Delapidare

Sentinţă penală 22 din 15.01.2013


Obiect: art. 215 ind. 1  alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p.

Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe langa Judecătoria  Bacau nr. 3047/P/2010 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului TI pentru art. 215 ind. 1  alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p.

Cauza penală a fost înregistrată sub nr. 13866/180/2008, la această instanţă.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarele:

Inculpatul  TI  a fost angajat la SCA conform contractului individual de muncă,  funcţia lucrător comercial .

Conform fişei postului anexă la contractul individual de muncă, inculpatul avea  calitatea de gestionar cu privire la mărfurile destinate comercializării şi cu privire la sumele încasate de la clienţi, fiind obligat să predea zilnic  departamentului financiar-contabil actele contabile aferente activităţilor desfăşurate (exemplarul roşu al facturilor emise,  chitanţele de încasare cu numerar şi borderourile de încasare), precum şi sumele de bani încasate de la  clienţi.

Pentru încasarea de la clienţi a facturilor emise, inculpatului i-au fost predate, pe bază de  procese-verbale, chitanţierele seria ARTR de la nr. 0002101 la 0002150, seria ARTR de la nr. 002351 la 0002400, seria ARTR de la nr. 0002601 la nr. 0002650, seria ARTR de la  nr. 0001651 la nr. 0001700, seria ARTR de la nr. 0001901 la nr. 0001950 şi seria  ARTR de la nr,. 0002801 la nr. 0002850.

În luna aprilie 2008, ca urmare a unor verificări efectuate de către reprezentantul legal al SCA în zona în care îşi desfăşura activitatea inculpatul, s-a constatat că acesta nu predase către casieria unităţii o parte din sumele de bani încasate de la clienţi, pentru care fuseseră emise chitanţe şi pe care inculpatul  şi le-a însuşit în interes personal.

Pentru stabilirea prejudiciului cauzat părţii civile, a fost efectuată în cauză o expertiză contabilă în urma căreia s-a stabilit că sumele de bani încasate de către inculpat de la clienţii SCA  srl conform chitanţelor seria ARTR de la nr.0002130 la nr. 0002354, seria ARTR de la nr. 0002356 la nr. 0002369, seria ARTR de la nr. 0002371 la nr. 0002400, seria ARTR de la nr. 0002601 la nr. 0002640 nu au fost evidenţiate în monetare sau borderouri şi nu au fost predate la casieria societăţii,  creându-se un prejudiciu total de 16.750,68 lei.

Cu prilejul audierii inculpatul TI a recunosxcut că în perioada  decembrie 2007- aprilie 2008 nu a predat la casieria unităţii toate sumele de bani încasate de la clienţii SCA, însuşindu-şi o parte din acestea în interes personal.

Mijloacele de probă:

Situaţia de fapt expusă mai sus se probează cu următoarele mijloace de probă:

- plângerea părţii vătămate;

- declaraţii inculpat;

- procese verbale predare chitanţiere către inculpat;

- contractul individual de muncă şi fişa postului inculpatului;

- declaraţie SCA- prin administrator AE

- raport de expertiză contabilă R

Fapta inculpatului care, în calitate de agent de vânzări al SCA în perioada decembrie 2007- aprilie 2008 nu a predat la casieria  societăţii suma totală de 16.750,68 lei din sumele de bani încasate pe bază de chitanţă de la clienţi, pe care şi-a însuşit-o în interes personal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. De art. 215 ind. 1 al. 1 C.p.

Latura civilă:

Partea vătămată SCA Buhuşi s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 16.750,68 lei, conform declaraţiei de la fila 28 dosar u.p.

Date despre inculpat:

Inculpatul IT nu are antecedente penale şi a recunoscut săvârşirea  faptei.

In temeiul art.345 C.p.p. avand in vedere ca fapta exista, constituie infractiune si ca a fost savarsita de catre inculpat, urmeaza a dispune condamnarea acestuia.

La individualizarea judiciara a pedepsei, instanta va tine seama de criteriile generale prev.de art.72 C.p. respectiv dispozitiile partii generale ale C.p., limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, gradul de pericol social al faptei savarsite, persoana inculpatului si imprejurarile care atenuiaza sau agraveaza raspunderea penala.

Instanta constatand intrunite conditiile prevazute de art.81 C.p., urmeaza a dispune suspendarea conditionata a executarii acesteia, va stabili termenul de incercare pe durata prev.de art.82 C.p. si va atrage atentia inculpatului, inculpatilor asupra prev.art.83 C.p.

In temeiul art.71 al.1,2 C.p.instanta va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza II si b C.p.

In temeiul art.71 al.5 C.p.instanta va suspenda executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II si b C.p. pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.

In temeiul art.14 C.p.p., art.346 C.p.p, art.998 C.civ instanta constatand indeplinite in mod cumulativ conditiile raspunderii civile delictuale subiective pentru fapta proprie respectiv fapta ilicita prezentata mai sus, raportul de cauzalitate intre aceasta si prejudiciul produs, existenta prejudiciului si culpa inculpatului , va obliga să plătească despăgubiri civile materiale către partea civilă SCA.

Va constata că inculpatul a fost asistat de apărător ales în faza de judecată, etapa judecării cauzei penale în primă instanţă.

In temeiul art.191 al.2 C.p.p. instanta constatand culpa procesuala a

inculpatului, urmeaza a dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat.

Va constata că partea civilă a fost asistată de apărător ales în faza de urmărire penală.

1