I. Cu privire la cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de catre inculpatii C.C. zis D. si B.A.P., zis C., instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 1602 cod procedură penală (1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
(2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În motivarea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar inculpatii au arătat, în drept, ca sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.1602 C.p.p., în sensul că pentru infracţiunile pentru care sunt cercetati legea prevede o pedeapsă care nu depăşeşte 18 ani închisoare şi se angajează ca pe perioada liberării provizorii sub control judiciar să respecte obligaţiile impuse de lege.
Cerererile au fost admise in principiu. În cauză, ulterior admiterii în principiu a cererilor formulate, s-a procedat la ascultarea inculpatilor.
Examinând cererile formulate în raport de actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, instanţa constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În motivarea cererilor, se arată, în esenţă, că forţa temeiurilor care au fost luate odată cu măsura arestării preventive nu mai există, pericolul social concret se diluează odată cu trecerea timpului, inculpatii fiind arestaţi de 9-10 luni, cunosc care sunt riscurile dacă nu vor respecta obligaţiile care îi vor fi impuse, dacă vor fi puşi în libertate nu va influenţa desfăşurarea procesului penal, că ar putea fi cercetaţi în stare de libertate, inc. C. invocând şi starea de sănătate precară care ar putea fi ameliorată în libertate, iar inculpatul B. arată că motivele expuse pe larg în cererea formulată, raportat la tot materialul de urmărire penală, în special contribuţia infracţionala a inculpatului raportat la a celorlalţi care este mult redusă, lipsa antecedentelor penale.
Potrivit art. 1602 C.p.p., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda de instanţa de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, la cerere, când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 1602 al.1 şi 2 C.p.p. Rezultă din interpretarea dispoziţiilor legale că instanţa nu este obligată să dispună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prev. la art. 1602 al.1 şi 2 C.p.p., admiterea în fond a cererii rămânând la aprecierea instanţei.
Instanţa de judecată învestită cu o cerere de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor prev. de art. 1602 al.1 şi 2 C.p.p., în raport de cadrul procesual existent în dosarul de urmărire penală, şi ulterior, dacă va constata că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, să aprecieze asupra temeiniciei cererii şi oportunităţii punerii în libertate a inculpatului.
Aceasta şi pentru că liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiţii .
Aşa cum rezultă din analiza dispoziţiilor legale, atunci când instanţa are a se pronunţa asupra stării de arest a unei persoane, evaluarea oportunităţii acesteia se face după criteriile prevăzute de lege, cum sunt cele ale art. 136 Cod procedură penală, conform cărora la alegerea unei măsuri preventive în general trebuie să se ţină seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Deşi, în mod formal, la condiţiile liberării provizorii sub control judiciar, legea prevede în mod expres doar anumite condiţii care trebuie îndeplinite, din analiza în ansamblu a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, rezultă şi o condiţie subînţeleasă şi anume ca aceea ca lăsarea în libertate a unei persoane să nu prezinte pericol pentru ordinea publică.
Incidenţa acestei condiţii se impune cu atât mai mult cu cât în cauză temeiul arestării inculpatilor este cel prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală. Aceasta deoarece chiar procedura liberării presupune mai multe etape de verificare, într-un final instanţa având a se pronunţa asupra temeiniciei cererii, temeinicie care trebuie analizată şi în raport de motivul pentru care persoana a fost privată de libertate.
In consecinţă, instanţa apreciază că în cauză subzistă temeiurile care au determinat arestarea, privite atât în raport de exigentele art.143 Cod de procedura penala, cât si în raport de cerintele impuse de art.148 lit.f Cod de procedura penala, fata de limitele de pedeapsa prevazute de lege si pericolul concret pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea în libertate a inculpatilor. Ori, atâta vreme cât de la data pronuntarii solutiei instantei de control judiciar si pâna în prezent nu au intervenit elemente noi, de natura a conduce la schimbarea temeiurilor care au determinat arestarea, nu se poate concluziona ca o masura alternativa, cum este cea a liberarii provizorii sub control judiciar, ajuta bunei desfasurari a procesului penal.
Din acest punct de vedere, nu trebuie confundat dreptul inculpatului de a solicita liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune cu posibilitatea instantei de a dispune asupra punerii în libertate, cu atât mai mult cu dispozitiile art.160/1 si urm.Cod de procedura penala sunt elocvente în exprimarea ideii ca liberarea reprezinta o facultate pentru organul judiciar.Desi Codul de procedura penala si Conventia Europeana a Drepturilor Omului garanteaza dreptul persoanei acuzate de a obtine liberarea în cursul procedurii, este evident ca aprecierea cu privire la oportunitatea unei asemenea cereri apartine instantei de judecata, în raport de conditiile de admisibilitate si necesitatea bunei desfasurari a instructiei penale. Ca atare, în alegerea acestei masuri alternative celei privative de libertate, trebuie tinut seama de dispozitiile art.136 alin.8 Cod de procedura penala, cu conditia ca, în cazul liberarii, acesta masura sa serveasca scopului pentru care a fost recunoscuta de lege, conform art.136 alin.2.
Este evident ca, în situatia de fata, unele dintre criteriile care trebuiesc avute în vedere cu ocazia solutionarii cererii sunt cele referitoare la gradul de pericol social concret al faptelor, la care face referire art.148 lit.f Cod de procedura penala.Nu se poate ignora, astfel, gradul de pericol social deosebit de ridicat al infractiunilor pentru care cei doi inculpati au fost trimsi in judecata, care fac dovada prin ele însele a pericolului pentru odinea publica ce ar decurge din lasarea în libertate a inculpatilor.
Sinteza datelor de investigare indică aspectul că inculpatii ar fi activat intr-o asociere infractionala, existind astfel la acest moment procesual date si indicii - care au stat si la baza luării si mentinerii măsurii arestului preventiv - care converg spre ideea ca inculpaţii au lezat grav valorile sociale ocrotite de lege, au sfidat orice norma si regula privind siguranţa si dreptul persoanelor privind siguranţa persoanei, cunoscut fiind faptul ca infractiunile de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, asocierea la săvârşirea de infracţiuni sunt infracţiuni cu un grad de pericol social extrem de ridicat iar împrejurarea ca unele persoane uzează de astfel de activităţi pentru obţinerea unor surse ilicite de câştig si de procurare a mijloacelor de trai releva cu prisosinţa acest lucru, dar in acelaşi timp provoacă o tulburare însemnata in desfăşurarea relaţiilor sociale cotidiene si constituie un teren favorabil pentru săvârşirea altor fapte de acelaşi gen, aspect deosebit de grav in condiţiile in care numărul persoanelor care comit astfel de infracţiuni este din ce in ce mai mare este din ce in ce mai mare.
In plus, raportat la caracterul grav al faptelor comise, prin însăşi natura acestora, prin desfăşurarea pe o perioadă îndelungată de timp - pe parcursul anilor 2009-2010 - şi prin relaţiile şi conexiunile cu alte persoane, prin modul de concepere şi organizare a activităţii infracţionale – prin luarea unor măsuri sporite de precauţie şi încercarea de a îngreuna şi zădărnici activitatea de depistare şi atragere a răspunderii penale prin implicarea altor persoane, constatării unor coeziuni infracţionale ale persoanelor cercetate şi nu în ultimul rând facem referire şi caracterul transfrontalier al activităţii infracţionale, astfel ca există date suficiente că faptele ce fac obiectul cauzei prezintă un pericol social concret deosebit de ridicat, dat de modul organizat de săvârşire, cu participarea mai multor persoane, de prejudiciul important ce se prefigurează a fi produs şi de dificultatea administrării probelor necesare aflării adevărului.
Pe de alta parte, instanta retine ca s-a statuat ca in cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanta examineaza, in cadrul procedurii reglementate in art. 160/8, indeplinirea conditiilor prevazute in art. 160/6 pentru admisibilitatea in principiu a cererii. Conditiile prevazute in art. 160/2 alin. (1) si (2) nu privesc admisibilitatea in principiu a cererii, ci temeinicia acesteia si, ca atare, se examineaza de catre instanta in etapa solutionarii cererii, dupa admiterea in principiu, reglementata in art. 160/8a C. proc. pen. Prin urmare, daca nu este indeplinita una dintre conditiile prevazute in art. 160/2 alin. (1) si (2), instanta nu poate respinge ca inadmisibila cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ci ca neintemeiata, dupa solutionarea cererii in conditii de contradictorialitate, potrivit art. 160/8a C. proc. pen.
Conditiile prevazute de lege pentru admisibilitatea in principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse in art. 160/6 C. proc. pen. si care fac parte din dispozitiile comune ale sectiunii mentionate a Codului de procedura penala. De regula, o cerere poate fi inadmisibila ori de cate ori nu este obiectiv incuviintata de lege, cand lipseste legitimitatea subiectiva a celui care o foloseste sau atunci cand din datele cauzei rezulta inutilitatea ei functionala in sensul ca nu poate produce efectele pe care legea a inteles sa i le atribuie in cazul respectiv.
In speta, cererile de liberare provizorie sub control judiciar sunt obiectiv incuviintate in principiu, deoarece persoanele care le-au folosit fiind persoane carora legea le confera beneficiul acesteia (art. 160/6 C. proc. pen.) si cererea are pertinenta functionala intrucat poate conduce la satisfacerea intereselor partii, aceasta neputand fi inadmisibila, deoarece toate cerintele legale care creeaza limitele admisibilitatii sunt satisfacute.
