Întreruperea termenului de prescripţie

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, sub nr. 12656/180/4.08.2010, reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul  H.O., obligarea pârâtului la plata sumei de 8100 lei, reprezentând 3100 lei, diferenţa neachitată la vânzare-cumpărare, iar 5000 lei penalităţi de întârziere.

La termenul de judecată din data de 12.01.2011, reclamantul a precizat că solicită obligarea pârâtului doar la plata sumei de 3100 lei, renunţând la pretenţiile de 5000 lei cerute în acţiune.

La termenul de judecată din data de 9.02.2011, instanţa de fond a invocat din oficiu excepţia prescripţiei cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1059/2011 din 09.02.2011, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 12656/180/2010 a fost admisă excepţia prescripţiei, invocată din oficiu, şi a fost respinsă  cererea, astfel cum a fost precizată,  ca prescrisă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sub aspectul excepţiei invocate din oficiu, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În anul 2005, pârâtul a achiziţionat de la reclamant un elevator. Aceste aspecte rezultă din declaraţia pârâtului dată în faţa organelor de poliţie la data de 6.07.2009.

Deşi reclamantul a arătat în cererea de chemare în judecată faptul că la momentul predării elevatorului s-a întocmit un înscris sub semnătură privată, acest act nu a fost depus la dosarul cauzei.

Conform declaraţiei pârâtului, anterior indicată, în afară de suma achitată la momentul predării bunului, pârâtul trebuia să îi mai achite reclamantului o diferenţă de bani, în ipoteza în care se puteau efectua formalităţile necesare la RAR. Pârâtul a arătat în declaraţia din 6.07.2009 că acest lucru nu a fost posibil, elevatorul fiind foarte vechi şi i-a cerut reclamantului să îl ia înapoi, însă acesta nu l-a luat şi a rămas şi cu suma iniţial plătită de pârât.

Reclamantul arată că, deşi data scadentă a fost stabilită la sfârşitul anului 2005, cursul prescripţiei extinctive a fost întrerupt întrucât, pe de o parte, din 2006 până în 2009 pârâtul a fost urmărit penal, iar pe de altă parte, prin declaraţia pârâtului dată în faţa organelor de poliţie la data de 6.07.2009, acesta a recunoscut datoria şi s-a obligat să o restituie până în septembrie 2009, această dată trebuind avută în vedere la calculul termenului prescripţiei extinctive.

Conform art.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă, „dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”.

Totodată, potrivit art.3 din acelaşi act normativ, „termenul prescripţiei este de 3 ani”.

Văzând prevederile art.7 din decretul nr.167/1958, instanţa de fond a reţinut că momentul de început al termenului de prescripţie în cauza de faţă este sfârşitul anului 2005, data scadenţei.

Instanţa de fond a reţinut că motivele invocate de reclamant referitoare la cercetarea penală a pârâtului în perioada 2006-2009 nu constituie motive de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, acestea fiind expres şi limitativ prevăzute de Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă.

Mai mult, din rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 28.09.2009 rezultă că reclamantul a sesizat organele de poliţie la data de 26.06.2009, iar nu în 2006 aşa cum a invocat în acţiune.

De asemenea, declaraţia dată de pârât la data de 6.07.2009, pe de o parte nu reprezintă o recunoaştere a datoriei restante şi nici nu cuprinde obligaţia pârâtului de a restitui suma datorată în luna septembrie 2009, iar pe de altă parte, pentru a putea întrerupe prescripţia extinctivă, recunoaşterea trebuia să fi intervenit înainte de împlinirea termenului de prescripţie, adică înainte de sfârşitul anului 2008.

Împotriva sentinţei civile nr. 1059/2011 din 09.02.2011, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 12656/180/2010 a declarat recurs reclamantul P.I. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile şi rejudecarea cauzei.

În motivarea recursului se arată ca instanţa nu a luat in considerare probele care au fost administrate in dosarul cauzei, nu a solicitat noi probe care au fost pregătite a se  fi fost depuse la termenul de judecată din 9.02.2011 dar care nu au mai putut fi depuse pentru faptul că instanţa s-a pronunţat deja din oficiu la respingerea acţiunii. A fost un act de recunoaştere din partea pârâtului care demonstra termenul de valabilitate a acţiunii, din acel an 2006 dar care instanţa nu l-a luat în considerare că declaraţia înainte de 2009. Parchetul, dacă acest act nu ar fi existat, nu ar fi procedat la urmărirea penală şi dar fiind natura acuzaţiilor,  a indicat  soluţionarea ca litigiu, pe cale civilă, instanţa nu a luat in considerare prevederile art.  15 şi 16 raportate la condiţiile generale din art. 1 din Decretul nr. 167/1958 astfel că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşita a legii, neluând în considerare probatoriul complet vis-a-vis de prevederile art. 1865 alin. 3 Cod civil (întreruperea civilă a prescripţiei), art. 1905 alin. 2 cod civil, art. 1906 Cod civil.

In drept işi întemeiază cererea pe  dispoziţiile art. 304 pct. 9 cod civil raportat la art. 15 şi 16 coroborat cu art. 1 din Decretul nr. 167/1958.

În susţinerea recursului s-a depus un înscris numit declaraţie din data de 6.11.2006.

Intimatul-pârât legal citat nu a depus întâmpinare la dosar.

Deşi Tribunalul l-a citat pe intimat cu menţiunea de a depune originalul înscrisului depus de recurent în susţinerea recursului, acesta nu l-a prezentat în instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin.1 lit. a din Decretul nr.167/1958 prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, iar potrivit dispoziţiilor art. 17 alin.1 şi 2 din acelaşi decret întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o şi după întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.

Înscrisul depus în recurs de către recurentul-reclamant constituie o nouă convenţie încheiată între părţi în data de 06.11.2006, prin care intimatul-pârât, recunoaşte că are de plătit o diferenţă de 30 000 lei recurentului-pârât, părţile convenind la plata în rate a acestei sume, respectiv 2 000 000lei ( lei vechi) pe lună, începând cu 01.12.2006 până la data de 01.03.2008.

Astfel recunoaşterea dreptului a fost făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia a intervenit înainte de împlinirea termenului de prescripţie, adică înainte de sfârşitul anului 2008, respectiv în data de 06.11.2006, dată de la care începe să curgă un nou termen de prescripţie.

În consecinţă, faţă de data introducerii acţiunii 4.08.2010 dreptul la acţiune a reclamantului este prescris pentru sumele de bani  datorate, aferente ratelor pentru perioada 06.11.2006-3.08.2007.

Faţă de cele reţinute mai sus, Tribunalul, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 şi 5 Cod de procedură civilă, urmează să admită recursul, să caseze în parte sentinţa şi să trimită cauza aceleiaşi instanţe pentru a judeca în fond acţiunea în ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei ulterioare datei de 03.08.2007.

Urmează să menţină dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea ca prescrise a pretenţiilor aferente perioadei anterioare datei de 03.08.2007.

Domenii speta

Spete similare