Contestaţie în anulare. Noţiunea de greşeală materială.

Contestaţie în anulare. Noţiunea de greşeală materială.

La data de 10.03.2006 pe rolul Tribunalului Giurgiu s-a înregistrat sub nr. 589/2006 (număr nou 1348/122/2006) contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.A. împotriva deciziei civile nr. 25/20.01.2006 pronunţată de Tribunalul Giurgiu nr. 2629/2005 în contradictoriu cu numiţii S.E.V., G.M. şi moştenitorii defunctei P.V., numiţii P.V., P.D.G., P.R.C., P.R.A., contestaţie întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 (1) cod proc. civ. – teza 1 „când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale”.

În motivarea contestaţiei formulate s-a arătat că greşeala materială esenţială a instanţei de recurs, constă în faptul că a soluţionat recursul numitei S.E.V. pe fond, prevalându-se pe o argumentaţie teoretică, aceea de a fi dat eficienţă încheierii de strămutare a cauzei pronunţată în 17.06.2005 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 şi dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

S-a mai arătat în motivarea contestaţiei în anulare că, Tribunalul Giurgiu nu mai putea soluţiona pe fond cauza, întrucât Tribunalul Dâmboviţa pronunţase în cauză o decizie definitivă şi irevocabilă, respectiv decizia nr. 374/14.06.2005, iar prin pronunţarea unei soluţii contrare de către Tribunalul Giurgiu „s-a produs o situaţie delicată” în ceea ce priveşte executarea silită.

Contestatoarea a precizat că deşi Î.C.C.J. a pronunţat încheierea de strămutare cu păstrarea tuturor actelor îndeplinite de către instanţă înainte de strămutare, iar potrivit dispoziţiilor legale – respectiv art. 40 (5) cod proc. civ. „numai actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării şi hotărârea pronunţată, sunt desfiinţate prin efectul admiterii cererii de strămutare, (în cauză putându-se vorbi de un asemenea efect numai după data de 17.06.2005; iar recursul fiind soluţionat de Tribunalul Dâmboviţa, încă din 14.06.2005), totuşi Tribunalul Giurgiu a soluţionat şi el recursul, pronunţând o hotărâre contrară celei dispuse de Tribunalul Dâmboviţa. Astfel, învederează contestatoarea, s-a ajuns în situaţia în care subzistă două soluţii valabile deopotrivă, dar contradictorii, în aceeaşi cauză.

Pentru motivele expuse contestatoarea a solicitat admiterea cererii sale, anularea deciziei atacate şi pe fond respingerea recursului ca rămas fără obiect.

Contestaţia în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 318 alin. 1 teza 1 cod proc. civ., temei de drept al contestaţiei formulate, „hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale”.

Reţine tribunalul că, în accepţiunea textului de lege susmenţionat, prin greşeală materială se înţelege o greşeală de fapt involuntară şi nu o greşeală de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Ori, în speţă de faţă, se indică ca şi greşeală materială în sensul vizat de art. 318 alin. 1 teza 1 cod proc. civ., aspectul că Tribunalul Giurgiu a soluţionat recursul declarat împotriva unei sentinţe judecătoreşti, respectiv sentinţa civilă nr. 532/08.02.2005 a Judecătoriei Târgovişte , după ce Î.C.C.J. dispusese strămutarea cauzei, dând eficienţă încheierii de strămutare, cu toate că anterior strămutării, Tribunalul Dâmboviţa se pronunţase definitiv şi irevocabil respingând recursul formulat împotriva aceleiaşi sentinţe civile nr. 532/08.02.2005, susmenţionate.

După cum se poate observa însă, din cuprinsul deciziei nr. 25/20.01.2006 a Tribunalului Giurgiu (atacată cu prezenta contestaţie în anulare) , rezultă că aceasta instanţă nu a procedat la judecarea recursului, fără să observe că asupra acestuia se pronunţase şi Tribunalul Dâmboviţa prin decizia civilă nr. 374/14.06.2005, anterior dispunerii strămutării, ci dimpotrivă, a analizat incidentul procedural ivit, dând o interpretare proprie art. 40 alin. 4 şi 5 cod proc. civ. şi abia ulterior procedând la judecarea recursului.

Prin urmare, este evident că, în cauză nu se poate vorbi de o greşeală materială în sensul art. 318 alin. 1 teza 1 cod proc. civ., ci se încearcă ca pe calea contestaţiei în anulare să se îndrepte cumva, eventuale greşeli de judecată, de fond, de interpretare a probelor, lucru inadmisibil, întrucât legiuitorul nu a dorit, în nici un caz, ca instituţia contestaţiei în anulare să devină un recurs la recurs.

Un argument în plus în acest sens, îl constituie faptul că însăşi contestatoarea precizează în cuprinsul cererii sale că „dispoziţiile art. 40 (5) cod proc. civ., au fost interpretate eronat, menţionate trunchiat”, admiţând deci, că, contestaţia sa încearcă să valorifice greşeli de fond cum am arătat mai sus şi în nici un caz greşeli materiale.

Domenii speta

Spete similare