Insa, pentru considerentele anterior expuse, pe de o parte, inculpatii se găsesc în cazul prevăzut în art.160/2 alin.1 Cod procedură penală, când liberarea provizorie nu se acordă, limita maxima de pedeapsa pentru infractiunea de trafic de minori –prev. de art. 13 al. 1, al. 3 rap. la art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată- pt care sunt cercetati cei doi inculpati, este de 20 de ani – deci peste limita permisa de lege de 18 ani, iar, pe de alta parte, tribunalul constată că, pentru argumentele mai sus enumerate, dat fiind si timpul relativ scurt de la data ultimei mentineri a măsurii arestării preventive, precum si temeiul de arestare prevăzut în art.148 lit.f Cod procedură penală, lipsa unor garanţii de ordin personal prezentate de inculpati, precum şi faptul ca obligaţiile prevăzute în art.160/2 alin. 3 şi 3/1 Cod procedură penală, ce s-ar putea stabili în sarcina inculpatilor, nefiind de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică, in temeiul art.160 indice 8a alin.6 C.pr.pen. se impune respingerea ca netemeinică a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatii C.C., zis D., B.A.P., zis C. .
II. Prin cererile înregistrate în cauza pendinte inc. C.R.P. si petentul D.I.M. au solicitat ridicarea sechestrului asigurator instituit de procuror asupra imobilului - apartament situat în municipiul Bucureşti, în valoare de 51.000 euro ( proprietate devălmaşă a subsemnatei şi inculpatului C.D.), prin ordonanţa nr. 31D/P/2011 din 25.01.2012 emisă de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, în vederea confiscării speciale în temeiul art. 118 lit. a), precum şi în temeiul dispoziţiilor speciale cuprinse în art. 24/1 din Legea 656/2002, şi respectiv asupra autoturismului prin ordonanţa nr. 31D/P/2011 din 08.01.2012 emisă de Parchetul de pe lângă ICCJ - DIICOT -Serviciul Teritorial Bacău;
Inculpata C.R.P. in motivarea cererii a aratat in esenta că:
Intr-adevar, în dosarul penal nr. 4211/110/2012 este judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1), (3) din Legea 39/2003, art. 13 alin. (1), (3) din Legea 678/2001 şi art. 23 lit. b) Legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod Penal, insa, apartamentul obiect al măsurii asigurătorii, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2241/08.10.2010 la B.N.P. M.S.S., L.S., I.C.Ş. - mun. Bucureşti, nu este un bun produs prin faptele pentru care a fost cercetata si trimisa in judecata în cauza pendinte subsemnata şi inculpatul C.D., în accepţiunea art. 118 lit. a) C. pen., fiind vorba despre o locuinţă dobândită ca urmare a eforturilor familiei subsemnatei, astfel cum reiese şi din contractul de vânzare-cumpărare menţionat. In concret, se arata ca locuinţa a fost achiziţionată la preţul de 51.000 de euro cu sprijinul exclusiv al familiei inc., respectiv suma de 21.500 euro ne-a fost donată de către părinţii mei, iar suma de 27.000 de euro ne-a fost donată de către celelalte rude ale subsemnatei, în calitate de procuratori de fonduri apărând surorile, respectiv M.G. pentru suma de 12.000 de euro, I.G.L. pentru suma de 5.000 de euro, T.I. pentru suma de 5.000 de euro şi fratele I.I.pentru suma de 5.000 de euro.
Aşadar, întrucât sumele cu care a fost dobândit apartamentul nu provin din activităţi infracţionale, atât confiscarea acestui bun, cât şi măsura asigurătorie care vine să garanteze o astfel de confiscare apare ca nejustificată.
In al doilea rând, se arata că în favoarea inc. operează şi prezumţia caracterului licit al dobândirii proprietăţii prevăzută la articolul 44 alin. 8, teza a Il-a din Constituţie. Mai exact, art. 44 alin. (8), care schimbă în cauza de faţă concepţia despre confiscare, stabileşte că "averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă".
In al treilea rând, se arata ca interesul protejat de legiuitor prin constituirea sechestrului asigurător general în vederea asigurării confiscării speciale în temeiul art. 118 lit. a), precum şi în temeiul dispoziţiilor speciale cuprinse în art. 241 din Legea 656/2002 este unul general, al societăţii, iar in cazul inc. acest interes nu se justifica si nici nu este afectat prin desfiinţarea in parte a măsurilor asigurătorii luate in faza de urmărire penala deoarece organul de urmărire penală a procedat la "îngheţarea" preventivă prin sechestru şi a altor bunuri mobile şi imobile de valoare, suficiente, aparţinând subsemnatei şi inculpatului C.D. din care să se îndestuleze statul în cazul rămânerii definitive a hotărârii de confiscare.
In al patrulea rând, se solicita a se avea in vedere si faptul că are în întreţinere un copil minor de 2 luni, împreună cu care locuieşte în apartamentul indisponibilizat rămas în custodia subsemnatei, dovada în acest sens aflându-se la dosar, fiind depus certificatul de naştere al copilului.
Petentul D.I.M. în motivarea cererii a arătat în esenţă că:
In fapt, în dosarul penal nr. 4211/110/2012 s-au efectuat cercetări faţă de inculpatul C.D. şi alţii în urma cărora s-a dispus trimiterea in judecata a acestora si in faza de urmărire penala, prin ordonanţa din data de 08.01.2012, printre altele, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra autoturismului considerat ca aparţinând inculpatului C.D.
Cu privire la acest bun mobil obiect al măsurii asigurătorii, în data de 02.05.2011 a intervenit un contract de vânzare-cumpărare între petent, în calitate de cumpărător, şi inculpatul C.D., în calitate de vânzător, ce a avut ca efect transferul proprietăţii autoturismului, astfel încât la data instituirii sechestrului asupra bunurilor inculpatului, respectiv 08.01.2012, prin ordonanţa procurorului DIICOT autoturismul nu mai făcea parte din patrimoniul inculpatului, ci se afla în proprietatea petentului.
Măsura este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate al petentului, acesta fiind astfel îngrădit fără o baza legală, chestiune care contravine grav dispoziţiilor legale interne şi ale CEDO.
Ori, art. 163, alin.2 din Codul de procedură penală stipulează expres că măsurile asigurătorii se iau asupra bunurilor aparţinând inculpatului, deci asupra căruia acesta este proprietar şi nicidecum detentor) învinuitului sau inculpatului sau ale persoanei responsabile civilmente, niciuna dintre calităţi neincumând subsemnatului.
Se susţine si ca nu au fost respectate si dispoziţiile art. 165 alin. 1Cpp., acestea impunând obligaţia organului care procedează la aplicarea sechestrului la identificarea şi evaluarea bunului. Ori, din lecturarea p.verbal a organului de politie care a dus la Îndeplinire ordonanţa de sechestru a documentelor autovehiculului care ar fi trebuit a fi cerute de la toate organele statului care deţin astfel de date) ar fi condus ia concluzia că acest bun nu este susceptibil de a fi sechestrat pe acest tărâm procesual penal, neaparţinând persoanelor enumerate limitativ de art. 163 alin. (2).
Se susţine ca petentul a omis a efectua numai înmatricularea autoturismului deşi, aşa cum rezultă din înscrisurile pe care le-a depus anexat, au fost îndeplinite toate formalităţile la instituţiile statului, aceasta întrucât a fost nevoit a părăsi ţara în acea perioadă, lăsând bunul pe mai departe în posesia inculpatului C.D., motivat de faptul cunoaşterii acestuia. La întoarcerea în ţară, încercând să ia legătura cu acesta, a aflat că a fost arestat şi i-a fost făcut cunoscut faptul că autoturismul se află la poliţie, indisponibilizat în urma aplicării sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale.
Aşadar, întrucât bunul pus sub sechestru aparţine în proprietate petentului iar nu inculpatului C.D. şi nu are legătură cu obiectul cauzei pendinte, indisponibilizarea autoturismului şi, pe cale de consecinţă, restrângerea dreptului de proprietate asupra acestuia în sensul pierderii temporare a uneia dintre componentele constitutive ale proprietăţii, respectiv prerogativa dispoziţiei - ius abutendi sau abusus - este nejustificată.
Pe de altă parte, în accepţiunea prevederilor art. 169 alin. (1), restituirea autoturismului indicat nu împiedică aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
Examinind probatoriul administrat, instanta retine urmatoarele:
In ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a petentului D.I.M., aceasta rezidă din dispoziţiile art. 168, în sensul că orice persoană interesată se poate plânge instanţei de judecată, interesul acestuia în cauză fiind dovedit prin invocarea unui drept de proprietate asupra auto caruia s-a instituit sechestru asigurator.
Asupra auto masura sechestrului asigurator, a fost dispusa prin ordonanţa procurorului nr. 31D/P/2011 din 08.01.2012 emisă de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, -fl.119 si urm. volXI, în vederea confiscării speciale, în temeiul art. 118 lit. b) si e)cod penal, precum şi în temeiul dispoziţiilor speciale cuprinse în art. 25 din Legea 656/2002, in conformitate cu dispozitiile art. 163 C. proc. pen., printre alte bunuri si asupra unui autoturism, iar asupra imobilului situat în municipiul Bucureşti, în valoare de 51.000 euro (proprietate devălmaşă a subsemnatei şi inculpatului C.D.), măsura sechestrului asigurator a fost dispusa prin ordonanţa nr. 31D/P/2011 din 25.01.2012 emisă de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, -fl.55 si urm, vol.X1, in temeiul art. 118 lit. a), precum şi în temeiul dispoziţiilor speciale cuprinse în art. 24/1 din Legea 656/2002, deoarece organul de urmărire penala a avut indicii temeinice in sensul art.68/1 Cpp ca bunurile au fost achiziţionate cu bani proveniţi din infracţiunea de trafic de persoane majore si minore in cadrul unei grupări infracţionale organizate, ce a exploatat numeroase tinere pe spaţiul extern in perioada 2007 şi până în luna ianuarie 2012, săvârşită de inculpaţii din dosar, printre care şi inc. C.D. si C.P., şi ulterior le-au folosit la transportul/transferul persoanelor exploatate in diverse locaţii din străinătate, existând probe ca inculpatii nu au avut alte surse de venit, neavând o ocupaţie licită, precum si indicii temeinice ca aceştia au primit pe numele lor sau pe numele altor persoane desemnate sume foarte mari de bani prin Western Union de la victimele exploatate, si inculpatii au investit acest sume obţinute din activităţi ilicite in bunuri imobile si mobile pentru a da aparenta de provenienţă licita, aplicarea sechestrului fiind efectuata in prezenta soţiei inc., C.R.P., cf. p.verbal din 20.02.2012-fl.116 si declaraţie fl.128, in care aceasta arata ca autovehiculul aparţine soţului său, C.D..
