s-au întâlnit cu martorul A.I.V.. Între cei doi a izbucnit un conflict spontan, înjurându-se reciproc, context în care, fiind sub influienţa băuturilor alcoolice, partea vătămată a coborât din căruţa în care se afla cu familia, s-a înarmat cu sabia cumpărată din târg şi s-a deplasat spre martor. Martorul A.I.V. a strigat pe naşul său în ajutor, respectiv martorul A.V., însă, până să ajungă acesta din spatele magazinului, partea vătămată a aplicat martorului o lovitură cu sabia la gamba dreaptă, cauzându-i o plagă tăiată cu lungimea de 2,5 cm.

 Speriat fiind, martorul A.I.V. a fugit printr-o grădină, partea vătămată luându-se după el pe drumul ce merge paralel cu aceasta. Ajuns într-o intersecţie, martorul a părăsit grădina şi a ieşit în drumul sătesc, context în care s-a întâlnit cu partea vătămată care era în continuare înarmat cu sabia.

 În acest timp, din locuinţa sa situată cam la 100 m de cea a martorului A.V., a ieşit inculpatul A.V. (tatăl martorului), cu intenţia de a merge la o grădină din apropriere unde avea cosită lucernă pentru a aduce mâncare la animale, motiv pentru care şi avea în mână o furcă.

 Văzând altercaţia dintre partea vătămată şi martorul A.I.V., inculpatul a solicitat părţii vătămate să se potolească, acesta din urmă răspunzându-i că-i va tăia şi lui gâtul. Partea vătămată a încercat din nou să lovească pe martorul A.I.V. cu sabia, de această dată în zona abdominală, cu o mişcare de jos în sus, moment în care inculpatul A.V. i-a aplicat o lovitură cu furca pe care o avea în mână (corp delict neidentificat de organele de urmărire penală) în zona capului. După aplicarea loviturii partea vătămată a fost dezarmată de inculpat şi de fiul acestuia, martorul A.V., sosit şi el la faţa locului în urma martorului A.I.V..

 În urma loviturii primite partea vătămată a suferit o fractură eschiloasă deschisă a calotei craniene ce a necesitat eschilectomie şi 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În acelaşi timp, potrivit certificatului medico legal nr. 8868/13.10.2008 lipsa de substanţă osoasă reprezintă o infirmitate fizică permanentă cu reducerea capacităţii de muncă în proporţie de 20% pentru o perioadă de 6 luni (f. 13, d.u.p.).

 Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de judecată, rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti.

 Pentru clarificarea aspectelor avute în vedere de instanţa de judecată, sunt necesare însă unele precizări prealabile:

 Astfel, potrivit procesului verbal întocmit de organele de poliţie (f. 5, d.u.p.) la data de 08.09.2008 acestea au fost sesizate cu privire la faptul că în satul Proselnici din comuna Miroslava a avut loc un scandal în timpul căruia numitul A.I.V. a fost tăiat la picior cu o sabie. Conform celor două rezoluţii scrise pe acest proces verbal au fost demarate cercetări faţă de C.V. pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 C.pen. şi pentru infracţiunea prev. de art. 11 pct. 1 din legea 61/1991. Organele de poliţie au procedat la audierea numitului A.I.V., acesta declarând că nu formulează plângere pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. 2 C.pen. împotriva părţii vătămate C.V..

 Fără a dispune vreo soluţie cu privire la cele două infracţiuni pentru care s-au sesizat iniţial din oficiu, infracţiuni comise de partea vătămată C.V., Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi îşi declină competenţa de efectuare a cercetărilor în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, prin rezoluţia din data de 16.02.2009.

 După mai bine de un an de la momentul înregistrării dosarului pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi (02.03.2009 – f. 1, d.u.p.), procurorul dispune începerea urmăririi penale faţă de inculpatul A.V. pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.

 De remarcat faptul că prima declaraţie a fost luată inculpatului A.V., în calitate de învinuit (f. 49, d.u.p.), fără ca anterior procurorul să-i fi adus la cunoştinţă drepturile procesuale aşa cum imperativ prevede art. 6 alin. 3 C.proc.pen. în acord cu art. 6 CEDO.

