Litigii cu profesionisti - Respingere cerere instituire sechestru judiciar

Domeniu asociat: litigii cu profesionişti: respingerea cererii de instituire a sechestrului judiciar asupra imobilului proprietatea societăţii prin neîndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 973 alin. 1 Cod de procedură civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de. ... sub nr. ..., reclamantul. ... a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele. ..., instituirea unui sechestru judiciar asupra imobilului proprietatea societăţii, situat în mun şi desemnarea unui administrator-

sechestru.

În motivare, a susţinut că a fost asociat majoritar al societăţii, însă prin sentinţa civilă nr. pronunţată de. ... în dosarul nr, definitivă prin decizia civilă nr. pronunţată de. ..., a fost exclus din societate, tară ca instanţa să se pronunţe asupra drepturilor ce îi revin.

În atare context a formulat acţiune distinctă înregistrată sub nr. ... având ca obiect litigii privind aportul în societăţi, dosar în cadrul căruia a solicitat stabilirea drepturilor sale în calitate de asociat exclus, fiind îndeplinite, în opinia reclamantului, condiţiile prevăzute de art. 973 alin. 1 Cod de procedură civilă.

Acesta a mai arătat că a formulat prezenta cerere şi cu scopul de a o împiedica pe pârâta. ..., asociat unic actual al, să înstrăineze imobilul individualizat anterior, existând pericolul iminent ca vânzarea imobilului să aibă loc până la soluţionarea definitivă a dosarului nr

În drept a invocat prevederile art. 972 şi următoarele Cod de procedură civilă, depunând înscrisuri.

La data de. ... pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii, ca vădit nefondată.

În motivare, au susţinut că reclamantul este debitor al societăţii conform sentinţei penale nr. pronunţată de. .., definitivă prin decizia penală nr. ...

Pronunţată de. .. şi că împotriva acestuia a fost demarată executarea silită pentru suma de 28675,45 lei.

Au mai arătat că imobilul cu privire la care se solicită instituirea sechestrului judiciar este deja executat silit de o unitate bancară, pe baza unei garanţii reale instituite de pârât în perioada în care a fost administrator al societăţii; în plus face obiectul unui sechestru asigurător solicitat de A.N.A.F.

Au conchis pârâtele că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru instituirea sechestrului judiciar.

La termenul din data de 22.04.2020 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor încercate de pârâte.

A fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probatoriu administrat, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 973 alin. 1 Cod de procedură civilă, invocat expres de reclamant: „(1) Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună, instanţa de judecată va putea să încuviinţeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv”.

Textul legal citat anterior propune, aşadar, pentru validarea prezentului demers judiciar, îndeplinirea cumulativă a două condiţii, respectiv: existenţa unui proces asupra proprietăţii ori altui drept real principal, asupra posesiei ori folosinţei sau administrării unui bun proprietate comună şi necesitatea măsurii pentru conservarea dreptului respectiv.

Niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită în speţă, după cum urmează:

În primul rând, litigiul invocat de reclamant în susţinerea prezentei cereri, respectiv nr, are ca obiect stabilirea drepturilor cuvenite acestuia în calitate de asociat exclus din societatea. ... şi obligarea acesteia la plata unei sume de bani, conform art. 224 din Legea nr. 31/1991. Or, drepturile unui asociat exclus sunt drepturi de creanţă şi, deci nu se circumscriu în sfera celor expres şi exhaustiv delimitate de textul legal citat în cele ce precedă.

În al doilea rând, măsura unui sechestru judiciar nu este necesară pentru conservarea bunului imobil identificat în cuprinsul cererii introductive, reclamantul omiţând să probeze atare condiţie. Simpla temere a acestuia că bunul ar putea fi înstrăinat într o perioadă pandemică, când activitatea economică este aproape suprimată, nu poate constitui un argument suficient pentru a se conchide că măsura este necesară pentru conservarea bunului.

Considerentele redate în paragraful anterior se menţin şi pentru a invalida punctul de vedere asumat de reclamant, potrivit căruia ar exista pericolul iminent ca până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. ..., bunul imobil să fie înstrăinat de pârâte. Atare alegaţie nu se bazează pe niciun mijloc probatoriu, în contextul obligaţiei propuse de art. 249 Cod de procedură civilă şi oricum chiar dacă ar corespunde adevărului, nu ar fi susceptibilă să determine caracterul întemeiat al prezentului demers justiţiar, deoarece, cum s a arătat deja, reclamantul nu mai deţine decât un eventual drept de creanţă pentru participarea în societatea cu răspundere limitată, tură nicio legătură directă cu vreunul dintre drepturile enunţate de textul legal invocat.

