CIVIL.Stabilire locuinţă minor. Mamă plecată la muncă în străinătate

 Stabilire locuinţă minor. Mamă plecată la muncă în străinătate.

 Prin sentinţa civilă nr. ....../4.06.2013, pronunţată de  Judecătoria Râmnicu-Sărat în dosarul  nr. ...../287/2012:

- a fost admisă acţiunea  civilă având ca obiect divorţ cu copii, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul .......în contradictoriu cu pârâta.....

- a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă......., în contradictoriu cu reclamantul-pârât ......

- s-a declarat desfăcută căsătoria din vina ambelor părţi;

- s-a dispus ca pârâta să îşi reia numele avut anterior căsătoriei, acela de ......- s-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului......, născut la data de 11.03.2006, să fie exercitată în comun, de ambii părinţi;

- s-a stabilit locuinţa minorului la reclamant;

- a fost obligată pârâta la 140 lei lunar pensie de întreţinere în favoarea minorului, începând cu data punerii în executare a hotărârii şi până la majoratul acestuia, pensie ce va fi indexată trimestrial cu rata inflaţiei;

- s-a încuviinţat ca pârâta să aibă legături personale cu minorul  în prima saptămână a vacanţei de iarnă, luna august şi prima săptămână a vacanţelor de peste an, prin luarea acestuia în domiciliul său;

- au fost compensate cheltuielile de judecată;

- s-a stipulat că sentinţa este executorie cu privire la pensia de întreţinere.

Apelul promovat în pricină de către pârâtă împotriva sentinţei

7.1. Împotriva acestei sentinţe civile, cu respectarea termenului legal, pârâta ......a declarat apel, înregistrat la instanţa a cărei hotărâre se atacă la data de 07.08.2013.

7.2. În motivarea apelului, depusă, în condiţiile art. 287 alin. 2 C.proc.civ., la data de 21.10.2013 (filele 10-11-dosar apel), s-a susţinut că sentinţa apelată este nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte stabilirea domiciliului minorului......la domiciliul intimatului.

Sub un prim aspect, s-a învederat că probele administrate în cauză de prima instanţă au fost insuficiente, oferind date încărcate de subiectivism (martorii audiaţi) ori cu caracter general şi foarte tehnic (cele două anchete sociale efectuate) şi că acest fapt obliga judecătoria ca, în virtutea rolului său activ, să dispună din oficiu suplimentarea probatoriului, prin efectuarea unei anchete sociale la domiciliul permanent al apelantei din Râmnicu-Sărat, prin lămuriri cerute autorităţilor italiene care au întocmit referatul de anchetă socială la reşedinţa din Italia a apelantei şi prin luarea interogatoriului reclamantului.

În al doilea rând, s-a criticat sentinţa apelată afirmându-se că aceasta este rezultatul unei analize sumare a probelor administrate, că nu s-a dat eficienţă prerogativelor conferite instanţei de prevederile art. 400 alin. 3 C.civ., deşi instanţa şi-a exprimat regretul că, în lipsa unei cereri exprese, nu poate stabili domiciliul minorului la bunicii materni şi că sensul şi spiritul art. 400 alin. 3 C.civ. oferă instanţei de tutelă posibilitatea ca, din oficiu, să dispună o atare măsură dacă apreciază că este în interesul minorului.

Sub un alt aspect, s-a relevat de către apelantă că hotărârea atacată nu este motivată conform art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., întrucât nu se găsesc referiri şi analize privitoare la criteriile ce trebuie avute în vedere la pronunţarea unei astfel de hotărâri, criterii ce „gravitează în jurul principiului protejării interesului superior al minorului”.

În fine, a mai menţionat apelanta că a revenit definitiv în ţară, după ce a denunţat contractul de muncă încheiat în Italia şi că, astfel, a intervenit o schimbare majoră a situaţiei de fapt, ce permite o reevaluare a criteriilor şi a elementelor ce au stat la baza hotărârii apelate.

S-a solicitat, prin urmare, ca, în urma admiterii apelului, să se modifice în parte sentinţa atacată, în sensul de a se admite cererea reconvenţională.

E) Actele de procedură îndeplinite şi probele administrate de Tribunal

8.1. În faţa instanţei de apel, intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare.

Prezent personal şi asistat de avocat, intimatul-reclamant, însă, a formulat apărări şi a propus probe, cerând, în esenţă, respingerea apelului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca temeinică şi legală.

