Suspendare urmărire conform art. 428 C.proc.civ

Sentinţă civilă 26 din 27.05.2013


suspendare urmărire conform art. 428 C.proc.civ

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. ………..

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. ……..

Şedinţa publică din data de ………

 

Completul constituit din:

PREŞEDINTE: ….

GREFIER: ……

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta ……, în contradictoriu cu intimata …….., prin administrator judiciar ….., cu sediul în .., având ca obiect suspendare urmărire conform art. 428 C.proc.civ..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă în reprezentarea petentei, av. ……, în substituirea av. ……. în baza împuternicirii avocaţiale de substituire depusă la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentanta petentei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus şi solicită cuvântul pe fond.

În temeiul prevederilor art. 167 alin. (1) C.proc.civ. instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o legală, verosimilă, pertinentă şi concludentă pentru soluţionarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, în baza art. 150 C.proc.civ. instanţa constată cauza lămurită, declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta petentei solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel  cum a fost formulată şi, pe cale de consecinţă, potrivit prevederilor art. 428 alin. (1) şi (3) C.proc.civ., suspendarea tuturor formelor de executare silită începute împotriva societăţii pe care o reprezintă, fiind îndeplinite toate cerinţele solicitate de temeiul legal în baza căruia a fost formulată prezenta cerere de chemare  în judecată.

Reprezentanta petentei arată că, instituirea sechestrului asupra aparatelor de jocuri de noroc ar aduce grave prejudicii societăţii petente.

Fără cheltuieli de judecată.

JUDECĂTORIA,

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei .. la data de ….., sub nr. de dosar ….., petenta …… a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata S……., prin  administrator judiciar …..., suspendarea tuturor formelor de executare iniţiate în dosarul execuţional nr. …… până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, petenta arată că în data de …. i s-a comunicat somaţia de plată nr. 1…în dosar execuţional nr. ……, prin care a fost somată ca în termen de o zi să achite suma de ……. lei cu titlu contravaloare chirie aferentă lunilor octombrie 2012, noiembrie 2012, decembrie 2012 şi cheltuieli de executare, chirii datorate intimatei în baza unui contract încheiat în data de …, contractul de închiriere având ca obiect spaţiul comercial situat în ….., pe durata de 1 an, respectiv până în data de …...

În data de … cele două societăţi comerciale au încheiat actul adiţional nr. ……. prin care de comun acord au stabilit să modifice în totalitate conţinutul acestui contract de închiriere, iar în urma unor negocieri directe între părţi, noile clauze urmau să fie cuprinse într-un nou contract de închiriere încheiat între părţi începând cu data de ….2012. Aşadar, contractul de închiriere menţionat în somaţia de plată, ca titlu executoriu, nu mai este valabil, acesta şi-a încetat efectele juridice ca urmare a acordului de voinţă manifestat de ambele părţi contractante.

În ceea ce priveşte obligaţiile de plată pe care petenta le-a avut de îndeplinit conform contractului de locaţiune din data de 31.10.2011, aceasta arată că le-a îndeplinit întocmai şi la termen, achitând toate obligaţiile de plată, aşa cum acestea au fost stabilite între părţi.

Reaua credinţă manifestată de către …….. SRL rezultă, arată petenta, şi din următoarele fapte:

În data de ….. i-a fost comunicată petentei de către SEJ ...notificarea nr. …. prin care i s-a pus în vedere să elibereze spaţiul comercial închiriat, în termen de 3 zile de la data primirii notificării.

În data de ……2012 reprezentanţii societăţii petente s-au deplasat la faţa locului pentru a ridica aparatele de jocuri de noroc, la numai o zi după transmiterea notificării către societatea petentă, reprezentantul societăţii intimate cu rea credinţă a schimbat yalele de la intrarea în spaţiu şi fără vreun drept a reţinut bunurile societăţii, astfel că nu a putut elibera spaţiul în termenul de 3 zile. Cu privire la aceste aspecte, în data de 17.12.2012, petenta a înregistrat o adresă către … SRL, în atenţia SEJ .., înregistrată sub nr. …..

