Tentativă la infracţiunea de omor calificat – individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia; Acţiunea civilă exercitată din oficiu – posibilitatea de aplicare a disp. art. 17 C.proc.pen. în situaţia în care curatorul părţii vătă...

Tentativă la infracţiunea de omor calificat – individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia;

Acţiunea civilă exercitată din oficiu – posibilitatea de aplicare a disp. art. 17 C.proc.pen. în situaţia în care curatorul părţii vătămate declară că nu se constituie parte civilă în cauză în numele minorului; criterii de apreciere a prejudiciului moral.

 În fapt, inculpata T.M. provine dintr-o relaţie nelegalizată a mamei, T.T., şi a fost crescută în condiţii de instituţionalizare, până la vârsta de 10 ani la Centrul de Plasament Hălăuceşti şi ulterior la Centrul de Plasament Budăi până la finalizarea studiilor.

În anul 2004-2005 inculpata a iniţiat o relaţie de concubinaj cu numitul R.I.P., relaţie care a eşuat datorită intervenţiei familiei acestuia din urmă. Însărcinată fiind, inculpata a iniţiat o altă relaţie de concubinaj cu numitul U.P., relaţie în timpul căreia s-a născut minorul U.P.R., recunoscut legal de concubinul mamei (f. 55, d.u.p.). U.P. a decedat la data de 11.12.2005, toate bunurile sale revenind pe cale de moştenire legală părţii vătămate U.P.R. conform certificatului de moştenitor nr. 220/22.05.2006 (f. 73, d.u.p.), inclusiv casa în care partea vătămată locuia împreună cu mama sa, inculpata T.M.. Ulterior, inculpata a reluat relaţia de concubinaj cu numitul R.I.P. (care se pretinde tatăl biologic al părţii vătămate), relaţie în timpul căreia s-a născut minora R.I.L. (născută la 09.06.2010, f. 54, d.u.p.).

Inculpata T.M., concubinul acesteia R.I.P. şi cei doi copii minori locuiesc în satul Alexandru Ioan Cuza în casa proprietatea minorului U.P.R.. Familia era monitorizată din anul 2009 de Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii din cadrul Primăriei Alexandru Ioan Cuza, fiind vizitată permanent de asistenţii sociali, mai ales că era beneficiară de ajutor social acordat conform Legii 416/2001.

La data de 16.07.2010 inculpata T.M. se afla la domiciliu împreună cu cei doi copii minori, partea vătămată în vârstă de 5 ani şi minora R.I.L. în vârstă de 1 lună, concubinul R.I.P. fiind plecat la muncă la un consătean. Ca şi în alte zile, partea vătămată a luat suzeta surorii sale şi s-a jucat cu ea, rătăcind-o. Între timp fetiţa mai mică s-a trezit şi a început să plângă, motiv pentru care inculpata a cerut părţii vătămate suzeta. Convinsă fiind că partea vătămată ştie unde se află suzeta dar refuză să i-o dea şi pe fondul ţipetelor copilului mai mic, inculpata a început să caute suzeta prin încăperea în care se aflau. La un moment dat, enervată fiind că nu găseşte suzeta şi întrucât partea vătămată râdea, inculpata a apucat un cuţit de pe masa de bucătărie şi l-a aruncat spre partea vătămată. Cuţitul aruncat de inculpată s-a înfipt în partea stângă a toracelui părţii vătămate, începând să-i curgă sânge abundent din acel loc.

Alarmată de posibilele consecinţe ale faptei sale, inculpata a dezbrăcat pe partea vătămată şi a început să-l spele de sânge într-un lighean. Întrucât hemoragia nu se oprea, a strigat la vecina sa, martora M.M.. Aceasta din urmă a venit la locuinţa inculpatei şi văzând starea părţii vătămate a întrebat cu ce să o ajute. Inculpata i-a solicitat martorei să plece să-l cheme la domiciliu pe concubinul R.I.P.. Totuşi, martora a apelat mai întâi asistenta medicală din comună care a îndrumat-o să apeleze serviciul de urgenţă şi abia apoi a plecat după concubinul inculpatei.

Astfel, la domiciliul inculpatei au sosit un echipaj medical care a preluat pe minorul parte vătămată, dar şi organele de poliţie cărora inculpata le-a declarat iniţial că minorul se înţepase în ceva prin curte. Pusă în faţa probelor, inculpata T.M. a recunoscut comiterea faptei astfel cum a fost descrisă anterior.

