Trafic de droguri

Sentinţa penală nr. 316 din 12 septembrie 2013 – Tribunalul Arad

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de apărătorul inculpatului, din art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. a, Cod penal, în art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a, Cod penal, prin înlăturarea agravantei, prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. a, Cod penal, condamnă  pe inculpatul J.S.A., la 3 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. 1 teza finală, din Legea 143/2000, raportat la art. 65 Cod penal, interzice inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege, pedeapsă ce se execută conform art. 66 Cod penal.

În baza art. 83 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 497/20.12.2012, de Tribunalul Arad, în dosar 7815/108/2012, definitivă prin neapelare, şi dispune executarea acestei pedepse, pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal, mai puţin dreptul de a alege.

În baza art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, confiscă de la inculpat, în favoarea statului, suma de 150 lei, reprezentând bani obţinuţi din vânzarea drogurilor, precum şi suma de 1.500 lei, reprezentând echivalentul a 30 grame cannabis.

În baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 20.04.2013,  până la zi.

În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

Inculpatul J.S.A. a fost condamnat, prin sentinţa penală  nr. 497/20.12.2012 a Tribunalului Arad, în dosar nr. 7815/108/2012,  definitivă  la data de 04.01.2013 prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal  şi art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată pe un termen de încercare de 4 ani, astfel că inculpatul se afla deja, în atenţia organelor  judiciare.

Cu toate că, cunoştea consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni, în termenul de  încercare  al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani, el nu a înţeles nimic din  clemenţa care i-a fost acordată, continuând să săvârşească infracţiuni de natura celei  la care a fost deja condamnat.

Astfel, în data de  06.03.2013, inculpatul s-a întâlnit pe raza municipiului Arad cu colaboratorul sub acoperire „ B.A.”, căruia i-a vândut fără drept  0.l5 grame cannabis ( masă netă), contra sumei totale de 50 lei ( în fapt inculpatul a pretins că, în  ambalaj, s-ar fi afşat dublul cantităţii vândute). În data de  18.04.2013, inculpatul a oferit spre vânzare martorului  C.P.A., 2 grame de cannabis; a pretins şi a primit de la acesta în avans suma de 100 lei, contravaloarea drogurilor, spunându-i că o să îl contacteze telefonic după ce se  va aproviziona  de la propriul dealer. În data de 20.04.2013, inculpatul l-a sunat  pe martor pentru a se întâlni ca să îi remită drogurile, fiind interceptat la scurt timp de organele judiciare, în timp ce se îndrepta spre locul unde cei doi ar fi trebuit s ă facă joncţiunea. Asupra inculpatului au fost găsite două pacheţele conţinând cannabis, cântărind 0,90 grame ( masă netă), acesta recunoscând că urma să le  dea lui C.P.A., de la care încasase  în prealabil 100 lei. La rândul  său, martorul a confirmat înţelegerea avută cu inculpatul. Inculpatul J.S., a recunoscut  de asemenea, iniţial că, ulterior condamnării, în  cursul anului 2013, până la prinderea sa, a procurat, a deţinut, a oferit şi a vândut în repetate rânduri, către diferiţi cumpărători, circa 30-40 grame cannabis,  în general în cantităţi mici, de 1-2 grame. Drogurile le procura, conform spuselor sale, la preţul de 50 de lei / gram, iar el fie la revindea la acelaşi preţ, însă remitea în fapt cantităţi mai mici decât cele  afirmate cumpărătorilor, fie le dădea mai scump.

Din conţinutul convorbirilor telefonice, rezultă că în data de 26.03.2013, orele 19: 28,43 şi orele 19:56,19, inculpatul este contactat telefonic  de un bărbat („B), iar din convorbire rezultă că cei doi făcuseră numeroase tranzacţii cu droguri, iar inculpatul solicita să îi fie furnizat pe credit  ca şi în alte numeroase  împrejurări.

A doua zi, respectiv în data de 27.03.2013, orele 18:28,21, inculpatul vorbeşte din nou la telefon cu numitul „B”, căruia îi ofertează drogurile.

La data de 28.03.2013,orele 8:55,07 inculpatul primeşte un SMS, prin care i se cer 2 grame de cannabis.

Convorbirile telefonice redate în dosarul de urmărire penală, relevă, sugestiv, traficul de  haşiş („cioco”), făcut  de către inculpat şi în zilele de 28.03.2013, ora 15:04,22, 29.03.2013, ora 13:29,46, în zilele de 5.04.2013, 8.04.2013, 9.04.2013, convorbiri care denotă disponibilitatea inculpatului  faţă de clienţi, pe care se oferă să îi ajute  să să-i înveţe cum să consume drogurile.

În data de 14.04.2013, ora 9:38,14, inculpatul are o convorbire telefonică, din care rezultă, indubitabil faptul deţinerii, la acel moment, de droguri.

În zilele următoare, 18.04.2013 şi 20.04.2013, inculpatul a purtat cu martorul C.P. convorbiri, din convorbiri rezultând faptul că inculpatul se temea că i s-ar putea înregistra convorbirile.

