Fond funciar

Decizie 967/R din 29.11.2010


Pronunţând sentinţa civilă nr.1492/7.05.2010 Judecătoria Oneşti a admis acţiunea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâţii D.E., B.M., Z.A., Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bacău şi cu intervenientul în interes propriu D.A., a respins cererea de intervenţie a acestuia, a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr.77666/20.11.1995, dispunând radierea din acest titlu a suprafeţei de 800 mp teren curţi construcţii în T. 69 parcela 1494, teren învecinat cu D.A., uliţa satului, B.T. şi D. I.I., a obligat pârâţii să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1400 lei (din care 500 lei onorariu avocat şi 900 lei onorariu expert tehnic), dispunând plata onorariului de expert în sumă de 900 lei către expert A.G. de către B.E.T. din cadrul Tribunalului Bacău, sumă achitată de reclamant cu chitanţa nr.2674741/1 din 11.01.2010.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că:

Reclamantul este fiul defunctului D. A. I. decedat in 1968.

După decesul acestuia reclamantul D. I. G. a chemat în judecată pe ceilalţi moştenitori cu vocaţie succesorală cerând partajarea averii rămase de pe urma defunctului.

Prin încheierea de admitere în principiu pronunţat în dosarul nr.1216/73 fila 61 dosar s-a reţinut că moştenitorii defunctului cu vocaţie succesorală sunt D. A. în calitate de soţie supravieţuitoare, D.G., D. N., D. I. şi Z.A. şi că au renunţat la succesiune D. I. A., intervenientul din prezenta cauză şi O.E. şi B.M. fii şi fiice.

S-a reţinut că masa succesorală se compune din suprafaţa de 500 mp teren 1/2 dintr-o casă şi un grajd situat pe acest teren.

A fost numit un expert pentru evaluare bunuri şi formarea loturilor.

Prin raportul de expertiză inginer A. (fila 20 dosar 1216/1973) s-a constatat că suprafaţa de teren aferentă construcţiilor este de 814 mp şi a propus formarea loturilor în raport de această suprafaţă.

La termenul din 12.07.1973 s-au luat act de obiecţiunile raportului în sensul că expertul a măsurat mai mult teren decât suprafaţa de 500 mp stabilit prin I.A.P. şi s-a dispus efectuarea unei noi expertize care să aibe în vedere suprafaţa prevăzută în I.A.P.

S-a efectuat o nouă expertiză, s-a propus o nouă lotizare (fila 91 dosar) prin care s-a atribuit reclamantului şi soţiei supravieţuitoare bunuri imobile cu obligaţia la sultă către ceilalţi moştenitori.

Prin S.C. 2852/1973 s-a atribuit în lotul 1 D. A. o parte din construcţii şi 407 mp teren (contravaloarea a 1/2 din valoarea terenului expertiză A.) şi în lotul 2 atribuit reclamantului D.G. o altă jumătate din construcţii şi „jumătate din teren”.

Instanţa a interpretat  logic aceste formulări confuze şi în raportul de expertiza inginer C. şi a reţinut că suprafaţa reală partajată prin S.C. 2852/1973 este de 814 mp.

Astfel,  a observat  că în prima expertiză (paginile 70-71) dosar ataşat se atribuie în lotul D. A. contravaloarea a jumătate din valoarea terenului adică suprafaţa de 407 mp în valoare de 1058 lei, în lotul nr. 2 D. I. G. „contravaloare a jumătate din teren – în valoare de 1058” de unde rezultă că în cele doua loturi au fost atribuite câte o jumătate din suprafaţa totala de 814 mp în valoare de 2116 lei (pagina 73 pct.3 în dosar 1216/1973 al Judecătoriei Oneşti).

În atare situaţie expertiza efectuată în prezenta cauză de inginer A. nu face altceva decât să constate că suprafaţa reală care a fost partajată prin S.C. nr. 2852/1973 este de 814 mp şi că în fiecare din cele 2 loturi 1 şi 2 s-a atribuit câte 407 mp în valoare de câte 1058 lei fiecare.

De asemenea, expertiza a constatat că suprafaţa de 814 mp teren atribuit prin S.C. 2852/1973 este situat în T 69  P 1494 prevăzută în TP nr.77666/1995 emis pentru suprafaţa de  800 mp la acest punct.