In considerentele ordonanţei menţionate, procurorul a constatat ca s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatii C.D., fost B. – s.a., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 7 al.1, 3 din Legea 39/2003, art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 13 alin. 1,3 din Legea 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., proxenetism prev. şi ped. de art. 329 al. 1 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. , spălare de bani prev. de art. 23 lit. b din Legea 656/2002; şantaj în forma prev. de art. 31 al. 2 C.pen rap. la art. 194 al 2 C.pen., art. 309 al. 2 C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. C.pen., constând în aceea ca sus-numitii, împreună cu alte persoane, in cursul anilor 2005-2009, au constituit ori aderat la o grupare infracţională specializata in trafic de pesoane majore si minore.
Dupa analizarea dosarului cauzei, vazand si dispozitiile legale cu privire la masurile asiguratorii, s-a constatat ca este necesară indisponibilizarea acestor bunuri, pana la soluţionarea cauzei.
Prevederile art. 118 alin. (1) C. pen. privind confiscarea speciala stipuleaza ca: „Sunt supuse confiscarii speciale: a) bunurile produse prin savarsirea faptei prevazute de legea penala; b) bunurile care au fost folosite, in orice mod, la savarsirea unei infractiuni, daca sunt ale infractorului sau daca, apartinand altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Aceasta masura nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor savarsite prin presa; c) bunurile produse, modificate sau adaptate in scopul savarsirii unei infractiuni, daca au fost utilizate la comiterea acesteia si daca sunt ale infractorului. Cand bunurile apartin altei persoane confiscarea se dispune daca producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuata de proprietar ori de infractor cu stiinta proprietarului; d) bunurile care au fost date pentru a determina savarsirea unei fapte sau pentru a rasplati pe faptuitor; e) bunurile dobandite prin savarsirea faptei prevazute de legea penala, daca nu sunt restituite persoanei vatamate si in masura in care nu servesc la despagubirea acesteia; f) bunurile a caror detinere este interzisa de lege.”
De asemenea, potrivit art.19 al. 1 din lg nr.678/2001 sunt supuse confiscarii „bunurile dobândite in urma savirsirii infractiunilor” prev de acest act normativ, iar potrivit art.19 al.2 din acelaşi act normativ sunt considerate bunuri care au servit al săvârşirea infracţiunii si mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum si imobilele in care aceste persoane au fost cazate, daca apartin faptuitorilor.
Instanţa retine ca dispozitiile art.163 Cpp nu disting dupa cum bunurile sunt proprii sau comune. Astfel imprejurarea ca un bun nu se afla in proprietea exclusiva a inculpatului ci in proprietate comuna a acestuia si sotiei sale, sau in indiviziune cu un tert, nu constituie un impediment legal pentru luare si mentinerea masurii asigurtaorii. In cazul in care se dispune confiscarea definitiva a unui asemenea bun se poate efectua partajul de bunuri comune sau indivize, deci ulterior instituirii masurii asiguratrii si deci acest aspect nu constituie o cauza legala de ridicare a masurii, cu atit mai mult cu cit in cauza pendinte este vorba de un bun comun -apartament- iar ambii proprietari codevalmasi au calitate de inculpati. Argumentul invocat de inculpata C.R.P. -anume ca o parte din banii achitati vinzatorului cu titlu de pret -27.000euro- au fost donati de catre terte persoane- desi aspect real dupa cum rezulta din clauzele contractului incheiat in forma autentica- nu are relevanta decit eventual in raporturile civile dintre codevalmasi la un eventual partaj, ceea ce insa nu schimba regimul juridic al imobilului sechestrat de bun comun al inculpatilor.
De asemenea, dispozitiile art.163 Cpp nu exclud luarea unei masuri asiguratorii prin instituirea unui secestru asiguratoriu asupra bunurilor mobile si imobile in vederea confiscarii speciale, indiferent de proprietarul de drept al acestora, daca exista indicii temeinice ca ele sunt rezultatul unor infractiuni; or oraganele de urmarire penala retin ca in. C.D. s..a. a achizitionat bunuri imobile/mobile cu bani obtinuti din infractiunea de trafic de persoane, activitatea infractionala a inc. desfasurindu-se pe perioada 2007-2011, deci cu mult anterior achizitionarii respectivului autoturism.
Instanta retine ca in cauza exista indicii ca nu petentul D. este proprietarul autoturismului- cum se sustine in plingere- ci inculpatul C., asa cum rezulta atit din cartea de identitate a masinii -copie fl.90dosar - iar pe de alta parte autoturismul a fost achizionat in 2011 cu bani presupus a fi proveniti din savirsirea de infractiuni, inc.C. fiind trimis in judecata pentru savirsirea infractiunilor de trafic de persoane prev de art.12 si art.13 din Lg gnr.678/2001 si de spalare de bani prev de art.23/b din Lg nr.656/2002.
Confiscarea speciala prev de art.118 Cpenal este o masura de siguranta, masurile de sigurata fiind alaturi de pedepse si de masuriel educative, sanctiuni de drept penal, iar art.111 al.2 Cpenala prevede ca masurile de siguranta se iau fata de persoane care au comis fapte prev de legea penala. Ca atare ,in raport de aceste principii de drept, este evident ca masura de siguranta a confiscarii speciale nu ar putea fi dispusa decit fata de inculpati, imprejurare ce ar putea pune in discutie legalitatea instituirii sechestrului in vederea luarii masurii fata de o persoana care nu are calitate in procesul penal pendinte,cum este petentul D.. Insa, instanta retine ca in cauza exista suficiente indicii care conduc spre concluzia ca in.C. a savirsit infractiunile de trafic de persoane si spalare de bani –de altfel a si recunoscut irevocabil in sensul prev art.320/1 Cpp.- din care foarte probabil provin si bunurile indisponibilizate si din banii obtinuti prin savisirea infractiunilor de trafic de persoane inculpatul C. si sotia acestuia, inc.C., au cumparat o serie de bunuri de valoare, imobile si mobile, in scopul ascunderii provenientei ilicite a acestora, acesta fiind si situatia imobilului - apartament situat în municipiul Bucureşti, în valoare de 51.000 euro ( proprietate devălmaşă a subsemnatei şi inculpatului C.D.), si a autoturismului .
Ca atare, in raport de aceste imprejurari, tribunalul apreciaza ca nu se poate sustine temeinic ca masura sechestrului asigurator ar fi nlegala, fiind posibila aplicarea masurii de siguranta a confiscarii atit asupra apartamentului situat în municipiul Bucureşti bun comun al inculpatilor, cit si asupra autoturimului, chiar daca la acest moment , aparent, se sustine ca bunul mobil-autoturism.- nu se afla in patrimoniul inculpatului C.D. ci a petentului.
Este adevarat ca exista cu pivire al auto un contract de v/ cumparare avind ca obiect acest autoturismul, la pretul de 25000euro, incheiat la data de 02.05.2011, a carui valbilitate in acest moment nu poate fi decit prezumata atita timp cit nu a fost desfiintat, insa avind in vedere aspectele de fapt ca desi contractul a fost incheiat in data de 02.05.2011 posesia bunului a avut-o in continuare inculpatul C.-desi in contract se mentioneaza ca fost predat cumparatorului - fara sa se invoce si sa se dovedeasca o detentie precara, ca ulterior vinzarii autoturismului a fost inmatriculat pe numele inculpatuui la 20.08.2011 cf CI. masina, deci cu mult mai tirziu decit data v/c -02.05.2011- si nu pe numele cumparatorului petent cum ar fi fost firesc, ca pretul este foarte mare si petentul nu a prezenta nici o proba in sensul dovedirii caracterului real si nu fictiv al pretului mentionat in actul sub semnatura privata, si ca astfel contractul nu a fost incheiat pro causa si in vederea eludarii dispozitiilor art.163Cpp, mai mult inc.C.P. i-a fost comuincat procesul-verbal de instituire a sechestrului moment in care avea posibilitatea sa formuleze obiectiuni cu privire la titularul dreptului de proprietate si chiar o contestatie impotriva masuri asiguratoriii cf art.168Cpp., insa ceasta in declaratie arata expres dimpotriva ca propietarul auto este sotul sau inc.C.D., dar si faptul ca, in drept, chiar daca petentul a prezentat un contract de v/c. semnat de parti instanta in momentul solutionarii pe fond a cauzei are posibilitatea legala sa constate ca incheierea acestui contract pe numele petentului s-a facut in scopul fraudarii legii- pentru ca bunul sa nu se mai gaseasca in patrimoniul inculpatului C.- in ipoteza descoperirii activitatii infractionale. In acest sens sunt dispozitiile art.44 Cod penal potrivit carora instanta penala este competenta sa judece orice chestiune prelabila de care depinde solutionarea cauzei, chiar daca prin natura sa aceasta chestiune este de competenta altei instante.
