Omor

Sentinţă penală 88 din 19.03.2013


Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 1909/P/2012 din 15.02.2013 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.D. pentru comiterea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 Cod penal întrucât în perioada 17-21.12.2012, pe fondul consumului de alcool şi al unor relaţii familiale tensionate, a lovit-o în mod repetat pe soţia sa D.L.A., cu pumnii, palmele şi picioarele în zonele capului, toracelui şi membrelor, cauzându-i leziuni traumatice, în special un hematom subdural compresiv care a evoluat în timp şi a condus la decesul victimei la data de 22.12.2012.

La termenul din 19.03.2013, inculpatul D.D. a declarat în faţa instanţei că ştie pentru săvârşirea cărei fapte este trimis în judecată, recunoaşte infracţiunea aşa cum este reţinută în rechizitoriu, cunoaşte probele administrate în faza de urmărire penală şi şi le în însuşeşte şi solicită să fie judecată conform procedurii prevăzute de art. 320/1 Cod procedură penală.

Instanţa constată că din probatoriul administrat în faza de urmărire penală rezultă următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul D.D. şi victima D.L.A., s-au căsătorit în urmă cu aproximativ 22 de ani, şi au locuit împreună în jud. Bacău. Din această căsătorie au rezultat doi copii, respectiv o fată de 21 ani (numita S.A.M.) şi un băiat în vârstă de 16 ani (martorul D.D. F).

Căsnicia celor două părţi a fost foarte tensionată de-a lungul timpului, întrucât ambele părţi obişnuiau să consume băuturi alcoolice în cantităţi mari, iar inculpatul devenea violent şi îi agresa fizic, atât pe soţia sa, cât şi pe fiul său, precum şi pe socrul său, T.I..

Inculpatul obişnuia să-şi lovească soţia cu pumnii, palmele şi picioarele, peste tot corpul victimei, fără a viza o zonă anume. Deseori, victima D.L.A. era văzută de cei din jur, prezentând numeroase semne de violenţă pe corp. Atunci când fiul inculpatului intervenea în conflict era şi el lovit, iar inculpatul spunea că nu-l interesează dacă o va omorî pe soţia sa şi va face închisoare pentru această faptă. Deşi fiica inculpatului, numita S.A.M. a precizat că părinţii săi se loveau reciproc atunci când începeau să se crete, totuşi intensitatea agresiunilor săvârşite de inculpat era cu mult peste forţa de ripostă a victimei. De altfel, fiica inculpatului a mai declarat că datorită scandalurilor dese existente între părinţii săi, a fost nevoită ca în cursul anului 2009 să se mute împreună cu soţul său de la locuinţa părinţilor la cea a socrilor.

În ziua de luni 17.12.2012, inculpatul, pe acelaşi fond, ca şi în conflictele anterioare, a lovit-o pe soţia sa într-un mod deosebit de violent, în zonele capului, feţei, toracelui, piciorului stâng, provocându-i numeroase echimoze. În momentul în care martorul D.D. F a venit acasă de la şcoală, a observat că mama sa avea semne de violenţă, mai ales în zona feţei şi a capului (ochi umflaţi şi învineţiţi, maxilarul umflat, un cucui în zona frunţii în zona ochiului drept), mult mai pronunţate decât în urma conflictelor anterioare. Întrebând-o pe mama sa ce s-a întâmplat, aceasta i-a spus că a fost bătută de către inculpat, fără a-i mai da alte detalii, decât că prezintă dureri în zona pieptului şi a piciorului stâng.

În seara zilei de marţi 18.12.2012, în jurul orei 17:00, martorul, D.D. F se afla în camera sa şi se uita la televizor moment în care a auzit gălăgie în bucătărie, mai exact l-a auzit pe tatăl său înjurând şi ţipând la victimă, iar aceasta striga la inculpat să se liniştească. La un moment dat inculpatul a ieşit la poartă pentru a sta de vorbă cu o persoană care sosise în acel loc, iar martorul a intrat în bucătărie şi a văzut-o pe mama sa stând în şezut pe pat şi spunându-i că a fost din nou bătută de către inculpat, fără a preciza împrejurările agresiunii. De asemenea martorul a mai observat covoarele artizanale care erau prinse de pereţi, date jos, indiciu că a avut loc un conflict. În acea seară victima i-a arătat fiului său laba piciorului stâng umflată şi învineţită până la gleznă, spunându-i că o doare foarte tare şi că a fost lovită în acel loc de către inculpat cu o seară mai înainte. Martorul i-a cerut mamei sale să meargă la spital, însă acesta a refuzat motivând că nu are bani.

