Procedura insolvenţei

Potrivit disp. art. 27, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 “Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă”, insolvenţa fiind definită de aceeaşi lege, prin art. 3, punctul 1, literele a şi b în cele două forme ale sale: insolvenţa vădită şi insolvenţa iminentă.

Potrivit disp. art. 32, alin. 1, dacă cererea debitorului corespunde dispoziţiilor art. 27, judecătorul sindic va deschide procedura generală iar dacă debitorul şi-a declarat intenţia deschiderii procedurii simplificate sau nu a depus la dosar documentele prevăzute la art. 28, cu excepţia declaraţiilor prevăzute la art. 28, lit. j şi k (care sunt obligatorii), se va deschide procedura generală.

Cum legea insolvenţei se completează cu dispoziţiile codului de procedură civilă, în mod evident, condiţiile de fond şi formă instituite de codul de procedură civilă trebuie îndeplinite anterior soluţionării cererii de deschidere a procedurii.

Prin sentinţa civilă nr.655/2013, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.6418/108/2013 s-a respins cererea formulată de debitoarea SC RCI C.G. IMPEX SRL, pentru deschiderea procedurii insolvenţei în baza Legii nr.85/2006.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că cererea debitoarei a fost semnată indescifrabil de o persoană neidentificabilă, iar la dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte care este reprezentantul legal al societăţii, că documentele contabile, depuse la dosar de debitoare sunt din decembrie 2011 deşi, potrivit art.28 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, bilanţul prescurtat trebuia să fie aferent lunii precedente formulării cererii, iar potrivit art.28 alin.1 lit.f, contul de profit şi pierderi trebuia să fie din anul anterior introducerii cererii, respectiv 2012, nu 2011 şi că debitoarea nu a dovedit starea de insolvenţă aşa cum este prevăzută de art.27 din Legea nr.85/2006, prin cerere nearătând debitele societăţii, creditorii cărora societatea le este datoare, iar din actele contabile vechi nu se poate reţine o astfel de stare.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel debitoarea SC RCI C.G. IMPEX SRL solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei instanţei de fond în vederea deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei.

În motivarea apelului debitoarea arată, în fapt, că în conformitate cu art. 27 alin.(1) din Legea insolvenţei "debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă", iar de la data formulării cererii (15 iulie) şi până la judecarea cauzei (07 octombrie) datoriile însemnând dobânzi şi penalităţi de întârziere, s-au majorat. Mai mult, prin respingerea nemotivată a cererii acestea vor creşte în continuare, mărindu-se prejudiciul adus creditorilor. Or, potrivit art. 27 alin (5) din Legea Insolvenţei "cererea debitorului se va judeca de urgenţă în termen de 5 zile în camera de consiliu, fără citarea părţilor", iar apelanta susţine că în cazul său, cererea a fost soluţionată după 3 luni.

Se mai arată că prima instanţă a apreciat că motivele temeinice de respingere a cererii sunt subsumate OUG 91/2013, şi nu a Legii insolvenţei, dar documentele prevăzute de art. 28, au fost depuse la dosarul cauzei, astfel cum rezultă şi din sentinţa recurată. Conform art. 28 alin (2) "Dacă debitorul nu dispune, la momentul înregistrării cererii, de vreuna dintre informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) şi h), va putea înregistra acea informaţie la tribunal în termen de 5 zile; dacă nu o va face, el va fi decăzut din dreptul de a propune un plan de reorganizare". Singura sancţiune prevăzută de Legea insolvenţei, în cazul nedepunerii acestor documente, fiind decăderea din dreptul de a propune un plan de reorganizare, şi nicidecum respingerea cererii, debitorul fiind singurul care poate aprecia apariţia stării de insolvenţă. Conform art. 27 alin (2) "Va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi şi debitorul în cazul căruia apariţia stării de insolvenţă este iminentă". Doar potrivit OUG 91/2013, care a fost declarată neconstituţională, de Curtea Constituţională a României, în data de 29.10.2013, nedepunerea unor documente atrage respingerea cererii.

Legea insolvenţei nu prevede o valoare-prag, nici hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor, pentru ca debitorul să solicite deschiderea procedurii insolvenţei. Conform art. 27 alin (3) "Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta".