În data de ...2012 petenta a transmis către intimată notificarea nr. 11 prin BEJ …., prin care a solicitat  să-i pună la dispoziţie spaţiul, în termen de maxim 24 de ore de la data primirii notificării, având în vedere că în mod abuziv au schimbat yalele de la intrarea în spaţiu şi fără a avea vreun drept, a reţinut bunurile petentei-aparate de joc. Comunicarea a fost restituită cu menţiunea „mutat sediu din localitate”.

La data de ….2013 în baza procesului*verbal fără dată, întocmit de către BEJ ……., s-a procedat la sechestrarea prin deposedare a şase aparate de tip …

Seriile acestor aparate de joc sunt marcate pe autocolante ce sunt lipite pe aparatele de joc şi au o valabilitate de 1 an de zile. Petenta menţionează faptul că la ridicarea aparatelor erau lipite autocolante cu seriile anterioare a căror valabilitate a expirat la data de …..2012. Până la eliberarea noilor autorizaţii de tip autocolante, ce urmau a se lipi pe fiecare aparat în parte, petenta a beneficiat de o decizie de autorizare a aparatelor ce erau supuse autorizării.

În urma primirii noilor autorizaţii valabile până la data de ….2013, s-a modificat seria aparatelor.

Petenta arată că au fost ridicate şase aparate de joc care produc venituri substanţiale societăţii petente, într-o singură zi, …...2013 s-a încasat de la cele şase aparate de joc suma de 2.329 lei, la data de ….2013 suma de 2.525 lei, la data de 09.01.2013 s-a încasat suma de 12.287 lei. Se poate observa cu uşurinţă faptul că prin deposedarea de aceste aparate de joc s-a cauzat un prejudiciu societăţii, aceste aparate de joc producând venituri zilnice şi substanţiale societăţii petente.

De asemenea, petenta arată că valoarea unui astfel de aparat de joc, respectiv un aparat de tip Hot Spot, cum sunt cele cinci care au fost ridicate, se ridică la suma de 8.725 lei/bucata, iar celălalt aparat de joc are valoarea de 5.275 lei/bucata.

Apreciază petenta că raportat la creanţa pe care intimata o pretinde de la aceasta, respectiv suma de 19.599,70 lei, consideră că bunurile care au fost sechestrate şi ridicate au o valoare de două ori mai mare decât creanţa supusă executării. Astfel, cele şase aparate ridicate de la SC ……… SRL au valoarea de piaţă în sumă de 48.900 lei, fără însă a pune în calcul sumele de bani care erau în aparate la data ridicării acestora, nefăcându-se nici o referire la acest lucru în cuprinsul procesului verbal întocmit de BEJ ……...

Totodată petenta a precizat că pentru a reduce la maxim riscul executării silite a bunurilor sale, a consemnat la CEC, în data de …….2012, suma de 19600 lei, pe seama B.E.J. ……., în dosarul execuţional nr. …….

Petenta consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 428 C.proc.civ.

Continuarea executării silite împotriva societăţii petente, respectiv scoaterea la vânzare a aparatelor de joc confiscate de executorul judecătoresc, poate produce petentei mari prejudicii.

În primul rând, datorită faptului că aceste aparate de joc sunt bunuri care produc profit însemnat pentru societate, profit de care societatea este privată, având în vedere că bunurile sunt confiscate, mai mult, în aparatele de joc se aflau sume de bani pe care nu le-a putut cuantifica, având în vedere că ele au fost confiscate fără a i se da posibilitatea petentei să scoată numerarul aflat în interiorul aparatelor de către executorul judecătoresc.

Numărul şi valoarea aparatelor confiscate depăşeşte cu mult valoarea creanţei pe care o solicită SC …..SRL de la societatea petentă, sumă care de altfel nici nu este justificată şi se solicită de către aceasta în baza unui contract de locaţiune care nu mai este valabil şi în baza căruia s-a încuviinţat executarea silită, aparenţa dreptului îi aparţine în totalitate şi  nelegalitate acestei executări silite este evidentă.

