Instanţa de executare va aprecia asupra temeiniciei motivelor care justifică reducerea amenzii sau chiar anularea acesteia şi numai în cazul în care apreciază că motivele sunt întemeiate va proceda la reducerea sau anularea totală sau parţială a amen...

1. Anulare amendă civilă. Condiţii.

Instanţa de executare va aprecia asupra temeiniciei motivelor care justifică reducerea amenzii sau chiar anularea acesteia şi numai în cazul în care apreciază că motivele sunt întemeiate va proceda la reducerea sau anularea totală sau parţială a amenzii aplicate.

 Trib. Bistriţa-Năsăud, s. I civ. dec. nr. 375/R/16 noiembrie 2011

 Prin sentinţa civilă nr. 7168/2011 pronunţată la data de 22 august 2011 de Judecătoria Bistriţa s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea Instituţia Prefectului Judeţului Bistriţa-Năsăud în contradictoriu cu intimatul TDJ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi din oficiu conform art. 3041 C.proc.civ., tribunalul constată că recursul declarat nu este fondat.

 Textul art. 5803 alin. 3 C.proc.civ. reglementează posibilitatea instanţei de a anula, în tot sau în parte, ori reduce amenda aplicată, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestaţie la executare.

 Ca atare, norma prevede o posibilitate şi nu o obligaţie, astfel încât simpla îndeplinire a obligaţiei stabilită printr-un titlu executoriu nu atrage automat anularea amenzii civile aplicate ca mijloc de constrângere.

 Dimpotrivă, instanţa de executare va aprecia asupra temeiniciei motivelor care justifică reducerea amenzii sau chiar anularea acesteia şi numai în cazul în care apreciază că motivele sunt întemeiate va proceda la reducerea sau anularea totală sau parţială a amenzii aplicate.

 Efectuând o asemenea analiză, în mod corect instanţa de fond a reţinut că măsura anulării nu se impune datorită conduitei culpabile a recurentei, care singură a determinat executarea obligaţiei abia după 2 luni de la aplicarea măsurii de constrângere.

 Obligaţia întocmirii fişelor fiscale pe numele intimatului pe perioada 28 iunie 2000 – 15 ianuarie 2009 s-a stabilit în sarcina recurentei la data de 20 ianuarie 2010, prin decizia nr. 125/R/2010 a Curţii de Apel Cluj, din acest moment hotărârea fiind executorie.

 Întrucât recurenta nu a îndeplinit obligaţia stabilită, la data de 24 martie 2010 intimatul a solicitat executarea hotărârii irevocabile, prin somaţia emisă la data de 31 martie 2010 şi primită de recurentă la data de 2 aprilie 2010, solicitându-se debitoarei executarea hotărârii irevocabile inclusiv sub aspectul întocmirii fişelor fiscale pe numele reclamantului.

 Dat fiind faptul că recurenta nu a procedat la întocmirea fişelor fiscale, fără a aduce la cunoştinţa executoriului existenţa vreunui impediment obiectiv, prin încheierea nr. 4813/2010 pronunţată la data de 22.09.2010 recurenta a fost obligată la plata amenzii civile de 40 lei pe zi de întârziere, măsura fiind apreciată necesară pentru a constrânge debitoarea la executare.

 Executarea efectivă a obligaţiei a avut loc la data de 15.11.2010 data depunerii fişelor fiscale la organul fiscal. Prin depunerea fişelor fiscale la organul financiar local obligaţia este îndeplinită, nefiind necesară şi comunicarea fişelor către intimat, aşa cum se susţine prin întâmpinare, atât timp cât obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost aceea de întocmire a fişelor pe numele reclamantului şi nu de comunicarea a acestora către reclamant.

 Chiar dacă operaţiunea de întocmire a fişelor fiscale a cuprins o perioadă de cca. 9 ani, nu s-a dovedit niciun impediment care să justifice conduita recurentei de refuza întocmirea fişelor până la data de 15.11.2010 în condiţiile în care obligaţia a fost stabilită în sarcina sa la data de 20.01.2010, deci în urmă cu 10 luni.

 De asemenea, după aplicarea amenzii civile a mai trecut un interval de 2 luni pentru executarea efectivă a obligaţiei.

 Chiar dacă în opinia recurentei acest termen este unul relativ scurt, tribunalul reţine că deşi textul art. 5803 alin. 3 C.proc.civ. nu condiţionează executarea obligaţiei într-un anumit termen, intervalul de timp calculat de la aplicarea sancţiunii amenzii şi până la executare constituie un element esenţial în aprecierea măsurii de anulare sau reducere a amenzii, în condiţiile în care creditorul era îndreptăţit la obţinerea executării încă din 20.01.2010.

 Întrucât nu s-a dovedit vreo împiedicare obiectivă în executarea obligaţiei până la data de 15.11.2010, ţinând seama de conduita recurentei, culpabilă exclusiv pentru neexecutarea benevolă a obligaţiei stabilită în sarcina sa, văzând şi termenul de 2 luni scurs de la aplicarea sancţiunii şi până la executare, apreciat de instanţă ca nerezonabil raportat la momentul de la care creditorul trebuia să beneficieze de executare, tribunalul în baza art. 312 C.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat.

Domenii speta

Spete similare