Susţinerea judecătorului-sindic "la dosar nu există nici o dovadă din care să rezulte care este reprezentantul legal al societăţii", în opinia apelantei, nu este reală deoarece, în probaţiune, a anexat cererii: declaraţiile prevăzute la art. 28 al. 1 lit. j şi k, declaraţia reprezentantului legal prin care declară intenţia de intrare în procedura simplificată a insolvenţei" şi a arătat calitatea de reprezentant legal al semnatarului cererii.

În final, apelanta mai arată că judecătorul-sindic a cunoscut faptul că în data de 05 iulie AVP A Gmbh, prin mandatar C.R.C.M.S. SRL a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei RCI C.G. IMPEX SRL, care face obiectul dosarului nr. 6311/108/2013, aflat la acelaşi complet. În acest dosar a fost stabilit primul termen de judecată la data de 07.10.2013, termen la care s-a amânat judecata pentru data de 02.12.2013.

În drept apelanta invocă dispoziţiile art. 27-29 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei; art. 405, 466 şi următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă.

Analizând apelul declarat, raportat la criticile formulate şi la înscrisurile din dosar, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.

În privinţa criticii faptului că nu s-a soluţionat dosarul în termen mai scurt, este lămurit de procesul verbal de la f. 2 dosar de fond, în care se precizează că exista deja pe rolul instanţei o cerere privitoare la insolvenţa aceleiaşi societăţi, astfel încât, noua cerere, se repartizează manual la acelaşi complet, în vederea conexării.

Aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, din înscrisurile depuse la dosar nu se poate stabili dacă persoana semnatară este sau nu reprezentantul legal al societăţii.

Pentru a lămuri acest aspect, prin rezoluţia pusă odată cu stabilirea termenului de judecată a apelului, i s-a pus în vedere apelantei să depună un certificat de la ORC din care să rezulte datele privind administratorul şi asociaţii societăţii debitoare precum şi o precizare privitoare la stadiul dos. nr. 6311/1082013 în care se  susţine că s-ar judeca o cerere formulată de creditori pentru deschiderea procedurii insolvenţei faţă de apelantă.

Niciuna dintre aceste obligaţii nu a fost îndeplinită de apelantă, confirmând astfel, aprecierea făcută la fond, cu privire la imposibilitatea stabilirii reprezentantului societar, în persoana semnatarului acţiunii, din moment ce nu există nicio dovadă din cele solicitate, nici actul constitutiv sau o hotărâre AGA emanat de societate.

Aceste aprecieri sunt suficiente pentru a se respinge o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.

Totuşi, prima instanţă le-a coroborat corect cu faptul că nu sunt îndeplinite nici aspectele privitoare la documentele contabile, depuse la dosar de debitoare care sunt din decembrie 2011 deşi, potrivit art.28 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006 bilanţul prescurtat trebuia să fie aferent lunii precedente formulării cererii, iar potrivit art.28 alin.1 lit.f, contul de profit şi pierderi trebuia să fie din anul anterior introducerii cererii, respectiv 2012, nu 2011. Astfel, nu se poate reţine că debitoarea  a dovedit starea de insolvenţă aşa cum este prevăzută de art.27 din Legea nr.85/2006, deoarece prin cerere nu sunt indicate debitele societăţii, creditorii cărora societatea le este datoare, la data formulării cererii şi nu cu 2 ani anterior acestui moment.

Ca urmare, nu este întemeiată nici critica debitoarei că prima instanţă s-a raportat la un temei de drept eronat, deoarece nu s-au făcut aprecieri asupra unui cuantum minim necesar admiterii cererii, ci, motivarea instanţei s-a limitat la aspectele formale menţionate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive care să conducă la netemeinicia  sentinţei apelate, în baza art.480 din Noul Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de debitoarea SC RCI C.G. IMPEX SRL împotriva sentinţei civile nr.655/2013, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.6418/108/2013, potrivit Deciziei civile nr. 24/R/20.01.2014 pronunţată de Secţia a II-a Civilă a Curţii de Apel Timişoara în acelaşi dosar

Domenii speta

Spete similare