Pe lângă  convorbirile telefonice, în cauză, în faţa instanţei, au fost rediscutate proba cu martorii:  „ S.V.” ( investigatorul sub acoperire), „ B. A.” ( colaboratorul sub acoperire) şi martorul C.P.A..

Din  declaraţiile acestora rezultă, fără nici un dubiu, că inculpatul se face vinovat de  săvârşirea infracţiunii pentru care a fost  trimis în  judecată, în formă  continuată şi nu în forma  unui singur act material, cum a solicitat inculpatul şi  apărătorul  ales.

Cu ocazia prezentării materialului  de urmărire penală,  inculpatul a retractat recunoaşterea iniţială, când  a recunoscut că a traficat o cantitate mai mare de droguri, încercând să acrediteze, în mod  mincinos, ideea  că  singura acţiune  ar fi fost cea în care a vândut colaboratorului  sub acoperire drogurile, respectiv, cea când a fost prins în flagrant.

La momentul discutării menţinerii arestării preventive, în data de 5.06.2013 ( fila 14 dosar instanţă), inculpatul a declarat că recunoaşte  faptele aşa cum au  fost reţinute, pentru ca ulterior la data de 10 iulie 2013, să revină asupra declaraţiei ( fila 22 dosar  instanţă) şi  să susţină, existenţa infracţiunii, constând în aceea că a săvârşit doar un act material, nu mai multe.

Declaraţiile contradictorii ale inculpatului, au fost coroborate cu probele administrate în cauză, astfel că, fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive a infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată, pedepsită cu închisoarea de la 3-15 ani şi interzicerea  unor drepturi, instanţa urmând a respinge cererea de  schimbare a încadrării juridice,  formulată de apărătorul inculpatului, din art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. a, Cod penal, în art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a, Cod penal, prin înlăturarea agravantei, prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei, faţă de dispoziţiile art. 72 Cod penal, instanţa va ţine seama de faptul că inculpatul, nu a negat în totalitate faptele săvârşite, recunoscând parţial,  a traficat o cantitate mică de  droguri, iar sumele obţinute au fost relativ mici.

Ca circumstanţă personală agravantă, instanţa va ţine seama de faptul că inculpatul a săvârşit această faptă, în stare de  recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37  lit. a Cod penal, în termenul de încercare de 3 ani, stabilit prin  sentinţa penală nr. 497/20.12.2012, a Tribunalului Arad.

Din referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de Probaţiune  de pe lângă Tribunalul Arad, rezultă că, curiozitatea inculpatului de a relua consumul de cannabis, după o perioadă scurtă de abstinenţă, în condiţiile în care a terminat prima sesiune de examene la facultate şi a fost deja condamnat, pentru fapte similare, denotă că inculpatul nu dispune de capacitatea de a-şi  gestiona, într-un mod constructiv şi legal situaţiile de stres din viaţa sa, fapt ce ar putea constitui, în viitor,  in factor favorizant al reiterării comportamentului infracţional şi a reluării dependenţei de cannabis.

Cu toate acestea, susţinerea familiei sale şi dorinţa de a-şi termina  studiile universitare, demonstrează că inculpatul se raportează la  anumite valori sociale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul J.S.A. şi prin decizia penală nr. 196/A din 14 octombrie 2013 Curtea de Apel Timişoara în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală a admis apelul declarat de inculpatul J.S.A. împotriva sentinţei penale nr. 316/12.09.2013 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală, în dosarul nr. 5673/108/2013.

A desfiinţat în totalitate sentinţa apelată şi în rejudecare în baza art. 380 Cod procedură penală raportat la art. 332 alin. 2 teza a II a Cod procedură penală a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare.

În temeiul art. 332 alin. 3 teza I Cod procedură penală raportat la art. 139 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 1451 Cod procedură penală, a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului J.S.A.,  cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, începând cu data rămânerii definitive a dispoziţiei de înlocuire a măsurii arestării preventive.

În temeiul art.145 alin.11 C.pr.pen. obligă inculpatul, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la organul de urmărire penală, respectiv instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază domiciliază – desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia municipiului Arad – secţia în a cărei rază teritorială domiciliază inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

În baza art.145 alin.1 ind.2 Cod procedură peanlă impune inculpatului următoarea obligaţie:

- să nu se apropie de martorul cu identitate reală C.P.A. şi să nu comunice cu acesta direct sau indirect.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.145 alin.22 C.p.p., conform cărora, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii de a nu părăsi ţara sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de el măsura arestării preventive.

În baza art.145 alin.21 C.p.p., la data rămânerii definitive a dispoziţiei de înlocuire a măsurii arestării preventive câte o copie certificată de pe dispozitiv se va comunica inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte efectiv acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin.

Analizând calea de atac exercitată Curtea a apreciat că apelul este fondat.

Potrivit rechizitoriului, rubrica „în drept”, inculpatul J.S.A. este acuzat că, în perioada ulterioară lunii ianuarie şi până la data de prinderii sale în flagrant (20.04.2013), a procurat, deţinut, oferit şi vândut droguri de risc fără drept, în mod repetat şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice. Faptele astfel descrise au fost încadrate juridic în prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal.