Partea vătămată U.P.R. a fost transportat cu Ambulanţa la Spitalul Municipal Paşcani, unde a fost consultat şi apoi redirecţionat la Iaşi, fiind internat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi în perioada 16-23.07.2010. Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 1320/OF/07.09.2010 acesta a prezentat o plagă penetrantă hemitorace stâng cu hemopneumotorax, ce a necesitat evacuare şi cu disjuncţie sterno condrală IV stânga, şi a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziunile prezentate fiind de natură a-i pune viaţa în primejdie (f. 37-38 d.u.p.).

Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de judecată rezultă din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti.

Astfel, deşi în declaraţia olografă iniţială inculpata a susţinut că partea vătămată s-a lovit în timp ce se juca prin curtea imobilului, ulterior a revenit asupra declaraţiei şi a recunoscut comiterea faptei astfel cum a fost reţinută de instanţă anterior (f. 81.84 d.u.p.). Deşi în faţa instanţei de judecată inculpata s-a prevalat de dreptul la tăcere (f. 21, dosar instanţă), declaraţia sa de recunoaştere a faptei este susţinută de toate celelalte probatorii administrate în cauză, fiind astfel îndeplinite exigenţele art. 69 C.proc.pen.

Deşi partea vătămată a fost puţin cooperant în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, probabil datorită cadrului mai „oficial” de desfăşurarea a procesului, a menţinut poziţia din timpul urmăririi penale în sensul că mama sa este cea care l-a lovit cu cuţitul şi nu s-a accidentat în timpul jocului. Acelaşi aspect rezultă şi din coroborarea declaraţiilor martorilor R.M. şi M.M., ambele declarând că au asistat la momentul în care inculpata T.M. a recunoscut de bună voie în faţa anchetatorilor că a aruncat cu un cuţit în partea vătămată U.P.R..

În plus, leziunile cauzate părţii vătămate U.P.R., astfel cum sunt evidenţiate în foaia de observaţie 7198/16.07.2010, au fost produse prin lovire activă, cu un corp tăietor înţepător, astfel cum se concluzionează în raportul de constatare medico legală nr. 1320/09.09.2010, şi nu pasivă, prin accidentarea părţii vătămate în cursul jocului.

De altfel, aşa cum se consemnează în referatul de evaluare nr. 269/20.12.2010 întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi (f. 43-46 dosar instanţă), şi în interviul acordat consilierului de probaţiune inculpata T.M. a menţinut poziţia de recunoaştere a faptei comise, descriind pe larg contextul lovirii părţii vătămate cu cuţitul şi situaţia familială a inculpatei. Aceste din urmă aspecte au fost reţinute de instanţa de judecată şi prin coroborarea referatului de evaluare cu conţinutul înscrisurilor ataşate în copie la dosarul de urmărire penală şi cu declaraţiile martorei R.M. referitoare la situaţia familială a inculpatei.

 În drept, fapta inculpatei T.M. care la data de 16.07.2010 a aruncat cu un cuţit înspre partea vătămată U.P.R. – fiul său în vârstă de 5 ani, cauzându-i o leziune ce a necesitat pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale şi care i-a pus viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 174 alin. 1 C.pen., art. 175 alin. 1 lit. c C.pen.

 Dispoziţiile art. 175 alin. 1 lit. c C.pen. sunt incidente în cauză întrucât partea vătămată este fiul inculpatei, aceştia având calitatea de rude apropiate în sensul art. 149 C.pen.

 Sub aspectul laturii subiective instanţa reţine că inculpata T.M. a acţionat în comiterea faptei cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, în sensul că a prevăzut rezultatul posibil letal al faptei sale şi a acceptat posibilitatea producerii lui.

 Din probele administrate pe parcursul procesului nu rezultă că inculpata ar fi urmărit uciderea fiului său, cum lasă să se înţeleagă procurorul în actul de sesizare, făcând trimiterea la calitatea părţii vătămate de proprietar al casei în care locuieşte familia sa, însă nu se poate reţine nici că aceasta a fost în culpă faţă de rezultatul produs dacă avem în vedere că au fost folosite mijloace apte a suprima viaţa (un cuţit), zona corpului vizată – toracele, şi intensitatea loviturii aplicate, dedusă din leziunile provocate victimei (în acest sens, ÎCCJ, decizia 454/1998), ca şi realitatea că aruncarea unui cuţit asupra unui minor de 5 ani poate avea efect letal în viziunea oricărei persoane, indiferent de mediul social din care provine şi gradul de cultură.

 Reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile prev. de art. 345 alin. 2 C.proc.pen., în sensul că fapta pentru care inculpata a fost trimisă în judecată există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpată în modalitatea anterior descrisă, instanţa va dispune condamnarea acesteia.

 La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatei T.M. pentru infracţiunea comisă instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 72 C.pen. privind dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare, gradul de pericol social al faptei săvârşite, relevat de modalitatea de comitere – pe fondul stării de surescitare, prin folosirea unui obiect letal asupra propriului copil aflat la o vârstă fragedă şi în imposibilitate de a se apăra, dar şi persoana inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale.

 Având în vedere lipsa antecedentelor penale şi conduita bună a inculpatei anterior comiterii faptei ce face obiectul cauzei de faţă, conduită relevată de declaraţiile martorilor R.M. şi M.M. ca şi de referatul de evaluare, instanţa va reţine în favoarea inculpatei T.M. circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a C.pen.

 Prin raportare la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatei T.M., astfel cum sunt ele relevate de referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi (f. 43 şi urm. dosar instanţă), dar şi la circumstanţele comiterii infracţiunii (inculpata a acţionat pe fond emoţional, pe fondul lipsei unui model parental de comportament în relaţia cu propriul copil, fapta comisă fiind singurul act de violenţă în relaţia copil-părinte), intensitatea loviturii fiind determinată probabil de starea de surescitare apărută pe fondul unei capacităţi scăzute de raţionament şi autocontrol, instanţa consideră că, chiar în prezenţa circumstanţelor agravante de comitere a infracţiunii (vârsta fragedă a victimei şi raportul de rudenie), se impune coborârea pedepselor cu mult sub minimul special prevăzut de textele de incriminare, dând efect dispoziţiilor art. 76 alin. 2 C.pen.

 În aceste condiţii instanţa consideră că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare corespunde unei juste individualizări a pedepsei.

 Având în vedere circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatei, în raport de disp. art. 76 alin. 3 C.pen. instanţa va înlătura aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor, aplicare care în lipsa acestor circumstanţe ar fi fost obligatorie potrivit art. 65 C.pen. Instanţa are în vedere astfel conduita bună a inculpatei anterior comiterii faptei, faptul că relaţia mamă-copil a fost una normală până la momentul faptei ce face obiectul cauzei de faţă, din referatul de evaluare şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultând că inculpata s-a preocupat de minor, de satisfacerea nevoilor sale materiale şi intelectuale; inculpata a avut un comportament social adecvat, nefiind astfel date la acest moment care să creeze convingerea instanţei că interzicerea drepturilor ca pedeapsă accesorie trebuie menţinută după expirarea pedepsei principale.

 În baza art. 71 C.pen. se va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. pe durata pedepsei principale.

 În raport de prevederile art. 71 alin. 2 C.pen., instanţa va interzice inculpatei doar drepturile prevăzute de art.64 alineatul 1 literele a teza a-II-a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, reţinând că natura faptei săvârşite şi circumstanţele comiterii acesteia conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de textul de lege menţionat.

 În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alineatul 1 litera a teza I Cod penal, instanţa va avea în vedere hotărârea Hirst contra Marii Britanii prin care instanţa europeană a constatat încălcarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr.1 ca urmare a interzicerii în baza legii a dreptului de a alege persoanei ce a fost condamnată la pedeapsa închisorii, apreciind că o restrângere generală, automată şi nediferenţiată a unui drept fundamental consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, depăşeşte marja de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi, dar şi decizia 74/2007 pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii. Faţă de aceste considerente, apreciind că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă o nedemnitate a inculpatei în ceea ce priveşte dreptul de a alege, instanţa nu va interzice exerciţiul acestui drept de natură electorală şi, în consecinţă, nu va face aplicarea art. 71 alineatul 2 raportat la art. 64 alineatul 1 litera a teza I Cod penal. În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alineatul 2 raportat la art. 64 alineatul 1 litera c Cod penal, instanţa constată că inculpata nu s-a folosit de vreo funcţie, profesie sau activitate în vederea comiterii infracţiunii, motiv pentru care constată că nu se impune aplicarea art. 64 alineatul 1 litera c Cod penal.

