Uzucapiune

Decizie 1028 din 10.12.2009


Prin sentinţa civilă nr.10007/11.12.2008, Judecătoria Bacău a respins acţiunea, având ca obiect constatare drept proprietate prin uzucapiune,  formulată de reclamanta B.A.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bacău, prin Primar.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

În anul 1959, prin Decizia Sfatului popular al oraşului Bacău, s-a atribuit în mod gratuit şi în folosinţă veşnică soţilor A. şi G.A., părinţii reclamantei,  parcela nr.8 din, cartierul V.R., în suprafaţă de 481 mp, cu următoarele vecinătăţi: vecinii N-str. M., S-parcela 32 , E-parcela 7  şi V –Z.I.(f.8).

Aşa cum reiese din declaraţiile martorilor S.I. şi R.I., aceştia au construit o casă pe terenul atribuit în folosinţă (f.43-44).

Prin cererea înregistrată sub nr.17136/23.04.2007 reclamanta a solicitat atribuirea în proprietate a terenului aferent construcţiilor, situat în Bacău, fiindu-i eliberat Ordinul prefectului nr.180/6.07.2007 pentru suprafaţa de 481 mp(f.18).

În urma expertizei efectuate de expert A.G. (f.59-62) a reieşit că suprafaţa împrejmuită şi stăpânită de reclamantă măsoară 528 mp, cu vecinătăţile: N-str. M., E-B.G. şi teren CL Bacău (stăpânit de reclamantă), S-C.M. şi Ş.C., V-M.D.. Din această suprafaţă, 481mp se regăsesc în Ordinul prefectului nr.180/6.07.2007, rămânând o diferenţă de 47 mp, pentru care s-a promovat prezenta acţiune.

Aşa cum reiese din concluziile raportului de expertiză, pe suprafaţa în litigiu sunt amplasate: un cămin aducţiune apă potabilă (subteran-în partea de nord a amplasamentului), două cămine colectoare ape menajere (subterane - în partea centrală şi sudică a amplasamentului), 9 stâlpi ţeavă susţinere pentru vie, 16 butuci vie, reţea apă şi canalizare, trotuar betonat (parţial).

Potrivit adresei nr.2995/4.09.2008 a RAGC Bacău şi suplimentului la raportul de expertiză, reţeaua de aducţiune a apei în această zonă a Bacăului a fost instalată în anul 1962, căminul subteran dinspre poarta de acces (partea de nord) fiind cămin pentru aducţiune apă potabilă construit în anul 1962, iar căminele subterane din partea de sud - cămine pentru evacuare apă-canal, construite tot în anul 1962.(f.66, respectiv 71).

Instanţa a reţinut că prescripţia achizitivă este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate, posesia trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art.1847 Cod civil. Conform acestui text de lege, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Totodată, în temeiul art. 1860 C.civ., orice posesor posterior are facultatea, spre a putea invoca dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său dacă între aceştia a existat un raport juridic, iar posesorul anterior nu a fost proprietarul imobilului.

În  speţă, din adresa nr.54055/4.11.2008 a Municipiului Bacău - Secţia Juridic-contencios, reiese că suprafaţa de 48 mp face parte din domeniul public al Municipiului Bacău, pe terenul în litigiu existând reţele de apă şi canalizare subterane, un cămin de aducţiune apă potabilă şi două cămine colectare apă menajere subterane.

Potrivit art. 1 din Legea nr.213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, iar art.3, alin.4 din aceeaşi lege prevede  că domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din Anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean.

Conform Anexei la Legea 213/1998, domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: (...) reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente.

În ceea ce priveşte regimul juridic al bunurilor care fac parte din domeniul public instanţa reţine că, potrivit legii, acestea sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, ceea ce înseamnă că nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune.

Având în vedere că suprafaţa pentru care se solicită constatarea dreptului de proprietate face parte din domeniul public al Municipiului Bacău, pe această suprafaţă fiind amplasate un cămin de aducţiune apă potabilă şi două cămine colectare apă menajere, subterane, lucru relevat şi de expertiza efectuată în prezenta cauză, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe, s-a declarat, în termen legal, recurs, motivat şi timbrat, de către reclamantă.

În motivarea recursului, s-au arătat că în anul 1959, prin Decizia Sfatului popular al oraşului Bacău, s-a atribuit în mod gratuit şi în folosinţă veşnică, părinţilor reclamantei,  parcela nr.8 din str. M., care în anul 1987 a fost măsurată, rezultând 514 mp. Reclamantei i s-a eliberat ordin al prefectului pentru suprafaţa de 481 mp, însă suprafaţă reală, măsurată în 2007 cu alte mijloace tehnice este mai mare cu 47 mp, iar vecinătăţile şi împrejmuirea terenului nu s-au schimbat. Mai arată recurenta că, prin întâmpinarea formulată, pârâta invocă un rol agricol care nu o priveşte şi nu face nicio referire la împrejurarea că suprafaţa de teren în litigiu ar aparţine domeniului public, acest aspect fiind pus în discuţia părţilor după ce instanţa, iniţial închisese dezbaterile şi acordase cuvântul pe fond.  Pârâtul face referire la dispoziţiile Legii nr. 213/1998, însă potrivit Regulamentului de organizare a sistemelor de apă şi canalizare emis prin HCL nr. 29/3003/2005, căminul branşamentului se amplasează la 1-2 m de limita proprietăţii în raport de strada pe care este amplasată reţeaua de distribuţie a apei, astfel încât rezultă că în curtea reclamantei nu există o astfel de reţea, în sensul Legii nr. 213/1998.