8.2. Tribunalul, în temeiul art. 295 alin. 2 C.proc.civ., a procedat la încuviinţarea şi administrarea probelor cu înscrisuri (filele 13-39, 57-59- dosar apel), cu anchetă psihosocială la domiciliul apelantei din Râmnicu-Sărat (filele 43-45-dosar apel), cu interogatoriile părţilor (filele 63-64-dosar apel) şi cu raport de evaluare psihologică al relaţiilor dintre minor şi rudele sale apropiate (filele 60-62-dosar tribunal).

A fost audiat în Camera de consiliu, la data de 6.01.2014, minorul .....(fila 47-dosar apel) şi s-a intervenit cu adresă la locul de muncă al intimatului-reclamant pentru a se comunica instanţei veniturile nete obţinute de această parte pe ultimele 6 luni, fiind depusă, în acest sens, adeverinţa nr. A327/15.01.2014 (fila 52-dosar tribunal).

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de apel şi cu dispoziţiile art. 295 C.proc.civ., Tribunalul reţine următoarele:

II) Considerentele reţinute de Tribunal în fundamentarea soluţiei adoptate în cauză

9. Trebuie observat că, în speţă, instanţa judecătorească a fost învestită cu judecarea unei cereri principale, aşa cum a fost completată, formulate de către reclamantul......, în contradictoriu cu pârâta .......şi, respectiv, a unei cereri reconvenţionale, aşa cum a fost modificată, introduse de către pârâta-reclamant reconvenţional .....în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvenţional ....

Astfel,  pe de o parte, se constată că cererea principală are ca obiect a se dispune (1) desfacerea căsătoriei încheiată  între părţi din culpa exclusivă a pârâtei, (2) ca pârâta să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, acela de ....(3) exercitarea autorităţii părinteşti de ambii părinţi ai minorului......., născut la data de 11.03.2006, (4) ca  locuinţa minorului  să fie stabilită la  reclamant, (5) ca pârâta să fie obligată la plata unei pensii de întreţinere pentru minorul  ......şi (6) ca, în situaţia în care se va admite cererea reconvenţională în sensul de a se stabili locuinţa minorului la domiciliul pârâtei-reclamante reconvenţional, să se stabilească ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul ........după următorul program: primul şi al treilea weekend din lună începând de sâmbătă orele 9,00 şi până duminică orele 16, câte o săptămână în vacanţele de iarnă şi primăvară şi o lună în vacanţa de vară, cu luarea minorului în domiciliul său şi să se încuviinţeze ca reclamantul să aibă legături cu minorul prin luarea acestuia de la şcoală şi ducerea şi aducerea minorului de la antrenament, cu cheltuieli de judecată.

Apoi, pe de altă parte, se constată că, prin cererea reconvenţională, se tindea la a se dispune de instanţă (1) stabilirea  domiciliului  minorului  ........la domiciliul pârâtei-reclamante reconvenţional, (2) obligarea reclamantului-pârât reconvenţional la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului  în raport de  salariul  minim  pe economia naţională şi (3) ca pârâta să aibă legături personale cu minorul ........după următorul program: prima săptămână din vacanţa de iarnă, luna august a vacanţei de vară şi prima săptămână din toate vacanţele de peste an, în situaţia în care se va respinge cererea reconvenţională în sensul de a nu se stabili locuinţa minorului la domiciliul pârâtei-reclamante reconvenţional, cu cheltuieli  de  judecată.

10. Tribunalul, în continuare, subliniază că, aşa cum reiese neechivoc din motivarea apelului pendinte, pârâta a criticat doar soluţia adoptată de prima instanţă prin sentinţa atacată referitor la stabilirea locuinţei minorului la  reclamant, solicitând a se admite cererea reconvenţională, aşa cum a fost formulată şi completată.

Cu alte cuvinte, se observă că nu face obiect al apelului de faţă modul în care Judecătoria Râmnicu-Sărat a soluţionat capetele de cerere din acţiunea principală privitoare la desfacerea căsătoriei încheiată între părţi, la reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de Andrei şi la exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi ai minorului........, născut la data de 11.03.2006, consecinţa fiind aceea că soluţiile privitoare la aceste capete de cerere au devenit definitive (şi irevocabile) prin neapelare, intrând în autoritatea lucrului judecat şi neputând fi repuse în discuţie.

11. Odată fixate limitele cererii de apel, este necesar a se face aplicarea prevederilor art. 295 alin. 1 teza I C.proc.civ., conform cărora „Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă”.

Altfel spus, în aceste limite, circumscrise criticilor formulate de către apelantă, trebuie procedat la verificarea stabilirii situaţiei de fapt şi a aplicării legii de către prima instanţă, respectiv la analizarea dacă sentinţa obiect al apelului este temeinică – dacă situaţia de fapt reţinută de instanţă rezultă şi se întemeiază pe probele administrate - şi legală – dacă instanţa a recurs la textele de lege corespunzătoare şi le-a aplicat corect, în litera şi spiritul lor-.