Domeniu asociat. Contencios administrativ şi fiscal: competenţa de soluţionare a litigiilor vizând răspunderea patrimonială a personalului silvic cu atribuţii de pază.

TRIBUNALUL,

Prin încheierea din data de. ... pronunţată de Secţia I civilă, de contencios administrativ. ... s a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Secţiei a Il a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinându se aplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2000 şi ale Deciziei nr. 3/2014 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu prorogarea competenţei faţă de pârâtul. .., având funcţia de pădurar.

Examinând excepţia invocată, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta. .. a solicitat obligarea pârâţilor. .. la obligarea sumei de 2160 lei cu titlu de prejudiciu, pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce le reveneau în calitate de pădurar şi de şef district, cu privire la paza pădurilor. Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 254 Codul Muncii, care reglementează răspunderea patrimonială a salariaţilor şi H.G. nr. 1076/2009, arătându se totodată că, în cuantificarea prejudiciului au fost instituite dispoziţiile O.U.G. nr. 85/2006 şi ale Codului Silvic.

Conform Deciziei nr. 3/2014 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007, coroborate cu dispoziţiile art. 254 şi art. 266 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare, acţiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuţii de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază. în condiţiile art. 1 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, sunt de competenţa materială a instanţelor de conflicte de muncă.”

în motivarea acestei decizii, s a arătat că, „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 reprezintă o reglementare cu caracter special, astfel că, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, derogă de la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, care fac trimitere la prevederile Legii nr. 188/1999, şi reprezintă, în sensul tezei a Il a a aceluiaşi articol, o situaţie în care printr un act normativ cu aceeaşi forţă juridică se dispune altfel.

Prin urmare, voinţa legiuitorului exprimată în cuprinsul art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 a fost aceea de a crea o situaţie mai favorabilă personalului cu atribuţii de pază a pădurilor, prin instituirea răspunderii patrimoniale, reglementată de Codul muncii, comparativ cu răspunderea civilă reglementată de Legea nr. 188/1999, aplicabilă funcţionarului public. Astfel fiind, trimiterea pe care prevederile ordonanţei de urgenţă o fac la dispoziţiile din Codul muncii trebuie înţeleasă ca vizând, în mod logic, nu doar procedura recuperării contravalorii pagubei prin acordul părţilor, ci şi procedura ulterioară momentului în care se constată că a eşuat procedura prin acordul părţilor.”

Astfel, raportul juridic dedus judecăţii se caracterizează prin următoarele elemente: existenţa unei pagube produse vegetaţiei forestiere prin tăieri ilegale de arbori; paguba este constatată şi evaluată de către personalul silvic cu atribuţii în acest sens; paza vegetaţiei forestiere în privinţa căreia s a produs paguba reprezintă o atribuţie a personalului silvic având gradul profesional de pădurar, atribuţie prevăzută în contractul individual de muncă; paguba constatată şi evaluată s a produs ca urmare a neîndeplinirii atribuţiei de pază a vegetaţiei forestiere; în vederea recuperării prejudiciului constatat şi evaluat entitatea prejudiciată se îndreaptă cu o acţiune în răspundere patrimonială împotriva persoanei vinovate (persoana cu atribuţii de pază), în temeiul art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006.

Din considerentele Deciziei nr. 3/2014 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă că litigiile privind răspunderea patrimonială a personalului silvic cu atribuţii de pază este stabilită în competenţa materială a instanţelor de conflicte de muncă, şi nu a instanţelor de contencios administrativ, reprezentând o excepţie de la dispoziţiile art. 58 din O.U.G. nr. 59/2000, conform cărora „personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel”.

Apreciind întemeiată excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a Il a de contencios administrativ şi fiscal, instanţa va o va admite, şi va declina competenţa de soluţionare în favoarea Secţiei I civilă, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.

În temeiul prevederilor art. 134 Cod procedură civilă, instanţa va suspenda judecata cauzei şi va trimite dosarul Curţii de Apel Bacău, Secţia a Il a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului.

Domenii speta

Spete similare