Nu poate fi admis punctul de vederea al intervenientului în sensul că prin sentinţa civilă din 1973 s-a partajat doar suprafaţa de 407 mp întrucât chiar dacă am accepta că s-a avut în vedere 407 mp este de observat că în lotul nr. 1 s-a atribuit 407 mp şi lotul 2 jumătate din 407 mp ceea ce ar însemna un total de 610 mp, suprafaţă mult mai mică decât cea reţinută a fi împărţită, rezultând o data în plus explicaţia că redactarea este deficitară în sentinţa respectivă, motiv pentru care au fost respinse obiecţiunile formulate la raportul de expertiză. 

Faţă de cele de mai sus, a reţinut  prima instanţă că potrivit art. 786 Cod Civil referitor la efectul declarativ al partajului reclamantul D. I G. a devenit proprietarul suprafeţei de 400 mp teren prevăzut în TP 77666/1995  T 69 P 1494, iar defuncta D. A., pentru aceleaşi considerente şi începând cu aceeaşi dată a devenit proprietara suprafeţei de „cealaltă jumătate” de 400 mp care desigur face obiectul partajului între moştenitorii acesteia.

În concluzie, faţă de statutul C.A.P. şi de celelalte acte normative în vigoare până în 1989, suprafaţa de 800 mp. prevăzută în TP mai sus citat, nu este supus reglementărilor Legii 18/1991, în baza art. 8, 11, şi 23 fiind admisă acţiunea şi constatată nulitatea parţială absolută a T.P. 77666/1995 privind suprafaţa de 800 mp. menţionată în T 69 P 1494, instanţa având în vedere şi faptul că reclamantul a stăpânit suprafaţa de 400 mp. teren în mod continuu, public şi netulburat şi sub nume de proprietar peste 30 de ani.

Împotriva acestei sentinţe, prin reprezentantul său legal, a formulat recurs Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bacău, criticând hotărârea sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, arătându-se în motivare că este vorba despre o sentinţă de partaj din anul 1973 care ridică probleme de interpretare şi de înţelegere, sentinţă care nu a fost emisă de către comisia recurentă şi nici nu a fost adusă la cunoştinţa acesteia în cadrul procesului de reconstituire a dreptului de proprietate pentru a putea servi drept reper în identificarea cu exactitate a situaţiei fiecărui teren în parte.

În al doilea rând, arată recurenta, terenul în litigiu a fost solicitat de moştenitorii defunctului D. I. ulterior anului 1973, fiind astfel cunoscută situaţia corectă a terenurilor, astfel încât în speţa de faţă, reclamantul invocă propria eroare în promovarea şi susţinerea unei acţiuni prin care se urmăreşte corectarea unei greşeli pentru care se face vinovat, cel puţin parţial iar în al treilea rând, atât după emiterea hotărârii de reconstituire a dreptului de proprietate cât şi după emiterea titlului de proprietate, beneficiarii aveau posibilitatea de a formula plângere împotriva hotărârii sau de a solicita modificarea titlului.

În consecinţă, concluzionează recurenta, Comisia Judeţeană Bacău nu poate fi considerată parte căzută în pretenţii, astfel încât se impune exonerarea lor de la plata cheltuielilor de judecată.

Prezent în instanţa de recurs, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, ceilalţi intimaţi, deşi legal citaţi, neprezentându-se în instanţă şi neformulând întâmpinare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Potrivit art.274 cpc partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, pârâtul putând fi exonerat de plata acestor cheltuieli în condiţiile prevăzute de art.275 cpc, adică atunci când recunoaşte, la prima zi de înfăţişare, pretenţiile reclamantului.

Admiţând acţiunea reclamantului D.G., în mod corect a procedat prima instanţă la obligarea pârâţilor, inclusiv a Comisiei Judeţene Bacău, la plata cheltuielilor de judecată, recursul formulat constatându-se a fi neîntemeiat în condiţiile în care această instituţie pârâtă nu a formulat nici un fel de apărări, nedelegând reprezentant în instanţă şi neformulând întâmpinare, toate motivele de recurs constituind apărări noi, neavute în vedere de judecătorie la pronunţarea sentinţei recurate.

Or, potrivit art.316 coroborat cu cele ale art.294 alin.(1) cpc, în recurs nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi motiv pentru care, în temeiul art.52 alin.(2) şi (3) din L.18/1991 şi al art.312 alin.(1) Cpc, recursul va fi respins ca nefondat.