12. Or, în speţă, este de remarcat că apelanta-pârâtă a criticat, în primul rând, soluţia dată de prima instanţă de fond prin sentinţa atacată cu privire la la stabilirea locuinţei minorului la  reclamant susţinând că probele administrate în cauză de prima instanţă ar fi fost insuficiente, oferind date încărcate de subiectivism (martorii audiaţi) ori cu caracter general şi foarte tehnic (cele două anchete sociale efectuate) şi că acest fapt obliga judecătoria ca, în virtutea rolului său activ, să dispună din oficiu suplimentarea probatoriului, prin efectuarea unei anchete sociale la domiciliul permanent al apelantei din Râmnicu-Sărat, prin lămuriri cerute autorităţilor italiene care au întocmit referatul de anchetă socială la reşedinţa din Italia a apelantei şi prin luarea interogatoriului reclamantului.

Însă, această alegaţie nu este fondată, în raport de considerentele care succed (pct. 13-14).

13. Astfel, în acest context, se observă că, în faţa instanţei de apel, făcându-se aplicarea prevederilor art. 295 alin. 2 C.proc.civ., care dispun că „Instanţa va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei”:

- au fost administrate unele dintre probele a căror omitere a fost imputată judecătoriei, efectuându-se anchetă psihosocială la domiciliul (indicat în cartea de identitate a) apelantei din Râmnicu-Sărat (filele 43-45-dosar apel) şi luându-se (din oficiu) interogatorii părţilor din proces (filele 63-64-dosar apel);

- apreciindu-se că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, s-au administrat noi probe, întocmindu-se, la cererea Tribunalului, raport de evaluare psihologică al relaţiilor dintre minor şi rudele sale apropiate (filele 60-62-dosar tribunal) de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi audiindu-se în Camera de consiliu, la data de 6.01.2014, minorul ........(fila 47-dosar apel).

14. Mai mult, trebuie remarcat că, prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la data de 25.11.2010, aşadar înainte de data înregistrării prezentei cauze pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Sărat (11.12.2012), au fost aduse unele modificări art. 129 C.proc.civ. (1865), modificări care sunt menite să confere judecătorului un rol activ mai accentuat şi mai bine conturat, dar, în acelaşi timp, să interzică, pe viitor, ca, în căile de atac, o hotărâre judecătorească să fie casată de instanţa de control judiciar pentru lipsa de rol activ, întrucât este, în mod evident, o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăşi partea care doreşte realizarea unui drept sau apărarea lui.

Astfel, în opinia Tribunalului, prevederea cuprinsă în textul art. 129 alin. 5 teza a II-a C.proc.civ., în noua sa formă, dată prin Legea nr. 202/2010, cum că „instanţa va dispune ca părţile să completeze probele”, trebuie interpretată în sensul că, atunci când constată că o probă evident necesară nu a fost administrată la cererea părţilor, instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării acelei probe, pentru a respecta contradictorialitatea şi a preveni surprinderea părţilor printr-o hotărâre finală în care acţiunea ar fi respinsă pentru lipsa unei probe a cărei necesitate nu a fost învederată părţilor, instanţa nefiind în niciun fel obligată să dispună  proba din oficiu, după cum rezultă din art. 129 alin.5 teza finală C.proc.civ.

Că această măsură este facultativă, la suverana apreciere a instanţei, rezultă în mod clar şi lecturând art. 129 alin.51 C.proc.civ. – text introdus prin  Legea nr. 202/2010-, care subliniază faptul că rolul activ al instanţei în materie probatorie are un caracter facultativ şi subsidiar, responsabilitatea primordială privind propunerea şi administrarea probelor revenind părţilor, conform alin.1 al art. 129 C.proc.civ.

Raportând aceste consideraţii teoretice la situaţia cauzei de faţă, se observă că, deşi pârâta (apelantă) a fost asistată şi reprezentată pe tot parcursul judecăţii la judecătorie de un avocat (.........), această parte nu a propus completarea probelor administrate la prima instanţă în sensul învederat în motivarea cererii de apel formulate în cauză.

Or, ţinând seama de prevederile art. 129 alin. 5 şi alin. 51 C.proc.civ., nu este posibil ca partea care a omis să propună şi să administreze probe în condiţiile legii să-şi invoce implicit propria culpă în calea de atac, solicitând instanţei de control judiciar desfiinţarea ori casarea hotărârii pentru omisiunea judecătorului de a dispune din oficiu probe.