Totodata instituire masurii sechestrului asigurator este obligatorie, in raport de dispozitiile art.25 al.final din Lg nr.656/2002 privind prevenire si sanctionarea spalarii banilor, care prevad ca pentru aducere la indeplinire a confisarii bunurirlo este obligatorie luarea masurilor asiguratorii prev de cpp. Aplicarea acestor dispozitii legale, care impun, in mod obligatoriu, luarea unei masuri asiguratorii in cursul procesului penal, nu are insa ca efect dispunerea automata a confiscarii speciale, masura de siguranta cu privire la care instanta de judecata se pronunta numai cu ocazia solutionarii fondului cauzei.
Celelalte motive invocate - având in vedere natura si scopul acestei masuri asiguratorii, dispozitiile imperative ale legii- respectiv ca bunurile se prezuma constitutional a fi obtinute licit, ca bunul mobil nu a fost evaluat la instituirea sechestrului, nu consituie motive legale de ridicare/desfiintare a sechestrului asigurator ci eventual motive de aparare pe masura confiscarii bunurilor, insa aceste motive trebuie invocate nu in cursul procesului penal ci la judecata pe fond a cauzei cind se si dispune cu privire la masurile de siguranta.
Este adevarat ca bunurile asupra cărora sunt instituite masuri asiguratorii sunt indisponibilizate, in sensul ca titularul dreptului de proprietate pierde, temporar, o componenta constitutiva a acestuia, prerogativa dispozitiei - ius abutendi sau abusus - insa nu poate fi primita sustinerea petentului in sensul ca prin luarea masurii asiguratorii s-a ajuns la o restrângere nejustificata a dreptului de proprietate, pentru ca, urmare a instituirii sechestrului nu se dispune automat si confiscarea sumei/bunurilor respective. Confiscarea speciala nu opereaza automat, ca efect al luarii in cursul procesului penal a unei masuri asiguratorii, cu privire la aceasta masura de siguranta urmeaza a se pronunta instanta de judecata cu ocazia solutionarii fondului cauzei.
Astfel, măsura indisponibilizării luata corect iniţial, în temeiul art. 163 C. proc. pen., asupra imobilului situat în municipiul Bucureşti, în valoare de 51.000 euro ( proprietate devălmaşă a subsemnatei şi inculpatului C.D.), precum asupra autoturismului are in continuare justificare in condiţiile in care pe fond este posibila dispunerea de catre instanţa a măsurii confiscării speciale, motiv pentru care va respinge ca nefondate ambele cereri.
III. Cu privire la verificarea legalităţii si temeiniciei stării de arest a inculpaţilor C.D., fost B., C.C., zis D., I.I., B.A.P., zis C. , P.D. , V.M.D., în condiţiile art. 300 ind. 2 cod pr. penală, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 160/b Cpr.pen, „în cursul judecaţii instanţa verifica periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia măsurii arestului preventiv.”
Analizând acest text de lege prin prisma dispoziţiilor art.300/2 C.pr.pen potrivit căruia, în cauzele în care inculpatul major este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, cel târziu la 60 zile pentru inculpaţii majori, conform art.160/b C.p.p, si raportat la actele si lucrările dosarului tribunalul apreciază ca măsura arestului preventiv privind pe cei şase inculpaţi este legală si temeinică si se impune menţinerea acesteia pentru următoarele considerente:
I . Sub aspectul legalităţii, instanţa constată că luarea acestei măsuri faţă de inculpaţi a avut loc cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare, atât în ceea ce priveşte condiţiile de fond cât şi a condiţiilor de procedură şi a întinderii în timp a măsurii.
Raportat la aspectul legalităţii arestului preventiv, instanţa constată, văzând ansamblul materialului probator administrat legal în prezenta cauză până în acest moment procesual, existenţa de motive verosimile, apte de a naşte credinţa rezonabilă pentru un observator obiectiv că inculpaţii C.D., fost B., C.C., zis D., I.I., B.A.P., zis C. , P.D., V.M.D. au săvârşit infracţiunile de care sunt acuzaţi (cauza Curţii E.D.O. Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit), fiind astfel îndeplinită condiţia generală şi prealabilă temeiurilor ce justifică luarea măsurii arestării preventive, anume aceea prevăzută de art.143 alin.1 C.pr.pen.
Astfel la dosar există suficiente indicii temeinice şi probe care formează convingerea instanţei în privinţa existenţei unei bănuieli rezonabile că inculpaţii sunt autorii infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, infracţiuni deosebit de grave, respectiv prin rechizitoriul Nr. 31D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău s-a dispus trimiterea în judecată, in stare de arest preventiv a inculpaţilor :
1. C.D., fost B. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 7 al.1, 3 din Legea 39/2003, art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 13 alin. 1,3 din Legea 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., proxenetism prev. şi ped. de art. 329 al. 1 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. , spălare de bani prev. de art. 23 lit. b din Legea 656/2002; şantaj în forma prev. de art. 31 al. 2 C.pen rap. la art. 194 al 2 C.pen., art. 309 al. 2 C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. C.pen., constând în aceea că: :
- începând cu anul 2007,împreună cu alte persoane cu aceleaşi preocupări a constituit o grupare infracţională organizată în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, pentru realizarea de beneficii materiale în mod facil; în 2007, împreună cu inc. C.R.P., a recrutat prin promisiuni mincinoase, a transportat şi cazat în Italia, în vederea exploatării sexuale pe victima minoră I.F., victima reuşind să fugă de la stradă şi să se întoarcă în ţară, după o perioadă a cazat şi exploatat această victimă pe raza mun. Bucureşti;în cursul anului 2007 a recrutat prin inducere în eroare, cazat şi exploatat în Italia pe victima S.T.L.; în perioada 2008-2010 a transportat, cazat, transferat în vederea exploatării sexuale victima P.C.M.; în perioada 2008-2012 a transportat, cazat, transferat în vederea exploatării sexuale victima P.T., pe care a determinat-o să se căsătorească cu inc. P.D., pentru a o menţine sub controlul grupării; în perioada 2010-2011 a transportat, cazat, transferat în Germania, în vederea exploatării sexuale la dispoziţia grupării victimele majore R.M., V.M.G., M.N., D.M., G.R.R. şi alte tinere – T.G., V.N.M.I.; în cursul anului 2011a transportat, în vederea exploatării în Germania victima minoră D.M.M., procurând pentru aceasta o carte de identitate falsă, în vederea facilitării trecerii frontierei;În perioada 2007 la zi a înlesnit practicarea prostituţiei mai multor tinere recrutate din ţară şi transportate în Italia sau Germania, în acest scop, respectiv S.N., G.F., F.E. şi concubina sa, inc. K.C.;Sumele de bani provenite din exploatarea sexuală au fost investite în imobile, autoturisme de lux, afaceri, în scopul disimulării adevăratei provenienţ;- în cursul lunii septembrie 2009, a constrâns-o pe partea vătămată P.C.M., profitând de influenţa sa asupra acesteia, să trimită inc. B.D.C. mesaje de ameninţare cu denunţarea la organele de poliţie pentru fapta de trafic de persoane comisă în dauna sa, în scopul obţinerii sumei de aprox. 10.000 euro, pe care inc. B.D.C. a depus-o în contul acesteia deschis la Raiffeisen Bank. Suma de bani a fost înmânată de partea vătămată inc. C.D., sub pretextul achiziţionării unui autoturism, ce a fost ulterior valorificat tot de inculpat;- în perioada colaborării cu învinuita F.E. pentru realizarea scopului grupării, respectiv 2009-2011, a transmis acesteia virusul HIV, prin întreţinerea de raporturi sexuale, în condiţiile în care cunoştea că suferă de această boală încă din data de 04.06.2009.
2. C.C., zis D. - fiul pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 7 al.1, 3 din Legea 39/2003, art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 13 alin. 1,3 din Legea 678/2001, art. 329 al. 1 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 23 lit. b din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 33 lit. C.pen., constând în aceea că:
-în cursul anului 2011 a aderat/sprijinit gruparea infracţională organizată în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, constituită de C.D.;în cursul anului 2011 a transportat/ transferat în Germania în vederea exploatării victimele majore R.M., P.T. fostă Ţ., D.M. şi M.N.;în toamna anului 2011 a recrutat, transportat, transferat şi exploatat în Germania victima minoră D.M.M.; în aceeaşi perioadă a înlesnit şi practicarea prostituţiei mai multor tinere recrutate din ţară şi transportate în Germania, în scopul obţinerii de beneficii materiale, printre care concubina inc. C.D. - inc. K.C.; sumele obţinute din aceste activităţi au fost reinvestite în vederea disimulării provenienţei acestora.
3. I.I.- fiul pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 7 al. 1, 3 din Legea 39/2003, art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 13 alin. 1,3 din Legea 678/2001, art. 329 al. 1 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi spălare de bani prev. de art. 23 lit. b din Legea 656/2002.,toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., constând în aceea că:
-în cursul anului 2010 a aderat la gruparea infracţională organizată în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, constituită de C.D., şi a sprijinit-o până la data intervenţiei organelor statului -08.01.2012;în perioada 2010-2011 a recrutat prin înşelăciune victima R.M., pe care a transportat-o şi cazat-o în străinătate, în vederea exploatării la dispoziţia grupării;în perioada 2010-2011 a transportat, transferat în vederea exploatării în străinătate victimele P.T. V.M.G., D.M. şi M.N.;în cursul anului 2011 în cadrul acestei grupări a transportat/ transferat în Germania victima minoră D.M.M.;în aceeaşi perioadă a înlesnit practicarea prostituţiei mai multor tinere recrutate din ţară şi transportate în Germania, în scopul obţinerii de beneficii materiale, printre care şi înv. F.E. şi concubina inc. C.D. - inc. K.C.;sumele de bani provenite din exploatarea sexuală au fost investite în imobile, autoturisme de lux, afaceri, în scopul disimulării adevăratei provenienţe.