Valorificarea de către executorul judecătoresc a bunurilor şi distribuirea sumelor obţinute din vânzarea acestora, către intimată, societate aflată în insolvenţă, ar duce la situaţia în care, dacă cererile de contestare a executării ar fi admise să nu poată recupera banii pierduţi niciodată, deoarece insolvenţa este o procedură de executare silită ireversibilă în care banii din averea debitoarei, odată distribuiţi către creditorii particulari ai acestuia, nu mai pot fi recuperate.

Mai mult decât atât, având în vedere că societatea petentă a şi consemnat la CEC pe seama executorului judecătoresc, contravaloarea sumei solicitate de intimată, nu pentru că recunoaşte că ar datora acestuia sumele de bani solicitate ci pentru a reduce riscul valorificării şi sechestrării acestor bunuri.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 428 C.Proc.Civ.

În probaţiune, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea de suspendare a executării silite este legal timbrată, conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. e din Legea nr. 146/1997 şi art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995.

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare şi nu şi-a exprimat poziţia procesuală faţă de cererea formulată de petentă.

 

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Totodată, instanţa a dispus ataşarea dosarului execuţional nr. 601/E/2012 al BEJ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, în dosarul execuţional nr. …… al …….. a fost începută executarea silită împotriva S.C. …… S.R.L., petentă în prezenta cauză, la cererea creditoarei S.C. …… S.R.L., pentru recuperarea unei creanţe în valoare de 19599,70 lei reprezentând contravaloare chirie aferentă lunilor octombrie 2012 – decembrie 2012, şi cheltuieli de executare.

Petenta a formulat contestaţie împotriva acestei executări silite, care se află pe rolul Judecătoriei … în dosarul civil nr. ……. De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei, în baza prevederilor art. 403 alin. (3) C.proc.civ., în dosarul civil nr. ….. al Judecătoriei …….

Pe fondul cauzei, potrivit art. 428 alin. (1) C.proc.civ., „debitorul sau o altă persoană interesată va putea solicita […] suspendarea urmăririi, numai dacă depune valoarea ce i se cere sau, după caz, valoarea bunului reclamat la Trezoreria Statului, Casa de Economii şi Consemnaţiuni CEC – S.A. sau orice altă instituţie bancară, la dispoziţia organului de executare”.

Alineatul (2) stabileşte că „persoanele arătate la alin. (1) vor fi obligate să înmâneze executorului judecătoresc pe lângă recipisa de consemnare şi o copie de pe cererea de suspendare sau de încetare a executării silite, depusă la instanţa competentă. Până la soluţionarea cererii de către instanţă, urmărirea se va opri în tot sau în parte”.

În ceea ce priveşte procedura de soluţionare a cererii, alin. (3) din articolul menţionat precizează că „asupra cererii de încetare sau suspendare a executării silite, instanţa de executare se va pronunţa prin încheiere, potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială”.

Din analiza acestui text de lege, rezultă că, pentru admisibilitatea unei asemenea cereri, este obligatoriu să fie îndeplinită o condiţie cu caracter procedural, şi anume: condiţia consemnării valorii solicitate debitorului la Trezoreria Statului, Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., la dispoziţia organului de executare.

Instanţa constată că această condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare a executării silite a fost îndeplinită de către petentă, aceasta depunând la dosar recipisa de consemnare nr. …. din data de …), privind consemnarea sumei de 19600 lei la dispoziţia BEJ, în dosarul execuţional nr. …

Analizând cererea de suspendare a executării silite pe fond, prin prisma dispoziţiilor art. 428 C.proc.civ. coroborate cu prevederile art. 581 şi următoarele C.proc.civ., instanţa reţine că aceasta este întemeiată, impunându-se suspendarea executării silite pentru următoarele considerente:

Prin contractul de închiriere încheiat de petentă cu intimata la data de …..2011, petenta a închiriat un spaţiu comercial situat în ……. pentru perioada 1.11.2011 - 31.10.2012, chiria lunară fiind stabilită la 1300 Euro/lună.

La data de …...2012, părţile au semnat însă un act adiţional prin care au hotărât să modifice în totalitate acest contract, noile clauze urmând a fi cuprinse într-un nou contract încheiat între părţi la data de …….2012, contract care nu a fost depus la dosar.