15. Apoi, trebuie relevat că apelanta-pârâtă a criticat, în al doilea rând, soluţia dată prin sentinţa apelată capătului de cerere a cărui analiză a fost devoluată în faţa instanţei de apel susţinând că s-ar fi făcut o greşită aplicare în cauză a prevederilor art. 400 alin. 3 C.civ., cu consecinţa că, eronat, contrar interesului copilului, nu s-a stabilit domiciliul minorului la bunicii materni.

Nici această critică, însă, nu este fondată pentru considerentele care succed (pct. 16-19) şi care completează în parte motivele expuse de judecătorie în sentinţa atacată.

16. Astfel, în această privinţă, se observă că art. 400 alin. 3 C.civ., text a cărui aplicare în cauză de judecătorie este apreciată de apelantă (în motivarea apelului promovat în pricină) ca fiind necesară, prevede că „În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa”.

Reiese, deci, că stabilirea locuinţei copilului la bunici sau la alte rude ori persoane este o măsură care se dispune doar „în mod excepţional” şi „numai dacă este în interesul superior al copilului” şi care este condiţionată de consimţământul rudelor în cauză.

De altfel, în acelaşi sens a statuat şi jurisprudenţa dezvoltată sub imperiul unor prevederi similare din fostul Cod al familiei, arătându-se că „Simpla afecţiune ce există între minor şi bunicii săi nu este suficientă pentru a le acorda acestora custodia şi a le înlătura astfel părinţilor obligaţia legală de a creşte şi educa direct copilul, chiar dacă părinţii şi-au dat acordul pentru ca copilul să fie ţinut de bunici. Acordul dat de părinţi nu leagă instanţa care trebuie să judece ţinând cont de interesele copilului” (a se vedea, de exemplu, în acest sens, decizia civilă nr. 2.435/1.11.1984, pronunţată de fostul Tribunal Suprem sesizat cu o cerere formulată de bunici pentru a li se încredinţa un copil în urma divorţului părinţilor săi).

17. Or, în speţă, stabilirea locuinţei minorului ......la bunicii săi materni nu este în interesul superior al copilului care, potrivit art. 2 alin. 11 din Legea nr. 272/2004 (în forma dată prin Legea nr. 257/2013, în vigoare la data pronunţării prezentei decizii), „se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie” şi care trebuie să aibă prioritate faţă de orice alt considerent, aşa cum afirmă explicit şi instanţa de contencios european a drepturilor omului în jurisprudenţa sa (a se vedea, de exemplu, în acest sens, Hotărârea din data de 26.05.2009 în Cauza Amanalachioai împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 720/26.10.2009, par. 81, în care se menţionează că, „Curtea subliniază totuşi că acest interes prezintă un dublu aspect: pe de o parte, să le garanteze copiilor o evoluţie într-un mediu sănătos; pe de altă parte, să menţină legăturile acestora cu familia, cu excepţia cazului în care aceasta s-a arătat a fi nedemnă, deoarece distrugerea acestei legături determină ruperea copilului de rădăcinile sale. De aici rezultă că interesul copilului impune ca numai anumite circumstanţe cu totul excepţionale să poată duce la o ruptură a unei părţi a legăturii de familie şi ca să se facă tot posibilul să se păstreze relaţiile personale şi, dacă este cazul, la momentul potrivit, "să se reconstituie" familia”).

Într-adevăr, trebuie evidenţiat, în acest sens:

- că, din declaraţiile martorilor audiaţi la prima instanţă (filele 53-56-dosar judecătorie), rezultă că, în luna octombrie 2012, reclamantul (intimat) a fost nevoit de către apelantă şi părinţii acesteia să părăsească domiciliul conjugal - respectiv apartamentul situat în Râmnicu-Sărat, în care are declarat în cartea de identitate domiciliul (fila 11-dosar judecătorie) şi care, conform celor declarate ca martor de mama apelantei-pârâte, ......(fila 55-dosar judecătorie), „este proprietatea acestora (nota redactorului: a soţilor......, noi (nota redactorului: părinţii apelantei-pârâte ......a) rezervându-ne dreptul de a locui aici”-, în care locuia împreună cu minorul şi cu bunicii materni ai acestuia;

- şi că aceştia din urmă, în condiţiile în care, potrivit propriilor sale declaraţii la interogatoriul luat de instanţa de apel la termenul din data de 3.02.2014 (fila 63-dosar tribunal), apelanta a fost plecată în Italia în perioada 17.10.2010-23.08.2013, au avut o conduită de natură a restrânge dreptul reclamantului (intimat), în calitatea sa de părinte, de a avea legături personale cu minorul, refuzându-i să locuiască împreună cu acesta în apartamentul sus-menţionat şi acuzându-l, bunăoară, că „şi-a însuşit alocaţia minorului” -a se vedea cele declarate ca martor de mama apelantei-pârâte, ........(fila 55-dosar judecătorie)-.