Fiind vorba de o infracţiune continuată este necesar ca actul de trimitere în judecată să prevadă explicit actele materiale care compun unitatea infracţională, întrucât în raport de fiecare faptă componentă trebuie parcurse aceleaşi etape ca şi în cazul unei infracţiuni simple: analizarea materialului probator şi verificarea elementelor constitutive ale infracţiuni.

Examinând expozitivul rechizitoriului, rubrica „starea de fapt”, rezultă că două dintre actele materiale pentru care a fost trimis în judecată inculpatul au fost descrise în mod explicit, şi anume: în data de 06.03.2013 inculpatul i-a vândut, fără drept, colaboratorului sub acoperire B.A. cantitatea de 0,5 grame cannabis contra sumei de 50 lei; în data de 18.04.2013 inculpatul i-a oferit spre vânzare, fără drept, martorului cu identitate reală C.P.A. cantitatea de două grame cannabis, primind în avans suma de 100 lei, vânzarea fiind finalizată în data de 20.04.2013 când inculpatul a fost prins în flagrant.

Întrucât acuzaţia a fost formulată pentru acte materiale comise „în perioada ulterioară lunii ianuarie şi până la data de prinderii inculpatului în flagrant (20.04.2013)” reiese că procurorul a avut în vedere şi alte acte materiale în afara celor descrise în paragraful anterior.

Instanţa de apel observă că pentru restul pretinselor acte materiale rechizitoriul nu cuprinde o descriere concretă şi explicită, ci sunt redate doar câteva convorbiri telefonice (f. 5 – 13 din rechizitoriu) purtate de inculpat cu mai multe persoane, fie neidentificate, fie identificate (martorul C.P.A. şi mama inculpatului), convorbiri din cuprinsul cărora acuzarea a extras anumite paragrafe sau exprimări ale inculpatului şi interlocutorilor acestuia pe care le-a interpretat ca având o conotaţie infracţională (spre exemplu: se consideră că expresia „cioco” sau „cafă” semnifică haşiş). Pe de altă parte nu este clar dacă pentru fiecare din aceste convorbiri sunt formulate acuzaţii şi în ce constau aceste acuzaţii, cu referire la elementul material (procurare, deţinere, oferire, vânzare), cantitatea de drog ce face obiectul fiecărui act material, persoanele implicate, sumele de bani pretinse şi obţinute. În acelaşi timp, prin modul în care au fost formulate acuzaţiile inculpatul este lipsit de orice posibilitate de apărare, întrucât în faţa unor acuzaţii incerte şi neclare nu are posibilitatea nici să aprecieze asupra dispoziţiilor art. 320 ind.1 Cod procedură penală şi nici asupra materialului probatoriu.

În acest context, instanţa de apel apreciază că sesizarea nu este legală, rechizitoriul neîndeplinind cerinţele prevăzute de art.263 alin.1 Cod procedură penală în sensul că nu cuprinde faptele reţinute în sarcina inculpatului, situaţie care atrage nulitatea absolută a actului de sesizare (în temeiul art.197 alin. 2 teza a II a) şi restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acestuia  (în temeiul art. 332 alin. 2 teza a II a Cod procedură penală ).

În legătură cu starea de arest preventiv a inculpatului, în condiţiile în care s-a dispus restituirea cauzei la procuror, instanţa are obligaţia, în temeiul art. 332 alin. 3 teza I Cod procedură penală, să se pronunţe asupra măsurilor preventive.

Sub acest aspect se observă mai întâi că inculpatul se află sub puterea unor măsuri preventive privative de libertate de 178 de zile (în perioada 20.04 – 14.10.2013). Întreaga urmărire penală s-a desfăşurat cu inculpatul în stare de privare de libertate, situaţie care a continuat şi în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel. Acuzaţiile concrete şi explicite formulate împotriva sa (actele materiale din 06.03.2013 şi 18.04.2013) nu prezintă o gravitate deosebită (se referă la vânzarea cantităţii totale de 1,4 grame canabis contra sumei totale de 150 lei) şi nu au fost comise în astfel de condiţii încât să provoace o reacţie particulară a opiniei publice. Pe de altă parte trecerea unui interval de timp de aproape 6 luni, în care inculpatul a fost privat de libertate, a diluat pericolul concret generat de natura acuzaţiilor aduse inculpatului  (trafic de droguri de risc), chiar şi prin raportare la antecedenţa penală a inculpatului.

În raport de aceste argumente instanţa de apel apreciază că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, sub aspectul cerinţei pericolului concret pentru ordinea publică, situaţie în care va dispune înlocuirea arestării preventive cu o măsură preventivă restrictivă de libertate (obligarea de a nu părăsi ţara).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara şi  prin decizia penală nr. 3301 din 28 octombrie 2013  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 196/A din 14 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre continuarea judecăţii apelului declarat în cauză la Curtea de Apel Timişoara. Menţine măsura  arestării preventive a inculpatului J.S.A.

Domenii speta

Spete similare