4. B.A.P., zis C. - pentru săvârşirea infracţiunilor prev şi ped. de art. 7 al. 1, 3 din Legea 39/2003, art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 13 alin. 1,3 din Legea 678/2001, art. 329 al. 1 C. pen., art. 25 din Legea 365/2002, toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., constând în aceea că:
-în cursul anului 2011 a aderat la gruparea infracţională organizată în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, constituită de C.D.;în perioada mai – noiembrie 2011 a transportat/ transferat în Germania sau din ţară în Germania, la dispoziţia grupării, victimele R.M., M.N. şi P.T., V.M.G., în vederea exploatării sexuale a acestora; în toamna anului 2011 a transportat/transferat/cazat în Germania victima minoră D.M.M. în vederea exploatării sexuale;a înlesnit prin diverse servicii, la dispoziţia grupării practicarea prostituţiei mai multor tinere recrutate din ţară şi transportate în Germania, în scopul obţinerii de beneficii materiale, una dintre acestea fiind concubina liderului grupării - înv. K.C.;la data de 08.01.2012, cu ocazia percheziţiei domiciliare de la locuinţa sa deţinea un echipament confecţionat artizanal destinat fraudării bancomatelor, pe care l-a aruncat pe fereastra apartamentului la intrarea organelor de poliţie, în scopul evitării atragerii răspunderii sale penale pentru această faptă.
5. P.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane prev. şi ped. de art. 7 al 1,3 din Legea 39/2003, art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001 şi art. 26 C. pen. rap. la art. 23 lit. a din Legea 656/2002 modif., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., constând în aceea că
- în cursul anului 2009 a aderat la gruparea infracţională organizată de inc. C.D., şi a sprijinit-o, primind prin sistemul de transfer Western Union suma de aprox. 60.000 euro de la victima P.T. fostă Ţ., exploatată în Germania, bani pe care i-a predat liderului grupării, pentru a-l ajuta pe acesta să se sustragă de la urmărire;- în cursul anului 2010, a acceptat propunerea liderului grupului şi s-a căsătorit cu partea vătămată, fără a avea o relaţie cu aceasta, ajutându-l astfel la păstrarea controlului acesteia în beneficiul grupului;- în cursul lunilor dec. 2011 şi ianuarie 2012 a sprijinit gruparea infracţională condusă de înv. C.D., cazând şi transportând în vederea transferării în Germania pentru exploatare sexuală victima P.T. fostă Ţ..
6. V.M.D. - pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la grup infracţional prev. de art. 7 al. 1, 3 din Legea 39/2003 şi trafic de persoane prev. şi ped. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001, cu art. 41 al. 2 C.p. proxenetism prev. de art. 329 al.1 C.pen cu aplic. art. 41 al.2 C.pen. şi complicitate la spălare de bani prev. de art. 26 C.pen., rap. la art. 23 lit.b din Legea 656/2002, totul cu aplic. art. 33 lit.a C.pen., constând în aceea că:
- în perioada 2010 – 2011, a aderat la gruparea infracţională organizată condusă de inc. C.D., în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism,şi - la solicitarea acestuia, împreună cu inc. I.I., C.C. şi B.A.P. a transportat/ transferat/ cazat în Germania, victimele R.M., P., fostă Ţ. T., ce au fost constrânse la practicarea prostituţiei în beneficiul grupării şi a recrutat/transportat/transferat/cazat în Germania, victima V. (fostă G.) M.G., constrânsă de asemenea la practicarea prostituţiei în favoarea grupării; în perioada 2008-2011 a înlesnit practicarea prostituţiei inc. K.C. E. şi înv. F.E., transportându-le şi transferându-le în vederea practicării acestei activităţi în Germania, în beneficiul grupării infracţionale conduse de inc. C.D.;- în perioada 2007 -2011 a desfăşurat acte de punere la dispoziţie a sumelor de bani obţinute de victime din practicarea prostituţiei, liderului grupării, având reprezentarea destinaţiei acestora, în vederea disimulării adevăratei provenienţe.
Elocvente în acest sens sunt multitudinea mijloacelor de proba aflate in cele 22 volume întocmite in cursul urmăririi penale, precum si probele adminstrate nemijlocit de catre instanta de judecata pina l a acest moment.
A doua condiţie: pentru faptele săvârşite, legea să prevadă pedeapsa închisorii, este de asemenea îndeplinită, astfel, pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, legea prevede pedeapsa închisorii – legea internă fiind mai severă decât dispoziţiile Convenţiei care nu condiţionează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită..
Mai mult decât atât existenţa indiciilor şi a probelor a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de Tribunalul Bacău cu ocazia luării, prelungirii si menţinerii in temeiul art. 300/1 Cpp. a măsurii arestului preventiv, soluţii ce au fost menţinute de fiecare data de Curtea de Apel Bacău, iar pana la acest moment procesual inculpaţii chiar daca au o declaraţii, cu exceptia inc.P., declaraţii care nu sunt de natura sa determine a concluziona ca pericolul social concret pentru ordinea publica a fost diminuat sau a dispărut, următorul termen de judecata fiind pe 18.12.2012, cind urmeaza a fi audiate partile vatamate.
Susţinerile inculpaţilor prin apărători, în sensul ca nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza arestării lor, care ar impune înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi tara/localitate, sunt nefondate, cu atât mai mult cu cit în cauza nu au fost administrate pana la acest moment procesual un probatoriu suficient care să nu mai justifice arestarea preventiva a acestora sau care sa determine tribunalul sa ajungă la concluzia ca s-au modificat temeiurile care au stat la baza arestării preventive a acestora, aşa încât aprecierile acestora sunt pur subiective.
Apărările formulate de inculpaţi prin apărători, în sensul că nu există probe care să justifice menţinerea arestării acestora nu pot fi primite de către instanţa in contextul in care rezultă neechivoc condiţiile concrete în care s-a desfăşurat activitatea acestora şi mai mult decât atât, din actele dosarului reiese în mod indubitabil existenta şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie, ce constituie conform jurisprudenţei CEDO „factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie”; măsura arestării preventive a inculpaţilor fiind astfel conforma scopului instituit prin art. 5 al CEDO data fiind atât calitatea acestora şi implicarea lor in presupusa activitate infracţională.
-Susţinerea inculpaţilor prin apărători in sensul ca a dispărut pericolul social concret pentru ordinea publica la acest moment procesual, urmărirea penala fiind finalizată, nu poate fi primită, deoarece la acest moment procesual se verifica datele si indiciile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv, date si indicii care converg spre ideea ca inculpaţii au lezat grav valorile sociale ocrotite de lege, au sfidat orice norma si regula privind siguranţa si dreptul persoanelor privind siguranţa persoanei, cunoscut fiind faptul ca infracţiunile de constituire unui grup infracţional organizată în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, pentru realizarea de beneficii materiale în mod facil, sunt infracţiuni cu un grad de pericol social extrem de ridicat, iar împrejurarea ca unele persoane uzează de astfel de activităţi pentru obţinerea unor surse ilicite de câştig si de procurare a mijloacelor de trai releva cu prisosinţa acest lucru dar in acelaşi timp provoacă o tulburare însemnata in desfăşurarea relaţiilor sociale cotidiene si constituie un teren favorabil pentru săvârşirea altor fapte de acelaşi gen, aspect deosebit de grav in condiţiile in care numărul persoanelor care comit astfel de infracţiuni este din ce in ce mai mare este din ce in ce mai mare.
In plus, raportat la caracterul grav al faptelor comise, prin însăşi natura acestora, prin desfăşurarea pe o perioadă îndelungată de timp - pe parcursul anilor 2005 până în 2011- şi prin relaţiile şi conexiunile cu alte persoane, prin modul de concepere şi organizare a activităţii infracţionale – prin luarea unor măsuri sporite de precauţie şi încercarea de a îngreuna şi zădărnici activitatea de depistare şi atragere a răspunderii penale prin implicarea altor persoane, constatării unor coeziuni infracţionale ale persoanelor cercetate şi nu în ultimul rând facem referire şi caracterul transfrontalier al activităţii infracţionale, astfel ca există date suficiente care certifică necesitatea menţinerii măsurii arestării preventive cel puţin a inculpaţilor C.D. zis BAU, I.I., P.D. zis C., V.M.D..
II. Sub aspectul temeiului care a determinat privarea de libertate a inculpaţilor C.D., fost B., I.I., P.D., V.M.D., se reţine că acesta există în continuare, probele existente la dosar reflectând existenţa unor indicii care pot fi echivalate cu motive verosimile de bănuială că inculpaţii ar putea fi autorii infracţiunilor de care sunt acuzaţi, iar împrejurările care au dus la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică nu s-au modificat.