18. Mai mult, nu se poate considera că suntem în prezenţa, în pricina de faţă, a unui caz excepţional ce ar fi impus stabilirea locuinţei minorului.........la bunicii săi materni.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de apelantă, care, aşa cum am arătat anterior (pct. 17), până la data de 23.08.2013, vreme de aproape trei ani, a locuit în Italia, având sporadice legături cu minorul – declaraţiile martorilor audiaţi fiind concordante pe acest aspect-,  tatăl minorului, respectiv intimatul-reclamant......, locuia în România, în prezent chiar la Râmnicu-Sărat, având, potrivit concluziilor referatului de anchetă socială dispus de judecătorie (fila 45-dosar), o locuinţă corespunzătoare şi nu există vreo probă din care să reiasă că nu ar fi legat afectiv de minor şi nu ar manifesta grijă şi preocupare deosebite faţă de nevoile (de orice natură ale) acestuia.

19. Totodată, este de reţinut că, în speţă, nu a existat şi nu există consimţământul bunicilor materni ai copilului .......în sensul de a stabili locuinţa minorului la aceste rude.

De altfel, instanţa notează că, deşi a fost asistată şi reprezentată pe tot parcursul judecăţii la judecătorie de un avocat (.........), pârâta (apelantă) nu a cerut la prima instanţă a se aplica dispoziţiile art. 400 alin. 3 C.civ., ci, dimpotrivă, şi-a întemeiat în drept pretenţiile pe acest aspect pe dispoziţiile art. 400 alin. 1 C.civ., conform cărora „În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic”, solicitând, chiar, a se dispune stabilirea locuinţei minorului respectiv la domiciliul său din Italia (a se vedea cele consemnate în practicaua încheierii din data de 19.03.2013- fila 51-dosar judecătorie).

20. Se cuvine reliefat, în continuare, că apelanta-pârâtă a criticat, în al treilea rând, soluţia dată prin sentinţa apelată capătului de cerere a cărui analiză a fost devoluată în faţa instanţei de apel susţinând că hotărârea atacată nu ar fi motivată conform art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ.

Or, în acest context, Tribunalul observă, contrar aserţiunilor apelantei,  că sentinţa apelată cuprinde „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”, aşa cum impune textul de lege invocat şi că eventualele lipsuri ale motivării sentinţei atacate pot fi complinite de instanţa de apel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului cu care a fost învestit în cauză.

21. Nu sunt fondate nici criticile apelantei (pârâte), expuse, în al patrulea rând, în motivarea apelului promovat, în sensul că este necesară o reevaluare a criteriilor şi a elementelor ce au stat la baza hotărârii apelate, deoarece apelanta ar fi revenit definitiv în ţară, după ce a denunţat contractul de muncă încheiat în Italia, fiind în interesul superior al minorului ........a i se stabili locuinţa la apelantă, mama sa.

22. Astfel, în această privinţă, se observă că, potrivit art. 2 alin. 5 din Legea nr. 272/2004 -în forma dată prin Legea nr. 257/2013, în vigoare la data pronunţării prezentei decizii-, „În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.”

Totodată, conform art. 162 alin. 1 din aceeaşi lege, „În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (5), şi aspecte precum: a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; c) situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; d) istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane; e) distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului”.

23. Or, în speţă, făcând aplicarea acestor criterii legale ce trebuie avute în vedere (în mod orientativ) la stabilirea locuinţei minorului la unul dintre părinţi, trebuie apreciat că, în mod judicios, judecătoria a considerat că se impune a se stabili locuinţa minorului .........la tatăl său, intimatul-reclamant Mihalcea Ion, iar nu la mamă (apelanta-pârâtă.......), aşa cum aceasta a solicitat pe cale de cerere reconvenţională şi prin apelul promovat.

Urmează, aşadar, a se menţine această soluţie, pentru că este de natură a corespunde interesului superior al copilului respectiv, fiind, astfel, respectate prevederile art. 263 alin. 1 C.civ., conform cărora „Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului”.

24. Este necesar a se concluziona astfel:

(a) întrucât intimatul-reclamant .......a probat, potrivit concluziilor referatului de anchetă socială dispus de judecătorie (fila 45-dosar),  că are o locuinţă corespunzătoare, respectiv apartamentul nr... din Râmnicu-Sărat,str.......