La data de ……..2012, petentei i s-a comunicat o notificare prin care aceasta este înştiinţată să elibereze spaţiul din str. …., întrucât contractul a expirat la data de ...

Din notificarea nr. …., emisă de petentă, instanţa reţine că în data de ….., la doar o zi după comunicarea notificării mai sus menţionate, intimata a schimbat yalele de la spaţiul din …., fără a da posibilitate petentei să îşi ridice bunurile.

 Prin somaţia de plată nr. …… emisă de executorul judecătoresc în dosarul execuţional nr. ……, petenta este somată să achite un debit restant şi cheltuieli de executare de 19.599,70 lei, debitul principal reprezentându-l chiria aferentă lunilor octombrie-decembrie 2012, în speţă 3900 Euro, conform procesului-verbal încheiat la data de 08.01.2013.

În data de 08.01.2013 executorul judecătoresc s-a deplasat la punctul de lucru al petentei din …. şi a procedat la sechestrarea a 6 bucăţi aparate marca Hot Spot, în vederea recuperării creanţei în cuantum de 19.599,70 lei, bunuri pe care le-a predat în custodie reprezentantului creditoarei - intimata din prezenta cauză, conform procesului-verbal încheiat cu această ocazie.

Conform facturii nr. 006/31.08.2011, valoarea unui aparat tip Hot Spot este de 8725 lei (TVA inclus).

Faţă de înscrisurile depuse, instanţa constată că există nelămuriri cu privire la titlul executoriu, în sensul că părţile, de comun acord, au stabilit de la data de 23.03.2012, modificarea întrutotul a contractului din 31.10.2011. De asemenea, instanţa reţine că există nelămuriri şi cu privire la cuantumul debitului, în sensul că s-a solicitat chiria aferentă întregii luni decembrie 2012, deşi petenta nu a mai putut folosi spaţiul din data de 14.12.2012, fiind schimbate yalele de la uşile de acces.

În plus, petenta nu şi-a mai putut ridica bunurile din spaţiul închiriat (str. ….), în timp ce executorul judecătoresc a mai sechestrat şi alte bunuri ale petentei, situate la o altă locaţie, din .. Cele 6 aparate tip Hot Spot, sechestrate de la acest ultim spaţiu comercial, au o valoare mult mai mare decât cuantumul debitului pretins de intimată şi, în plus, sunt bunuri cu regim legal special.

Pentru toate considerentele mai sus enunţate, instanţa apreciază că atât condiţia urgenţei măsurii, pentru a evita eventualele prejudicii ce se pot naşte în legătură cu executarea silită în continuare a petentei, precum şi condiţia caracterului vremelnic al măsurii (până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare care face obiectul dosarului civil nr. ……… al Judecătoriei ….) sunt îndeplinite în speţă.

Instanţa constată că cererea petentei îndeplineşte şi condiţia neprejudecării fondului, în condiţiile în care instanţa a constatat doar faptul că există anumite diferende între părţi, cu privire la temeiul executării silite, aspecte care însă urmează a fi lămurite în cadrul contestaţiei la executare.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 428 cu referire la art. 581 şi următoarele C.proc.civ., instanţa va admite cererea formulată de petentă şi, pe cale de consecinţă, va dispune suspendarea executării silite demarată în dosarul execuţional nr. ….. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei la executare care face obiectul dosarului civil nr. ….

Instanţa va lua act că petenta a precizat, cu ocazia concluziilor pe fondul cererii, că nu mai solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea de suspendare a executării silite formulată în temeiul prevederilor art. 428 C.proc.civ. de petenta S.C. …. S.R.L.,  cu sediul în Oradea, str. .. jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata S.C. … S.R.L., prin administrator judiciar S.C. …… S.R.L., cu sediul în ……, jud. Bihor.

Dispune suspendarea executării silite demarată în dosarul execuţional nr. .. al ……. BEJ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei la executare care face obiectul dosarului civil nr. … al Judecătoriei …...

Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, ……..

PREŞEDINTE,  GREFIER,

 ..