În prezenta cauză sunt îndeplinite ambele condiţii prevăzute de art.148 lit. f C.p.p., temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive: pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile de care este acuzat inculpatul sunt mai mari de 4 ani, neintervenind vreo schimbare de încadrare juridică până în acest moment procesual care să atragă limite de pedeapsă mai mici sau egale cu 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Raportat la temeiul prevăzut de art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen., se reţine că la aprecierea acestui pericol instanţa a avut şi are în vedere gradul ridicat de pericol al infracţiunilor presupus a fi comise de către inculpaţi, infracţiuni care au pus în pericol valori sociale importante proteguite de normele penale încălcate, anume se retine ca infracţiunile constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism aduc atingere uneia din cele mai importante valori ocrotite de legea penală, traficul de persoane si persoane minore, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate, cu un impact social deosebit, iar lăsarea inculpaţilor în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită a acestora şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional, şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, împrejurările concrete în care au fost comise presupusele infracţiuni.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, detenţia este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unor noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. In acelaşi sens s-a pronunţat şi Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucţionare a cursului justiţiei, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracţiune gravă. Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existenţa nici unuia dintre pericolele enunţate nu a putut fi stabilită, detenţia provizorie s-ar putea, totuşi, justifica, in mod excepţional, în anumite cazuri în care se comite o infracţiune deosebit de gravă.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa constată că există dovezi privind existenţa cazului comiterii unor infracţiuni grave apreciate, atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât şi de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului preventiv.
Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenţie provizorie, cel puţin o perioadă de timp (cauza Letellier contra Franţei). Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent şi suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Or, în prezenta cauză, apreciind în concret necesitatea menţinerii măsurii arestului preventiv faţă de inculpaţii C.D., fost B., I.I., P.D., V.M.D., tribunalul constată se impune în continuare detenţia provizorie, existând indicii şi probe privind comiterea unor infracţiuni deosebit de grave - trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, asocierea la săvârşirea de infracţiuni - iar raportat la caracterul grav al faptelor comise, prin însăşi natura acestora, prin desfăşurarea pe o perioadă îndelungată de timp - pe parcursul anilor 2005-2011 - şi prin relaţiile şi conexiunile cu alte persoane, prin modul de concepere şi organizare a activităţii infracţionale (elocvente în acest sens fiind spre ex. convorbirile telefonice din care ar rezulta faptul că victimele erau racolate prin diverse metode in România de către unii inculpaţi si transportate in Italia de către alţi inculpaţi, unde inc…e deţineau o casa si obligate sa se prostitueze iar sumele obţinute din aceste activităţi ilegale ajungeau la liderii asocierii infracţionale), precum si – prin luarea unor măsuri sporite de precauţie şi încercarea de a îngreuna şi zădărnici activitatea de depistare şi atragere a răspunderii penale prin implicarea altor persoane, constatării unor coeziuni infracţionale ale persoanelor cercetate şi nu în ultimul rând facem referire şi caracterul transfrontalier al activităţii infracţionale, astfel ca există date suficiente care certifică necesitatea menţinerii măsurii arestării preventive.
Aceste infracţiuni, aduc atingere celei mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, respectiv viaţa, integritatea fizică şi psihică, victimele –din care trei sunt minore - fiind supuse unor traume psihice. Un argument în plus pentru a sublinia gravitatea faptelor îl constituie însuşi faptul că legiuitorul în mod obiectiv a prevăzut pedepse deosebit de aspre, în scopul preventiv de a descuraja comiterea unor astfel de infracţiuni.
Tribunalul constată că probatoriul administrat până la acest moment, demonstrează şi probează existenţa unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor, şi alături de celelalte temeiuri reţinute de Tribunal ca fiind actuale, reclamă necesitatea unei reacţii ferme şi eficiente a autorităţilor judiciare în privinţa persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuţie, în sensul eliminării, izolării din societate a subiectului infracţional.
Alegerea si menţinerea măsurii de prevenţie se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social infracţiunii, de împrejurările concrete in care se presupune ca s-a comis fapta ,aspecte care se regăsesc cu prisosinţa in prezenta cauza. Mai mult decât atât gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care au fost trimişi in judecata inculpaţii trebuie privit si prin prisma unor circumstanţe concrete ale cauzei ,circumstanţe care pledează si justifica starea de detenţie legitima provizorie iar judecarea acestora in stare de libertate in aceasta faza a procesului penal ar crea o stare de insecuritate sociala, prezentând un pericol social concret pentru ordinea publica si ca prin operaţiunea logica a interpretării temeiurile prevăzute de art. 148 C.pr.pen., trebuie examinate prin raportare la probele existente pana in momentul de fata in cauza si care conferă cu prisosinţa elemente in susţinerea pericolului social concret pentru ordinea publica .
Astfel, apreciază instanţa că lăsarea în libertate a celor patru inculpaţi prezintă pericol pentru ordinea publică datorită caracterului grav al faptelor comise, prin însăşi natura acestora, insa trebuie avut in vedere si faptul că aceşti inculpaţi sunt cunoscuţi cu preocupări pe linia traficului de persoane -ex. inc. C., fapt ce rezultă inclusiv din probatoriul cauzei(elocvent in acest sens este faptul ca inc este cunoscut autorităţilor germane cu preocupări pe linia traficului de persoane încă din anul 2009, când pe numele acestuia a fost deschisă o procedură penală urmare a plângerii formulate de victima J.M.) şi de asemenea identificaţi ca având numeroase legături ilicite cu persoane având aceleaşi preocupări infracţionale, acţionând în cadrul unui grup infracţional organizat cu caracter transfrontalier specializat în traficul de persoane.
De asemenea, faţă de probatoriul administrat în cauză in cursul urmăririi penale se relevă amploarea deosebită a activităţii infracţionale complexe presupus săvârşită de inculpaţi, prin desfăşurarea pe o perioadă îndelungată de timp - începând cu 2005 până in 2011- şi prin relaţiile şi conexiunile cu alte reţele infracţionale care acţionează pe acelaşi segment de crimă organizată, ceea ce dovedeşte periculozitatea acestora, care rezidă şi din pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile comise, astfel ca există date suficiente care certifică necesitatea menţinerii măsurii arestării preventive, în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
In acest sens, trebuie avut în vedere faptul că prin modalitatea în care se presupune ca au fost comise faptele şi natura relaţiilor socio–umane afectate, impun concluzia că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar genera o stare de insecuritate reprezentând un pericol concret pentru ordinea publică, iar interesul social al protejării societăţii primează in acest moment procesual interesului personal al inculpaţilor.
Raportat la complexitatea cauzei şi a activităţilor infracţionale care se prezuma a fi desfăşurate de către inculpaţi, având în vedere angrenarea în comiterea faptelor a unui număr mare de persoane, prin asociere infracţionala, precum si numărul mare al persoanelor vătămate si starea de minoritate a unora dintre acestea, lipsa garanţiilor că inculpaţii ar abandona comportamentul antisocial – instanţa apreciază că detenţia provizorie este necesară în continuare pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Astfel, raportat la caracterul grav al faptelor comise, prin însăşi natura acestora, prin desfăşurarea pe o perioadă relativ îndelungată de timp, pe parcursul mai multor ani, începând cu 2005, amploarea fenomenului infracţional, modul în care se reţine organizarea şi premeditarea faptelor deduse judecăţii – constituirea şi aderarea la un grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, spălare de bani – precum şi activitatea infracţională în legătură cu care se prezumă că au fost implicaţi – desfăşurarea pe o perioadă îndelungată de timp, relaţiile şi conexiunile intre mai multe persoane, prin modul de cooperare intre inculpaţi şi organizare a activităţii infracţionale – (elocvente în acest sens fiind spre ex. convorbirile telefonice dintre inculpaţi vol.xx-xv), – prin luarea unor măsuri sporite de precauţie şi încercarea de a îngreuna şi zădărnici activitatea de depistare şi atragere a răspunderii penale prin implicarea altor persoane, constatării unor coeziuni infracţionale ale persoanelor cercetate şi nu în ultimul rând facem referire şi caracterul transfrontalier al activităţii infracţionale, astfel ca există date suficiente care certifică necesitatea menţinerii măsurii arestării preventive cel puţin pentru inculpaţii C.D., fost B., I.I., P.D. , V.M.D. .
Aceste infracţiuni, aduc atingere celei mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, respectiv viaţa, integritatea fizică şi psihică, victimele fiind supuse unor traume psihice. Un argument în plus pentru a sublinia gravitatea faptelor îl constituie însuşi faptul că legiuitorul în mod obiectiv a prevăzut pedepse deosebit de aspre, în scopul preventiv de a descuraja comiterea unor astfel de infracţiuni.
Tribunalul constată că probatoriul administrat până la acest moment, demonstrează şi probează existenţa unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celor patru inculpaţi, şi alături de celelalte temeiuri reţinute de tribunal ca fiind actuale, reclamă necesitatea unei reacţii ferme şi eficiente a autorităţilor judiciare în privinţa persoanelor cercetate pentru fapte de natura celor în discuţie, în sensul eliminării , izolării din societate a subiectului infracţional.
Sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publica, tribunalul apreciază ca este pe deplin dovedit, atât prin modul de săvârşire a faptei cât si prin conduita si persoana inculpaţilor, Tribunalul apreciind ca motivul determinant al săvârşirii faptelor este în continuare un factor de risc în conduita viitoare a acestora, nevoia de bani în contextul lipsei unei ocupaţii aducătoare de venituri, relevant fiind si faptul ca majoritatea inculpaţilor fiind fără ocupaţie anterior arestării preventive, fiind elemente suficiente în aprecierea asupra probabilităţii efective si reale ca inculpaţii sa persiste în săvârşirea de infracţiuni de acelaşi gen, toate acestea dovedind în opinia Tribunalului, ca cel puţin până la acest moment procesual, este dovedit gradul de pericol concret pentru ordinea publica pe care îl prezintă inculpaţii.
Prin prisma acestor împrejurări, instanţa apreciază că lăsarea celor patru inculpaţi în libertate în acest moment procesual nu este oportună, tulburând grav liniştea publică, rezonanţa faptelor nestopându-se şi aducând atingere bunei desfăşurări a procesului penal.