(b) având în vedere că intimatul – reclamant ........a dovedit, cu adeverinţele nr. A1948/24.04.2013 şi nr. A327/15.01.2014 (filele 62-dosar judecătorie şi 52-dosar tribunal), că, fiind angajat la .........., are venituri din muncă (de circa 1600 lei RON), ceea ce prezumă capacitatea acestui părinte de a răspunde (a satisface) nevoilor concrete ale minorului de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate, inclusiv pe plan financiar;

Aceasta în condiţiile în care apelanta, pe tot parcursul procesului, nu a făcut astfel de probe, susţinerile făcute la interogatoriu (fila 63-dosar apel), în sensul în care ar fi fost angajată la un magazin alimentar în Râmnicu-Sărat (până la 23.12.2013), respectiv la o pensiune la Moeciu de Sus (după acea dată), nefiind dovedite, deşi sarcina în acest sens incumba apelantei, în baza art. 298, coroborat cu art. 129 alin. 1 C.proc.civ.

Nu poate determina o altă concluzie adeverinţa nr. 1/17.11.2013 (fila 13-dosar apel), fiindcă acest act – obţinut în mod evident pro causa-, menţionează că apelanta este salariată la SC ........SRL din data de 1.10.2013, adică de doar o lună şi jumătate înainte, contrazicând declaraţia dată de apelantă, iar venitul (brut, fără îndoială) de 750 lei pe care l-ar fi obţinut apelanta este cu totul insuficient în condiţiile economice actuale pentru a prezuma capacitatea acestui părinte de a răspunde (a satisface) nevoilor concrete ale minorului de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate, inclusiv pe plan financiar.

(c) ţinând seama că, din cele reţinute în referatul de anchetă socială dispus de judecătorie (fila 45-dosar), din raportul de evaluare psihologică dispus de tribunal (filele 60-61-dosar), din cele declarate de minor cu ocazia audierii sale (fila 47-dosar apel) şi din înscrisurile depuse de intimat (filele 36-38-dosar tribunal), rezultă fără dubiu:

- că intimatul-reclamant se îngrijeşte în mod corespunzător de copilul său, având timpul necesar pentru a proceda astfel, întrucât lucrează 24 ore şi este liber următoarele 72 ore (a se vedea fila 55-dosar fond, conform martorei .......mama apelantei) şi fiind ajutat în acest sens de către părinţii săi, iar, în locul unde trăieşte, „există un mediu pozitiv de îngrijire” (fila 61-dosar apel);

- şi că minorul ........are rezultate foarte bune la învăţătură, fiind elev în clasa I la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Râmnicu-Sărat, este susţinut în a urma activităţi sportive specifice vârstei, urmând antrenamente de fotbal, la care este dus de tată şi de bunicii paterni, „este o fire sociabilă, comunicativă, deschisă şi veselă, comunică fără probleme, răspunde la solicitări, cu încredere în forţele proprii, bun autocontrol al emoţiilor, sentimentelor şi al reacţiilor comportamentale, dă dovadă de isteţime, perspicacitate (...) în manifestările comportamentale nu sunt elemente deviante” (fila 61-dosar apel) şi este legat afectiv de  intimatul-reclamant........., care, pe perioada de aproape trei ani cât apelanta-pârâta a fost plecată în străinătate (2010-2013), i-a „oferit suportul psihologic necesar depăşirii traumei produse de absenţa acesteia” şi din partea căruia „beneficiază (...) de atenţie, grijă, siguranţă şi dragoste”;

(d) luând în considerare că apelanta nu a dovedit fără echivoc împrejurarea, invocată în motivarea apelului, că ar fi revenit definitiv în ţară, neintenţionând să plece din nou în Italia;

Astfel, se remarcă, în acest context, că, aşa cum reiese din înscrisul depus la fila 57-dosar apel, apelanta a rezervat, la data de 23.12.2013, un bilet de avion pe ruta Bucureşti-Catania (Italia), că, cu ocazia întâlnirilor avute cu psihologul desemnat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru a întocmi raportul de evaluare psihologică al relaţiilor dintre minor şi rudele sale apropiate (fila 61 verso-dosar tribunal) dispus de Tribunal, apelanta a absentat la prima întrevedere programată, din data de 23.01.2014 şi că, la termenul din data de 6.01.2014, apelanta a absentat, chiar avocatul acesteia arătând că „nu cunoaşte motivul pentru care aceasta nu s-a prezentat în instanţă” (încheiere fila 48-dosar apel).