În ziua de vineri 21.12.2012, martorul D.D. F a rămas acasă cu mama sa, întrucât începuse vacanţa de iarnă, iar inculpatul a plecat la locuinţa numitei L.N., din acelaşi sat, pentru a o ajuta să taie un porc. În jurul orei 17:00 inculpatul s-a întors acasă sub influenţa alcoolului şi având asupra sa suma de 30 lei. Acesta s-a deplasat apoi până la un magazin din sat de unde a cumpărat două pungi cu tacâmuri de pui, apoi s-a întors acasă şi i-a cerut soţiei sale să gătească acele tacâmuri. În acel moment victima era cu fiul său în camera acestuia şi se uitau împreună la televizor.

Victima i-a spus soţului său că nu va mai găti în acel moment respectivele tacâmuri întrucât preparase mâncare în acea zi. Inculpatul a insistat spunând că vrea să mănânce carne şi nu mâncare de post, aşa cum gătise victima în acea zi. De asemenea inculpatul i-a cerut soţiei sale să-i dea ţigări, însă aceasta nu a avut de unde să-i dea, fapt ce a sporit iritarea inculpatului. Acesta s-a enervat, s-a repezit la soţia sa, trăgând-o de pe pat şi izbind-o la pământ, fiul acestora a ridicat-o şi a aşezat-o din nou pe pat însă inculpatul a izbit-o din nou la pământ şi a lovit-o de câteva ori cu pumnul în zona cefei. Apoi inculpatul a izbit cu pumnul în becul din tavan, spărgându-l, după care a plecat.

Martorul D.D. F a aşezat-o pe mama sa pe pat iar aceasta a adormit. În jurul orei 21:30 acesta a încercat să o trezească pe mama sa pentru a-i cere să meargă să doarmă în patul ei din bucătărie, însă aceasta nu s-a trezit, iar martorul a lăsat-o să doarmă în continuare, aşezându-se şi el apoi lângă mama sa.

În jurul orei 02;00, martorul a fost trezit de zgomotele făcute de mama sa care respira greu, s-a dus la tatăl său în bucătărie, s-au întors împreună în cameră, iar martorul a dus-o pe mama sa în braţe într-o altă cameră, constatând că aceasta încă mai trăieşte, iar el şi cu tatăl său au încercat să-i acorde victimei primul ajutor. În acelaşi timp, martorul a sunat la Serviciul de Ambulanţă, care a sosit la faţa locului iar echipajul a efectuat manevre de resuscitare a victimei, fără succes însă, deoarece victima deja decedase.

De la faţa locului au fost ridicate o pereche de pantaloni din stofă de culoare gri, precum şi o cămaşă de culoare gri, care prezentau urme de sânge şi despre care inculpatul a declarat că a fost îmbrăcat cu aceste articole vestimentare cu ocazia sacrificării unor porci. De asemenea, mijloacele materiale de probă au fost prelevate şi de la cadavrul victimei cu ocazia efectuării necropsiei.

Din concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. 107/C/24.01.2013, emis de CML Moineşti, rezultă că: „moartea numitei D.L.A. a fost violentă.

Ea s-a datorat insuficienţei cardiorespiratorii acute, survenite consecutiv unui traumatism cranio-cerebral, soldat cu contuzii cranio-faciale şi hematom subdural compresiv asupra structurilor cerebrale, cu hemoragie de trunchi cerebral.

Colecţia hematică subdurală are caracter morfopatologic de hematom subdural subacut cu evoluţie de aproximativ o săptămână, cu interval clinic remisiv şi dezvoltare progresivă în timp, până la declanşarea fenomenelor compresive şi a formării hemoragiei de trunchi cerebral.