Raportat la complexitatea cauzei şi a activităţilor infracţionale care se prezuma a fi desfăşurate de către inculpaţi, având în vedere angrenarea în comiterea faptelor a unui număr mare de persoane, prin asociere infracţionala, lipsa garanţiilor ca inculpaţii ar abandona comportamentul antisocial, cu atât mai mult cu cit cei patru inculpaţi nu au nici o ocupaţie – instanţa apreciază că detenţia provizorie este necesară în continuare pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Or, in speţa inculpaţii sunt cercetaţi pentru infracţiuni ce prezintă un grad de pericol deosebit de ridicat, ce rezulta nu numai din limitele mari de pedeapsa stabilite de legiuitor, ci si din modalităţile si împrejurările concrete de săvârşire a faptelor, mai sus enumerate, amploarea acestui fenomen infracţional si de rezonanta negativa a acestui gen de infracţiuni in rândul societăţii civile.
De asemenea, pericolul concret pentru ordinea publica rezida si in perioada îndelungata in care se presupune ca inculpaţii au săvârşit faptele, relevant in acest sens fiind faptul ca în perioada 2007 -2011, membrii grupării conduse de inc. C.D., ar fi recrutat, transportat, cazat, transferat în străinătate (Italia, Spania, Elveţia, Germania) în vederea exploatării sexuale, beneficiind de câştigurile realizate de acestea – mai multe tinere, iar in baza răspunsului preliminar la cererea de asistenţă judiciară internaţională s-a stabilit că inc. C.D. este cunoscut autorităţilor germane cu preocupări pe linia traficului de persoane încă din anul 2009, când pe numele acestuia a fost deschisă o procedură penală urmare a plângerii formulate de victima J.M., precum si nr. mare al parţilor vătămate -13- si al martorilor-18-inclusiv unul cu identitate protejata, existând astfel riscul real al influenţării acestora sau punerii de acord a acestora având in vedere ca in actul de sesizare s-a reţinut ca în cadrul acestor grupări infracţionale organizate, unele victime devin la rândul lor proxenete sau traficante, mai ales în situaţia în care membrii grupării infracţionale le conferă un statut aparte – dat de relaţia intimă cu aceştia – şi atribuţii specifice de supraveghere a celorlalte victime.
In plus, sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publica trebuie avut in vedere si modalităţile concrete utilizate de către inculpaţi pentru realizarea presupuselor infracţiuni reţinute in rechizitoriu, astfel principala metoda se presupune a fi fost şantajul sentimental al parţilor vătămate, multe dintre acestea fiind minore, exploatarea vulnerabilităţilor victimelor din punct de vedere financiar sau/si educaţional, precum si situaţia familiala sau financiara dificila sau inducerea victimelor in eroare, dar si utilizarea de ameninţări/agresiuni fizice, vulnerabilităţi care pot fi exploatate in continuare de către inculpaţi in cazul in care ar fi cercetaţi in stare de libertate.
În ce priveşte respectarea dreptului la libertate al inculpaţilor, este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală – şi ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire al faptelor şi din consecinţele acestora.
În condiţiile speţei, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul celor patru inculpaţi de a fi cercetaţi în stare de libertate, deoarece , securitatea patrimoniilor ar fi ameninţate şi prin aceasta în mod evident pericolul pentru ordinea publică naţională şi a întregii comunităţi europene devine actual .
Raportat la aprecierea duratei rezonabile a măsurii preventive privative de libertate, potrivit art.5 parag.3 din Convenţia E.D.O., aceasta se va analiza în concret, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze. Considerentele de genul probatoriul amplu de administrat, complexitatea cauzei în fapt şi în drept, comportamentul părţilor şi al instanţei de judecată, au relevanţă în jurisprudenţa Curţii Europene atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a măsurii preventive privative de libertate (cauza Curţii E.D.O. Allenet de Ribemont c. Franţa). Aplicând aceste criterii la prezenta cauză, se constată că dosarul este abia la al treilea termen de judecata, judecata fiind amânată la solicitarea inculpaţilor, si nu s-au administrat probele necesare de către instanţă.
Aplicând aceste principii la speţa de faţă, având în vedere complexitatea cauzei, dedusă si din numărul mare al inculpaţilor cercetaţi penal şi trimişi în judecata, durata arestării preventive a inculpaţilor de aproximativ 9-1o luni este si legala si nici nu poate fi apreciată că a depăşit un termen rezonabil, aşa cum este prevăzut de art.5 paragraf 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, măsura menţinerii măsurii arestului preventiv fiind conformă şi cu aceste dispoziţii.
Toate apărările inculpaţilor la acest moment procesual se circumscriu in opinia tribunalului unor aprecieri subiective, faptul ca urmărirea penala a fost încheiata si inculpaţii au fost trimişi in judecata nu echivalează cu dispariţia temeiurilor care au stat la baza arestării preventive a acestora pentru ca asta ar însemna ca ori de cate ori un inculpat este trimis in judecata ca un automatism sa fie pus de îndată in libertate.
Aspectele legate de încadrarea juridica a faptelor reţinute in rechizitoriu –invocate de inculpatul C.D.- sunt apărări cu privire la care instanţa retine, in primul rând, ca ţin de aprecierea probelor, care este atributul suveran al instanţei de fond care se va pronunţa asupra reţinerii sau nereţinerii existenţei faptelor şi a vinovăţiei inculpaţilor, contribuţia concreta a fiecăruia si corecta încadrare juridica a faptelor. Pe de alta parte, simpla împrejurare ca inculapatul C.D. a dat declaraţie în sensul ca înţelege sa se prevaleze de dispoziţiile art.320/1 Cod procedură penala solicitând disjungerea cauzei fata de ceilalţi inculpaţi si pronunţarea unei hotariri pe fond cu privire al acesta insa dupa primirea până la termenul următor -18.12.2012- a relaţiilor de la parchet necesare analizării întrunirii condiţiilor necesare pentru ca inculpaţi sa poată beneficia si de prev art.9 din lg nr.39/2003. - nu este de natura sa contureze o schimbare a temeiurilor pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestuia, având in vedere si soluţia pe fond care se poate pronunţa în cadrul acestei proceduri simplificate.
De asemenea, comportamentul procesual al inculpaţilor, chiar de recunoaştere parţială a săvârşirii faptelor - de ex inc. I., V. - inc. P. prevalându-se de dreptul la tăcere, va fi de asemenea apreciat de către instanţa la fundamentarea sentinţei ce se va pronunţa în cauză. In acest moment procesual instanţa urmează să constate că temeiurile care au determinat arestarea celor patru inculpaţi subzistă şi în prezent si impun in continuarea privarea de libertate a inculpaţilor C.D., fost B., I.I., P.D. , V.M.D., pentru a garanta o mai buna desfăşurare a procesului penal.
Pe de alta parte, este adevărat că inculpaţii au circumstanţe personale favorabile, - nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale pe teritoriul României, sau o parte dintre aceştia sunt căsătoriţi - C., C., P., V. - însă acestea nu pot fi privite în mod singular la aprecierea pericolului pe care îl poate crea punerea în libertate a acestora, ci trebuie avute în vedere şi celelalte criterii prev. de art.136 Cod proc. penala, acceptate si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Circumstanţele reale si personale invocate în apărare de către toţi inculpaţii sunt la acest moment procesual neîntemeiate, apărările formulate pe aceste aspecte reprezintă in opinia tribunalului eventuale criterii de circumstanţiere si nu motive pentru punerea acestora in libertate.
In plus, circumstanţele personale favorabile invocate de inculpaţi au existat şi la momentul luării măsurii arestării preventive, ele urmând a fi valorificate, în măsura în care sunt reale, cu ocazia soluţionării cauzei pe fond.
Pe de alta parte, apărările inculpaţilor cu privire la egalitatea de tratament – invocându-se ca ex faptul ca inc. B.D.C. si inc. K.C. E. nefiind arestaţi si o eventuala contribuţie concreta a acestora mai mare la săvârşirea infracţiunilor - nu îşi găseşte nici o susţinere in normele legale in vigoare. Privarea de libertate a fiecărui inculpat trebuie analizată exclusiv prin prisma propriei sale situaţii, punându-se in discuţie doar subzistenta temeiurilor de fapt si de drept ce au condus la arestarea sa preventiva.
În această etapă a procesului penal, şi în raport şi de infracţiunile pentru care inculpaţii sunt trimişi în judecată, şi pentru aspectele anterior arătate, în interesul bunei desfăşurări a procesului penal, menţinerea măsurii arestului preventiv a inculpaţilor C.D., fost B., I.I., P.D., V.M.D. se impune cu prisosinţă.
De asemenea judecata se află în fază incipientă, menţinerea măsurii preventive impunându-se şi pentru buna desfăşurare a acesteia. Astfel, in speţa de fata a început cercetarea judecătoreasca, inculpaţii fiind audiaţi de câtre instanţa, insa începutul cercetării judecătoreşti in sine nu reprezintă o schimbare a temeiurilor avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive - cum neîntemeiat susţin apărătorii inculpaţilor - căci aceasta măsura a arestării preventive nu a fost dispusa doar pe durata urmăririi penale. In caz contrar, ar însemna ca odată finalizata urmărirea penala, toate persoanele cercetate in stare de arest sa fie puse in libertate, concluzie străina literei si spiritului dispoziţiilor legale in materia masurilor preventive.
Astfel, ţinând seama de natura infracţiunilor ce se imputa inculpaţilor, de caracterul organizat si modalitatea in care se presupune ca a fost conceputa activitatea infracţionala, de numărul mare al faptelor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi in prezenta cauza, de perioada îndelungata in care se retine ca s-a desfăşurat, de caracterul organizat si transfrontalier al faptelor, de contribuţia infracţională a acestora, tribunalul apreciază ca temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive împotriva inculpaţilor C.D., fost B., I.I., P.D. , V.M.D. subzista si impun in continuare privarea lor de libertate.
