Drept civil

Decizie 77 din 19.02.2010


14.Stabilire program de vizită al minorului numai pe teritoriul României. Limitarea exercitării dreptului părintelui de a avea legături personale cu minorul. Interesul superior al copilului. – dec.civilă nr.77/19.02.2010.

Prin sentinţa civilă nr.18588/24.10.2008, pronunţată de Judecătoria Constanţa s-a admis cererea reclamantului  G. Z., în contradictoriu cu pârâta S. S., s-a stabilit în favoarea reclamantului un program de vizitare al minorului cu posibilitatea luării de la domiciliul pârâtei : în prima şi a treia săptămână  din luna de vineri orele 16.00 până duminica orele 16.00;  30 de zile în perioada 15 iulie – 15 august din care o săptămână în Turcia pentru a păstra legătura cu familia lărgită  şi  10 zile în perioada 15 – 25 decembrie, s-a admis cererea reconvenţională şi s-a dispus încredinţarea minorului spre creştere şi educare pârâtei – reclamante reconvenţionale şi a fost obligat reclamantul – pârât reconvenţional la plata pensiei lunare de întreţinere in favoarea minorului in cuantum de 25 % din venitul net începând cu data formulări cererii  si până la majoratul acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că minorul  G.R. este fiul reclamantului, fiind născut din afara căsătoriei (relaţia de concubinaj cu pârâta ), iar minorul  are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior, iar părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

Faptul că reclamantul este islamist şi are idei religioase specifice acestei religii nu este de natura a-l împiedica să aibă legături personale cu fiul său deoarece aceste lucruri ţin de libertatea conştiinţei, iar aceasta  este garantată şi  trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs  pârâta,  criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în esenţă că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care le-a avut în vedere când a admis cererea de a fi luat minorul  o săptămână în Turcia şi nu sunt motivate în fapt şi în drept considerentele avute în vedere când a admis programul de vizită.

În temeiul art. 282 Cod procedură civilă instanţa a calificat calea de atac ca fiind apelul.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii civile apelate, prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:

Principiul interesului superior al minorului este reglementat  prin dispoz. art.2 alin. 3 din Legea 242/2004 care prevăd că  principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Art. 6 dispune că respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:

a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;

c) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;

În continuare sunt reglementate drepturile copilului, prin art. 14 alin. 1 copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament iar alin. 3 dispune că părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile.

Acelaşi drept al copilului de a păstra legătura cu părinţii rezultă şi din disp. art. 16 alin. 1, respectiv  copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.

Toate aceste texte de lege reglementează drepturi ale copilului şi nu ale părinţilor.

Prin urmare, dreptul de a păstra legături personale cu părintele căruia nu i-a fost încredinţat, fiind un drept reglementat în favoarea copilului, nu poate fi încălcat de nimeni, nici de celălalt părinte şi nici de către bunici.

Rezultă, aşadar, că numai instanţa poate limita acest drept şi numai pentru motive temeinice.

În aplicarea acestor principii, instanţa apreciază că dreptul copilului de a avea legături personale cu tatăl său nu este încălcat în condiţiile exercitării lui numai pe teritoriul României, fiind evident că familia tatălui din Turcia nu reprezintă pentru minor familie extinsă, bunica sa în  prezent fiind decedată.

Legislaţia naţională este în acord legislaţia comunitară.

În sistemul C.E.D.O., aceste cereri se analizează în raport de conţinutul art.8, conform căruia: „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale; ingerinţa unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept este admisă doar dacă: este prevăzută de lege; îndeplineşte un scop legitim; este necesară într-o societate democratică; este proporţională cu scopul urmărit.

Curtea a statuat că „pentru un părinte şi copilul său, a fi împreună, reprezintă un element fundamental al vieţii familiale”.

În cauza O/Regatul Unit, Curtea a afirmat că: „stingerea oricărui drept părintesc, în materie de vizite, nu se împacă deloc cu noţiunile fundamentale ale vieţii de familie, nici cu legăturile familiale pe care art.8 al Convenţiei tinde să le protejeze. De fapt, doar raţiuni grave pot justifica refuzul oricărui contact între copil şi părintele său”.

Se poate observa că, în speţă, dreptul reclamantului de a păstra legături personale cu minorul nu este interzis, ci doar este limitat, programul de vizită urmând a fi desfăşurat doar pe teritoriul României.

De asemenea, se constată că perioada de timp în care reclamantul poate avea legături personale cu minorul este suficientă în raport de vârsta acestuia şi preocupările lui, iar o eventuală restrângere ar putea avea consecinţe negative asupra dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului.

Prin urmare, reclamantul poate avea legături personale cu  minorul conform programului stabilit de instanţa de fond, fără posibilitatea  acestuia de a lua copilul în Turcia.