Inadmisibilitate plângerii formulată împotriva soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale ale procurorului în cazul infracţiunii de luare de mită.

Prin sentinţa penală nr. 91 pronunţată la data de 7 martie 2014 de tribunalul Olt în dosarul nr. 5225/104/2013 a fost respinsă plângerea formulată de persoana vătămată A  M. împotriva rezoluţiei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr.  48/P/2013 emisă la data de 12 sept. 2013 ca inadmisibilă.

A fost obligată  persoana vătămată la plata sumei de 40 de lei către stat cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunţa această sentinţă au foist avute în vedere cele ce urmază

,,Cu privire la această plângere a persoanei vătămate A. M. se reţine că aceasta a fost înregistrată la data de 19.12.2013 la  nr. 5225/104/2013  pe rolul Tribunalului Olt  şi  că a fost formulată împotriva rezoluţiei nr. 971/II/2/2013 din data de  22 nov. 2013 a  prim procurorului din cadrul  Parchetului de pe lângă Trib. Olt.

În această  plângere  se arată că  rezoluţia procurorului este netemeinică  pentru motivele expuse în partea introductivă a încheierii din 24.02.2014 de amânare a pronunţării care se referă la comiterea de către intimaţi a faptei penale de evaziune fiscală.

In drept, s-au invocat dispoziţiile art. 2781 alin. 1C.p.p.

În susţinerea plângerii au fost anexate plângerii copii ale celor două rezoluţii contestate  iar la dosarul cauzei  a fost  ataşat dosarul nr. 56/P/2013 al Parchetului de pe lângă ICCJ – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova.

Cu privire la această plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată  instanţa reţine următoarele:

1. în cauza de faţă cu privire la această plângere sunt aplicabile normele tranzitorii de la art. 15 alin. 1 din legea nr. 255/2013  ce dispun aplicarea normelor din legea procedurală în vigoare până la 1.02.2014 deoarece este  îndeplinită  condiţia ca la data intrării în vigoare a legii  procedurale  noi  (  1.02.2014 ) plângerea ce se rejudecă să se afle pe rolul instanţei atâta timp cât a fost  depusă la data de 19 dec. 2013.

2. deşi prin plângerea sa  persoana vătămată a menţionat că exercită această procedură împotriva ordonanţei  cu nr. 971/II/2/2013  din 22 nov. 20913 emisă de  prim procurorul Parchetului de pe lângă Trib. Olt  se va stabili obiectul acestei plângeri ca fiind rezoluţia cu nr. 48/P/2013 din  emisă de procurorul din cadrul aceluiaşi Parchet în raport de prevederile art. 2781 alin. 1 Cpp(care arată că se poate face plângere împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată emise de procuror).

3.sub aspectul competenţei se reţine că aceasta revine instanţei din cadrul Trib.Olt  conform art. 2781 alin. 1 Cpp care dispune ca aceasta să revină judecătorului competent să judece cauza în primă instanţă.

4. nu se pune problema scoaterii de pe rol a acestei plângeri deoarece s-a exercitat procedura prevăzută de art. 278 C.p.p. prin plângerea adresată prim procurorului  Parchetului menţionat dar şi pentru faptul că  soluţia dată de acesta este de respingere a plângerii ca nefondată şi nici a tardivităţii plângerii de faţă deoarece a fost formulată în termen de 20 de zile de la comunicarea  ordonanţei emisă de prim procurorul Parchetului susmenţionat(ulterior datei de 3.12.2013 la care s-a trimis de PMS D. T. S. către P.M.S. T. J.,unde seafla persoana vătămată încarcerată, copia acestei ordonanţe).

5. instanţa constată că este inadmisibilă plângerea formulată de  persoana vătămată împotriva rezoluţiei procurorului  pentru argumentele de mai jos.

Cu privire la această din urmă constatare se reţine că persoana vătămată A  M a înregistrat la data de 24.01.2013 la Parchetul susmenţionat un denunţ privind comiterea de către arendaşii şi arendatorii de pe raza com. O M şi S. M. jud .. a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin. 1 lit. b  din legea nr. 241/2005.Din  acest denunţ se  reţine că denunţătorul susţine că  aceste persoane realizează venituri impozabile din prestarea de activităţi economice nedeclarate la autorităţile fiscale prin luarea în arendă  de terenuri arabile .De asemene a, se mai reţine că prin denunţ persoana vătămată mai arată că la rândul lor persoanele fizice proprietare de trenuri arabile arendate în calitate de arendatori nu au declarat şi nu au plătit impozitul pe veniturile obţinute din cedarea folosinţei bunurilor.

Se mai constată că  potrivit art. 2781  C.p.p. „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, ori, după  caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termen de 20 de zile, de la data comunicării de către procuror a modului de  rezolvare potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii competenţa să judece cauza în primă instanţă”

Din conţinutul acestor norme de procedură penale instanţa  reţine că  legea conferă unui număr restrâns de persoane calitatea de a formula plângere în temeiul dispoziţiilor legale menţionate, titularul acesteia fiind aşadar persoana vătămată precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.

Se mai constată că aplicabile sunt şi dispoz. art. 275  alin. 1 C.p.p. referitoare la „dreptul de a face plângere” potrivit cărora „orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime”.

Din aceste dispoziţii legale se constată  r că subiectul îndreptăţit să se adreseze instanţei competente cu verificarea rezoluţiei procurorului, este fie persoana vătămată,  fie orice altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiţie. De aceea, o condiţie esenţială de admisibilitate a plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C.p.p. , este ca persoana care face plângerea să dovedească calitatea sa de persoană vătămată sau de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiţie.