In actul de sesizare a instanţei s-au reţinut contribuţii diferite ale inculpaţilor la săvârşirea faptelor penale reţinute, respectiv inculpatul C.D. fiind acuzat ca a iniţiat si constituit un grup infracţional – iar ceilalţi inculpaţi fiind acuzaţi ca au aderat la acest grup infracţional, deci unii fiind consideraţi iniţiatori si cei care au constituit grupul infracţional iar ceilalţi ca au aderat la acest grup, insa, instanţa investita cu soluţionarea cauzei urmează sa lămuresc situaţia de fapt reala, sa stabilească probele care corespund adevărului, evitându-se astfel posibilitatea unor eventuale influente intre inculpaţi, prin lăsarea in libertate a acestora, având in vedere si faptul ca unii inculpaţi, au avut o poziţie oscilanta, uneori dând si declaraţii contradictorii pe parcursul urmăririi penale. (ex. in rechizitoriu s-a reţinut ca inculpatul C. a adoptat iniţial o poziţie nesinceră în cursul urmăririi penale, negând comiterea faptelor, însă după luarea măsurii arestării preventive a recunoscut comiterea faptelor, cu precizări uşor nuanţate asupra vinovăţiei, inc. CARCALEŢ C. Iniţial acesta a adoptat o atitudine de negare a faptelor, după care în cursul urmăririi penale a recunoscut parţial comiterea acestora, cu prezentarea nuanţată a vinovăţiei, inc. I.I., iniţial şi acesta a adoptat o atitudine de negare a faptelor, după care în cursul urmăririi penale a recunoscut nuanţat în privinţa vinovăţiei comiterea acestora; inculpatul B.A.P. iniţial acesta s-a prevalat de dreptul la tăcere, după care în cursul urmăririi penale a recunoscut faptele de trafic de persoane în forma transportării/ transferării părţilor vătămate în vederea exploatării, insa nuanţat în privinţa vinovăţiei, inculpatul P.D. iniţial inculpatul a adoptat o atitudine de parţial sinceră, după care în cursul urmăririi penale a negat comiterea acestora), aceste poziţii procesuale fiind menţinută şi în cursul audierii în fata instanţei de judecată.
Astfel, este adevărat faptul că aceste aspecte ţin de fondul cauzei, urmând a fi clarificate in urma administrării întregului probatoriu în cursul cercetării judecătoreşti, însă sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică nu poate fi ignorat pericolul concret al contribuţiei infracţionale a acestora, chiar daca este diferita de cea a iniţiatorilor grupului infracţional, dar la fel de periculoasa prin finalitate, precum si posibilitate ca odată puşi in libertate sa continue săvârşirea acestor activităţi ilegale, sa-si pună de acord declaraţiile sau sa influenţeze părţile vătămate si martorii.
Totusi având în vedere contribuţia infractională, poziţia procesuală şi în special starea de sănătate precară, invocată şi reiterată în apărare pentru inculpatul C.C. zis D. – cf . actelor medicale vol XV- atita timp cât inculpatul nu şi-a amelioarat starea de sanatate deşi putea beneficia de tratament sub pază în reţeaua sanitara a penitenciarelor cf prev. art.139/1 Cpp. şi pentru a nu i agrava stare de sanatate in conditiile in care durata arestului preventiv este de aproximativ 10 luni si o solutionare rapida a cauzei nu se întrevede, în continuare fiind necesară audierea părţilor vătămate si a martorilor, aceste aspecte instanta apreciză că pot constitui la acest moment procesual motiv pentru punerea acestuia în libertate.
Aceasta concluzie se impune având în vedere şi faptul că în alegerea măsurii preventive alternative celei privative de libertate, trebuie ţinut seama de dispoziţiile art.136 alin.8 Cod de procedură penală.
De asemenea, şi in ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.A.P. instanţa apreciază că faţă de contribuţia infracţională concretă a acestui inculpat - aşa cum se conturează din declaraţia de recunoaştere a inc de la up. Dar si din fata instanţei de judecată coroborata cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi deja audiati şi părţi vătămate - precum si poziţia sa procesuala, pot constitui la acest moment procesual motiv pentru punerea acestuia in libertate.
Potrivit art.139 alin.1 Cod pro. penala măsura arestării preventive luata se înlocuieşte cu alta măsura preventiva, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Rezulta aşadar ca pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/tara - cum au solicitat inculpaţii prin apărători - este necesar ca, fata de momentul privării de libertate a inculpaţilor sa fi intervenit nişte împrejurări de natura a modifica, in sens favorabil acestora, temeiurile care au impus arestarea acestora. In speţa au fost invocate in acest sens, circumstanţele personale favorabile inculpaţilor, cum ar fi vârsta, lipsa antecedentelor penale, pentru unii atitudinea avuta fata de fapta ce li se imputa, pentru alţii situaţia familiala sau starea de sănătate, insa instanţa apreciază că acestea nu justifică înlocuirea măsurii arestării preventive, decât pentru inculpatii C.C. zis D., B.A.P., pentru ceilalţi patru inculpaţi, circumstanţele invocate nu pot fi reţinute ca temei al înlocuirii măsurii arestării preventive deoarece nu au intervenit ulterior privării de libertate a inculpaţilor, ci au existat încă de la acel moment, fiind cunoscute si evaluate de către judecătorul care a dispus arestarea preventiva a inculpaţilor.
Astfel, privitor la oportunitatea luării faţă de inculpaţi a unei alte măsuri preventive neprivative de libertate dintre cele reglementate de art. 145 C.pr.pen respectiv art. 145 ind.1 C.pr.pen., oportunitate analizată prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin 8 C.pr.pen., Tribunalul reţine că circumstanţele personale favorabile, invocate de fiecare dintre inculpaţi nu pot constitui, prin ele însele, temei al reconsiderării privării lor de libertate, acestea trebuind evaluate în contextul gravităţii sporite a faptelor de care sunt acuzaţi şi a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal. Tribunalul nu poate dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi ţara/localitatea in cazul inculpaţilor C.D. , I.I., P.D. zis C., V.M.D., întrucât apreciază că interesul de a proteja în mod eficient liniştea publică si asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, iar poziţia procesual de recunoaştere a faptelor decât în măsura evidentei probelor si necesitatea verificării fiecărei apărări a inculpaţilor în baza declaraţiilor părţilor vatamate si a martorilor ce urmează a fi audiati, primează în faţa interesului particular al celor patru inculpaţi de a fi judecaţi în stare de libertate.
Pentru considerentele expuse anterior, apreciind că arestarea preventivă este legală iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat şi nici nu au încetat şi impun în continuare privarea de libertate instanţa, având în vedere toate considerentele expuse, cât şi a faptului că dosarul are următorul termen de judecata la data de 18.12.2012, că urmează a fi audiate părţile vătămate si martorii, administrate probe, cât şi a faptului că inculpaţii ar putea influenţa părţile vătămate si martorii din lucrări, constatând că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, instanţa urmează ca în temeiul art.160/b alin.3 Cod pr.penală si art. 300/2 din C.p.p. raportat la art.148 lit. f din C.p.p. să menţină starea de arest a inculpaţilor C.D. zis BAU, I.I., P.D. zis C., V.M.D..
Pentru considerentele mai sus reţinute însă instanţa va dispune, în temeiul art. 139 Cod pr.penală, înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatii C.C. zis D., B.A.P., cu măsura preventiva a obligării de a nu părăsi ţara.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara supravegherea inculpatului B.A.P. va fi exercitata de Politia Bârlad, jud. Vaslui, si a inc. C.C. zis D. de Politiei jud.Vaslui.
În temeiul art.145 alin.1/1,alin.1/2 Cod pr.penală, va obliga inculpatii să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală şi instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
b) să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori sunt chemaţi;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de armă;
e) Să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi din cauză şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia si să nu se aproprie de persoanele vătămate si de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;
În temeiul art.145 alin.3 Cod pr.penală, va atrage atenţia inculpatilor C.C. zis D., B.A.P. că în cazul încălcării cu rea-credinţă a măsurii a obligării de a nu părăsi tara sau a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
În temeiul art.145 alin.2/1 C.pr.pen. va dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: inculpatului, Poliţiei Barlad, jud. Vaslui, (pt. inc. B.A.P. ) si Politiei jud. Vaslui(pt. inc. C.C. zis D. ), Direcţiei Generale de Paşapoarte, Jandarmeriei, Poliţiei Comunitare şi Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care le revin inculpaţilor.
Va dispune punerea în libertate a inculpaţilor C.C. zis D., B.A.P. de sub puterea mandatelor de arestare nr.05/09.01.2012 si respectiv nr.07/09.01.2012, emise de Tribunalul Bacău, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză.
Se va constata că inculpaţii C.D. zis BAU, I.I., V.M.D., C.C. zis D., B.A.P., au fost asistaţi de apărător aleşi, iar inc. P.D. zis C. a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Sechestru asigurătoriu instituit în temeiul art. 129 alin. 8 din O.G. nr. 92/2003. Înscrierea măsurii în cartea funciară. Distincţia faţă de ipoteca legală
Curtea de Apel Iași
Înfiinţarea sechestrului asigurător
Curtea de Apel București
Sechestru asigurător. Necercetarea cererii modificatoare.
Curtea de Apel Oradea
Cerere ridicare sechestru penal instituit de organele penale și menținut de instanța penală, prin decizie definitivă, asupra bunurilor debitoarei falite, formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei și adresată judecătorului sindic.
Judecătoria Oradea
suspendare urmărire conform art. 428 C.proc.civ