Obligaţia de remediere a defecţiunilor. Competenţă materială.
Începând cu data de l.l0.20l0, procesele şi cererile cu profesionişti până la valoarea de peste 500.000 lei prevăzute la litera b, precum şi cele al căror obiect este neevaluabil în bani, sunt de competenţa judecătoriilor care vor judeca în primă instanţă aceste cereri.
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. II civ., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 97/27 ianuarie 2012
Prin acţiunea înregistrată la acest tribunal sub numărul de mai sus, din data de 09.l2.20ll, reclamanta S.C. RP SRL Bistriţa a solicitat să fie obligată pârâta S.C. GT R SA Bucureşti, să remedieze în mod gratuit defecţiunile intervenite la telefonul mobil marca IPHONE 4 32GB cu nr. de identificare IMEI l2541001498772 sau să înlocuiască produsul cu un altul de acelaşi fel, în cazul în care nu poate fi reparat, precum şi să fie obligată pârâta să-i pună la dispoziţie un telefon mobil de aceeaşi marcă până la data rezolvării garanţiei produsului menţionat, ori înlocuirea acestuia.
Instanţa constată că într-adevăr competenţa materială de soluţionare a cauzei revine judecătoriei, însă în considerarea dispoziţiilor art. l şi art. 2 pct. l C.pr.civ, întrucât art. 2 pct. l lit. a a fost abrogat de art. 2l9 din L.7l/20ll privind punerea în aplicare a Codului civil, intrat în vigoare începând cu l.l0.20ll, şi nu în considerarea temeiului de drept invocat de către pârâtă.
Prin abrogarea expresă a disp.art. 2 pct.l lit.a C.pr.civ, începând cu data de l.l0.20l0, procesele şi cererile cu profesionişti până la valoarea de peste 500.000 lei prevăzute la litera b, precum şi cele al căror obiect este neevaluabil în bani, sunt de competenţa judecătoriilor care vor judeca în primă instanţă aceste cereri, potrivit art.l C.pr.civ.
Curtea de Apel București
Instantele judecatoresti române nu sunt abilitate sa constate calitatea de cetatean român a unei persoane.
Curtea de Apel Constanța
Refuzul nejustificat al autoritătii publice centrale de a rezolva cererea privitoare la aplicarea prevederilor legii dialogului social. Admiterea exceptiei necompetentei materiale a curtii de apel. Declinarea compet. în fav sectiei civile a tribunalului.
Curtea de Apel Suceava
Contestaţie împotriva deciziei Agenţiei de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit privind nerespectarea dispoziţiilor legale în materia fondurilor structurale. Dispoziţii procedurale. Competenţa după valoarea creanţei.
Curtea de Apel București
Pretenţii. Conflict de competenţă. Competenţa materială de soluţionare a cauzei. Demers independent de existenta vreunei practici administrative vătămătoare.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect anularea unor hotărâri AGA luate în cursul procedurii insolvenţei precum şi a unor cereri privind suspendarea din calitatea de administrator special numit prin hotărârea AGA