Cont.adm. : Contravenţie prevăzută la art. 3 lit. b) din hg nr. 996/2008, constând în neraportarea de către agentul economic în sistemul sumal a informaţiilor impuse. Gravitatea redusă a faptei

Decizie 38 din 15.03.2012


 

Deliberând asupra recursului contravenţional de faţă, constată:

1) – Obiectul  plângerii

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 10407/200/2010 din 28.07.2010, petenta S.C. X  S.R.L  judeţul Buzău a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimatul I.T.R.S.V. Focşani să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie nr. Y din 06.07.2010 în baza căruia a fost sancţionată cu 4.500 lei amendă pentru pretins comiterea contravenţiei prevăzute la art. 3 lit. b) din HG nr.996/2008

2.) – Motivarea plângerii

2.1.) – În fapt  , petenta a susţinut că nu a comis contravenţia reţinută în sarcina sa prin procesul verbal contestat, în sensul că nu ar fi raportat în sistemul Sumal datele aferente lunilor aprilie şi mai 2010,întrucât nu a desfăşurat activitate pe anul 2010 şi nici nu a solicitat reînoirea acordului nr. Z/27.04.2009 cu termen de valabilitate până la 31.12.2009.

2.2.) – În drept, petenta a invocat dispoziţiile OG nr.2/2001.

3.) – Întâmpinarea

Intimatul a formulat întâmpinare în temeiul art.115 – 118 din Codul de procedură civilă , invocând excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei  Buzău, iar pe fond netemeinicia plângerii (filele 33-35).

4.) – Probe

În sprijinul susţinerilor formulate prin plângerea introductivă  şi prin întâmpinare, părţile  în proces au  depus la dosar înscrisuri ( filele 5-32, 36-38).

5.) – Soluţia Judecătoriei Buzău

5.1.) – Prin sentinţa civilă nr. 6476 din 26.10.2010 pronunţată de Judecătoria Buzău s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei, dispunându-se declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Judecătoriei Pătârlagele, conform art.159 din Codul de procedură civilă, raportat la art.32 alin.2 din OG nr.2/2001.

6.) – Soluţia instanţei fondului:  Judecătoria Pătârlagele

6.1.) – Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele sub nr.2582/277/2010din 2.12.2010, iar prin sentinţa civilă nr.269 din 14.02.2011s-a respins plângerea ca neîntemeiată.

6.2.) – Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în baza probatoriului administrat că petenta se face vinovată de săvârşirea contravenţiei prevăzute la art.3, lit. b) din HG nr.996/2008, întrucât în calitate de operator economic care prelucrează, depozitează sau comercializează materiale lemnoase, nu a raportat în sistemul Sumal datele aferente lunilor aprilie - mai 2010, în condiţiile în care acordul emis în aplicarea art.8 alin.10 din Normele aprobate prin HG nr.996/2008 nu a fost retras şi  nici suspendat.

6.3.) – Instanţa a înlăturat punctual apărările formulate de petentă, reţinând că obligaţia de raportare a datelor subzistă independent de faptul dacă agentul economic desfăşoară sau nu activitate, producându-se dovada certă în sensul că acesta a primit softul personalizat Sumal Agent şi a luat deci cunoştinţă de obligaţiile ce-i reveneau conform actului normativ invocat.

7.) Recursul

7.1.) – Împotriva sentinţei a declarat recurs petenta în termen legal conform art.34 alin.2 din OG nr.2/201, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar ( D.2582/277/2010 din 13.04.2011).

7.2.) – În expunerea motivelor de recurs, petenta a reluat criticile formulate prin plângerea introductivă invocând expirarea  acordului la 31.12.2009 şi nedesfăşurarea de activităţi în domeniu în cursul anului 2010, aspecte de natură să califice pretinsa faptă ca prezentând o gravitate redusă, astfel că sunt incidente dispoziţiile  art.7 din OG nr. 2/2001 sub aspectul înlocuirii amenzii aplicate cu avertisment. 

8.) – Întâmpinarea la recurs

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând motivat respingerea recursului ca neîntemeiat ( filele 18-19).

9) – Analiză. Constatări

Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului , de prevederile  legale incidente cauzei , de criticile formulate  precum şi din oficiu conform art.304? din Codul de procedură civilă , tribunalul constată:

9.1.) – În baza probatoriului administrat, instanţa fondului a reţinut în mod corect şi motivat că petenta se face vinovată de săvârşirea contravenţiei prevăzute la art.3 lit. b) din HG nr.996/2008  întrucât în calitate de operator economic care prelucrează, depozitează sau comercializează materiale lemnoase, nu a raportat în sistemul Sumal datele aferente lunilor aprilie - mai 2010, în condiţiile în care acordul emis în aplicarea art.8 alin.10 din Normele aprobate prin HG nr.996/2008 nu a fost retras şi  nici suspendat.

9.2.) – Avându-se în vedere însă împrejurările în  care a fost comisă fapta, în sensul că petenta nu a desfăşurat activitate în cursul anului 2010 şi că nici nu a mai fost sancţionată contravenţional în acest domeniu, tribunalul apreciază că scopul preventiv educativ al faptei poate fi asigurat prin înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment, sub incidenţa dispoziţiilor art.5,7 şi 21 alin.3 din OG nr.2/2001.

10) – Soluţia tribunalului

10.1) - Pentru considerentele ce preced , în baza art.312 alin.2 din Codul de procedură civilă s-a admis recursul ca întemeiat şi s-a modificat sentinţa atacată în sensul admiterii plângerii în parte şi înlocuirii cu avertisment a amenzii aplicate în sumă de 4.500 lei.

10.2) – Conform art.38 alin.3 din OG nr-.2/2001, petenata  va fi încunoştinţată în scris cu privire la modul de individualizare a sancţiunii în recurs.