Or, toate aceste elemente factuale, evocate în paragraful precedent, sunt de natură a arunca cel puţin o umbră de îndoială cu privire la afirmaţia apelantei că ar fi revenit definitiv în ţară, neintenţionând să plece din nou în Italia, susţinere de care aceasta leagă (prin care justifică) solicitarea de reevaluare a situaţiei de fapt, cu urmarea de a se modifica măsura luată cu privire la locuinţa minorului ........de prima instanţă.

25. Cu toate acestea, Tribunalul consideră că, în parte, apelul pârâtei este fondat, întrucât este necesar a se schimba sentinţa apelată în ceea ce priveşte programul de legături personale al apelantei cu minorul ..........pentru considerentele care succed (pct. 26-31).

26. Într-adevăr, pe acest aspect, se impune evidenţiat că:

- potrivit art. 401 alin. 1 C.civ., „În cazurile prevăzute la art. 400 (nota redactorului: adică în ipoteza, ca în speţă, în care locuinţa copilului se stabileşte la unul dintre părinţi), părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta”;

- conform art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, „Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament”;

- potrivit art. 14 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, „Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului”;

- conform art. 14 alin. 4 din Legea nr. 272/2004, „În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte”;

- potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, „În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit; d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul; f) transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul; g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului.”, iar art. 15 alin. 3 din aceeaşi lege dispune că „Părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, prevăzute la alin. (1)”.

27. Rezultă, din analiza coroborată a acestor prevederi legale - aplicabile cauzei, faţă de capătul subsidiar din cererea reconvenţională, aşa cum a fost completată (a se vedea supra, pct. 4)-:

- că părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta;

- că, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii săi, inclusiv cu cel la care nu locuieşte;

- că părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte;

- şi că, în situaţia în care părinţii nu se înţeleg, instanţa, în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte, va stabili un program al legăturilor personale ale minorului cu părintele la care nu locuieşte care să permită dezvoltarea acestor relaţii personale şi desfăşurarea lor fără oprelişti ori obstacole de orice natură.

În acelaşi sens este, de altminteri, şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, de exemplu, hotărârea din data de 5.04.2005 în Cauza Monory împotriva României şi Ungariei, publicată în Monitorul Oficial nr. 1055/26.11.2005) în care se arată că „posibilitatea părintelui şi a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar măsurile naţionale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerinţă în dreptul protejat de art. 8” din Convenţie.

28. Or, în speţă, este de observat că prima instanţă a stabilit în mod necorespunzător, cu aplicarea greşită a prevederilor legale sus-citate (pct. 26) şi contravenind interesului superior al copilului, programul de legături personale al apelantei cu minorul .......

Astfel, aşa cum am arătat (pct. 5), prin sentinţa apelată, s-a încuviinţat ca pârâta să aibă legături personale cu minorul  în prima saptămână a vacanţei de iarnă, luna august şi prima săptămână a vacanţelor de peste an, prin luarea acestuia în domiciliul său.

Cu alte cuvinte, pe perioada anului şcolar, apelanta (mama copilului) nu are posibilitatea, conform celor dispuse de judecătorie, să aibă legături personale cu minorul........

29. Or, acest fapt nu este admisibil, fiind evident contrar interesului superior al copilului.

Această concluzie se impune atât faţă de prevederile  legale sus-citate (pct. 26), cât şi în condiţiile în care, din probele administrate în cauză, reiese neechivoc faptul că minorul respectiv - a cărui vârstă de doar 7 ani impune strânse legături personale şi cu mama, iar nu doar cu tatăl- este ataşat sufleteşte şi legat afectiv şi de mama sa, apelanta (pârâtă-reclamantă) din prezenta pricină.

Deosebit de relevante în acest context sunt cele menţionate în raportul de evaluare psihologică al relaţiilor dintre minor şi rudele sale apropiate (fila 61-dosar tribunal) dispus de Tribunal şi întocmit de către psihologul desemnat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, respectiv că „probele proiective aplicate identifică faptul că minorul este legat afectiv atât de mamă, cât şi de tată”, că „relaţia dintre mamă şi copil a fost una normală, firească, au comunicat adecvat, au povestit despre momentele petrecute împreună în trecut, despre vacanţa petrecută în Italia la mamă”, că, copilul „Denis a afirmat că doreşte să o mai vadă şi pe mamă, să se joace cu ea”, că „cei doi părinţi sunt la fel de importanţi pentru copilul lor şi este necesar să se implice activ în viaţa acestuia” şi că „copilul a comunicat normal şi cu bunicii materni, aceştia i-au adus copilului jucăriile preferate, pe care şi le-a dorit”.

De altminteri, chiar copilul......., cu ocazia audierii sale de Tribunal, a relevat că „mama sa (...) s-a purtat frumos cu el cât a locuit cu ea, în apartamentul acesteia din Râmnicu-Sărat” şi că „ţine la amândoi părinţii”.