 Este adevărat că din declaraţiile celor trei martori audiaţi pe parcursul urmăririi penale, respectiv C.I.C., R.V. şi L.C., nu rezultă că inculpatul A.V. ar fi acţionat în modalitatea reţinută de instanţa de judecată la situaţia de fapt, însă trebuie remarcat că primii doi martori sunt afinii părţii vătămate C.V. (soţia, respectiv socrul) iar cel de-al treilea nu este martor ocular, declaraţia sa fiind nerelevantă pentru stabilirea desfăşurării evenimentelor.

 Ori, în ultima declaraţie dată în faţa procurorului (f. 55 – 56) inculpatul A.V. a susţinut că este adevărat că a lovit pe partea vătămată cu furca în cap, dar a detaliat condiţiile în care a avut loc evenimentul, invocând, deşi nu în termeni juridici, legitima apărare. Fără a efectua cercetări şi sub acest aspect, deşi art. 6 C.proc.pen. obligă organele judiciare să administreze şi probatorii în apărare, procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului A.V. pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat, fără a da vreo soluţie cu privire la infracţiunile de care iniţial fusese acuzată şi partea vătămată şi, în general, fără a administra un minim de probe în apărare (nu au fost audiaţi nici măcar A.I.V. şi A.V., persoane direct implicate în incident).

 În aceste condiţii, evident că pe parcursul judecăţii, fiind audiate mai multe persoane care au participat – activ sau pasiv – la conflictul cu privire la care instanţa de judecată a fost sesizată, situaţia de fapt a speţei a suferit modificări însemnate faţă de cea reţinută în actul de sesizare.

 Chiar dacă procurorul de şedinţă şi-a manifestat „rezerve” cu privire la declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit de instanţa de judecată, potrivit practicii CEDO nu există motive pentru a considera că declaraţiile date în cursul urmăririi penale ar prevala faţă de cele ale martorilor audiaţi nemijlocit de instanţa de judecată, procedura desfăşurată în faţa instanţei fiind cea care a recunoscut toate drepturile părţilor implicate, spre deosebire de cea desfăşurată în faţa procurorului. Aşa cum a statuat CEDO în cauzele Caka vs. Albania, Doorson vs. Olanda sau Constantin şi Stoian vs. România, depoziţiile unui martor în şedinţă publică şi sub jurământ trebuie să fie întotdeauna prioritare, chiar şi atunci când sunt contrare declaraţiilor făcute de acelaşi martor în cursul urmăririi penale, întrucât regulile procesului echitabil presupun ca mijloacele de probă pe care se bazează condamnarea să fie administrate într-o audiere publică, în prezenţa inculpatului şi cu respectarea principiului contradictorialităţii.

 Ori, din analiza declaraţiilor martorilor audiaţi nemijlocit de instanţa de judecată rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul A.V. a acţionat în condiţii de legitimă apărare.

 Potrivit declaraţiilor martorilor A.I., A.I.V. şi A.V., coroborate cu declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei C.I.C., între partea vătămată pe de o parte şi martorul A.I.V. a izbucnit o ceartă, cei doi înjurându-se reciproc. Pentru că ambele părţi au susţinut că celălalt a început primul, instanţa nu poate reţine cine se face vinovat de debutul conflictului (deşi mai aproape de adevăr ar fi că partea vătămată s-a manifestat recalcitrant primul, dată fiind starea de surescitare specifică consumului de alcool) dintre cei doi, aspect care, de altfel, nici nu are relevanţă deosebită în cauză întrucât nu a fost perceput de inculpatul A.V. pentru a influienţa comportamentul acestuia.

