Contestaţie la executare

Sentinţă penală 76 din 07.03.2013


Prin adresa nr.  6736/2006 din 05.02.2013 Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Bacău a formulat contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 419 Cod procedură penală cu art. 461 lit. d Cod procedură penală.

În motivarea contestaţiei a solicitat instanţei constate că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 528/D/2006 din 13.12.2006, emis pe numele condamnatului A.R., stabilit în Italia, de 4 ani, este în imposibilitate de a fi executat, pe considerentul că prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă a autorităţilor italiene s-a dispus ca pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată de Tribunalul Bacău, prin sentinţa penală nr. 443/D/27.09.2006, pronunţată în dosarul nr. 6736/2006, să fie executată în Italia.

Mai mult decât atât s-a constatat că pedeapsa de mai sus a fost şi graţiată potrivit legii italiene.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău la nr. 843/110/2013 la data de  05.02.2013.

Alături de contestaţia la executare au fost ataşate şi actele vizând corespondenţa purtată între Tribunalul Bacău şi Ministerul Justiţiei din Italia,  pentru punerea în executare a Mandatului European de Arestare nr. 26/17.12.2007 emis de Tribunalul Bacău.

De asemenea, au fost ataşate dosarele nr. 6736/2005 al Tribunalului Bacău, nr. 6090/2003 al Judecătoriei Bacău, nr. 1607/32/2006 al Curţii de Apel Bacău, precum şi dosarul nr. 6736/2005 al Tribunalului Bacău.

Instanţa urmează să admită contestaţia la executare formulată, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa penală nr. 8/29.11.2012 Curtea de Apel din Caltanissetta – Italia a dispus cu privire la extrădarea cetăţeanului român A.R., solicitat de statul român, prin mandatul de arestare nr. 26/17.12.2007 emis de Tribunalul Bacău. S-a luat spre analiză acest mandat de arestare, emis la rândul său, în baza sentinţei penale definitive nr. 443/27.09.2006 de către Tribunalul Bacău, când a fost condamnat pentru „tentativă de omor calificat” prevăzută de art. 20 Cod penală raportat la art. 174-175 lit. i Cod penal şi condamnat la trei ani închisoare.

În motivarea sentinţei penale italiene, s-a arătat faptul că, intervievat, cetăţeanul A.R. (care este şi rezident în Italia) a refuzat să execute pedepsea în România, că, deţine acte din care rezultă că are un domiciliu stabilit în Italia, are loc stabil de muncă, şi propria familie. Din acest considerent s-a luat act de refuzul acestuia de a fi transferat în România.

Mai departe, potrivit normei penale italiene, în speţă, Legea nr. 241/2006, pedeapsa ce o are de executat – de trei ani închisoare este graţiată în totalitate, drept pentru care s-a dispus eliberare imediată a numitului A.R., dacă nu este reţinut s-au arestat în altă cauză.

Această sentinţă penală a rămas irevocabilă la data de 10.12.2012 şi transmisă autorităţilor române la data de 28.12.2012 (potrivit informaţiilor aflate la dosarul de executare nr. 6736/2005, filele 121-140,  al Tribunalului Bacău).

Potrivit art. 461 lit. d Cod procedură penală, contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.

De asemenea, în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu precădere art. 147 „Executarea pedepsei încetează de îndată ce statul român a fost informat de către statul de condamnare despre orice hotărâre sau măsură care atrage imposibilitatea continuării executării” (după republicarea de la 31.05.2011, actualul art. 160 al Legii 302/2004).

În consecinţă, constatând întrunite în cauză cele două condiţii, ale dreptului procesual penal şi legii speciale, Tribunalul, urmează a se admite contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Bacău şi în consecinţă, în temeiul art. 461 lit. d Cod procedură penală coroborat cu art. 147 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, se va constata că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A.R., prin sentinţa penală nr. 443/D/27.09.2006 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6736/2006 a fost graţiată potrivit Legii nr. 241/2006 din Italia, aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 7/12 RS a Curţii de Apel din Firentze, rămasă irevocabilă la 10.12.2012.

Se vor anula formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 443/D/27.09.2006 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6736/2006.

Se va constata că inculpatul A.R. a avut apărător ales.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Admite contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Bacău şi în consecinţă:

În temeiul art. 461 lit. d Cod procedură penală coroborat cu art. 147 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, constată că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A.R., prin sentinţa penală nr. 443/D/27.09.2006 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6736/2006 a fost graţiată potrivit Legii nr. 241/2006 din Italia, aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 7/12 RS a Curţii de Apel din Firentze, rămasă irevocabilă la 10.12.2012.

Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 443/D/27.09.2006 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6736/2006.