 Întrucât, aşa cum am arătat anterior, inculpata a avut o atitudine corectă şi responsabilă faţă de partea vătămată anterior comiterii faptei iar copilul este în continuare ataşat de mama sa, aşa cum rezultă din fişa de examinare psihologică ataşată la dosarul cauzei, instanţa nu va interzice inculpatei drepturile părinteşti; instanţa are în vedere că înseşi autorităţile cu sarcini în domeniul protecţiei copilului au considerat că inculpata nu prezintă un risc pentru minor, partea vătămată fiind lăsată în sânul familiei pe durata procedurilor (în acest sens adresa nr. 46013/2010 a DGASPCI, f. 37). Cum în cauză din actele dosarului nu rezultă nici că inculpata ar fi fost desemnată tutorele vreunei persoane sau că ar exista posibilitatea previzibilă ca aceasta să fie desemnată tutore sau curator al unei persoane, instanţa nu va interzice acesteia nici drepturile prev. de art. 64 lit. e C.pen.

 Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aleasă de instanţă se impun unele precizări:

 Apărătorul din oficiu al inculpatei a solicitat aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 861 C.pen. în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, însă instanţa consideră că în cauză, având în vedere comportamentul inculpatei după comiterea faptei ce face obiectul cauzei de faţă şi persoana acesteia, simpla pronunţare a condamnării şi obligaţiile ce pot fi impuse inculpatei pe parcursul executării pedepsei cu suspendarea sub supraveghere nu constituie un avertisment suficient de puternic pentru ca aceasta să nu recidiveze în comportamentul infracţional adoptat.

 Deşi potrivit referatului de evaluare întocmit în cauză şi declaraţiilor martorilor audiaţi fapta ce face obiectul prezentei cauze reprezintă un episod violent unic în relaţia dintre inculpată şi fiul acesteia, partea vătămată U.P.R., apărut pe fondul carenţelor afective şi comportamentale determinate de faptul că inculpata T.M. a crescut în condiţii de instituţionalizare şi nu în sânul unei familii, instanţa nu consideră că în cauză este posibil ca scopul pedepsei să fie atins şi fără executarea ei efectivă pentru următoarele argumente:

- situaţia familială a inculpatei este posibil generatoare de conflicte (relaţie de concubinaj care s-a mai destrămat odată şi doi copii născuţi de inculpată şi care se pare că au ca tată biologic persoane diferite de tatăl legal) în condiţiile în care specialiştii Serviciului de probaţiune au identificat ca şi factori negativi în evoluţia ulterioară a inculpatei „modalitatea impulsivă de a reacţiona în situaţii de criză pe fondul absenţei gândirii alternative”;

- realitatea că la data comiterii faptei ce face obiectul cauzei de faţă inculpata şi familia ei era monitorizată de specialiştii Centrului de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi al Comunei Alexandru Ioan Cuza, beneficiind de consiliere inclusiv din partea unui psiholog (f. 57-72, d.u.p., fişa de consiliere – f. 60 d.u.p.);

- minima conştientizare a gravităţii faptei din partea inculpatei, deşi consecinţele comiterii ei au fost prevăzute de aceasta, inculpata încercând să ascundă fapta comisă, negând iniţial agresarea minorului şi interzicând acestuia să declare realitatea celor întâmplate ( a se vedea referatul de evaluare);

- imposibilitatea supravegherii comportamentului inculpatei într-o eventuală suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii datorită situaţiei sale economice şi familiale; realitatea că la data comiterii faptei inculpata beneficia deja de consiliere;

- atitudinea adoptată de inculpată în faţa instanţei de judecată, convingerea sa că nu se face vinovată de nimic şi lipsa oricărui regret pentru că a pus în pericol viaţa minorului, aspecte ce creează convingerea instanţei că interesul superior al copilului la acest moment nu este de a sta împreună cu mama sa, contrar celor susţinute de DGASPC Iaşi în adresa înaintată instanţei (f. 37, d.u.p.).

 Sub aspectul laturii civile a cauzei, curatorul victimei minore, R.I.P., nu s-a constituit parte civilă în cauză în numele minorului U.P.R.. De aceea instanţa, în baza art. 17 C.proc.pen. a înţeles să pună în mişcare acţiunea civilă din oficiu şi a dispus, după punerea în discuţia contradictorie a părţilor, evaluarea psihologică a minorului U.P.R. în vederea stabilirii prejudiciului moral suferit de acesta. Fişa de examinare psihologică a minorului a fost ataşată la dosarul cauzei la termenul din data de 18.01.2011.

