Sechestru asigurător. Existenţa unor creanţe certe şi exigibile.

Sechestru asigurător. Existenţa unor creanţe certe şi exigibile.

- Articolul 591 alin.1  Cod procedură civilă ;

În lipsa unui înscris care să cuprindă creanţa invocată asumată în mod neechivoc de partea căreia i se  opuneau pretenţiile şi a lipsei probelor din care să rezulte exigibilitatea acestora nu se poate institui sechestru asigurător asupra bunurilor societăţii pârâte.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A V- A COMERCIALA  DECIZIA COMERCIALĂ NR. 498 din 21.03.2011)

 Prin încheierea din 22.11.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI a Comercială, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantele SC B SRL şi SC M E E E C SA în contradictoriu cu pârâta SC R R E SA, având drept obiect instituirea sechestrului asigurator asupra apartamentelor proprietatea R aflate în ansamblul rezidenţial R P, până la concurenţa sumei de 11.524.130,37 lei + 1.153.958,56 Euro, în favoarea SC B ART SRL şi a sumei de 3.518.045 lei + 350.182 Euro în favoarea SC M E SA.

Pentru a pronunţa soluţiona menţionată instanţa de fond a reţinut în esenţă faptul că reclamantele nu au făcut dovada îndeplinirii cerinţelor instituite de art. 591 alin. 1 Cod procedură civilă în sensul existenţei unor creanţe certe şi exigibile, că reclamanta SC B ART SA nu a prezentat situaţiile de lucrări aferente lunii noiembrie 2009 pentru care au fost emise  facturi şi că procesul verbal încheiat la terminarea lucrărilor pe baza activităţii desfăşurate de către comisia de recepţie în perioada 26-39.00.2009 neprivind lucrări executate în luna noiembrie 2009, nu poate constitui o probă aptă să contureze temeinicia cererii de instituire a sechestrului.

Referitor la sumele reţinute lunar de către pârâtă cu titlu de garanţie de bună-execuţie, în lipsa unui înscris care să cuprindă creanţa invocată asumată în mod neechivoc de partea căreia i se opuneau pretenţiile şi a lipsei probelor din care să rezulte exigibilitatea  acestora, potrivit art. 4.5 din contract, instanţa de fond a considerat că nici în privinţa acestora nu erau îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 591 Cod procedură civilă.

Acelaşi lucru a fost reţinut şi în privinţa creanţei invocată de SC M E E E C SA, care nefiind constatată printr-un act scris şi în lipsa unor referiri din scrisorile de garanţie bancară cu privire la obligaţia pârâtei de a restitui sumele pentru care acestea au fost emise, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 591 alin. 1 Cod procedură civilă, nu putea fi reţinută.

Împotriva acestei sentinţe comerciale, reclamantele în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 592 alin. 2 Cod procedură civilă au declarat recurs.

Recurentele - reclamante consideră că sentinţa atacată este nelegală pentru următoarele motive:

1.Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 591 Cod procedură civilă, analizând aspecte privind fondul litigiului, deşi textul de lege impunea doar efectuarea unei analize vizând aparenţa dreptului creditorului.

Se susţine faptul că instanţa de fond a greşit atunci când a analizat chiar fondul litigiului dintre părţi (pg 5 paragraful 5), respectiv dreptul reclamantelor de a solicita obligarea pârâtei la plata sumelor indicate prin cererea de sechestru, reţinând fie că sumele solicitate nu erau exigibile, fie că acestea nu erau datorate în raport de pretinsa nerespectare a dispoziţiilor contractuale agreate de părţi.

Recurentele consideră în acest sens că instanţa de fond nu avea dreptul să verifice respectarea mecanismului contractual, aspecte cu soluţionarea cărora fusese investit Tribunalul Arbitral.

Se mai susţine faptul că recurentele au făcut dovada existenţei unui act scris constatator al creanţei respectiv contractul şi scrisorile de garanţie.

2.Instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 591 alin. 1 Cod procedură civilă în privinţa caracterului exigibil al creanţei şi a existenţei actului scris constatator al acesteia, judecătorul fondului punând semnul egalităţii între existenţa uni act scris şi temeinicia creanţei.

Referitor la lipsa caracterului cert şi exigibil al sumelor reprezentând contravaloarea facturilor nr. 0712174 şi 0712175 aferente lucrărilor efectuate în luna noiembrie 2009, recurentele susţin că îndeplinirea celor două condiţii a fost dovedită prin simplul fapt al acceptării la plată a respectivelor facturi de către debitoare şi prin plata parţială a sumelor datorate.

În privinţa sumelor datorate de intimată către recurente, ca urmare a executării abuzive a scrisorilor de garanţie, recurentele susţin că instanţa de fond în mod greşit a considerat că acestea nu erau creanţe constatate printr-un înscris şi că nu ar reglementa, în cuprinsul lor, dreptul de a solicita restituirea sumelor executate, când în realitate situaţia era cu totul alta, creanţele fiind constatate pe de o parte de contract, art. 4.5 iar pe de altă parte de cuprinsul respectivelor scrisori de garanţie (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 3041 Cod procedură civilă).

În consecinţă se solicită admiterea recursului, modificarea încheierii recurate, în sensul admiterii cererii şi instituirea sechestrului asigurator asupra apartamentelor proprietatea R.