 Deşi partea vătămată C.V. şi soţia acestuia, martora C.I.C., au susţinut în faţa instanţei de judecată că partea vătămată nu a lovit cu sabia la picior pe martorul A.I.V., realitatea agresiunii suferite de acesta rezultă din certificatul medical nr. 8552/09.09.2008 (f. 8, d.u.p.) în care se consemnează că A.I.V. prezintă plagă tăiată ce s-a putut produce prin lovire cu corp tăietor înţepător şi poate data din 08.09.2008, necesitând 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În plus, faptul că partea vătămată este agresorul în acest caz rezultă cu prisosinţă din declaraţiile martorilor A.I.V. şi A.V., primul fiind victima şi celălalt martor ocular. De altfel, cu privire la acest aspect au fost iniţial sesizare organele judiciare, aşa cum am arătat anterior, iar pe parcursul urmăririi penale atât partea vătămată, cât şi soţia acestuia, au arătat, contrar celor susţinute în instanţă, că martorul A.I.V. a fost rănit cu sabia folosită de partea vătămată, declarând iniţial că s-a rănit singur pentru ca ulterior (f. 20, d.u.p.) să recunoască că „este posibil să fi reuşit să-l lovesc pe A.I.V. peste picior, dar nu-mi mai amintesc cu exactitate acest moment”. În schimb, în faţa instanţei de judecată, partea vătămată, departe de a-şi aminti acest aspect, a susţinut că nu a aplicat nici o lovitură martorului, susţinerile sale fiind evident nereale în raport de celelalte declaraţii ale martorilor.

 Din coroborarea declaraţiilor martorilor A.I., A.I.V., A.V. şi T.D.T. rezultă că după ce a fost lovit cu sabia la picior martorul A.I.V. a fugit printr-o grădină, însă partea vătămată l-a urmărit paralel, pe drum. La momentul în care martorul a ieşit din acea grădină în drumul sătesc, într-o intersecţie (a se vedea şi procesul verbal de conducere în teren cu planşa foto), cam la 80 de metri de barul unde a fost agresat, partea vătămată i-a ieşit în cale, încercând să-l lovească din nou cu sabia.

 Potrivit martorilor audiaţi de instanţă, la acel moment în intersecţie a apărut şi inculpatul A.V. care avea în mână o furcă, venind de la locuinţa sa situată la 20 de metri mai în spate de locul întâlnirii dintre martor şi partea vătămată.

 Contrar celor reţinute de procuror, inculpatul nu s-a înarmat cu furca în scopul de a interveni în conflict. Aşa cum a susţinut inculpatul în ultima declaraţie dată în faţa procurorului şi în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, acesta a luat furca întrucât se deplasa la o grădină din apropiere pentru a aduce mâncare la animale, aspect susţinut de declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză, care au relatat că inculpatul are o grădină în apropierea locului unde a avut loc conflictul şi că acolo tocmai cosise iarba. Ori, având în vedere şi ora la care a avut loc conflictul (18:00 – 19:00), oră la care în mediul rural, mai ales în zile de sărbătoare, se pregăteşte hrana animalelor, este plauzibilă această susţinere a inculpatului, situaţia de fapt reţinută de procuror sub acest aspect neavând suport probator.

 Potrivit declaraţiilor martorilor T.D.T. şi D.P. (martori fără legătură de rudenie sau afinitate cu inculpatul), dar şi martorilor A.I., A.I.V. şi A.V., inculpatul a intervenit în conflictul dintre partea vătămată şi A.I.V. solicitându-i mai întâi părţii vătămate să se potolească, solicitare la care partea vătămată i-a spus că-i taie şi lui gâtul. Conform declaraţiilor coroborate ale acestor martori, în momentul în care partea vătămată s-a aplecat puţin spre înainte pentru a lovi pe A.I.V. cu sabia în zona abdominală, inculpatul a aplicat acestuia o lovitură cu furca pe care o avea în mână în zona capului.

