Apărări noi în recurs

Prin sentinţa civilă nr. 1615/16.02.2012, Judecătoria Bacău a admis acţiunea civilă in pretentii formulată de către reclamanta SC A.M.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL şi a obligat paratul sa plătească  reclamantei suma de 4260,13 lei, cu titlu de debit  si  355  lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

În considerentele sentinţei s-a arătat:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Bacău sub numărul 17827/180/2011, reclamanta SC A.M.I. S.R.L. a chemat in judecata pe pârâta  SC E. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea la plata sumei de 4260,13 lei,  reprezentând debit şi la plata cheltuielilor de judecata.

Analizând actele şi lucrările depuse la dosar, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanta SC A.M.I. S.R.L a efectuat o serie de reparaţii la autoturismul S.O. aparţinând pârâtei  SC E. SRL în baza contractului de reparaţii  2010007995/1 semnat de părti  la data de  16.11.2011şi a emis factura nr.2010008865/1.

Instanţa a apreciat că reclamanta creditoare a făcut dovada raportului juridic în baza căruia se solicită îndeplinirea obligaţiei de plată de catre pârâtei  SC E. SRL, reprezentantul acesteia semnând fără obiecţiuni procesul verbal de predare-primire a autoturismului, după efectuarea reparaţiilor.

Faţă de dispoziţiile articolului 969 C.Civ. 1864 care stipulează faptul că toate convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, instanţa a constatat faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contract, prin acordul său de voinţă.

Instanţa a considerat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale, creanţa fiind certă (existenţa ei rezultă din factura fiscală), lichidă (câtimea creanţei este determinată prin facturi), exigibilă.

Pentru aceste motive, instanţa, faţă de prevederile ale art.969 C.Civ. 1864, a admis acţiunea formulată de creditoare cu privire la debit.

În temeiul art. 274 C.P.C.1865, a obligat pârâta, partea căzută in pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată determinate de desfăşurarea procesului civil.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta SC E. SRL. În cuprinsul cererii de recurs s-a arătat că printr-o primă intervenţie la motorul autoturismului S.O. societatea reclamantă a schimbat cuzineţii la biele, palier jos şi sus. La data de 09.12.2010 s-a predat autoturismul, iar la data de 20.12.2010 autoturismului i s-a spart blocul motor constatându-se că biela la cilindrul 3 s-a rupt iar celelalte sunt îndoite. De comun acord s-a hotărât ca autoturismul să fie reparat pe cheltuială atelierului, fiind culpa acestuia la reparaţia anterioară. La 22.01.2011 a fost predat autoturismul în stare de funcţionare şi o dată cu acesta s-au predat şi piesele defecte  pentru a afla cauza exactă a defecţiunii. În concluzie, recurenta a arătat că nu poate fi obligată la plata contravalorii pieselor şi manoperei deoarece cea vinovată de producerea avariei este societatea reclamantă.

În dovedirea recursului, s-a solicitat proba cu înscrisuri şi cu expertiză tehnică auto.

Intimata nu a depus întâmpinare, dar a solicitat prin concluziile orale puse în faţa instanţei de recurs, prin apărător ales, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, instanţa constată că recursul este întemeiat.

Conform art. 316 coroborat cu art. 294 CPC 1865, în recurs „nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi”.  În cauză, recurenta pârâtă invocă un astfel de mijloc de apărare, admisibil în recurs, şi anume faptul că neexecutarea plăţii se datorează unei cauze străine, în accepţiunea art. 1082 C.civ. 1864, care nu îi este imputabilă.

Astfel, din cuprinsul adresei nr. 400/01.03.2011 emisă de intimata reclamantă SC A.M.I. SRL depusă în dosarul de recurs, rezultă că într-adevăr, astfel cum s-a susţinut şi de către recurenta pârâtă, autoturismul a suferit reparaţii în luna noiembrie-decembrie 2010, pentru ca la aproximativ 10 zile de la predare,  recurenta pârâtă să reclame o nouă defecţiune la motorul autoturismului.

La o primă constatare, reprezentanţii SC A.M.I. SRL au considerat că defecţiunea suferită în 20 decembrie 2010 s-ar datora culpei atelierului, fiind de acord cu repararea pe cheltuiala sa. După demontarea motorului, s-a revenit asupra acestor aspecte, considerându-se că adevărata cauză a defecţiunii, respectiv spargerea unei biele la cilindrul 3 şi faptul că şi celelalte biele erau strâmbe, nu are legătură cu reparaţiile efectuate anterior de către intimata reclamantă.

Având în vedere că din probele administrate în recurs rezultă o situaţie de fapt diferită de cea reţinută de prima instanţă, iar pentru lămurirea culpei societăţii prestatoare de servicii în crearea prejudiciului este necesară efectuarea unei expertize tehnice auto, Tribunalul, în temeiul art. 312 al. 3 coroborat cu art. 304 ind. 1 CPC 1865, urmează să caseze în tot hotărârea recurată şi să reţină cauza spre rejudecare.

Domenii speta

Spete similare