Intimata legal citată nu a formula întâmpinare.

Nu au fost administrate probe noi în sensul dispoziţiilor art. 305 Cod procedură civilă.

Curtea, verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate şi dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat pentru următoarele  motive:

Se cunoaşte faptul că sechestrul asigurator reprezintă o măsură destinată indisponibilizării bunurilor mobile sau imobile ale pârâtului, până la finalizarea procesului, în scopul de a garanta reclamantului posibilitatea de a-şi realiza creanţa prin hotărârea ce se va pronunţa.

Potrivit dispoziţiilor art. 591 alin. 1 Cod procedură civilă (temei  de drept pe care recurenţii şi-au fundamentat cererea), pentru înfiinţarea sechestrului asigurator judecătorul este ţinut de verificarea îndeplinirii în mod cumulativ a următoarelor 3 condiţii:

1.creanţa să fie constatată printr-un act scris, în lipsa înscrisului creditorul fiind însă obligat la depunerea unei cauţiuni reprezentând 1/2 din valoarea reclamată (art. 591 alin. 2 Cod procedură civilă).

2.creanţa să fie exigibilă.

3.reclamantul să facă dovada respingerii acţiunii pentru soluţionarea fondului litigiului.

În mod excepţional, dispoziţiile art. 591 alin. 3 Cod procedură civilă, permit înfiinţarea sechestrului chiar dacă creanţa nu a ajuns la scadenţă, dar numai în următoarele ipoteze: când datornicul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu s-a conformat asigurărilor promise şi atunci când ar exista pericolul ca datornicul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea sa (vezi şi art. 907 - 908 Cod comercial).

Analizând prin prisma dispoziţiilor art. 591 alin. 1 Cod procedură civilă, primul motiv de recurs, Curtea a constatat că este nefondată critica recurenţilor  referitoare la nelegalitatea analizării de către instanţa de fond a existenţei unui înscris constatator al creanţei şi al exigibilităţii acestuia, de vreme ce însuşi textul de lege citat impune verificarea îndeplinirii acestor două condiţii pentru admisibilitatea cererii de sechestru asigurator.

Or, acest lucru nu se putea realiza prin lipsa unei analize pertinente a dreptului dedus judecăţii, cerinţa constatării creanţei prin act scris şi a exigibilităţii acesteia  fiind două din cele trei condiţii impuse de către legiuitor.

Analizarea aparenţei dreptului nu implică necercetarea probelor, a verificării înscrisurilor existente în dosar, aşa cum pretind recurentele.

Chiar dacă pe această cale necontencioasă, instanţa nu are  îndreptăţirea de a soluţiona fondul dreptului dedus judecăţii, aceasta are dreptul şi chiar obligaţia de a efectua un examen sumar al litigiului pentru a putea aprecia care dintre părţile litigante are în favoarea sa aparenţa unei situaţii juridice legale şi justifică un interes legitim în menţinerea unei anumite stări de fapt sau de drept.

Prin urmare, pentru a pronunţa o hotărâre legală, judecătorul este îndreptăţit să realizeze un examen sumar al fondului cauzei, pentru a determina astfel de partea cui este aparenţa dreptului.

Examenul sumar al cauzei se întinde asupra tuturor pretenţiilor şi apărărilor reciproce ale părţilor, instanţa putând examina în acest scop actele şi înscrisurile depuse de părţi, doar pentru a stabili de partea cui este aparenţa dreptului.

Pentru a răspunde acestui deziderat juridic, Curtea a considerat că instanţa de fond în mod corect a examinat înscrisurile depuse de către recurente la dosar, pentru a vedea pe de o parte dacă există un act constatator al creanţelor, din textul căruia să rezulte elementele raportului juridic între părţi, în special existenţa datoriei şi obligaţia debitorului de a plăti o anumită sumă de bani, iar pe de altă parte exigibilitatea creanţei.

Efectuând o astfel de analiză, numai în scopul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 591 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru a stabili dacă aparenţa dreptului este în favoarea reclamantelor, Curtea a considerat că instanţa de fond nu a soluţionat fondul dreptului dedus judecăţii ci s-a conformat doar dispoziţiilor legale menţionate.

Drept urmare, pentru considerentele menţionate, Curtea a respins primul motiv de recurs ca nefondat.

Referitor la cel de al 2 lea motiv de recurs, care este în strânsă legătură cu primul, Curtea consideră în plus că, de vreme ce contractul încheiat de părţi, şi scrisoarea de garanţie bancară nu cuprind elemente din care să rezulte, la o analiză formală, existenţa pretinse datorii a intimatei pârâte precum şi obligaţia acesteia de a plăti către fiecare recurentă-reclamantă sumele pretinse, admiterea cererii de înfiinţare a unui sechestru asigurator pe bunurile imobile ale intimatei în temeiul art. 591 alin1  Cod procedură civilă nu se justifică.

În consecinţă, Curtea a respins şi cel de-al 2 lea motiv de recurs ca nefondat.

Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 3041 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat, pentru neîndeplinirea celor două condiţii legale prevăzute de art. 591 alin. 1 Cod procedură civilă, mai sus analizate.

Domenii speta

Spete similare