Se mai reţine de instanţă că potrivit art. 24 C.p.p. „persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numeşte parte vătămată”.

Se mai constată că teoria juridică a statuat  că o persoana justifică un  interes legitim atunci când legea instituie în favoarea acesteia un drept subiectiv propriu sau când legea îi recunoaşte în mod expres îndreptăţirea de a îndeplini o anume prerogativă pentru apărarea unui drept subiectiv al altuia, aşa cum s-a reţinut de altfel şi prin decizia nr. 721/3.12.2007 pronunţată de I.C.C.J.  completul de 9 judecători.

Instanţa mai constată  că potrivit art. 222 alin. 1 C.p.p. „plângerea  (ca mod de sesizare a  organelor de urmărire penală) este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică referitoare la o vătămare ce i s-a acuzat prin infracţiune” iar potrivit art. 223 C.p.p. „denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni”.

Cu privire la plângerea de faţă se reţine că d-l A. M. nu are calitatea de persoană vătămată deoarece nu este subiect pasiv al nici uneia din infracţiunile enumerate în conţinutul  denunţului formulat şi pentru care a solicitat a fi efectuate cercetări penale şi nu are calitatea nici de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate deoarece legea nu a instituit în favoarea sa nici un drept subiectiv propriu şi nici nu i-a conferit îndreptăţirea de a îndeplini o anume prerogativă pentru apărarea  vreunui drept subiectiv al altuia, în speţă al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice O.

De asemenea ,instanţa mai reţine  că  organele de urmărire penală au fost sesizate,  pentru a efectua cercetări printr-un denunţ de denunţătorul A. M.(care a încunoştinţat organele judiciare  cu privire la săvârşirea unor presupuse  infracţiuni), acesta nefiind persoană vătămată ori persoană ale cărei interese  legitime au fost vătămate.

Relevante sunt cele constatate  prin decizia nr. 13/2011 referitoare la privind recursul în interesul legii ce a format obiectul dosarului nr. 15/2011 pronunţată de Secţiile unite ale I.C.C.J., acestea apreciind în ce măsură denunţătorul  - deci persoana care a încunoştinţat organul judiciar despre săvârşirea unei infracţiuni -  se circumscrie noţiunii de „persoană vătămată” ori, după caz, „persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate”  a statuat :  noţiunea de denunţător este incompatibilă cu aceea de persoană vătămată, adică  de persoană care în calitate de subiect activ şi titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cadrul acesteia vorbim despre o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere iar nu denunţ).

Constatarea dacă denunţătorul poate fi o „persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate”  presupune delimitarea noţiunii de „interese legitime” prin raportare la conduita denunţătorului, care acţionează, fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de ex, în cazul infracţiunilor al căror nedenunţare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăşi o infracţiune ) fie  pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acţiune.

Ca urmare nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret şi  actual, pe care l-ar avea denunţătorul pentru a depăşi demersul iniţial, de încunoştinţare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârşire a unei infracţiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanţă să acţioneze (o obligaţie legală sau propria conştiinţă).

Pe de altă parte se mai reţine că „dacă legea recunoaşte oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală atunci când apreciază  că s-a comis o infracţiune nu acelaşi lucru se poate afirma şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a contesta în justiţie actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală, sau după caz, să se dispună trimiterea în judecată a persoanei cercetate ; şi aceasta întrucât procedura instituită de art. 2781 C.p.p. are esenţialmente un caracter privat dedus din cerinţa unei vătămări suferite de persoana care se adresează justiţiei în drepturile sau interesele sale legitime.Ori, încunoştinţând organele judiciare cu privire la săvârşirea unei presupuse infracţiuni, denunţătorul acţionează în virtutea unui interes public , ca reprezentant al societăţii ajutând astfel aceste organe să cerceteze  fapte prevăzute de legea penală, despre care el nu a avut cunoştinţă pe altă cale (plângere sau sesizare din oficiu). Acest interes public este limitat însă la sesizarea organelor de urmărire penală şi nu conferă denunţătorului dreptul de a supune cauza  cenzurii instanţei de judecată atunci când nu s-a dispus începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată”.

În aceste condiţii instanţa constată că denunţătorul ca şi persoană care a încunoştinţat organul judiciar despre săvârşirea unei infracţiuni nu are calitate procesuală şi nu poate promova o plângere în procedura prevăzută  de art. 2781 C.p.p.

În  cauza privind plângerea de mai , instanţa face aceiaşi constatare cu privire la persoana numitului  A. M., despre care  se reţine că a avut calitatea de denunţător, încunoştinţând prin denunţul arătat mai sus cu privire la comiterea unor presupuse infracţiuni de către intimaţi.

Pe baza constatării că persoana vătămată A. M. nu a dovedit nici un interes legitim în cauza dedusă judecăţii,  instanţa fără a analiza legalitatea şi temeinicia rezoluţiei contestate ci, verificând numai legalitatea actului de sesizare, constată că  prezenta plângere a fost promovată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a  teza II C.p.p. o va respinge ca fiind inadmisibilă.

Rezultă de aici  că referirile  la calitatea de persoană vătămată menţionate în această hotărâre au în vedere doar aparenţa invocată de acesta nu şi realitatea acestei calităţi procesuale care după cum s-a arătat nu a fost dovedită.

Persoana vătămată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat  ca urmare a  soluţiei date de instanţă.

Data publicarii pe portal:07 aprilie 2014

Domenii speta

Spete similare