 Susţinerile părţii vătămate şi ale martorei C.I.C., soţia acestuia, că inculpatul ar fi lovit pe partea vătămată în momentul în care acesta se depărta de la locul conflictului nu pot fi reţinute ca veridice de instanţă. Aşa cum am arătat şi anterior declaraţiile celor două persoane date în faţa instanţei de judecată sunt diferite de cele date în faţa procurorului sub unele aspecte, şi, mai mult, se contrazic unele cu altele în anumite privinţe. Astfel, partea vătămată susţine că a fost lovită de inculpat, pe la spate şi cu o furcă, în momentul în care încerca să se urce în căruţă, în timp ce martora Ciobanu Ileana arată că soţul său a fost lovit de inculpat cu furca în cap, pe la spate, în momentul în care se certa, în mijlocul drumului fiind, cu martorii A.V. şi A.I.V.. O altă versiune vine de la martorul R.V. care arată că, dimpotrivă, la momentul loviturii partea vătămată abia coborâse din căruţă şi că se afla în dreptul porţii inculpatului, în condiţiile în care conform procesului verbal de conducere în teren locul agresiunii a fost indicat de partea vătămată la 20 de metri de locuinţa inculpatului şi la 80 de metri de barul aparţinând martorului A.V.. O altă neconcordanţă există între declaraţiile celor doi martori ce stau la baza acuzării cu privire la persoanele care au lovit pe partea vătămată. Dacă ambii martori susţin că lovitura de furcă în cap a fost aplicată părţii vătămate de inculpat, declaraţiile lor se contrazic în ceea ce priveşte lovirea părţii vătămate de martorii A.V. şi A.I.V., soţia inculpatului spunând că aceştia au lovit cu pari pe soţul său, după ce acesta fusese lovit de inculpat, iar celălalt martor relatând că, deşi era de faţă, nu a văzut ca martorii să lovească pe partea vătămată (aspect susţinut şi de ceilalţi martori audiaţi în cauză). În plus, deşi şi partea vătămată a susţinut că cei doi martori erau înarmaţi cu pari a arătat că nu a existat un contact între ei.

 Faţă de aceste contradicţii între declaraţiile părţii vătămate şi ale celor doi martori pe care se bazează acuzarea formulată de procuror, instanţa va reţine ca veridică situaţia de fapt ce rezultă din coroborarea declaraţiilor martorilor audiaţi nemijlocit pe parcursul cercetării judecătoreşti.

 În drept, instanţa reţine că obiectiv, fapta inculpatului A.V. care la data de 08.09.2008 a aplicat o lovitură cu furca în cap părţii vătămate C.V., lovitură în urma căreia partea vătămată a suferit o fractură eschiloasă deschisă a calotei craniene ce a necesitat eschilectomie iar pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale, lipsa de substanţă osoasă reprezentând o infirmitate fizică permanentă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 C.pen. rap. la art.174-175 lit.i Cod penal.

 Sub aspectul vinovăţiei, instanţa reţine că prin actul de sesizare al instanţei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor calificat”, prev. şi ped. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 al. 1 –175 lit.i Cod penal, în dauna părţii vătămate C.V., însă această faptă a fost comisă de inculpat în legitimă apărare, deci fără vinovăţie.

 Apărarea a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală şi reţinerea, în favoarea inculpatului, a cauzei care înlătură caracterul penal al faptei, prevăzute de art.44 Cod penal.

 Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice instanţa reţine că faţă de zona corpului vizată şi intensitatea loviturii aplicate, intensitate relevată de leziunile cauzate victimei, aşa cum sunt acestea descrise în certificatul medico legal nr. 8868/13.10.2008, intenţia inculpatului A.V. a fost cea specifică infracţiunii de omor şi nu de vătămare corporală. Chiar dacă inculpatul A.V. nu a urmărit producerea rezultatului specific – uciderea părţii vătămate – el a prevăzut rezultatul faptei sale şi a acceptat posibilitatea producerii lui în momentul în care a aplicat o lovitură puternică cu un obiect contondent într-o zonă vitală părţii vătămate.

 Susţinerea apărării în sensul că lovitura inculpatului a vizat mâinile şi nu capul părţii vătămate nu poate fi reţinută de instanţă. Aşa cum rezultă din materialul probator administrat, anterior analizat, inculpatul a lovit pe partea vătămată în momentul în care acesta s-a aplecat uşor spre înainte pentru a aplica o lovitură, de jos în sus, martorului A.I. în zona abdominală. Ori, pentru a executa această mişcare partea vătămată avea mâinile coborâte, condiţii în care o lovitură ce ar fi vizat mâinile acestuia nu putea devia la nivelul capului aşa cum a susţinut apărarea.

 Având în vedere şi faptul că, chiar dacă intenţia inculpatului ar fi fost cea susţinută de apărare, prin raportare la leziunile consemnate în certificatul medico legal anterior amintit – infirmitate fizică permanentă, încadrarea juridică a faptei acestuia ar fi fost în art. 182 alin. 2 C.pen. şi nu art. 181 C.pen. aşa cum a susţinut apărarea, faţă de considerentele anterior expuse referitor la intenţia cu care inculpatul A.V. a acţionat, instanţa va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice ca neîntemeiată.

