Acţiune în constatarea existenţei dreptului la scutirea de la plata taxelor vamale de import, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă. Inadmisibilitate

Decizie 696 din 08.09.2008


Acţiune în constatarea existenţei dreptului la scutirea de la plata taxelor vamale de import, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă. Inadmisibilitate

C.proc.civ., art. 111

 Potrivit art. 111 din Codul de procedură civilă, „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate să fie primită dacă partea poate să ceară realizarea dreptului”.

În consecinţă, este inadmisibilă acţiunea prin care se solicită să se constate dreptul la scutire de plata taxelor vamale de import, câtă vreme reclamantul are la îndemână acţiunea în realizare, prin procedura specială prevăzută de Codul de procedură fiscală, respectiv acţiunea în anularea actului de control şi de stabilire a obligaţiilor fiscale.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 696 din 8 septembrie 2008

Prin Decizia civilă nr. 97 din 8 februarie 2008 a Tribunalului Timiş a fost respins apelul declarat de reclamanta S.C. „A.A.G.” S.R.L. B. împotriva Sentinţei civile nr. 2553 din 3martie 2005 a Judecătoriei Timişoara.

Astfel, Tribunalul a confirmat hotărârea primei instanţe care a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâţii Biroul Vamal Reşiţa, prin Direcţia Regională Vamală Timişoara, Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, Autoritatea Naţională a  Vămilor, Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Caraş-Severin şi D.G.F.P. Timiş, având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a fi scutită de la plata taxelor vamale pentru importurile de puicuţe vii.

Pentru a pronunţa această soluţie, ambele instanţe au reţinut că această acţiune în constatare este inadmisibilă, atâta timp cât reclamanta are la îndemână acţiunea în realizarea dreptului, prin procedura specială prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În recursul declarat împotriva deciziei Tribunalului, reclamanta a arătat că pe calea prevăzută de art. 111 din Codul de procedură civilă a solicitat să i se recunoască dreptul conferit de O.G. nr. 24/1998, de a fi scutită de la plata taxelor vamale greşit pretinse pentru importurile efectuate, precizând că normele dreptului fiscal nu sunt aplicabile în speţă prin raportare la art. 37 din Codul fiscal care defineşte actul administrativ fiscal.

Prin Decizia civilă nr. 696 din 8 septembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei Tribunalului, reţinând că acţiunea reclamantei a fost generată de faptul că a fost obligată la taxe vamale pentru importurile efectuate, considerându-se că nu se încadrează în dispoziţiile O.G. nr. 24/1998 pentru a beneficia de scutire.

Curtea a mai avut în vedere că în mod corect ambele instanţe au considerat inadmisibilă acţiunea reclamantei întemeiată pe dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă, atâta vreme cât are deschisă calea acţiunii în realizare, respectiv acţiunea în contencios administrativ pentru anularea proceselor-verbale de control, încheiate de Direcţia Regională Vamală Timişoara, acte administrative fiscale în accepţiunea art. 41 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin care s-a stabilit obligarea reclamantei la taxe vamale pentru importurile respective.