Prezintă contuzii cranio-faciale şi de membre, ce sunt contemporane leziunilor meningocerebrale, având o vechime de aproximativ o săptămână.

Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu şi de mijloace contondente/suprafeţe dure, în condiţiile ce vor fi stabilite pe cale de anchetă.

Între leziunile traumatice meningocerebrale şi deces există o legătură directă de cauzalitate.

În momentul decesului alcoolemia a fost de 1,50g‰

Moartea poate data din 22.12.2012.”

De asemenea, pe corpul i membrele victimei au fost relevate multiple echimoze, descrise amănunţit în raportul de necropsie, fapt ce denotă duritatea agresiunii.

La reţinerea situaţiei de fapt, instanţa a avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului; planşe foto; concluzii preliminare necropsie; raport medico-legal de necropsie; declaraţii martor D.D.-F; declaraţii parte vătămată S.A.M.; proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, toate coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului.

În drept, fapta aşa cum a fost comisă în mod concret de către inculpat, instanţa consideră că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat şi nu de lovituri cauzatoare de moarte.

În practica judiciară se pune, în mod frecvent, problema deosebirilor dintre infracţiunea de omor şi lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 Cod penal.

Elementele de diferenţiere dintre cele două infracţiuni se referă la zona corpului unde sunt aplicate loviturile (dacă este o zonă vitală sau nu), obiectul ori instrumentul folosit la săvârşirea infracţiunii, numărul şi intensitatea loviturilor aplicate victimei, atitudinea făptuitorului după săvârşirea faptei.

Astfel, în practica judiciară s-a statuat că sunt întrunite elementele infracţiunii de omor şi nu cele ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte atunci când inculpatul loveşte victima cu pumnii şi cu picioarele în zona capului şi a toracelui, iar în urma acestor lovituri victima a decedat ca urmare a insuficienţei cardiorespiratorii acute survenite consecutiv unui traumatism cranio-cerebral soldat cu hematom subdural, hemoragie de trunchi cerebral.

Aşadar, aplicarea de către inculpatul D.D. în 3 zile - 17, 18 şi 21 decembrie 2012 - de lovituri cu pumnii şi cu picioarele soţiei sale, D.L.A., în special în zona capului, a toracelui şi a membrelor, având ca efect producerea de leziuni cerebrale ce au determinat decesul victimei, numărul mare de lovituri aplicate şi intensitatea lor, rezultate din gravitatea leziunilor produse, dovedesc trăsăturile şi elementele constitutive ale infracţiunii de omor.

De asemenea, inculpatului D.D. a prevăzut posibilitatea producerii morţii victimei şi, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, existând intenţia specifică infracţiunii de omor în modalitatea intenţiei indirecte (decizia penală nr. 292/28.01.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

În consecinţă, instanţa apreciază că fapta săvârşită de inculpatul D.D. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. 1 - 175 alin. 1 lit. c Cod penal şi nu ale infracţiunii prevăzute de art. 183 Cod penal. Pentru acest motiv, în baza art. 334 Cod procedură penală instanţa va schimba încadrarea juridică a faptei din cea prevăzută de art. 183 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. 1 - 175 alin. 1 lit. c Cod penal pentru care se va dispune condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social concret al acesteia, valoarea socială supremă ocrotită de lege ce a fost încălcată - viaţa omului - periculozitatea inculpatului care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (la fel ca şi victima), aplicarea repetată a loviturilor victimei în 3 zile consecutive şi nu ca urmare a unui conflict spontan, ci devenise o obişnuinţă acest comportament violent, faptul că inculpatul este infractor primar, a recunoscut săvârşirea faptei şi regretă sincer aceasta.

Instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse principale privativă de libertate orientată spre minimul special prevăzut de lege făcând şi aplicarea dispoziţiilor art. 320/1 Cod procedură penală este necesară şi suficientă pentru reeducarea inculpatului.

De asemenea, instanţa va aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

Se va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. 2 Cod penal.