30. Prin urmare, faţă de considerentele care preced (pct. 25-29), este absolut necesar, în raport de interesul superior al copilului, ca instanţa de apel, schimbând, în parte, sentinţa apelată, să stabilească un program de legături personale ale apelantei cu minorul ........adecvat în raport atât cu prevederile legale sus-citate (pct. 26), cât şi cu situaţia de fapt aşa cum a reieşit din probele administrate în cauză.

Pentru a se preveni conflictele dintre părinţi - vizibile chiar cu ocazia luării interogatoriilor la termenul din data de 3.02.2014- referitoare la modalitatea în care se vor derula aceste legături personale ale minorului cu apelanta (mama sa), Tribunalul va fixa, prin decizie, în mod detaliat, acest program, respectiv în sensul următor: prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri orele 15,00 până duminică orele 18,00, cu luarea minorului de la domiciliul tatălui (intimatul.......) şi deplasarea sa în afara acestuia, la domiciliul mamei (apelanta), cu readucerea minorului la domiciliul său stabilit la intimat; în prima săptămână din vacanţele de iarnă şi de primăvară, precum şi în luna august din vacanţa de vară, cu luarea minorului de la domiciliul tatălui (intimatul.........) şi deplasarea sa în afara acestuia, la domiciliul mamei (apelanta), cu readucerea minorului la domiciliul său stabilit la intimat.

31. În fine, dar nu în ultimul rând, instanţa apreciază, date fiind circumstanţele specifice ale cauzei, aşa cum sunt conturate de probele administrate,  că este necesar a atrage atenţia părintelui la care s-a stabilit locuinţa copilului- respectiv intimatul-reclamant......., faţă de menţinerea, pe acest aspect, a sentinţei apelate prin decizia pronunţată în prezenta cauză-:

- că are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, neexistând vreo prevedere legală care să condiţioneze respectarea acestei obligaţii de îndeplinirea de către celălalt părinte a obligaţiei de a presta întreţinere în favoarea copilului;

- că aceste relaţii şi legături personale se pot (fiind de dorit chiar) desfăşura şi în oricare dintre celelalte forme prescrise de art. 15 alin. 1 din Legea nr. 272/2004;

- şi că, în cazul în care împiedică sau afectează în mod negativ, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă, legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte (apelanta-pârâtă din cauză), aceasta din urmă poate fie să ceară serviciului public de asistenţă socială, în baza art. 15 alin. 5-8 din Legea nr. 272/2004, să monitorizeze relaţiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni, raportul de monitorizare putând fi folosit ca probă în instanţă, fie să solicite instanţei de tutelă, în temeiul art. 161 din Legea nr. 272/2004, a  dispune una sau mai multe măsuri cu caracter asiguratoriu sau unele garanţii dintre cele enumerate de alin. 2 al art. 161 din aceeaşi lege, fie să ceară instanţei de tutelă, în baza art. 403 C.civ., a dispune, în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la pronunţarea prezentei decizii, modificarea măsurilor cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori.

III) Soluţia Tribunalului asupra apelului pendinte

32. Prin urmare, pentru aceste considerente expuse pe larg în cele ce preced, care completează ori suplinesc motivarea sentinţei apelate, Tribunalul, în temeiul art. 296 C.proc.civ., va admite apelul formulat de către pârâta-reclamantă ........împotriva sentinţei nr. ...../04.06.2013 pronunţate de Judecătoria Râmnicu-Sărat în sensul că va schimba, în parte, sentinţa apelată şi va stabili ca apelanta să aibă legături personale cu minorul........., născut la data de 11.03.2006, după următorul program: prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, de vineri orele 15,00 până duminică orele 18,00, cu luarea minorului de la domiciliul tatălui, intimatul ........şi deplasarea sa în afara acestuia, la domiciliul mamei (apelanta), cu readucerea minorului la domiciliul său stabilit la intimat; în prima săptămână din vacanţele de iarnă şi de primăvară, precum şi în luna august din vacanţa de vară, cu luarea minorului de la domiciliul tatălui (intimatul......) şi deplasarea sa în afara acestuia, la domiciliul mamei (apelanta), cu readucerea minorului la domiciliul său stabilit la intimat, urmând a fi menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

În temeiul art. 298, coroborat cu art. 274 alin. 1 C.proc.civ., se va respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatului vizând obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că intimatul este în culpă procesuală, fiind căzut în pretenţii deoarece apelul formulat de partea adversă a fost admis.

Domenii speta

Spete similare