Deşi potrivit fişei de examinare psihologică ataşată la dosar minorul victimă nu prezintă simptomatologie post traumatică în ceea ce priveşte episodul violent la care a fost supus din partea mamei, instanţa constată că, urmare a agresiunii suferite, minorul a fost internat în cadrul Spitalului de Copii Sf. Maria Iaşi, Chirurgie, în perioada 16-23.07.2010 (f. 20-36, d.u.p.), şi datorită plăgii înjunghiate a suferit o intervenţie chirurgicală de urgenţă, pentru vindecare leziunilor suferite fiind necesare 30-35 de zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico-legală întocmit în cauză. Prin urmare, în urma activităţii infracţionale desfăşurate de inculpata T.M. partea vătămată U.P.R. a suferit un prejudiciu de natură morală, determinat de suferinţele fizice şi, mai ales, psihice, la care a fost supus pe durata intervenţiei chirurgicale şi a zilelor de spitalizare şi îngrijire medicală, consecutive agresiunii a cărei victimă a fost.

 În ceea ce priveşte prejudiciul moral, este cunoscut faptul că acesta este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial şi, deşi s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparaţii, neputându-se stabili nici un fel de echivalenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani, totuşi prezenţa acestuia ca parte componentă a prejudiciului în ansamblu, potrivit disp. art. art. 998, 999 C. civ., şi-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară .

 Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală şi nu se stabilesc în raport cu posibilităţile materiale ale inculpatului sau ale victimei. Esenţială este stabilirea concordanţei dintre întinderea prejudiciului moral şi cuantumul despăgubirii, nefiind admisă nici o diferenţă în plus, şi nici o diferenţă în minus. Pentru cuantificarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele, pe oricare plan, suferite de părţile civile, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultăţile în adaptare, sentimentele de culpabilitate, consecutive oricărei agresiuni, mai ales în situaţia relaţiei speciale dintre mamă şi copil. Astfel, este de reţinut că această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială a părţii civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs părţii civile.

 În cauză, instanţa a fost în măsură să aplice aceste criterii, urmare a faptului că a fost produs acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acţiunile exercitate de către inculpată, de natură a duce la evaluarea echitabilă a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral.

 Pentru aceste considerente, în baza art. 346 C.proc.pen. şi art. 348 C.proc.pen., rap. la art. 14 alin. 5 şi art. 17 alin. 3 C.proc.pen., instanţa va obliga pe inculpata T.M. la plata către partea vătămată minoră U.P.R., prin curator R.I.P., a sumei de 1000 lei cu titlu de despăgubiri civile – daune morale.

În cauză s-au constituit părţi civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi cu suma de 900 lei reprezentând cheltuielile efectuate cu deplasarea şi primul ajutor acordat victimei U.P.R., Spitalul Municipal Paşcani cu suma de 55,02 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei la data de 16.07.2010 (la această unitate spitalicească fiind transportat iniţial minorul, după care s-a decis trimiterea sa la Iaşi), precum şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii cu suma de 6509,509 lei, reprezentând costul asistenţei medicale acordate victimei în perioada 16-23.07.2010.

Având în vedere înscrisurile depuse în dovedirea cheltuielilor efectuate, foaia de observaţie clinică şi menţiunile raportului de constatare medico-legală, instanţa reţine că în urma agresiunii suferite din partea inculpatei (agresiune a cărei realitate a fost reţinută motivat în latura penală a cauzei) partea vătămată U.P.R. a necesitat tratament medical de urgenţă, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Paşcani iniţial (f. 49, d.u.p.) şi apoi direcţionat spre Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi, unde a beneficiat de tratament medical corespunzător, inclusiv de intervenţie chirurgicală de urgenţă, îngrijirile medicale fiind în legătură directă de cauzalitate cu agresiunea comisă de inculpată.

Având în vedere dispoziţiile Codului civil privind răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapte ilicite (art. 998 şi urm.), instanţa va admite acţiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi, acţiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Municipal Paşcani şi acţiunea civilă promovată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi. Prin raportare şi la dispoziţiile art. 313 alin. 1 din legea nr. 95/2006, instanţa va obliga inculpata la plata către partea civilă Spitalul Municipal Paşcani, jud. Iaşi, a sumei de 55,02 lei cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi a sumei de 900 lei, cu titlu de despăgubiri civile, şi către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi a sumei de 6509,509 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Domenii speta

Spete similare