 Referitor la solicitarea apărării de constatare a întrunirii condiţiilor legitimei apărări sau a stării de provocare, în subsidiar, instanţa reţine următoarele:

 În prealabil, instanţa reţine că potrivit art.44 C. penal nu constituie infracţiune fapta prevăzuta de legea penala, săvârşita in stare de legitima apărare.  Este in stare de legitima apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat si injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.

 Legitima apărare propriu-zisă este reglementată în art. 44 alin. (2) C. pen. şi are ca principală caracteristică că apărarea este proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.

 În art. 44 alin. (3) C. pen. este reglementat „excesul justificat de apărare”, caz de depăşire a limitelor legitimei apărări şi asimilat legal cu legitima apărare perfectă, care are ca principală caracteristică depăşirea limitei unei apărări proporţionale, pe fondul tulburării sau temerii de care a fost stăpânit cel care a săvârşit fapta pentru a înlătura atacul.

 Pe de altă parte, pentru a fi incidentă circumstanţa atenuanta a provocării, este necesar întrunirea cumulativa a condiţiilor prevăzute de lege: infracţiunea să fie săvârşita sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii; aceasta stare de tulburare sufletească să fie determinata de o provocare din partea victimei; provocarea să se fi produs prin violenţa ori printr-o atingere grava a demnităţii persoanei sau prin alta acţiune ilicita gravă.

 De esenţa însăşi a provocării este faptul că actul infracţional este un răspuns la comportamentul însuşi al victimei, starea de puternică tulburare sau emoţie caracteristică provocării fiind întotdeauna consecinţa unui atac care s-a consumat, care nu mai este actual ( în caz contrar fiind incidente ipotezele legitimei apărări varianta tip, varianta excesului justificat de apărare sau varianta excesului scuzabil de apărare).

 Diferenţa esenţiala care există între legitima apărare şi starea de provocare ţine de condiţiile atacului; astfel, în timp ce la legitima apărare atacul este iminent sau actual, la provocare atacul este întotdeauna consumat în momentul în care cel agresat comite fapta penala, aceasta faptă constituind o ripostă la agresiunea care i-a produs starea de puternică tulburare sau emoţie, riposta având caracter de răzbunare, iar nu de apărare.

 Aceste distincţii juridice trebuie să reprezinte baza analizei jurisdicţionale a situaţiei de fapt, care să stea la baza soluţiei pronunţate.

 Ori, în cauză este indubitabil că inculpatul a acţionat pe fondul atacului material, direct, imediat şi injust al părţii vătămate, îndreptat împotriva altei persoane, respectiv martorul A.I.V., partea vătămată fiind cel care era înarmat cu o sabie – obiect vulnerant deosebit de periculos – şi care urmărea să lovească din nou pe martor în condiţiile în care deja lezase integritatea corporală a acestuia, tăindu-l la piciorul drept.

 Din starea de fapt prezentată rezultă ca atacul a fost unul material, obiectivizat prin acţiuni fizice menite sa pericliteze valorile sociale apărate, respectiv dreptul la integritate fizica al persoanei atacate. De asemenea, atacul exercitat de partea vătămată era si unul direct vizând persoana martorului A.I.V., precum si un atac imediat, în speţa, pericolul social pentru valoarea ocrotită – integritatea fizica a persoanei şi sănătatea – fiind unul concret si actual, partea vătămată trecând peste intervenţia verbală a inculpatului şi pregătindu-se să aplica o lovitură martorului, cu sabia, în zona abdominală. Atacul era şi injust în condiţiile în care nu avea vreun temei legal şi era susceptibil obiectiv şi subiectiv de a pune în pericol grav persoana celui atacat, având în vedere obiectul folosit la atac – sabie – şi zona vizată.