La termenul de judecată din 23.03.2009, recurenta depus la dosar precizări şi dezvoltări ale motivelor de recurs.

Intimatul Mun. Bacău, prin primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât suprafaţa de teren în litigiu se încadrează în dispoziţiile pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998, fiind domeniu public şi, ca atare, imprescriptibil. În schiţa-anexă la Ordinul prefectului nr. 180/2007, se arată în mod clar că suprafaţa de 47 mp neatribuită rămâne în proprietatea municipiului Bacău.

În dovedirea recursului, recurenta a depus la dosar înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În speţă este de necontestat faptul că reclamanta şi autorii ei au stăpânit neîntrerupt, din 1959 şi până în prezent, suprafaţa de teren atribuită prin decizia Sfatului Popular, în suprafaţă de 481 mp (conform măsurătorilor efectuate în anul 1987), găsită la măsurătorile actuale ca având  suprafaţa de 528 mp teren, deoarece din probele administrate în faţa instanţei de fond rezultă că împrejmuirea întregului teren nu s-a schimbat, iar posesia exercitată de către aceştia este utilă.

Pe terenul în litigiu în suprafaţă de 47 mp, expertul topocadastru a identificat un cămin de aducţiune apă potabilă, 2 cămine colectoare ape menajere şi o reţea de apă şi canalizare, toate situate în subteran.

Instanţa de fond a apreciat că terenul pe care se află acestea este domeniu public şi, ca atare, imprescriptibil, pe considerentul că se încadrează la pct. 4 din anexa III a Legii nr. 213/1998, fiind vorba de reţele de alimentare cu apă, canalizare cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente.

Pe de altă parte din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, rezultă că sistemul public de alimentare cu apă este ansamblul construcţiilor şi terenurilor, instalaţiilor tehnologice, echipamentelor funcţionale şi dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul public de alimentare cu apă, iar sistemele publice de alimentare cu apă cuprind, de regulă, următoarele componente: captări, aducţiuni, staţii de tratare, staţii de pompare cu sau fără hidrofor, rezervoare de înmagazinare, reţele de transport şi distribuţie, branşamente, până la punctul de delimitare. De-asemenea, sistem public de canalizare reprezintă ansamblul construcţiilor şi terenurilor aferente instalaţiilor tehnologice, echipamentelor funcţionale şi dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul public de canalizare. Sistemele publice de canalizare cuprind, de regulă, următoarele componente: racorduri de canalizare de la punctul de delimitare şi preluare, reţele de canalizare, staţii de pompare,  staţii de epurare, colectoare de evacuare spre emisar, guri de vărsare în emisar şi depozite de nămol deshidratat.

Din această lege, precum şi din Ordinul nr. 88/2007, privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, cămin de branşament este o construcţie componentă a sistemului de distribuţie a apei, aparţinând sistemului public de alimentare cu apă, care adăposteşte contorul de branşament, cu montajul aferent acestuia, iar acesta din urmă este ultima componentă a reţelei publice de distribuţie în sensul de curgere a apei. De-asemenea, delimitarea dintre instalaţiile interioare de canalizare şi reţeaua publică de canalizare se face prin căminul de racord, care este prima componentă a reţelei publice, în sensul de curgere a apei uzate.

Din actele normative indicate mai sus, ar rezulta că nu toate instalaţiile care asigură distribuirea apei potabile până la locuinţa consumatorului şi, respectiv, evacuarea apelor menajere prin colectarea acestora din acea locuinţă, fac parte din reţeaua publică de alimentare/canalizare, şi ca atare, nici terenul aferent acestora nu ar fi domeniu public.

 Din raportarea instalaţiilor descrise de expertul topocadastru la noţiunile folosite în Legea nr. 241/2006 şi, respectiv, Ordinul nr. 88/2007 nu rezultă dacă acestea se încadrează în instalaţiile prevăzut de pct. 4  din anexa III a Legii nr. 213/1998,  în cauză fiind necesară efectuarea unei expertize instalaţii, având ca obiectiv identificarea cu exactitate a instalaţiilor de distribuţie a apei potabile şi de canalizare aflate pe terenul în litigiu, astfel cum acesta a fost identificat de expertul topocadastru, urmând a se preciza de către expert în ce măsură acestea se regăsesc în Legea nr. 213/1998, ca făcând parte din domeniul public.

Ca atare, având în vedere că probele administrate nu sunt concludente pentru soluţionarea cauzei în fond, iar în faza recursului administrarea probei cu expertiza este inadmisibilă, faţă de disp. art. 305 c.p.c., instanţa va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând ca instanţa de rejudecare să aibă în vedere indicaţiile instanţei de recurs în materie probatorie.