Potrivit art. 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 28.12.2012 la zi şi se va menţine starea de arest a inculpatului conform art. 350 Cod procedură penală.

În baza art. 7 rap. la art. 4 lit. b din Legea nr. 76/2008 se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru depozitarea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Conform art. 109 Cod procedură penală se va dispune păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate în urma percheziţiei şi depuse la Camera de corpuri delicte a instanţei - coletele nr. l si nr. l - 2 (cele 2 exudate faringiene ale victimei)- până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Pe latură civilă, instanţa va lua act că partea vătămată S.A.M. nu se constituie parte civilă în cauză.

Serviciul de Ambulanţă Bacău s-a constituit parte civilă prin adresa nr. 1261/04.02.2013 prin care solicită suma de 366,2 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuielile efectuate la domiciliul victimei D.L.A. în ziua de 22.12.2012 unde s-a constatat decesul acesteia.

Pe lângă răspunderea penală, în cauză a fost angajată şi răspunderea civilă delictuală a inculpatului D.D. care trebuie să repare prin plată paguba cauzată părţii civile.

Astfel, în temeiul art. 14, art. 346 Cod procedură penală şi art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006, inculpatul D.D. va fi obligat să plătească părţii civile Serviciul de Ambulanţă Bacău suma de 366,2 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuielile efectuate la domiciliul victimei D.L.A. unde s-a constatat decesul acesteia.

De asemenea, inculpatul are obligaţia de plată a unei contribuţii lunare de întreţinere faţă de fiul său minor D.D. F, născut la data de 5.04.1996, contribuţie calculată la venitul minim pe economie deoarece inculpatul nu realiza venituri lunare.

În consecinţă, instanţa îl va obliga pe inculpat să plătească o contribuţie lunară de întreţinere în favoarea minorului D.D. F în sumă de 180 lei începând cu data de 22.12.2012 (data decesului mamei minorului) şi până la majoratul acestuia.

Constatând culpa procesuală a inculpatului, acesta va fi obligat conform art. 191 alin. 1 Cod procedură penală să plătească statului suma de 1100 lei cheltuieli judiciare din care 900 lei sunt în faza de urmărire penală (200 lei onorariu apărător din oficiu, 483 lei contravaloarea necropsiei victimei D.L.A.).

Conform art. 334 rap. la art. 3201 al. 6 C.pr.penală schimbă încadrarea juridică a faptei din lovituri cauzatoare de moarte prevăz. de art. 183 C.penal în omor calificat prevăz. de art. 174 al. 1- 175 al. 1 lit.c C.penal.

Condamnă pe inc. D.D., pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prevaz. de art. 174 al. 1- 175 al. 1 lit. c C.penal cu aplicarea art. 3201 C.pr.penală la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.penal.

Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a si lit. b C.penal pe durata şi în condiţiile prevăz. de art. 71 al. 2 C.penal.

Potrivit art. 88 C.penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 28.12.2012 la zi.

Conform art. 350 C.pr.penală menţine starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7 rap. la art. 4 lit. b din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru depozitarea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Conform art. 109 C.pr.penală dispune păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate în urma percheziţiei şi depuse la Camera de corpuri delicte a instanţei - coletele nr. l si nr. l-2 (cele 2 exudate faringiene ale victimei)- până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Ia act că partea vătămată S.A.M. nu se constituie parte civilă în cauză.

În baza art. 14, art. 346 C.pr.penala şi art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006 obligă pe inculpat să plătească suma de 366,2 lei către Serviciul de Ambulanţă Bacău reprezentând cheltuielile de transport la locuinţa victimei D.L.A. unde s-a constatat decesul acesteia.

Obligă pe inculpat să plătească o contribuţie lunară de întreţinere favoarea minorului D.D. F, născut la 5.04.1996, în cuantum de 180 lei începând cu data de 22.12.2012 şi până la majoratul minorului.

Conform art. 191 al. 1 C.pr.penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1100 lei cheltuieli judiciare din care 900 lei sunt în faza de urmărire penală (200 lei onorariu apărător din oficiu, 483 lei contravaloarea necropsiei victimei D.L.A.).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu celelalte părţi.