 Ori, în condiţiile în care probele cauzei relevă fără echivoc caracterul actual şi continuu al atacului, în cauză nu poate fi incidentă legal circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art.73 lit.b Cod penal. Atacul exercitat de partea vătămată este unul actual întrucât, aşa cum am arătat la analiza situaţiei de fapt, acesta a urmărit pe martor după lovitura iniţială aplicată cu sabia, fiind în continuare înarmat şi, în momentul în care a ieşit în faţă martorului, a încercat din nou să-i aplice o lovitură.

 În ceea ce priveşte apărarea exercitată de inculpat se reţine de către instanţa că aceasta a fost îndreptată împotriva agresorului – partea vătămată C.V., a urmărit îndepărtarea atacului şi protecţia persoanei martorului A.I.V. şi a avut ca rezultat final săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penala împotriva agresorului.

 Relativ la cerinţa ca apărarea sa fie proporţionala cu gravitatea pericolului si cu împrejurările în care s-a produs atacul, în practica şi în doctrină s-a arătat că analiza nu poate fi una matematică, evaluarea proporţionalităţii mijloacelor folosite în apărare în raport cu cele ale agresorului neputându-se realiza aprioric ori prin simpla comparare abstractă a armelor folosite de cei în cauza, fără să aibă în vedere persoana care le foloseşte, împrejurările în care s-a comis atacul, relaţiile anterioare dintre agresor şi victima.

 În cauză nu se poate susţine că a existat un raport de forţe disproporţionat în condiţiile în care partea vătămată era înarmată cu o sabie (f. 9, d.u.p.) şi deja agresase pe martorul A.I.V. cauzându-i o leziune la picior. Mai mult, potrivit declaraţiilor martorilor partea vătămată era cunoscut drept o persoană violentă şi era, la acel moment, sub influienţa alcoolului, situaţie în care însăşi soţia acestuia recunoaşte că s-a angrenat în conflict (f. 10, d.u.p.). Pe de altă parte, aşa cum am arătat anterior, nu se poate reţine că inculpatul s-a înarmat cu furca în vederea participării la conflict, fiind participant ocazional, furca fiind luată de la domiciliu în alt scop, iar faptul că partea vătămată era înarmată, că deja lovise pe martorul A.I.V. (pe care l-a urmărit şi l-a ajuns din urmă) şi că nu se potolise la intervenţia sa verbală, sunt aspecte de natură a considera că în mod real inculpatul A.V. a perceput lovirea părţii vătămate ca unica modalitate de a-l opri pe acesta din acţiunea de lovire a martorului cu sabia în zona abdominală.

 Nici un element nu permite instanţei să considere faţa de contextul situaţional anterior expus că inculpatul a acţionat sub impulsul altor afecte psihologice – de revoltă, indignare sau răzbunare şi nu pentru a salva pe martorul A.I.V..

 Constatând întrunirea în cauză a condiţiilor legitimei apărări prev. de art. 44 C.pen., instanţa reţine că fapta penală comisă de inculpatul A.V. nu este săvârşita cu vinovăţie, deoarece făptuitorul nu a acţionat cu voinţa libera, ci constrâns de necesitatea apărării valorilor sociale ameninţate grav prin atacul periculos exercitat de partea vătămată, acesta fiind si temeiul înlăturării vinovăţiei si al caracterului penal al faptei săvârşite în legitima apărare.

 În consecinţă, pentru motivele arătate, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.e cu referire la art. 44 Cod penal instanţa va dispune achitarea inculpatului A.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tentativă de omor calificat” prevăzute de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 – art. 175 lit. i C.pen.

 Instanţa va lua act că partea vătămată C.V. şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi nu s-au constituit părţi civile în cauză.

 Faţă de acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. N. Oblu” Iaşi instanţa reţine că legitima apărare constatată în latura penală acţionează în latura civilă a cauzei ca o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei, motiv pentru care nu sunt întrunite cerinţele prev. de art. 998-999 C.civ. pentru a fi angajată răspunderea civilă a inculpatului. Avem în vedere şi faptul că dispoziţiile art. 313 ale legii speciale, legea 95/2006, fac trimitere la răspunderea persoanei vinovate „în condiţiile legii” şi, câtă vreme condiţiile prevăzute de legea civilă nu sunt întrunite în cauză, nici legea specială nu poate opera, acţiunea civilă astfel promovată fiind neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare